Postat de: Teofil Stanciu | 02/09/2013

Să ucizi o haită de maidanezi

A murit un copil ucis de maidanezii din București. Aflăm că vina e, în esență, a lui sau, prin extensie, a părinților lui, respectiv a unor proprietari din zona parcului unde s-a produs incidentul.

Dacă îndrăznești să te întrebi ce caută atâția maidanezi pe stradă, ești supus unui tir de ocări venite din partea „iubitorilor de animale”. Pun această sintagmă între ghilimele pentru că am îndoieli cu privire la valoare de adevăr pe care o conține.

Logica e următoarea: câinii nu ar trebui să sufere niciun fel de „represalii” pentru că ei n-au făcut decât să răspundă la răutatea manifestată cu alte ocazii de către bipezii care suntem. Altfel spus, e un fel de revanșă destul de cinstită la ceea ce le-am făcut noi. Indiferent cine cade victimă, e just să mai moară și dintre noi, dacă mor și dintre ei.

Discuția este condusă către un teritoriu abstract în care faptul că victimele sunt, de obicei, oameni neajutorați (copii, bătrâni, călători rătăciți în zone pe care nu le cunosc) devine cu totul irelevant, ca și cum ar fi doar niște obiecte de care te poți lipsi.

După un alt raționament, tragedia de acum nu trebuie să ne determine să luăm măsuri împotriva maidanezilor, căci sunt alte probleme mai importante de rezolvat și care îi privesc în primul rând pe bipezi. Și dacă tot am ajuns aici – nu știm cum – haideți să vedeți cât rău pot face bipezii pe lume (de la Adam încoace!). Așa ajungem să aflăm cum unii n-ar merita să trăiască pentru simplul motiv că fac rău unor ființe nevinovate.

În esență, discuțiile gravitează în jurul drepturilor pe care ar trebui să le aibă animalele și obligațiilor pe care ar trebui să le aibă oamenii. Argumentele merg până într-acolo încât se face o comparație între oamenii răi și animalele „bune”, sugerându-se că este mai îndreptățit să trăiască un animal „bun” decât un om rău.

E greu de contestat moralicește un astfel de raționament dacă compari viața lui Hitler cu cea a câinelului lui și mai ales vinovăția unuia și a celuilalt. Dar astfel de construcții argumentative, oricât de legitime și de solide par, suferă câteva scurtcircuite pe traseu.

În primul rând, deși animalelor li se atribuie o calitate precum „inocența”, ele nu sunt înzestrate în aceste discuții cu responsabilitate. În aceste condiții, „inocența” lor nu valorează nimic și nici nu poate fi probată. Există câini care mușcă fără să fie provocați, o știe orice om de bună-credință. Numai orbirea militantă te-ar putea împiedica să recunoști evidențele.

În al doilea rând, atunci când se cere de la oameni responsabilitate în purtarea lor față de animale – și cred că e just să li se ceară –, li se atribuie deja o superioritate în raport cu animalul. Dacă omul poate fi bun sau rău, iar câinele este prin definiție „inocent” înseamnă că omul are o libertate de conștiință de care animalul nu dispune.

Răspundem astfel la întrebarea – adeseori rostită și invocată cu patetism – pusă de cei care vor să afle prin ce este superior un criminal unui animal. Pe un om care ucide fără justificare un animal îl socotim crud, fără inimă; dar pe un câine care atacă un om îl considerăm, în cel mai rău caz, agresiv. Nu mă încumet să spun exact în ce constă această diferență (fiindcă asta depinde de ce crezi despre trascendent, în ultimă instanță), dar mi-e suficient că toți facem această deosebire implicită între om și animal pentru ca să consider că avem un răspuns utilizabil.

În al treilea rând, aș vrea să remarc că, sub pavăză deosebit de duioasă a dragostei pentru animale, pentru regnul inferior (eu îl numesc inferior!), sunt destui demagogi de ocazie care își camuflează ura față de semenii umani.

De fapt, e incorect să spun că și-o camuflează, de vreme ce și-o revarsă fără opreliști, considerând că e justificat să dorească chiar și moartea unor bipezi ce nu au grijă de animale. O corectă raportare la acești „bipezi” ne-ar obliga însă să-i considerăm măcar egalii animalelor. Dacă nu avem nimic cu animalele care se ucid între ele și le considerăm inocente, de ce am avea ceva cu niște bipezi care se comportă ca niște animale? Nu e o eroare pe undeva?

O altă idee foarte utilizată e aceea că cei care cer o rezolvare dură a situației maidanezilor (în speță, uciderea lor) sunt niște potențiali criminali, care nu-și pot controla pornirile – devine chiar hilar dacă puneți această idee în corelație cu cea discutată anterior, apropo de cine urăște pe cine. Nu contează însă logica, ci important e ca pe respectivii să se poată pune eticheta de haters!

Raționamentul propagandiștilor e următorul: dacă azi ceri eutanasierea câinilor, mâine ai să ceri eutanasierea țiganilor, a evreilor sau a cofetarilor. Indiferent ce spui, ți se impută acest păcat care există doar în mintea celor care confundă – cu sau fără intenție – regnurile. Pentru toți ceilalți însă, e destul de simplu: vorbim doar despre o anumită situație în care niște maidanezi e mai bine să fie eutanasiați (în tot confortul posibil) decât să mai hălăduiască pe străzi și să ucidă oameni.

Nu se extinde procedura nici măcar la toți câinii, nici măcar la alte specii de animale de pe stradă (pisici părăsite de stăpâni), nici la alte specii de patrupede domestice sau sălbatice. Nu se extinde nici măcar la toți maidanezii, ci doar la cei care zac pe străzi în loc să fie în adăposturi. Atât! Toată lumea știe că acesta este specific domeniul la care ne referim, numai „iubitorii de animale” par să nu înțeleagă asta.

Or, însuși faptul că „nu înțeleg” mi se pare foarte suspect. Dacă e musai ca argumentul să alunece spre genocid uman ca să fie credibil, atunci se prea poate să fie foarte-foarte slab. Și, din nou, faptul că trebuie să urce spre specia umană denotă că există și în mintea celor mai înverșunați „iubitori de animele” convingerea implicită că omul e, într-un fel inexplicabil (pentru ei), superior altor viețuitoare.

 Articole pe aceeași temă:


Responses

  1. Reblogged this on Frică şi cutremur and commented:
    Despre iubitori de animale și mai puțin iubitori de oameni …

  2. Am fost in Japonia, in mai multe orase din sudul arhipelagului si n-am vazut niciun maidanez (sunt convins ca si in nordul arhipelagului situatia se prezinta la fel). Am fost in Italia, la Roma si Florenta si n-am vazut niciun maidanez. Am fost in Germania, la Dresda, in Austria la Viena, in Cehia, la Praga, in Ungaria, la Budapesta (de doua ori), IN BULGARIA LA BALCIC (unii nationalisti autohtoni ar zica ca acolo nu-i Bulgaria dar, in fine, eu zic ca dupa ce am vazut anul acesta sigur nu e Romania) si in Turcia (mai multe orase de pe coasta de vest si sud pana in Antalia) dar nici picior de maidanez. O colega s-a plimbat cateva zile prin Belgrad si mi-a spus ca a vazut doar vreo patru.

    Ce fel de popor suntem domnilor ?

    Inteleg ca Japonia, Italia, Germania si Austria sunt prea departe de noi. Poate si Ungaria, Cehia sau Turcia. Dar Bulgaria si Serbia ?!

    M-am plimbat cateva zile prin Balcic. Ca orice localitate de litoral are si zone mai retrase, in timpul zilei foarte putin umblate. Trecand prin astfel de locuri aveam usoare tremuraturi in zona membrelor inferioare. Ma gandeam sa-mi insusesc o craca uscata, preventiv. N-am avut nevoie. M-am convins ca nu sunt la Eforie Sud, Neptun sau Venus. Sunt intr-o lume diferita. O lume in care cainele, cel mai bun prieten al omului, e intr-adevar un animal domestic si nu unul semi-salbatic ca pe la noi. Si foarte probabil ca NUMAI pe la noi. Poate ca unii ma vor contrazice dar cu siguranta nu vor gasi multe exemple. Si daca-mi vor spune ca ar mai fi si Albania in aceeasi situatie zau daca ma-ncalzeste cu ceva.

    Nu sunt multe persoane care sa iubeasca animalele mai mult decat mine. Uitati, eu spre exemplu nu sunt de acord cu eutanasierea maidanezilor. Cred ca ar trebui dusi in locatii speciale, amenajate la marginea oraselor, castrati si intretinuti acolo pana isi vor da obstescul sfarsit la adanci batraneti. Dar pentru un astfel de proiect trebuie sa existe vointa politica si multa, multa minte. Ca bani ar exista. Dar noi se pare ca nu putem avea initiative, pe noi trebuie sa ne impinga altii de la spate, sa ne dea altii idei. Ori capitala cu vreo 500 000 maidanezi in lumea civilizata nu prea se mai intalneste. Asa ca nu avem de la cine sa luam exemplu de buna gestionare a situatiei pentru ca nimeni nu a mai ajuns intr-o astfel de situatie.

    Articolul e binevenit, din pacate inspirat de un eveniment tragic. Iar problema luata in discutie este o piatra grea atarnata de gatul nostru ca popor care aspiram la titulatura de ,,civilizat”. Pentru ca dincolo de ce simtim fiecare dintre noi pentru necuvantatoarele care ne inconjoara problema aceasta a maidanezului romanesc e una de civilizatie. Capitol la care ne arata ca nu prea avem motive de lauda. Si nu avem din trei motive:

    1. Pentru ca am ajuns in situatia asta. Si nu de ieri, de azi.

    2. Pentru ca suntem singura tara di Europa care se confrunta cu o astfel de situatie, si, ce-i mai rusinos, se pare ca nu avem rivali nici macar printre tarile din spatiul balcanic.

    3. Pentru ca nu dam semne ca am rezolva vreodata cu forte proprii o astfel de problema.

  3. E simplu. :

    1. Plozii nu trebuie lasati nesupravegheati : parintii sunt responsabili . Plodul in cauza, a murit in timp ce era lasat nesupravegheat, de catre baba insarcinata cu supravegherea lor. In orice tara normala, baba ar fi fost demult in catuse.

    2. Nu ai ce cauta pe proprietatea privata a cuiva, fara acceptul proprietarului. In caz contrar, iti asumi consecintele ( cainii o sa faca carnati ) si un eventual glonte in cap. Evident, nu e vina plodului ca a intrat pe o proprietate privata, ci e vina adultului care trebuia sa-i supravegheze.

    3. Cainii fara stapani nu ar trebui sa umble liberi prin oras.

    • La cele trei probleme pe care l-ati pus se cuvin cred eu, a se face cateva precizari:

      1. Intr-adevar cei responsabili cu supravegherea unor minori trebuie sa-si faca datoria. Daca nu, ei sunt fireste responsabili. Dar sunt situatii in care supraveghetorii pot fi depasiti de situatie. In cazul respectiv, o haita de maidanezi ar fi putut anula diferenta dintre o batrana si un copil de patru ani. Mai ales daca prima este luata prin surprindere si deci, foarte posibil sa nu fi avut un retevei la indemana. Iar ca sa fii o doamna pensionara si sa te aperi de o haita de maidanezi si pe deasupra sa mai aperi si doi copii mici, asta doar cu o simpla poseta si cu strigate de ,,mars” e totusi cam greu. Mai cu seama daca te afli intr-o zona mai izolata sai ai de-a face cu cetateni inerti.

      2. Aici va intreb: era proprietatea cuiva sau domeniu public ? Pentru ca se vorbeste de Parcul Tei. Iar cainii respectivi sunt denumiti maidanezi, adica vagabonzi, adica ai nimanui, deci nu aveau altceva de aparat decat propriul lor teritoriu. Iar daca era proprietate privata atunci de ce mai sunt atacati de zor primarul sectorului 2 si cel al capitalei ?

      3. La acest punct sunt perfect de acord.

      De fapt sunt in principiu de acord si la primul, numai ca acolo situatia trebuie analizata de la caz la caz. O fi fost doamna in varsta cam neglijenta nu zic nu, dar intr-o capitala civilizata nu te duci la plimbare cu copiii in parc inarmat ca si cum ai pleca la o vanatoare de tigri.

  4. Eugen, baba aia habar n-avea ca plozii au plecat din parc si au intrat pe proprietate privata ! Scriu ziarele ca dupa o ora de la disparitie, s-a intors baiatul cel mare sa o anunte ca au fost muscati de caini, clipa in care ea a sunat la politie sa vina sa-i caute plodul, ca ea habar n-are unde este.

    Deci nu se pune nici pe departe problema ca haita de caini au incoltit plozii , iar baba s-a luptat cu cainii in disperare, pana i-au dovedit cainii. NU. Pur si simplu, plozii au plecat de capul lor, in timp ce baba statea in parc relaxata.

    Nu, nu se vorbeste de Parcul Tei, si de un teren in afara parcului, teren privat : presa a dat adresa exacta.
    Chiar daca atacul s-ar fi intamplat pe teren public ( dar nu s-a intamplat ), asta NU o absolva pe baba de responsabilitatea de a-si pazi plozii : atata vreme cat ea statea relaxata si habar n-avea unde sunt plozii … sanatate si un praz verde ! Chestia asta e neglijenta criminala din partea supraveghetorului plozilor.

    Concluzie : plodul a murit din cauza neglijentei celei care ar fi trebuit sa-i supravegheze. egal ca l-au mancat cainii, l-au intepat albinele pana a intrat in soc anafilactic, ca s-a inecat in lac sau ca l-au violat si l-au omorat pedofilii in coltul parcului. Un plod lasat nesupracegheat, poate muri rapid, din n’spe mii de motive : vina nu este a pistolului, si a celui care apasa pe tragaci.

    Ori in cazul asta, nu se pune problema ca au fost atacati de caini, cat erau sub supravegherea adultului, care n-a razbit sa-si apere odoarele. Nici pomeneala !

    • Tu care continui sa chemi acesti copii „plozi” esti sigur una dintre alea care vad maidanezul ca propriul copil sau un sot (depinde…)
      Am vazut si eu citeva demente care in magazinul de animale cumparau fustite la caini….Unde e Doamne intelepciunea batrinilor care atunci cind fata o catea isi tinea un pui si restul ii ducea la rau sa-i innece ca din putinul pe care il avea trebuia sa aleaga intre copiii ei si o haita de caini.
      Eu sint in strainatate de multi ani si am considerat intotdeauna ca romanii sint un popor f. inteligent. In privinta maidanezilor romanii m-au dezamagit: nu au ce sa manince, nu au medicamente in spitale dar mor de dragul maidanezilor si cheltuiesc sume enorme pentru ce sta sub coada lor. Ori aia care mor dupa maidanezi sint extrem de putin si atunci reputatia romanilor e intacta, dar ma intreb totusi de ce accepta 23 de milioane de romani sa convietuiasca cu maidanezii pe strazi cind „iubitorii de maidanezi” sint decit citeva sute de persoane ???

  5. OK. Intrebarea nu a fost retorica. Pur si simplu n-am urmarit chiar toate stirile.

    Dar in cazul in care era proprietate privata si cainii erau ai cuiva atunci eu unul nu mai vad de ce ar trebuii injurati pentru asta cei doi primari (precizez ca nu-i simpatizez nici pe unul nici pe celalalt). Iar cainii respectivi daca erau ai cuiva atunci nu mai pot fi numiti maidanezi. Puteau fi maidanezi in sensul ca nu erau de rasa dar vreau sa stiu daca si cainii erau proprietatea cuiva, sau numai terenul ? Pentru ca am vazut o mobilizare majora de starpire a patrupedelor dupa nefericita intamplare.

    Si s-ar mai ridica aici o problema: daca ai obtinut in proprietate un teren si tii neaparat sa nu vina pe el nimeni neinvitat, atunci ti-l ingradesti bine si daca vei crede de cuviinta ai dreptul sa-ti pui si niste patrupezi fiorosi de paza, eventual cu avertizarea ,, Atentie, caine rau !”. Sunt curios sa stiu daca proprietarul respectiv a tinut cont de aceste reguli elementare. Pentru ca mi-e greu sa cred ca un copil de numai patru ani ar putea sa patrunda pe o proprietate marginita de un gard strasnic.

    Deci, ai cui erau cainii si cat de bine era inchisa proprietatea ? Altfel, tu proprietar nu te poti plange ca ti-a calcat terenul vreun caine vagabond sau un copil de varsta prescolara chiar si nesupravegheat.

    Precizez ca nu tin neaparat sa o absolv pe doamna in varsta de orice vina.

  6. As dori sa fac si o corectura la primul meu comentariu: in capitala ar fi cam 64 000 de maidanezi dupa ultimul recensamant si nu 500 000. Ultima cifra care mi-a zburat pe la ureche s-ar fi referit probabil la totalul maidanezilor pe tara.

    Oricum, desi diferenta e mare tot ramanem o capitala cu infiorator de multi caini fara stapan.

  7. Ce-i asa greu de inteles ca strainii n-au ce cauta pe proprietatea altuia, fara acceptul proprietarului ? Nu-i treaba proprietarului sa raporteze lumii, ca al are sau nu caini ( rai sau buni ). Intamplarea s-a petrecut in curtea altuia, plodul a intrat neinvitat, la revedere si un praz verde !
    E irelevant cine e proprietarul cainelui, atata vreme cat s-a intamplat in ograda privata a cuiva . Aici ar trebui sa se incheie problema : ai trecut gardul, ti-ai luat un glont in cap, sau te-au mancat cainii ( dupa caz ), egal ca e caine maidanez sau are stapan. Raspunderea apartine musafirului neinvitat .

    Acuma, ca in Romania se face vanare de vrajitoare, ca sa satisfaca nevoile primare ale cuiva, e alta poveste.

    • Ce mi se pare că nu înțelegeți e că avem de-a face cu un fenomen (sunt mușcați zilnic 25 de oameni, potrivit statisticilor). Subterfigiul cu proprietatea privată și gardurile cu sau fără găuri e complet irelevant. La fel și cel cu supravegherea.

      Problema e simplă: un copil a murit ca urmare a unui cumul de factori, între care câinii sunt unul deosebit de important. Nimeni nu spune că baba n-o fi de vină, dar de ce i-am scoate pe câini basma curată? Sau pe responsabilii câinilor?

      Această nefericită întâmplare nu face decât să evidențieze gravitatea problemei. Ați auzit că individa care a semnat pentru câine consideră că e un „accident” și nu are nimic să-și reproșeze? Ei bine, asta îmi pare muuult mai grav, pentru problema în discuție (dacă facem abstracție de moarte copilului) decât „neglijența babei.

      Ca să nu mai vorbim despre libertatea de pe maidan pe care o aveau copiii odinioară, iar acum trebuie să fie supravegheați și când se duc la budă.

    • Vorbesti aiurea.
      Nimeni nu e obligat sa puna gard la prporietatea privata. In Germania de exemplu sint multi care nu au garduri. Pai daca unul impusca pe proprietatea mea pe altul fii sigura ca nu e vina mea asa cum daca pe proprietatea mea intra un caine si te musca pe tine vina e a proprietarului de javra care l-a lasat liber. Nu e vina mea ca la mine in gradina intra cainele sau ala care impusca pe altul. Si nici nu sint obligata sa fac gard. Orice prost a inteles ca acei caini erau ai nimanui, sau mai degraba al acelei femei de la ong care a semnat pe raspunderea ei eliberarea javrei, nicidecum a proprietatii private unde se afla Ionut.
      Maidanezii de pe strazi sint ai ong-urilor care au semnat iresponsabil ptr. ei sau ai nimanui si in cazul acesta e primaria responsabila de orice paguba fac. Si daca iubesti atit de mult javrele ce te impiedica sa duci acasa la tine cit mai multe in loc sa ne obligi pe noi sa ti le intretinem sau sa le suportam pe strazi. Ce eu te-am obligat pe tine sa faci demonstratie ca animalul meu preferat sa nu mai fie omorit zilnic in abatoare ?
      Nu exista nici un om de afaceri isteti sa vinda toti maidanezii chinezilor ? Chiar si gratis sa-i dea numai sa scapam odata de ei !

  8. Iertata-mi fie insistentza, dar tot nu e in regula.

    Ca proprietar ai si obligatzii nu numai drepturi. Asta ca principiu de buna convietuire sociala cu cei din jurul tau. Daca ti-ai luat caine rau care sa-ti pazeasca proprietatea atunci ti-o izolezi bine. Altfel cainele respectiv ii poate musca si pe cei care trec pe langa proprietatea ta sau vreun copil nesupravegheat poate sa intre intaplator pe teritoriul ei.
    Daca pe proprietatea ta patrund maidanezi in voie si intamplator patrund si niste copii, atunci nu mai vad de ce trebuie sa punem problema ,,apararii unei proprietati private” cand primii ii musca pe ultimii ? Pentru ca acei copii puteau sa fie foarte bine muscati si in afara acesteia de aceiasi maidanezi atata timp cat terenul nu era bine inchis.

    Intre timp am vazut imagini cu zona respectiva. E vorba de un teren viran plin de moloz, de gunoaie si de balarii inalte cam cat trupul copilului ucis. Iar acest teren nu este inchis bine deoarece copiii au patruns inauntru printr-un spatiu destul de larg in gardul terenului. Deci ei n-au fortzat un gard ci pur si simplu s-au trezit inauntru.

    Ce tot incerc sa va spun e ca aici n-ar trebui sa fim chiar atat de drastici si sa aplicam principiul ,,ai intrat pe proprietatea mea, te-am halit”. In primul and pentru ca nu s-a clarificat al cui era terenul. Un reporter spunea ca la fatza locului n-a gasit nicio specificare ca terenul era proprietate privata. Iar asta nu mai e vina celui care intamplator patrunde acolo. Si in al doilea rand pentru ca terenul nu era bine inchis, din moment ce haite de caini si copii scapatzi de sub controlul bunicilor puteau sa intre si sa iasa in voie.

    Copiii aceia n-au fost muscati pentru ca au intrat pe o proprietate privata. Asta incerc sa va explic. Copiii aceia au fost muscati pe un teren viran lasat in voia sortii.

    Problema e cea a cainilor fara stapan si a neglijentei bunicii. Proprietarul terenului ar fi vinovat numai daca animalele erau ale lui pentru ca nu si-a inchis bine zona. Daca erau caini comunitari atunci vinovata-i primaria si nu proprietarul.

  9. Ok. Deci inteleg ca nu era o proprietate privata cu casa in care sa locuiasca cineva, ci era doar un teren cu balarii, inconjurat de un gard cu gauri. Adica proprietarul nu avea acolo caini ( ca era un teren viran ).

    Inteleg deci, ca avem un teren viran ( cu sau fara proprietar, nu se stie clar ) pe care niste maidanezi au omorat un plod nesupravegheat. Pai cine trebuia sa-l supravegheze si n-a facut-o, e bun de facut inchisoare pentru omor prin neglijenta. Este irelevant ca plodul a murit mancat de maidanezi sau ca a cazut in groapa si a murit, sau etc.

    Tare imi este ca si daca familia va chema statul romana in judecata, o sa piarda cu succes, pentru ca plodul nu era supravegheat. Desigur, nu e ok ca statul nu rezolva problema maidanezilor, insa in cazul de fata e irelevant.

    • Bineintzeles ca bunica celor doi copii are vina ei. Dar a arunca vina exclusiv sau aproape exclusiv in carca acesteia este dupa parerea mea o greseala. Desigur ca nesupravegheati, acelor copii li se puteau intampla si alte lucruri rele, cu ar fii caderea intr-o groapa cum spuneti. Dar in cazul de fatza n-au cazut intr-o gropapa ci au fost muscati de niste caini. Iar cainii aceia aveau un ,,statut”. Daca erau si ei proprietate privata atunci il fac responsabil si pe proprietar, iar daca sunt comunitari atunci ar trebui sa raspunda si primaria nu numai persoana care-i avea in grija pe cei doi micuti.

      Dupa parerea mea parintzii ar putea sa dea statul roman in judecata. Pentru ca a controla si eventual diminua numarul cainilor vagabonzi pe strazile oraselor din Romania e problema statului roman si nu a batranilor care-si plimba nepotii prin parc. Chiar daca si bunica ar trebui fara indoiala ,,urecheata” de autoritati.

      Cred ca raspunderea trebuie just distribuita. Atatia caini vagabonzi n-au ce cauta pe strazile unui oras civilizat dincolo de neglijenta unor parinti sau bunici.

  10. Tzipi,

    Un copil de 4 ani nu se supune legii. Statul este mandatat sa asigure o viata sigura poporului. Impozitele noastre se refera la plata pentru acest serviciu. Cainii fara stapan eu le consider animale salbatice. Si trebuie alungate in padure sau casapite.

    • Nu doar dvs. îi considerați animale sălbatice, ci chiar și cei care cunosc foarte bine comportamentul animalelor (am citit un interviu cu un dresor care spunea că după câțiva ani de stradă și haită, câinele este efectiv un animal sălbatic).

  11. Salut! Scuze pentru asperitatea de adineaori.

    În problema maidanezilor am mai multe interpretări ce ţin de: ontologia maidaneză, relaţia de apartenenţă a maidanezului, subsidiaritatea în hăituirea (nu a maidanezului ci a) proprietarului.
    Dacă te va satisface discuţia, şi vei fi curios, poţi citi totul după baliza maidanez.
    http://delaepicentru.com/2012/04/06/%e2%97%8f-ciinii-comunitari-si-subsidiaritatea/

  12. Maidanezii fac legea …MAIDANEZII TREBUIE EUTANASIATI

    • Hingherule tu ai mare dreptate. E singura solutie eutanasia si sa nu mai vina „iubitorii”astia de javre sa spuna „ca in toate tarile civilizate randagismul a fost contrastat cu sterilizari”. O timpenie mai mare ca asta nu am auzit si ma mir ca sint oameni care cred asa ceva. Pai e usor sa contrastezi randagismul cu sterilizari cind ai maxim 10 caini vagabonzi pe an intr-un oras, dar la cei 65.000 de maidanezi la cit am ajuns noi in Bucuresti decit eutanasierea e eficienta. Dar trebuie facuta cu toti odata, nu azi 30, maine 50, poimaine 60, ca altfel se inmultesc mai repede ei decit reusim noi sa-i eutanasiem.
      Toate cele bune de la …”as vrea sa fiu hingher dar mi-e frica de javre”


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

Audiatur et altera pars

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: