Postat de: Teofil Stanciu | 17/08/2013

Creștinii din Egipt

Autor: Lanternix

Autor: Lanternix

Egiptul are ecouri deosebit de puternice în mintea oricărui creștin cât de cât deprins cu textul biblic. De la marele Exod al israeliților conduși de Moise – repetat cu stăruință pe tot parcursul VT, unde Egiptul are conotații sumbre – până la gădzuirea oferită pruncului Isus și părinților săi refugiați din fața mâniei lui Irod, unde Egiptul capătă o culoare mai luminoasă.

Pe urmă, în istoria creștinismului, Egiptul a devenit repede un reper prin renumele unor personalități și locuri. Dacă Tertulian, Ieronim, Augustin, Ciprian – părinții teologiei latine – și-au legat numele de Africa de Nord în general, ortodocșii bizantini au aici precursori imporanți în persoana unora precum Clement Alexandrinul, Origen sau, mult mai dezirabilii Atanasie cel Mare și Chiril al Alexandriei, Părinți ai Bisericii și mari luptători pentru ortodoxie (în sensul de dreaptă credință).

Școala din Alexandria – pe linia lui Panten, Clement, Origen și Didim cel Orb – a fost prima de acest gen din creștinătate. Tot în Egipt își are originea un alt fenomen încă foarte prezent peste tot în lumea creștină: monahismul creștin. Cei dintâi călugări au fost niște egipteni: Antonie și Pahomie. Modelul lor a fost pe urmă exportat prin Ioan Casian (și nu numai) către Occident.

Când vorbim despre „pateric”, ne referim, de obicei, în primul rând la Patericul egiptean (deși mai există și unul sinait, unul georgian etc.), rodul consemnărilor despre viețile eremiților ce și-au petrecut zilele în Nitria, Sketis și la Chilii.

Alexandria face parte din grupul celor 5 patriarhate vechi (alături de Roma, Constantinopol, Antiohia și Ierusalim). În scaunul patriarhal s-au perindat însă atât mari luptători pentru dreapta credință, cât și figuri controversate (uneori în persoana aceluiași patriarh).

Una dintre trăsăturile mai puțin onorabile ale acestei zone a creștinismului pare a fi, cel puțin în răstimpuri, violența. De pildă, un episcop (Proterius) a fost masacrat împreună cu 6 dintre preoții apropiați, în 457[1], pentru că a susținut „erezia calcedoniană” (vom reveni la acest aspect), iar Sf. Chiril al Alexandriei, un patriarh cu comportament scandalos[2], este considerat responsabil indirect pentru moartea Hypatiei (fimul „Agora”, despre viața acesteia, este însă o ficțiune fabricată de ideologi moderni cu tot penibilul ce poate decurge de aici).

De oficiul patriarhal alexandrin se leagă și rușinoasa exilare a lui Ioan Gură de Aur, care a fost mazilit cu sprijinul fervent al lui Teofil al Alexandriei (unchiul lui Chiril). Același Teofil se pare că se face vinovat și de distrugerea unei părți din renumita bibliotecă din Alexandria (în 391 AD).

Cum în aceste zile creștinismul egiptean este ținta unor atacuri islamiste, m-am gândit să-mi fac o idee despre cine sunt acești creștini și ce se poate spune despre ei. Statistic, ei reprezintă 10% din populația de 84 de milioane a Egiptului. Dintre aceștia, 9% (între 5-20%, după alte statistici) sunt creștini copți, iar restul de 1% reprezintă ale grupuri de creștini. Luați acest demers ca de la un amator interesat.

Biserica Coptă

Revendicându-și o ascendență care urcă până la evanghelistul Marcu (considerat cel dintâi „papă” de pe scaunul patriarhal al Alexandriei), Biserica Coptă (condusă, în prezent, de Papa Tawadros II) se definește, în mare, prin opoziția față de Conciliul/Sinodul de la Calcedon (451 AD).

Plecând de la erezia monofizită condamnată la Calcedon, Biserica Coptă a fost socotită drept eretică și monofizită (deși se pare că mai corect, din punct de vedere teologic, ar fi miafizită) . Însă, termenenul de eretic n-ar trebui folosit în sensul său tare și deplin[3] în raport cu schismaticii copți.

La mijloc n-au fost doar considerente doctrinare, ci și dispute politice precum și neînțelegeri terminologice. De altfel, Biserica Coptă consideră că a rămas fidelă, prin atitudinea ei ostilă Calcedonului, poziției Sf. Chiril al Alexandriei, recunoscut ca sfânt atât de ortodocșii bizantini, cât și de catolici.

Copții n-au fost singurii dizidenți, ci și alți creștini din bisericile orientale și-au manifestat opoziția (biserica iacobită/siriacă, biserica armeană, biserica indiană etc. reunite acum, în mare, sub denumirea de Biserici Vechi-Orientale). Acestea considerau că opunându-se hotărârilor calcedoniene se opun și amestecului puterii politice în viața Bisericii. Ar mai fi de luat în calcul și că aceste biserici însumau câteva milioane (estimare făcută de MacCulloch) de credincioși în tot Orientul!

Perioada luptei între calcedonieni și necalcedonieni a fost una extrem de tulbure, cu crime, trădări, răzbunări, anatemizări, surghiuniri etc. În cele din urmă, la Alexandria patriarhatul a fost practic divizat pe două ramuri care-și revendică aceeași succesiune apostolică și la fel au rămas lucrurile până azi. Dioscor al Alexandriei a fost ultimul patriarh înainte de schismă. Se pare însă că devenise o obișnuință ca (după 451), în unele orașe din Imperiul Bizantin, să fie două episcopate, unul fidel calcedonismului, altul opus.

Odată cu ascensiunea islamismului însă, creștinismul copt a intrat într-o nouă etapă și, zice-se, nu tocmai neprielnică a existenței sale. Până prin secolul XIII, a beneficiat de bunăvoința diverșilor conducătorilor musulmani, însă, pe urmă, au urmat vreo cinci secole foarte grele – convertiri forțate, pogromuri anticreștine, distrugerea lăcașelor de cult etc. –, în urma cărora creștinismul a supraviețuit cu precădere în zone izolate și sărace ale țării.

Abia după 1805, sub conducerea lui Mehmet Ali (sau Muhammad Ali), copții și creștinii în general din Egipt au început să se bucure de favorurile conducătorilor, căci erau văzuți ca potențiali negociatori pentru relația cu Occidentul creștin.

Biserica Coptă Catolică

Această perioadă neagră a creștinismului copt este punctată de participarea, în sec. XV, la Conciliul de la Ferarra – Florența (o strădanie nereușită de împăcare a Estului cu Vestul), într-o încercare de a-și găsi un aliat în bisericile calcedoniene. Din această tentativă se pare că a rămas numai facțiunea care a căpătat numele de Biserica Coptă Catolică, supusă pontifului roman.

Biserica Ortodoxă Greacă a Alexandriei

Am menționat că patriarhatul s-a bifurcat în două linii. Cea de-a doua este cea a Bisericii Ortodoxe a Alexandriei (melkită), adică fidelă împăratului bizantin), care a păstrat limba și teologia greacă.

Grupări protestante

Elanul misionar al sec. XIX i-a condus pe creștinii născuți din Reformă și în Egipt. Cea mai însemnată grupare este cea reprezentată de Biserica (Presbiteriană) Evanghelică din Egipt, care se pare că ajunge la un sfert de milion de credincioși (alte estimări merg de la 27.000 la 750.000). Adunați – sub toate denumirile – mai sunt și vreo 50.000 de penticostali.

Așadar, acesta este profilul creștinilor pentru care suntem chemați în aceste zile să ne rugăm și care trec prin vremuri de cruntă restriște. Toate cifrele avansate cu privire la Egipt sunt orientative, existând discrepanțe majore între diverse statistici. Singura certitudine e că majoritatea o reprezintă Biserica Coptă, una dintre cele mai vechi biserici creștine.

După câte se vede, moartea creștinilor din Egipt nu prezintă interes pentru instituțiile de presă românești (nu cred că cele occidentale sunt mai breze). Mult mai multe comentarii și mult mare atenție au suscitat declarațiile aberante fanteziste ale unei „experte” care se entuziasmează de potențialul eretic al unor manuscrise copte. Au venit însă dezmințirile calme ale adevăraților experți, între care și Alin Suciu.

Procedeul e de o înfiorătoare simplitate: dacă există un element copt ce poate submina creștinismul, atunci este hiperbolizat și prezent pe toate canalele de știri. Dar dacă mor 10, 100 sau 1000 de copți, datorită faptului că sunt creștini, moartea lor nu este o știre demnă de semnalat.

 ***************

M-am inspirat din mai multe surse pentru materialul de mai sus și, chiar și acolo unde nu am semnalat prin note de subsol sau paranteză, datele sunt preluate din câteva documente consultate:

  1. Diarmaid MacCulloch, Istoria creștinismului, trad. Cornelia Dumitru și Mihai-Silviu Chirilă, Iași, Polirom, 2011.
  2. Jean Comby, Să citim istoria Bisericii (vol. 1), trad. Mihaela Voicu, București, Ed. Arhiepiscopiei Romano-Catolice, 1999.
  3. Hans von Campenhausen, Părinții greci ai Bisericii, trad. Maria-Magdalena Anghelescu, București, Humanitas, 2005.
  4. Jonathan Hill, Ghid al istoriei creștinismului, trad. Alexandru Nădăban, Oradea, Casa Cărții, 2008.
  5. Timothy E. Gregory, O istorie a Bizanțului, trad. Cornelia Dumitru, Iași, Polirom, 2013.
  6. Pentru istoria Bisericii Copte am folosit și date de pe două site-uri pe care le puteți accesa aici și aici.

[1] Vezi Diarmaid MacCulloch, Istoria creștinismului, p. 225-232

[2] Hans von Campenhausen, Părinții greci ai Bisericii, p. 231-248.

[3] Jean Comby, Să citim istoria Bisericii (vol. 1), p. 88.

Postări cu subiect asemănător:


Responses

  1. […] https://drezina.wordpress.com/2013/08/17/crestinii-din-egipt […]

  2. Mulțumim.

    • A fost un efort care m-a ajutat și pe mine să înțeleg ceva mai mult decât știam (nici nu știam foarte mult, nici n-am progresat cine știe cât, dar e ceva).

  3. Foarte bine punctat, coptii nu sunt monofiziti. Spre deosebire de Eutichie, promotorul monofizitismului, ei nu cred ca partea umana a lui Cristos a fost „topita” de cea divina. La fel ca bisericile calcedoniene, coptii afirma ca Isus a fost in aceeasi masura om si Dumnezeu. Diferentele dintre ei si „bizantini” sunt terminologice, nu de doctrina, asta e limpede in toata literatura copta. La baza schizmei de la Calcedon au stat politicile ecleziale si animozitatile personale, nu dezacordurile teologice reale. Din pacate, in secolele de dupa schizma s-a aratat foarte putin interes pt bisericile orientale, asa incat cei mai multi occidentali nu cunosc mai nimic despre teologia lor.

    Printre altele, crestinismul permite femeilor copte sa nu poarte hijab, sa se machieze iar barbatilor sa consume alcool. In general, minoritatea copta e mult mai liberala decat cea musulmana (desi multora dintre noi, cei din occident, coptii le pot parea crestini foarte conservatori). Or asa ceva contrasteaza puternic intr-o tara majoritar musulmana. De aceea violenta fata de copti coincide, simbolic, cu reprimarea culturii liberale vestice.

    Din pacate, acum lucrurile par mai complicate decat altadata. Hamas si-a exprimat deja atasamentul fata de Fratia Musulmana. Daca le vor furniza si arme, Egiptul va intra curand in razboi civil.

    • Mulțam de precizări, Aline. Sper ca temerile tale să nu se adeverească!

  4. Lucrurile sunt mai complicate decat par la prima vedere. A spune ca crestinii sunt ucisi de ”islamisti” ( te referi la Fratia musulmana ?) poate crea o anumita confuzie… In Egipt sunt momentan, musulmani care ucid musulmani si crestini deopotriva, Importanta nu este atat religia , cat culoarea lor politica… Nu neg ca diferentele religioase pot fi pretext pentru a ucide (vezi Siria), dar ar fi corect atunci sa vorbim si despre shii’iti care sunt ucisi de sunnitii majoritari in anumite regiuni ( Siria iar ca exemplu). Momentan in Egipt se instaleaza o dictatura militara (si da, sunt in pragul unui razboi civil ), dictatura care continua sa primeasca ajutor din partea SUA, In acest context ORICE religie care li se opune este in pericol! Sa nu uitam deasemeni ca ”divide et impera” a fost mereu utilizat cu succes (cu atat mai mult in Orientul Mijlociu).Nu neg ca au fost crestini ucisi. La fel cum au fost si musulmani. Important este de inteles contextul in care aceste crime s-au produs si in multe cazuri , ucigasii nu impartasesc NICI o convingere religioasa profunda,

    • Ai dreptate, vina se arunca prea des asupra unor inamici numiti, la gramada, ‘islamisti’. Putina lume stie cat de divers este de fapt islamul si ca extremismul apartine doar unei minoritati din interiorul acestei religii.
      Totusi, coptii au fost si de aceasta data principala tinta a violentelor. Peste 60 de biserici si asezaminte religioase au fost arse sau distruse in ultimele saptamani. Pe langa biserici, manastiri si orfelinate pt copiii copti, au fost distruste sediile franciscanilor si ale altor denominatii crestine care au reprezentanti in Egipt. Mesajul transmis cred ca e clar: e atacata simbolic „decaderea” vestica, care pt islamismul radical este un produs al crestinismului, si se exprima o optiune pt statul religios exclusiv islamic.
      Dar, repet, cei care cred intr-un astfel de stat sunt minoritari. Cei mai multi musulmani isi doresc o democratie „orientala”, cu un sistem economic pus la punct si libertate de exprimare, dar fara interferenta occidentala.

    • Eu pot fi de acord cu voi, dar cred că unii dintre ei s-ar simți chiar jigniți să fie considerați „doar” o grupare politică sau să le fie diminuată componenta religioasă a acțiunilor.

      Cât despre numărul celor ce recurg la violență, oricât de mic ar fi, tot nu poate fi justificat religios. Eu încă aștept condamnări ferme venite din partea majoritarilor musulmani. Acum, există două variante: fie media nu le dă mai departe, fie aceste condamnări nu există. Sper că e vorba de prima variantă, căci, măcar din când în când, am mai auzit (dar foarte rar) voci musulmane care se disociază de aceste atacuri. Poate că se tem și ei, mă gândesc, și atunci nu fac decât să dea de înțeles cât de viguros este fenomenul, în ciuda marginalității lui. La noi, chiar și câte-un zevzec s-a apucat să ardă Coranul sau vreun steag, au fost multe organizații religioase care au condamnat imediat gărgăunii ălora.

      Dacă vor o democrație fără amestec occidentale… ei bine, mă tem că nu se poate. O zic cu părere de rău, mai ales în condițiile radicalizării ideologiilor stângiste de prin marele Occident.

      • Draga Teo,

        Fratia Musulmana si extremismul islamic in genere nu reprezinta Egiptul. Manifestatiile publice recente, cand milioane de egipteni si-au exprimat revolta fata de ei, o dovedesc cu varf si indesat. Cred ca e paradigmat ce mi-a spus recent o prietena egipteanca (musulmana): „intre Egipt si islam, aleg Egiptul”.

        • De acord. Am văzut ce spunea populația. Ce zic eu e că nu ajung mesajele liderilor spirituali prin presă. Foarte rar am auzit ca vreun imam sau vreun „teolog” să iasă în față și să condamne public aceste gesturi. Nu zic că n-o face, ci că nu ajunge pe media internaționale, poate. Iar dacă chiar nu prea o fac, atunci poate că e semn că, deși minoritari, acești extremiști sunt extrem de periculoși și pot reduce la tăcere o majoritate blajină.

  5. Multu de postare. Chiar nu stiam multe despre crestinii din Egipt. Imi ramane sa ma rog pentru fratii din Egipt si pentru guvernele noastre care pot interveni pentru a-i ajuta sau pentru a-i baga sub o alta dictatura …

    • Nici eu nu știam, d-aia m-am apucat și am citi nițel, să văd cum stă treaba cu ei. Una dintre cele mai „tricky” chestii a fost cea cu cele două episcopate grec și copt. Oricum, subiectul mi s-a părut fascinant. Și, în ciuda informațiilor relativ puține, tot există câte ceva… cred că asta e altă descoperire care m-a bucurat.

  6. E adevarat ca cel doua sinoade din 431 si 451 au fost fundamentate pe lupta politica dintre sora imparatului Teodosie al doilea , Pulcheria si sotia acetuia , Evdochia, sora imparatului avand o influenta politica foarte mare prin faptul ca a guvernat in numele imparatului in perioada cand acesta a fost minor, acest razboi a luat sfarsit prin discreditarea imparatesei si exilarea acesteia intr-o manastire din Egipt.
    Si Ioan Gura de Aur a cazut datorita masinatiunilor basileului, cui i-ar conveni sa fie criticat de la anvonul Sfintei Sofia de imoralitate , in plina zi de sarbatoare? S-a folosit deci de episcopul Alexandriei care avea ca scop discreditarea Constantinopolui dorind astfel o pozitie favorabila pentru patriarhatul Alexandriei! Toate sinoadele, mai putin cel iconoclast, au avut ca scop principal acapararea influentei eclesiale si politice, dogma a fost doar pretextul declansarii ,,razboiului”.

    Cat despre uciderea crestinilor din Egipt, nu stiu ce sa zic, mi se pare absurd declansarea unui razboi religios, echilibrul de forte inclina net in favoarea musulmanilor, comunitatea crestina nu e un adversar de pe urmele careia sa se poata castiga ceva … Cum sta Egiptul cu resursele de petrol?

    • Domnule Betea, ceea ce ati spus are nevoie de un bemol. S-ar putea ca agentiile de stiri sa nu reflecte in mod optim natura conflictului din Egipt. Nu e vorba despre o confruntare intre copti si mulsumani si nu se pune, prin urmare, problema unui razboi religios. Conflictul se deruleaza intre majoritatea egiptenilor, care doreste inlaturarea lui Morsi, si suporterii Fratiei Musulmane. E adevarat, in timpul violentelor care au avut loc, musulmanii radicali au distrus cu predilectie asezaminte crestine. S-a ajuns la situatia in care cetatenii egipteni musulmani sa faca zid uman in jurul bisericilor copte in timpul liturghiei pt a-i proteja pe cei dinaintru. Asta arata, inca o data, ca nu e vorba de conflict religios, ci politic.

      • Domnule Alin, nu va cunosc dar imi pare pertinenta si documentata parerea dumneavoastra in ceea ce priveste Egiptul si Islamul . Multumesc tare mult pentru exprimarea unui punct de vedere moderat si sa speram ca lucrurile nu vor degenera mai mult …..

  7. Va referiti, ma gandesc, la ceea ce am spus in ultima parte a comentariului, ca prima parte a fost lamurita de altii, eu am expus doar spusele lor.

    In ceea ce priveste starea de conflict degenerata trebuie urmarit cine ar putea trage foloase de pe urma haosului, de-aceea am intrebat ca si incheiere despre resursele de petrol, pot fi si alte interese, nu stiu dar imi place sa cred ca am cam tras cateva invataminte din razboiul din Iugoslavia si ce jocuri de interese s-au urmarit prin dezintegrarea marelui stat in statulete mai mici. Totul a pornit de la un conflixt interetnic care trebuia pacificat in numele drepturilor omului! Ceea ce stiu eu si o sustin cu toata siguranta: nimic nu se intampla intamplator sau si mai bine, nimic nu e lasat la voia intamplarii. Poate va amintiti cum a fost reactivata securitatea in Romania, prin declansarea conflictului interetnic de la Targu Mures… Deci si in Egipt, urmeaza sa vedem ce se intampla, daca va transpira cat de cat din ceea ce s-a-ntamplat ?

    • Din nefericire, e limpede ca Egiptul nu reprezinta o miza pt puterile occidentale. Niciuna nu si-a manifestat inca intentia de a „implementa institutiile democratice” si a „mentine pacea” in zona, asa cum s-a intamplat si se mai intampla in alte parti. In concluzie, nu, nu prezinta interes.
      Tot ce are Egiptul e Nilul si turismul, chiar daca ar putea deveni un pion politic important in acea zona. Deocamdata sunt lasati sa se ucida intre ei. Islamistii devalizeaza tot, insa armata reactioneaza disproportionat. Mai stie cineva cati dintre sutele de manifestanti pro-Morsi ucisi in ultimele saptamani sunt vinovati? Multi dintre amicii egipteni imi spun ca toti suporterii lui Morsi trebuie condamnati la moarte si executati de urgenta. Din nefericre, e o opinie curenta in aceste zile. Ei, asa nu va fi pace niciodata.

      • Întreb, dar nu ca să alimentez vreo „conspiratită”, ci ca să mă lămuresc eu: Suezul nu mai reprezintă o miză?

        • America pompeaza bani masiv in Egipt in schimbul accesului liber in Suez si pt a mentine pacea cu Israelul. Nu am urmarit toate stirile, dar cred ca nu s-a pomenit inca de posibilitatea de a inceta finantarea americana. Asta ar insemna un pas important spre un real conflict SUA-Egipt. Pana atunci, banuiesc ca americanii asteapta sa vada cum evolueaza lucrurile si putin le pasa de cei ce mor cu miile (din ambele tabere!).
          Oricum, sigur Fratia Musulmana nu era o optiune pe termen lung pt SUA. Prin urmare nu cred in opinia ca Obama i-ar sprijini pe Fratii Musulmani.

  8. Tot din nefericire Egiptul se invecineaza cu Israelul, poate ne mai aducem aminte de celebrul razboi de 6 zile , doar la cativa ani de la instaurarea statului Israel? N-avem noi sa stim pe ce se mizeaza, deocamdata e o stare de haos, ,,hienele” inca nu au intrat in joc, pentru veridicitatea unei decizii sunt necesare mult mai multe cadavre… Dintotdeauna sangele varsat a fost garantul unei decizii, de oricare ar fi ea !

  9. Citesc de ceva vreme blogul tău și aș dori să știu … după ce criteriu/criterii numești pe cineva creștin?

    • Nu știu. Probabil că unul care nu exclude pe nimeni din start și din principiu (cu excepția celor care se exclud singuri). Oricum, e o întrebare la care răspunsul poate merge în foarte multe direcții. Ce-i clar e că nu cred că creștinii încep și se termină la ușa bisericii baptiste/penticostale. Plus că, dacă mă gândesc mai bine, nu eu îi numesc creștini, fiindcă și eu am fost numit astfel de alții. Așa că identitățile sunt o chestiune complexă.

    • Aș mai adăuga ceva. Câtă vreme suntem născuți de vreo 500 de ani (ca evanghelici) și de vreo 100 pe plaiuri românești, nu prea cred că ne putem permite să fim foarte aroganți sau „selectivi” când vorbim despre „creștini”. Într-un fel, ni s-a îngâduit de către alții să ne adunăm sub același nume cu al lor. Istoria creșinismului stă mărturie că acest cuvânt a acoperit tot timpul o mare varietate de realități, unele dintre ele chiar contradictorii. Așa că, pe cât îmi stă în putință, încerc să păstrez această lecție a istoriei cât mai vie în minte când scriu despre „creștini”.

      • Întreb pentru următorul motiv: eu de unde știu până unde mă unesc sau cu cine mă unesc în comuniune dacă o varietate de secte/culte/denominații se numesc creștine?

        Te-ai putea ruga cu inima deschisă cu mormonii, martorii lui Iehova, carismatici extremiști, sau indivizi care neagă deschis doctrine fundamentale al creștinismului (ca și Evanghelia și ce are tangență fu ea până la un grad apropiat) și trăiesc ca niște păgâni? Te-ai putea integra în comunitatea lor? Refuzul înseamnă o judecată ascunsă, nu?

        Înțeleg și sunt de acord cu observațiile istorice pe care le faci (și influența lor asupra modului în care identifici creștinismul) dar în cel fel le putem folosi pentru a păstra simțul separării biblice?

        • Cred că există niște lucruri pe care le putem observa. Cum zici: martorii, mormonii, scientologii etc. Sunt niște secte în care erezia e cât casa și nu poate fi ignorată. Dar sunt apoi subtilități (precum diferența dintre copți și calcedonieni) pe care, chiar dacă le înțelege cineva, el face parte dintr-o minoritate. Pentru enoriașul de rând și chiar pentru un teolog, faptul de a înțelege felul în care se unesc cele două naturi ale lui Cristos e o chestie ce ține de curiozitatea intelectuală. Când vine vorba de consecințe ale unor astfel de dogme, mulți viteji se arată, dar puțini înțeleg cu adevărat ceva din acel punct esențial care desparte de 1500 de ani o biserică veche de suratele ei. La un moment dat, jumătate din lumea creștină era ariană. Noroc cu Clovis, ca să zicem așa, altfel Occidentul putea deveni arian. Întreb și eu: ce vină/răspundere are nenea Gerhardt sau nenea Laci pentru faptul că episcopii lui au optat (uneori politic) pentru o facțiune a creștinismului care este eretică? Ce poate face nenea respectiv, de vreme ce îi lipsesc cunoștințele de filosofie și teologie necesare să înțeleagă disputa?

          Cu charismaticii… e puțin altă poveste. Poate ai cunoștință de vreo grupare anume, dar, de regulă, e exagerează rolul Duhului Sfânt nu neagă ceva esențial. La fel cum unii baptiști contestă rolul aceluiași Duh, fără să-i nege totuși apartenența la Sf. Treime. Problema mea cu charistmaticii ține, de obicei, de evanghelia prosperității care, în formele ei agresive, cred că merge spre erezie.

        • Și atunci ce facem cu tanti și nenea care susțin erezii împreuna cu episcopii lor care le-au ales. Sunt creștini sau nu sunt? Lipsa de răspundere nu îi face creștini, nu? Ce facem cu majoritatea ortodoxă (deși înțeleg ca intr-o oarecare măsură nu e logică generalizarea) care nu acceptă Evanghelia harului așa cum noi (neo)protestanții o înțelegem și o definim (și presupun că o considerăm esențială) ci o combinație nebiblică (zicem noi)? Sunt ei creștini? Dacă ei sunt creștini de ce să-i evanghelizăm? Susținerea unui crez biblic în mărturisirea de credință dar a unei Evanghelii nebiblice – ce efecte are? Creștini sau ne?

          Sper că nu obosesc cu întrebările dar vreau să știu unde delimitezi „lucrurile”.

        • Anumite lucruri nu le delimitez prea precis, tocmai pentru că văd că a exista mereu o doză consistentă de confuzie asupra lor de-a lungul istoriei Bisericii. De pildă, după ce a renunțat la botezul copiilor, Luther a revenit. Baptiștii botează aproape exclusiv maturi (am văzut și copii botezați pe la 6-7 ani, deci nu știu cât de consecvenți mai sunt), penticostalii practică și botezul copiilor, prin unele zone.

          Când vine vorba despre poziția ortodoxă față de har, nu am căderea să o contest sau s-o consider eretică de vreme ce există în Biserică de vreo 1800 de ani. Și de vreme ce există și în Biblie. Dacă bine înțeleg eu, problema vine din deosebirea existentă între teologii greci și cei latini, deci e vorba de diferențe conceptuale, de posibilități lingvistice ale vocabularului, de influențe filosofice etc. Mi-e foarte greu să decid eu însumi dacă moștenirea capadocienilor e superioară sau inferioară moștenirii lui Augustin (apropo, aveai idee că Augustin nu știa deloc greacă și că a învățat doar spre sfârșitul vieții? – nu putem întreba pe ce baze a făcut el teologie, probabil pe temelia avocatului Tertulian, care disprețuia filosofia, dar scrie foarte bine în termenii dreptului). Tot astfel, mi se pare complicat de ales între viziunea pesimistă asupra omului ce se zice că ar fi avut-o Augustin și viziunea mult mai optimistă a grecilor. Personal, am mai multe probleme logice cu doctrina ce susține „totala depravare” a omului. Criterii nu avem, ci, ca niște vajnici evanghelici ce ne aflăm, pretindem că Biblia ar fi criteriul. Or Biblia este înțeleasă azi la noi în cheie protestantă (mai calvinistă de obicei), așa că deja criteriul este alterat de o concepție teologică care își arogă dreptul de a fi cea (și singura) corectă.

          În ce privește soarta celor aflați pe teritorii eretice, nu pot să mă pronunț. Bănuiala mea e că nu e chiar atât de important să știe dogmatică și să se situeze în raport cu doctrina, ci să împlinească fiecare ce înțelege foarte bine. Nu zic că erezia n-ar avea vreo influență, dar nici nu am curajul să-i scot în afara creștinismului (repet, mă refer la genul de situație precum cea cu arianismul, nu la decizii deliberate, când omul alege cu bună știință o sectă care se opune creștinismului mainstream).

          Personal, nu cred că ortodocșii ar trebui evanghelizați, ci doar redeșteptați. Și, dacă ar fi ca lucrurile să funcționeze mai normal, unii ar trebui orientați către bisericile evanghelice (mai ales cei mai activiști sau mai delăsători – cei care au nevoie de activitate și morală mai strictă), iar alții către bisericile ortodoxe (mai ales cei mai mistici și care vor răspunsuri mai complexe la problemele lor).

  10. Ce facem cu toti acestia? Invatam sa-i iubim iar iubirea ne va invata ce sa facem( aceasta invatatura am preulat-o de la cineva care la randul sau a preluat-o de la altcineva). E un fel de a aplica axioma Sfantului Augustin: IUBESTE SI FA CE VREI ! Crestinismul e o religie a IUBIRII , nu a dogmei, rolul dogmei are un caracter sistematic, orientandu-ne doar spre invatatura s-ar putea sa nu mai simtim, nemaisimtind ne transformam in inste teoriticieni ai IUBIRII, vorbim despre ceea ce ar trebui sa simtim fara sa simtim iar aceasta nu se mai poate numi religie, pentru ca nu ne mai leaga nimic, poate dorinta de-a ne demostra unii altora cum ar trebui sa fie cu iubirea de aproapele …?

  11. Domnule Andrei C.,
    Statistic vorbind, majoritatea membrilor oricarei denominatii religioase inteleg prea putin din principiile teologice asumate de comunitatea de care apartin. Indraznesc sa spun ca nici nu e atat de important. In cele din urma, teologia e rezervata unei elite intelectuale iar practicarea ei cere o specializare pe care, in general, doar preotii/pastorii si universitarii si-o permit. Ceea ce se numeste astazi polemica teologica intre confesiuni, practicata pe scara larga, e de cele mai multe ori o ingramadire vulgara de clisee reluate la nesfarsit. Se cunosc nu doar argumentele propriei tabere, ci si modul in care se resping criticile adversarilor. Or, un astfel de practica a teologiei nu are o dinamica pozitiva, ci condamna teologia sa ramana pe loc.
    Sa citesti insa un articol despre uciderea in masa a crestinilor egipteni (fara sa mentionam tragedia miilor de orfani si vaduve), si sa te intrebi daca cei ucisi aveau dreapta-credinta sau nu, este ambarasant pt cineva cu dilemele teologice fine pe care le aveti D-voastra. Un buna traditie pietista, poate n-ar strica un pic de simplitate in credinta, introspectie interioara zilnica si cainta.
    Pe de parte avem dileme D-voastra sincere iar pe alta mii de vieti pierdute.
    Aceeasi atitudine o are in aceste zile si BOR. Niciun comunicat de solidaritate, niciun teolog sau monah care sa-si exprime public atasamentul fata de ei. Le este teama sa se asocieze cu ereticii.

  12. Ultimele doua fraze chiar sunt dureroase, dureroase pentru ca exprima o realitate concreta, pentru al meu plang sau, cel putin, ma prefac ca plang, pentru tine sau pentru tot ce reprezinta al tau, putin imi pasa, nu este al meu…! Cunosc atatea povesti la nivel micro, la momentul respectiv, cand le-am auzit sau le-am trait, m-au secatuit; la nivel macro, din pacate, din nou traim , nu povestea, realitatea , pe care o vom povesti candva astfel ca sa dea bine, incadrata in dogma ca sa aiba suport ,,biblic” !

  13. […] Creștinii din Egipt […]

  14. Poate gasiti util ce scrie aici:
    http://acvila30.ro/scrisoare-deschisa-catre-sfantul-sinod-al-b-o-r-si-preafericitul-daniel-in-problema-monofizita-si-scrisoarea-adresata-prea-fericitului-patriarh-al-alexandriei-kir-teodor-de-pr-matei-vulcanescu-si-m/#more-82682


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

AUDIATUR ET ALTERA PARS

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

vatraoficial.wordpress.com/

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: