Schisma maidaneză

Giuseppe Canino http://pt.wikipedia.org/wiki/Ficheiro:Canino.png
Giuseppe Canino
http://pt.wikipedia.org/wiki/Ficheiro:Canino.png

Când s-a produs marea Schismă (poate că singura demnă de o majusculă) între Biserica de Răsărit și cea de Apus, s-au invocat mai multe motive care ar fi stat la baza ei. Istoricii și teologii nu prea mai cred în temeinicia lor (de pildă, existau opoziții de genul: preot cu barbă/fără barbă, preot căsătorit/celibatar, pâine dospită/nedospită). Cam toată lumea e însă de acord că schisma respectivă era atât de evidentă deja, încât orice pretext era bun. Și, de altă parte, de fiecare pretext atârnau diferențe teologice semnificative.

Se pare că, din când în când, istoria ne mai aduce în cale câte un motiv de schismă d-asta mai mică, între doi presupuși prieteni, între amici de pe facebook sau chiar între prieteni declarați. Prin titlu mi-am definit deja obiectivul, așa că n-am să mă lansez într-o analiză a motivelor temeinice care duc prietenii sau căsnicii la destrămare.

Am să amintesc doar, înainte de a intra în subiect, că n-am mai văzut atâta înverșunare și asemenea polarizare în spațiul virtual de pe vremea „loviturii de stat” a USL-ului. Numai atunci riscai să termini orice dialog banal într-un scandal cu scântei.

Maidanezii sunt iarăși un pretext pentru „schisme”. Zic că sunt pretext pentru că nu-mi pot imagina o relație atârnând de viața sau moartea unui câine (sau a zece mii de câini). Părerea mea e că altele sunt resorturile înverșunărilor, dar nu am în intenție să le explorez. Cred că e problema fiecăruia „să se cerceteze dar pe sine însuși” și să vadă ce descoperă.

Sunt însă aproape convins că astfel de schisme sunt favorizate de mediul virtual și nu s-ar mai putea consuma cu aceeași ușurință pe viu. Când l-ai vedea pe celălalt în persoană, când mai poți strecura o nuanță, o poantă, o „hai, bă, lasă…” ori indiferent ce altceva care ar putea dezamorsa tensiunea, deznodământul ar fi altul.

Distanța, dialogul mediat și preocupările multiple concomitente fac însă ca unele dintre conflictele din spațiul virtual să escaladeze și să fie tranșate cu totul altfel decât cele clasice. De pildă, dacă ai spus o vorbă în „prezența” a sute de „prieteni” și ți s-a replicat, probabil că e mult mai greu să o retractezi decât ar fi fost într-o discuție privată.

Cred că spațiul virtual și conștiința faptului că vorbești mereu cu public au potențial inflamator pentru orgoliu. Trebuie adăugat la asta și realitatea – care adesea ne scapă – că postările de pe facebook (în special) sunt frânturi dintr-un șir de gânduri, care au un context ce nu e accesibil celui care citește. E un exercițiu dificil (dacă nu chiar imposibil) să te pui mereu în pielea celuilalt și/sau să iei mereu de bune intențiile tuturor.

Am trăit de mai multe ori senzația că – din varii motive – oamenii sunt mai agresivi și mai bătăioși pe facebook decât în realitate. Probabil că e mai ușor să fii intransigent și dur când nu trebuie să-l privești pe celălalt în ochi sau când îl asociezi cu un curent de opinie care-ți repugnă.

Aș mai adăuga un element ce-mi pare extrem de periculos. Am văzut că se face mare caz și uz de creștinism în disputa iscată în jurul maidanezilor. E un joc riscant și, din punctul meu de vedere, abuziv.

Credința creștină nu poate justifica moartea sau izbăvirea maidanezilor, după cum nu poate fi considerată justificare pentru opțiunile politice. Sunt de acord că teologia și credința trebuie să se regăsească în toate convingerile și atitudinile noastre. Însă este extrem de riscant și, cred, profund eronat să identifici propria opinie ca fiind singura ce poate decurge din setul de valori creștine.

Privită în perspectiva istoriei Bisericii, de pildă, o asemenea pretenție este aberantă! Viața e prea complexă și istoria personală e prea specifică încât să tragem concluzia oarbă că, dacă suntem creștini, atunci musai să pledăm pentru moartea maidanezilor. Sau numai pentru supraviețuirea lor.

Dacă așa ar sta lucrurile, atunci toți cei care cred altfel despre soarta câinilor sunt pasibili de a fi într-o eroare gravă, ce le pune sub semnul întrebării întreaga credință și întregul set de valori creștine. Or, o știm prea bine, există chestiuni muuult mai importante care au rămas încă deschise în teologie, nu soarta unei javre!

Istoria privește și acum cu nedumerire (în cel mai bun caz!) manifestările antisemite ale lui Luther sau satisfacția cu care a primit vestea morții lui Zwingli. Ceea ce demonstrează că, după ce trece fierbințeala, chiar și necreștinii sau ateii se așteaptă ca umanitatea să nu atârne nici măcar de o chestiune teologică fundamentală, darămite de o convingere exclusiv personală și circumstanțială.

În sens creștin, mi se pare grav să discuți în termeni ultimativi despre subiecte străine de orice transcendent și să le transformi în teste pentru relații. Probabil că ați considera ridicol să-i spui tovarășului de viață ceva de genul: „Dacă vrei să-mi dovedești că mă iubești cu adevărat, atunci lasă-mă să înfiez cinci maidanezi, altfel divorțăm”. Ei bine, păstrând proporțiile, nu văd de ce ar fi altfel într-o relație de amiciție din spațiul virtual.

Și mai e încă ceva ciudat aici. În loc să conteste fapte și creștinismul din acele fapte, astfel de incidente se leagă de vorbe și de presupusa lipsă de creștinism a unor cuvinte. Oamenii sunt, totuși, mai mult decât suma cuvintelor lor. Ei sunt vii și au posibilitatea să se schimbe, să retracteze, să se răzgândească, să regrete, să-și ceară iertare. Or, rupând prematur o relație, eliminăm această posibilitate. Despre cum sunt comentate astfel de rupturi, nici nu-i bine să vorbești…

Text cu subiect similar:

Reclame

14 gânduri despre “Schisma maidaneză

    • Nu, s-a început de la maidanezi și s-a trecut prin schismă. Pentru a se demonstra că schismele, oricât de mari, se pot produce în temeiul unor pretexte, dar dezvăluie o problemă de fond mult mai amplă/gravă.

  1. Am mai spus-o, o mai spun , poate se prinde intr-un final, un maidanez valoreaza 350 de lei, un copil doar 43 de lei ! E simplu, nu ? Cum sa-l ucizi pe cel mai valoros? 🙂

  2. Ati semnalat aici un lucru pe care l-am simtit si eu deseori (nu in dialogul direct cu dvs.) dar cu alti preopinenti, anume neintelegerea tonului pe care afirmi anumite lucruri.

    Imi amintesc aici de un mare regizor rus (parca Mihalkov daca nu ma insel) care descoperise 36 (treizeci si sase) de feluri de a spune ,,da”. Ei bine, cred ca sunteti de acord cu mine ca exercitiul cu pricina este imposibil in mediul virtual.

    Avem (cel putin eu) tendinta sa scriem asa cum vorbim. Ori cand avem partenerul de dialog in fatza noastra in genere, apreciem reactia noastra nu numai dupa afirmatia pe care o facem ci mai ales, dupa tonul folosit. Uneori nuanta e mai importanta decat culoarea in sine.

    Scriind, de multe ori pierd din vedere aspectul semnalat mai sus. Si ma trezesc din partea celuilalt cu reactii neasteptate. Mai ales ca ignor ,,fetzele emoticons”.

    Ce afirmi in scris e altfel decat ce afirmi vorbind. E un handicap al dialogului pe net, cel putzin intre doua persoane care nu se cunosc in viata reala.

    Mie personal imi repugna cearta pe net. Atentie, cearta nu disputa. Nu mai vorbes de invectiva. Asta din urma mi se pare o proba de lasitate. Si in genere, ,,paruiala” pe net e un nonsens pentru ca intr-un astfel de moment cauti sa-ti ,,inchizi” adversarul luandu-l prin surprindere si lasandu-l fara replica. Ori pe marginea unui articol in mediu virtual e mai greu sa faci asta pentru ca celalalt are suficient timp la dispozitie sa-si ,,linga ranile” si sa-si ,,ascuta armele” ca sa treaca la contraofensiva.
    Cearta pe net e o stupizenie si eu o evit cat pot.

  3. Si inca ceva:

    Lumea net-ului e parsiva in sensul ca te face sa crezi in usurinta de a o controla si sa nu vezi cat de mult te controleaza ea pe tine.

    Cunosc persoane care refuza instalarea net-ului acasa multumindu-se cu acesta doar la servici, tocmai din acest motiv: simt ca s-ar produce in viata lor schimbari destul de nefaste. Eu insumi am crezut acest lucru si il mai cred desi la un moment dat a fost nevoie sa-mi conectez si laptop-ul de acasa la net. Dar am simtit schimbari de substantza si in mod cert, nu toate bune.

    Iar treba cu maidanezii, ca si cea cu Rosia Montana, nu vor fi transate prea curand.
    Daca esti o persoana sensibila iti plac deopotriva si copii si cainii (ca de altfel multe necuvantatoare mai ales in faza de pui). Copii sunt minunati, sunt viitorul nostru iar cainele a primit de foarte multa vreme titlul de ,,cel mai bun prieten al omului”. Se pare ca un timp copilul si cainele vor fi doua entitati opuse. Ori unul ori celalalt. Nu mai putm accepta posibilul atasament intre cei doi. Nu mai putem accepta ca un caine ar putea salva viata unui copil, chiar si un maidanez.

    Ca om civilizat care vrea sa traiasca intr-o tara civilizata in care a la moda respectul pentru cetatean, sunt de parere ca maidanezii ar trebui ridicati de pe strazi.

    Dar nu ma pot situa in barca unora precum o domnisoara (pe un alt site) care scria ca ea ,,ar aduna toti maidanezii si i-ar pune pe foc”. Astea sunt ,,descarcari” ervoase, de oameni limitatzi, unii potentiali sadici, care au asteptat doar un pretext pentru a-si manifesta sadismul in toata plenitudinea. Acesti oameni nu vor uciderea maidanezilor de mila copilului masacrat de cativa dintre aceste patrupede salbaticite, ci o vor intr-un handicap sufletesc.

    • Copiii …

      Adaug cate un ,,i” la ,,copii” ,,articulati” pe care i-am scris asa ciuntit din repezeala.

      Uite, in afara spatiului virtual n-as fi avut problema asta.

  4. Sunt în vizita în România, după o lipsa de mai mulți ani. Văzând cum e sa te plimbi prin București, și alte orașe, ma bucur în primul rand ca o astfel de dezbatere exista. Chiar dacă nu e o discuție civilizata tot timpul, măcar se vorbește, și atunci e și o speranță de rezolvare. Pentru mine tema nu e soarta câinilor, vii sau morți, izbăvirea, înfierea, eutanasierea. Nu îmi pasa de câini. Îmi pasa de siguranța oamenilor. Un unchi și un verișor, amândoi au fost atacați și mușcați de un câine vagabond la oras. Vreau ca oamenii sa înțeleagă ca asa ceva e inacceptabil, nu e o viata normala sa mergi pe strada tot cu frica de câini. După ce oamenii sunt de acord ca nu au ce cauta câini hoinari pe strada, o sa se găsească soluții. Problema e ca unii cred ca se poate trăii și asa, nu trebuie neapărat schimbat ceva.

  5. Nu ştiam că a fost atât de mare impactul creat de chestiunea maidanezilor. De data asta mi-am văzut liniştit de ai mei, nu am avut nici un fel de probleme în jur, nici măcar cu cei care urăsc animalele şi de la care mă aşteptam la ceva comentarii, acum când pare-se că e perioada scosului de arme. Nici la tine pe blog nu am intervenit referitor la acest subiect, până acum 🙂 .

    Nu o să te stresez prea mult că nu are rost, doar vroiam să spun ce amuzant mi se pare cum începe să iasă adevărul la iveală şi să ne dăm seama că de fapt nu maidanezii l-au omorât pe copilul ăla, ci nişte câini agresivi de luptă instigaţi de ceva interlop dornic să-şi testeze fiarele pe oameni în timp ce bunica sa a savurat o bere timp de o oră şi şi-a neglijat complet nepotul. În schimb, bine că n-am ratat ocazia să-i mai măcelărim încă o dată pe maidanezi că de!, doar suntem în România unde întâi împuşti şi abia apoi somezi…

    Şi apoi ne mirăm că străinii ne consideră exact aşa cum suntem: o naţie de primitivi sălbatici cu carenţe catastrofale în educaţie şi cultură, un patriarhat de manelişti misogini, incapabili de a ne clădi vreun viitor strălucit cândva. O ţară ce se îneacă în corupţie, prezentă în toate sistemele noastre. Eu personal nu văd nici o luminiţă la capătul tunelului pentru români, suntem complet rătăciţi în beznă şi aşa vom rămâne în continuare.

    Toate năpastele care vin pe noi ni le facem cu mâna noastră, deci le merităm din plin.Episodul cu maidanezii nu e decât un alt exemplu că trebuie să fugi din această ţară cât mai repede cu putinţă şi fără să te uiţi în urmă!

    • Concluziile nu se pot deduce din premise, Dutzule. România, din fericire, e mai mult decât maidanezi sacrificați. Ești și tu, care ai animale de companie. Chiar dacă nu mai ești în țară, nu te poți dezice de România. O porți nu doar în acte, ci și în sânge. Dacă tu încerci să fii om bun, atunci înseamnă că în România se pot naște oameni buni și pot trăi oameni buni. Corupții se văd mai tare.

      Să nu crezi ce postează manipulatorii pe internet. Românii n-au început să masacreze câini. Iar dacă vor eutanasia, atunci o vor face din cauza unei probleme de sistem care cere o soluție drastică. Dar, în rest, după cum știm, vor exista și oameni cruzi, și oameni tandri. Ei conviețuiesc și formează o Românie a contrastelor.

      • Nu știu ce sentimente să am față de faptul că port România în sânge. Sunt o mulțime de locuri și oameni care îmi amintesc frecvent de părțile bune ale nației. Totuși, degeaba pot exista oameni buni în țară dacă în prezent există tot mai puțini. Generațiile viitoare sunt date de oamenii de aici și acum, iar dacă ajung să se reproducă numai proști nu există cale de izbândă, lucru evident inclusiv din punct de vedere genetic.

        Eu încă sunt în țară, nu am plecat. Nu pentru că nu îmi doresc, ci acum nu este momentul, m-ar încurca atât financiar cât și din alte puncte de vedere. Nu promit însă nimic legat de viitor, dacă va fi să plec, n-o să stau mult pe gânduri.

        Să știi că în ultimul timp am parte de multă liniște și pace, de când nu mai citesc bloguri și opinii pe internet. Al tău e o excepție, alături de puține altele. Blogosfera era cam singurul loc unde dădeam nas în nas cu manipulatorii de care zici, după ce renunțasem la TV, ziare și cam toate formele de mass-media din cauza cărora mă agitam inutil. Acum îmi direcționez energia spre pasiuni, hobby-uri și carieră și mă simt excelent. Recomand oricui vrea o schimbare pozitivă în viața sa.

Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s