Postat de: Teofil Stanciu | 08/08/2013

Teologia și etica creditului bancar

În cazul în care contractarea unui credit vi se pare o chestiune mult prea lumească pentru a fi așezată lângă un cuvânt atât de pretențios precum teologie (deși nu cred că vi se va părea), putem să invetariem repede niște versete despre dobândă și administrarea banilor, că avem destule, atât în VT, cât și în NT.

Bisericile – indiferent de culoarea confesională – au fost mari consumatoare de fonduri în cele două decenii și ceva de după 1990. Faptul de a fi arghirofage (nu există termenul, ci l-am plăsmuit după modelul lui „arghirofil”) nu le-a determinat ori poate chiar le-a împiedicat să și reflecteze prea îndelung asupra teologiei banului.

Bine, există zona în care teologia prosperității face legea, iar acolo lucrurile sunt destul de clare: îmbogățirea este o adevărată obligație spirituală a fiecărui individ. E voia lui Dumnezeu ca toți să huzurim și gata! Aici nu mai sunt multe de spus.

Dincoace, în zonele mai pestrițe, unde îndemnurile teologiei prosperității sunt privite oarecum cu jind și cu teamă precaută în același timp, cugetarea teologico-economică nu s-a dezvoltat prea tare. Se poate să existe niște studii de teologia administrării banului la secția de Management, din cadrul Universității Emanuel, dar sigur n-au căpătat prea mare popularitate.

Această deficiență se vede acum tot mai lămurit pe măsură ce românii nu mai sunt în stare să-și ramburseze creditele contractate de la bănci. Poate că o abordare teologică mai timpurie ar fi putut să-i scape pe unii de năpasta care i-a lovit.

Mi se pare însă că problema continuă să se pună acut, de vreme ce urmările și ponoasele se arată cu mai multă pregnanță abia acum. E adevărat că era mai bună o strategie de prevenție, dar nici tratamentul de urgență nu cred că e de lepădat.

Necesitatea unor discuții teologice pe marginea fenomenului financiar se străvede mai ales atunci când evoluțiile economice provoacă daune relaționale și afective considerabile. Încă de pe vremea exodului „căpșunarilor” se observa nevoia de repere religioase, însă dărnicia lor în Euro către biserici a cam lăsat discuția într-un plan secund.

Mi se pare că economicul este atât de prezent în viața noastră de fiecare zi, în fiecare aspect al existenței noastre încât e de mirare (și de speriat) că nu există un tratat de economie-teologică. Crown Ministries organizează niște seminarii și are niște cărți, dar ele se adresează cu precădere antreprenorilor și finanțiștilor de meserie, nu e pentru enoriașii de rând.

Prin anii ’40, când și-a conceput cartea Mere Christianity, C.S. Lewis ridica următoarea problemă:

Vechii greci păgâni, evreii Vechiului Testament și marii propovăduitori creștini ai Evului Mediu ne-au dat un sfat pe care sistemul economic modern l-a nesocotit cu desavârșire. Toți acești oameni ne-au învățat să nu împrumutăm bani cu dobândă; cu toate astea, împrumutul banilor cu dobândă – ceea ce noi numim investiție – este baza întregului nostru sistem. Poate ca acest lucru nu înseamnă neapărat că greșim. Unii susțin că atunci când și Moise și Aristotel și creștinii au fost de acord să interzică împrumutul cu dobândă (sau „camăta”, cum îi ziceau ei), nu puteau să prevadă sistemul societăților pe acțiuni și se gândeau doar la persoanele care împrumută bani; ca urmare, nu trebuie să luăm în considerare această recomandare. Este o chestiune asupra căreia eu nu pot decide. Eu nu sunt economist și pur și simplu nu știu dacă sistemul investițiilor este sau nu responsabil de starea în care ne aflăm. Aici avem nevoie de economistul creștin. Dar n-aș fi fost cinstit dacă nu v-aș fi spus că trei mari civilizații au fost de acord (sau cel puțin așa pare la prima vedere) ca însuși lucrul pe care ne-am bazat întreaga viață este de condamnat.

(C.S. Lewis, Creștinism, pur și simplu, trad. Dan Rădulescu, București, Humanitas, 2004, p. 114-115).

Se pare că încă nu s-a găsit o rezolvare pentru această dilemă. Deși a devenit mult mai limpede că „sistemul investiților” (cum îl numea Lewis) este responsabil în mare măsură pentru starea în care ne aflăm.

Din câte știu, teoria promovată prin biserici spune că banul este un mijloc cu valoare morală neutră, iar buna sau proasta lui folosire depinde exclusiv de fiecare individ în parte. E oarecum suspect însă că o valoare atât de neutră este atât de râvnită și stârnește atâtea pasiuni, provocând atâta rău și atâta moarte. Mai că ai fi tentat să suspectezi altceva în spatele acestei pretinse „neutralități”.

Richard J. Foster chiar asta și spune, pornind de la remarca lui Isus „nu puteți sluji și lui Dumnezeu și lui Mamona”, din care el deduce că în spatele banilor e un demon. Ceea nu transformă banii într-un mijloc necurat sau diabolic, ci doar impune o prudență mult mai mare în raportarea la finanțe.

Am auzit multe discuții despre bugete bisericești, despre stimularea dărniciei enoriașilor, despre nivelul de salarizare a pastorului, despre surse din care s-ar putea aduna bani pentru construcția unor clădiri noi, dar foarte rar despre cum să se raporteze creștinul de rând la ban și, prin extensie, la instituția bancară și la practicile finaciare curente.

Acum ne-a ajuns cuțitul la os, zic eu, fiindcă avem oameni cu afaceri falimentate în biserici, oameni la care banca le-a vândut casa, oameni care s-au certat cumplit pornind de la neînțelegeri financiare, oameni care s-au înșelat în afaceri, oameni care au girat pentru alții și au pierdut, oameni duși cu zăhărelul ani întregi de datornici, oameni care mint și fură ca să supraviețuiască între creditori etc. Erau și până acum astfel de cazuri, dar actualmente s-au acumulat, iar condițiile economice nu se arată prea favorabile în viitorul apropiat.

Cum situațiile de criză pot naște multe soluții autentice la probleme reale și acute, probabil că am avea ocazia să elaborăm o teologie și o etică a creditului bancar, de pildă, pentru ca să știm cum să ne raportăm la aceste realități și permanențe.

Din câte am văzut, nu a existat o deosebire considerabilă între comportamentul economic al celor credincioși și al celor care nu privesc lumea din perspectivă etică și religioasă. Și nu mă refer acum la morala antreprenorilor, ci la atitudinea oamenilor obișnuiți, din jumătatea de jos a păturii de mijloc, cei care nu sunt bogați, dar nici nevoiași, ca să aibă nevoie de sprijin financiar.

Aceeași alergătură după credite ipotecare și de consum, același card de credit, același gen de împrumuturi „doar cu buletinul” etc. Departe de mine gândul să judec. Sunt convins că multe dintre aceste decizii financiare au fost luate după îndelungată cumpănire și cu inima strânsă. Dar mi se pare că îndrumarea duhovnicească a lipsit aproape cu desăvârșire din această sferă de preocupări, deși foarte mulți credincioși au fost angrenați (și încă mai sunt) în tranzacții cu băncile. Dacă tot ne ferim să lăsăm „lumea” să pătrundă în biserică, iată o spărtură prin care se infiltrează aceleași practici și năravuri!

Decizia de a lua un credit presupune să-ți amanetezi viitorul pe câteva decenii înainte. Or, în interpretare creștină, viitorul nu ne aparține. Care este atunci moralitatea unui astfel de demers? Se cuvine făcut sau nu? În ce condiții? Când semnezi, te angajezi, practic (după cum zicea cineva), că vei trăi suficient pentru a putea rambursa creditul, iar dacă nu tu, atunci lași această „moștenire” familiei tale – în speță, partenerului de viață și copiilor. E etic sau nu? Pe ce bază teologică discutăm asceste chestiuni?

O altă serie de probleme se ridică atunci când încercăm să stabilim legitimitatea nivelului de trai. În ce măsură e necesară o achiziție sau e doar un moft? Au bisericile căderea să se pronunțe în această privință? Au autoritatea morală s-o facă, având în vedere sumele înghițite pentru dotări cu clădiri și aparaturi performante?

Câmpul de investigație teologico-economică mi se pare foarte vast și foarte puțin explorat. Și am impresia că economiștii creștini păstrează o separare schizofrenică destul de profitabilă între cele sfinte și cele lumești. Etica în afaceri e un subiect acceptabil, ba chiar unul interesant, fiindcă are cerere pe piață. Dar evaluarea fundamentelor economice din perspectivă teologică… asta-i mai greu. Pe mine unul m-ar interesa perspectiva teologică asupra conceptului de succes în afaceri, asupra celui de investiție, asupra celui de bancă și asupra celui de credit. Pentru început.


Responses

  1. […] împreună cu fiul său (dejulevanghelic) 74. Prunele Pentru Sanatatea TA.. (strainisicalatori) 82. Teologia și etica creditului bancar […]

  2. Ai aruncat cartile pe masa. Well done! Now what? vom gasi raspunsuri in sfera evanghelica? va prelua cineva serios problema? Vom fi capabili sa aplicam scriptura in domeniul asta? Mie-mi vine un singur verset in minte: „sa nu datorati nimanui nimic, decat sa va iubiti unii pe altii”. Lucrurile-s clare, dar noi le complicam. Iar intr-o biserica cu clima si alarma, sisteme video si sunet la ultima generatie, ce vrem? sfaturi de cumpatare? Sa dam vina pe ei, sau sa ne simtim noi vinovati?

    • Marius, n-am idee ce o să urmeze. Uneori, anumite probleme trebuie formulate. Sigur sunt oameni care se gândesc la ele și asta nu-i inutil. Și dacă găsești măcar un răspuns în dreptul tău tot mi se pare de folos. Eu de-aia le ridic uneori, pentru că încerc să-mi găsesec un drum cât de cât drept prin hățișurile astea.

      Din păcate, la biserică au rămas pentru mulți de actualitate doar alea cu beția, curvia etc. E drept că chiar și acolo sunt anumite situații foarte complexe din punct de vedere etic. Dar pe lângă obsesiile care țin de imagine, greu își mai fac loc și alte probleme, chiar dacă ar merita abordate.

      • Ma tem ca si in privinta creditelor imagine joaca un rol. Oamanii cumpara pentru ca au si altii fara sa socoteasca daca in cazul lor le este necesar si util sau ar fi mai bine sa renunte si sa isi socoteasca bine bugetul. Se traieste prea mult prin imitatie.

  3. Nu prea stiu unde bati, nu cred ca e bine sa intrebuintam termenul de economist crestin? Pana la urma bine-ar fi sa-I dam lui Dumnezeu ceea ce i se cuvine iar Cezarului , asemenea ! La nivel de biserica ar fi bine de implementat modelul de administrare al unei manastiri: un iconom care sa dea seama pentru toate staretului, o persoana desemnata care sa se ocupe de cele lumesti! Nu e bine cand sunt amestecati fratii cu potential financiar, e calea cea gresita, rolul lor e acela de-a-si aduce darul la Altar si sa-I multumeasca lui Dumnezeu pentru binecuvantarile pe care le-au primit! De-aici incolo incepe rolul iconomului, de-a redistribui fondurile pe care le gestioneaza, in salarii, in utilitati, in asistenta sociala, in mentenanta, in dezvoltare si mai ales in promovare( oamenii sunt oameni si , normal ca au asteptari, normal ca isi doresc sa se mandreasca cu biserica lor).

    Aceasta este parerea unuia care vede problema din-afara.

    • Eu nu am o mare problema cu termenul ‘eeconomist crestin’. Desigur, in mediile evanghelice se face abuz de acest’orice… crestin’. Daca-l deffinim insa ca fiind un economist care iti priveste domeniul de expertiza din perspectiva viziunii cretine despre viata, atunci mi se pare ca acest lucru nu este doar acceptabil, ci chiar absolut necesar. Prea multi dintre noi sunt doar ‘orice’ PLUS ‘crestin’, si asta este, cred eu, o forma de schizofrenie.
      Daca prin ‘orice… crestin’ intelegem necesitatea integrarii vietii, inclusiv prrofesia, u viziunea crestina despre viata, atunci cred ca suntem pe un teren tare.
      Dincolo de acste chestiuni oarecum teoretice, necesitatea analizarii fenomenului atotprezent al creditului din perspectiva viziunii crestine de viata, pentru care pledeaza Teofil in acest text, mi se pare vitala pentru ppastrarea libertatii, un concept, cred eu, esential pentru identitatea crestina.

      • Sunt de acord cu dumneavoastra, tot ce ati spus este corect si ancorat in realitate , la fel si ce a lasat teofil spre expunere ! De ce zic eu ca nu e bine sa abuzam de termenul de economist crestin? Pentru ca nu exista un asemenea om, poate se va naste pentru a renaste un concept uitat demult, deocamdata avem doar economisti care vin pe la biserica ! Ia sa vedem, pot argumenta ceea ce am spus:

        Biserica pe langa caracteristica transcedentala este si-o institutie umana! E clar pana aici, consecinta are ca si obligativitate rezolvarea problemelor umane , nu mai stam sa le enumeram, amintim doar cele indispensabile, casa , hrana , dragoste! Ei bine, la ultimul recensamant am iesit 80 % crestini, fie , sa nu fie atatia, atatia sa fie declarati din reflex, dar sa fie 20 % de crestini practicanti, fie 15 %, ca sa merg la o limita mai acceptabila! Acum , sa ne inchipuim( de multe ori inchid ochii si ma amagesc cu acest vis, pentru ca vis va ramane), vine un grup de economisti crestini in fata celor 15 % , la nivel de comunitati, se perinda prin tara pentru a-i invata, si le spune:
        – Fratilor, cei 10 % cat va cere Dumnezeu sa-i dati Lui e pe bune ! Ne cunoasteti , stiti cine suntem, suntem dintre voi si va vom arata ce-nseamna sa dai 10 % lui Dumnezeu: vom creea programe de ajutorare a orfanilor, a bolnavilor si-a vaduvelor, cum era candva, veti imbatrani si voi si dorim sa imbatraniti frumos si sa nu fiti la mila nimanui, doar la mila lui Dumnezeu pe care l-ati slujit toata viata, vom creea programe de imprumut , cum era C.A.R.- ul in timpul regimului comunist, ca sa nu fiti subjugati bancii, va veti imprumuta din ceea ce este al vostru, copiii vostri daca se vor casatori , Biserica le va cumpara casa, vom face un program pentru aceasta! Vedeti de ce trebuie sa dati zeciuiala?

        Daca s-ar implini visul meu, puterea statului ar scadea definitiv, cele doua mijloace de constrangere pe care le are statul asupra noastra sunt : banca si asistenta sociala! Biserica ar redeveni ceea ce a fost candva : o forta ! Pentru ceea ce am expus eu mai sus au fost persecutati crestinii de catre Imparatii romani, pentru faptul ca s-au sustras autoritatii lor, nu mai depindeau de paine si circ, iar aceasta chiar reprezenta un pericol real pentru Imperiul Roman, putea sa declanseze o reactie exact ca focul in paie . Aici a fost tintita si viziunea imparatului Constantin cel Mare , stia ca incepe o alta oranduire si a incercat s-o manipuleze in asa fel incat basileii sa-si consolideze pozitia! Au fost in istorie etape de ridicare si cadere dar lovitura decisiva si-a primit-o biserica cu Revolutia Franceza, atunci s-a inceput separarea Bisericii de Stat, voi le vorbiti despre Dumnezeu, las’ca-i hranim noi cu mancare si iluzii, pana la urma si ceea ce veti spune voi se va transforma in iluzii pentru ca noi ii hranim cu mancare! Perfida capcana, nu?

        De-aceea sustin ca inca nu s-a nascut acel economist crestin, pentru ca cei 15 % crestini ar face ravagii in sistemul social actual, ar fi o putere a exemplului si i-ar antrena dupa ei si pe ceilati 65 %, caldiceii, oportunistii! Ar fi ca fi o avalansa , pornita de la mica pietricica , din nu stiu care biserica.Lozinca va fi: uite, ei pot , inseamna ca se poate ! Si………se poate , cu 10 % din venit dati lui Dumnezeu! El ne-a aratat calea , demult ne-a aratat-o, e si scrisa ca s-o tot citim, ramane s-o si intelegem… Aici e mai greu , intelege fiecare ce vrea .

        • Am primit cadou de la Teofil o carte despre Istoria Bizantului, acum recitesc Figuri Bizantine a lui Charles Diehl , incep sa ma limpezesc cu unele cotroverse din trecutul crestin al imperiului roman. De exemplu, Iconoclasmul a fost declansat ca reactie impotriva influentei de temul pe care o aveau calugarii de la manastirea Studion din Constatinopol! Aveau o politica de autofinantare , de strangere de fonduri si de influenta la cel mai inalt nivel incat Leon al III lea Isaurianul s-a temut de ei si-a incercat sa-i distruga, lupta impotriva icoanelor a fost doar pretextul! Si imparateasa Irina, atat de slavita de ortodocsi pentru reinstaurarea icoanelor, n-a facut altceva decat sa incerce manipularea acelorasi calugari pentru a-si consolida puterea, a fost singura imparateasa care a domnit pe cont propriu , asa se intelege de ce papa de la Roma l-a incoronat pe Carol cel Mare, germanicul, ca imparat al Romei, pentru ca imparateasa Irina si-a orbit fiul pentru a putea domni singura iar Roma a considerat ca Bizantul nu mai are imparat, a profitat de aceasta bresa si si-a consolidat puterea prin alegerea unui imparat!

          Multe am putea invata daca am fi mai atenti la detaliile istoriei, macar atat cat sa nu repetam greselile inaintasilor…

    • Eu am acoperire: a folosit C.S. Lewis termenul😉 Acum, serios vorbind, o să semnalez în curând o carte a lui Corneliu Constantineanu (rectorul ITP) în care vorbește despre dimensiunea socială a reconcilierii/împăcării omului cu Dumnezeu. În esență, cartea nu doar că pledează pentru nevoia angajării social-politice, ci o consideră o manifestare complementară a împăcării omului cu Dumnezeu. Foarte interesant. În aceeași idee, cred că se poate nu doar vorbi, ci chiar pretinde creștinilor să dea un răspuns la problema aceasta. Asta cu atât mai mult cu cât, de-a lungul istoriei, creștinii au venit mereu cu diverse răspunsuri (mai bune sau mai proaste) la această problemă. A se vedea Părinții Apostolici, a se vedea grupările puritane, a se vedea opoziția bisericii medievale la ideea de camătă etc.

  4. […] Place În RomÂnia (popaspentrusuflet) 52. Prunele Pentru Sanatatea TA.. (strainisicalatori) 63. Teologia și etica creditului bancar (drezina) 73. Gloanţe oarbe pentru oameni care văd (rasvancristian) 84. Cine a fost Elena […]

  5. Reblogged this on Pro(-)scris.

  6. Reblogged this on Trezire si Restaurare.

  7. Incercam sa ne ascundem in spatele degetului, a nu amesteca sacrul cu profanul….corect…doar ca realitatea din teren este cu totul alta. Sacrul si profanul merg mana/n mana. Fiecare institutie religioasa are un jurist, un econom, un contabil…..Este normal. Problema care ai lansat/o este una spinoasa. De ce fetele bisericesti nu-si invata credinciosii cum sa-si aministreze banul si se ascund in spatele degetului spunand ca nu este de competenta lor? Din punctul meu de vedere acest lucru seamana cu o schizofrenie spirituala. Pastorul-preotul ar trebui sa fie ceea ce era in secolele trecute: sa stie sa ajute in orice problema, sa fie una dintre persoanele de referinta. Teologia s-a cam secularizat si am inceput sa impartim tortul pe felii, asa cum ne convine. Pregatirea unui preot-pastor a devenit tot mai precara nemai-facand fata provocarilor lumii ultra moderne. Eu cred ca un lider religios ar trebui sa stie sa indrume oamenii inclusiv in problemele lumeti si nu doar cele spirituale. Dar pentru acest lucru, ar trebui ca el sa se documenteze….Preotul se mai numeste si parinte: cand eram mici ii intrebam pe parintii nostri cum sa facem una si alta…la fel ar trebui sa fie si in cazul Parintelui duhovnicesc. Dar noi, preferam sa ne ascundem dupa deget si sa zicem ca nu e de competenta mea….Ma degraba as numi-o superficialitate duhovniceasca. Da, este adevart ca nu avem cum sa stim totul, dar e bine sa stii unde sa/l indrumi pe acel om sau la cine. Atat timp cat Bisericile fac parte dintr/un stat, dintr/o societate, inclusiv si liderii acestora ar trebui sa fie mult mai competenti in a ajuta oitzele, inclusiv in problemele lumesti si nu doar cele spirituale.

    • Cosmine, nu cred că preotul ar trebui să știe neapărat tot, ci să nu îi fie indiferent nimic din ceea ce îi pune pe enoriașii lui în fața unor alegeri etice complicate. Da, cred că ar fi bine să nu despărțim prea tare sacrul de profan (în acest sens în care zici tu), pentru că tocmai în falia respectivă se vor concentra cele mai multe dintre bătăiile fiecăruia. Nu spun că e ușor, nici că nu vor fi erori, dar nu poți să ignori la infinit realitatea. Iar dacă o ignori, ei bine, de la un moment încolo cred că plutești atât de sus și de departe încât devii complet irelevant, mori în lumea ta, pretinzând că ceilalți sunt credincioși superficiali sau cine mai știe ce și cum.

      Poate că n-ar fi rău un curs de etica banilor în facultățile de teologie (și să fie doar o privire istorică, pentru ca viitorul pastor/preot să știe cum s-a procedat în alte epoci și să aleagă o soluție).

      • La facultatile de teologie…cam greu vei gasi cursuri de etica ci mai degraba de morala…Etica muncii se cam face pe la facultatile de filosofie…si eu sincer as merge pe sistemul occidental de teologie in care in primii 2 ani se studiaza filosofia si abia dupa se incepe studiul teologiei…Referitor la separarea sacrului de profan: din pacate este o mentalitate raspandita in randul crestinilor si din punctul meu de vedere este eronata…eram un pic sarcast cand am scris acele randuri. Nu ai cum sa separari…ci sa la imbini si sa le desavarsesti…doar ca…”formele fara fond” nu vor sa devina rationale in detrimentul “credintei”. “Ascunsul dupa deget” este tactica lor si doresc sa o implementeze in fiecare mentalitate. Superficialitatea este ca al ea acasa. Incerca sa sublienez “menefreghismul” liderilor religiosi in a patrunde inclusiv proplemele sociale ale credinciosilor.

  8. Reblogged this on Persona and commented:
    Teofil Stanciu revin cu un text serios, despre o problema extrem se serioasa: creditul, din perspectiva crestina>
    Prietenul meu, Vasile Ernu, oun om declarat de stinga, obisnuieste sa spuna ca noi am inlocuit robia fata de statul comunist (care era destul de usor de pacalit si ocolit) cu robia fata de banci (care sunt absolut fara mila si aproape imposibil de pacalit). Suntem, cu alte cuvinte, mai rau decit am fost.
    Mie nu mi se pare ca comparatia este de vreun folos in aceasta discutie, dar, ca unul care mai are de platit un credit la banca, pentru casa, pentru mine si pentru copii, etc., inca citiva ani de acum incolo, va asigur ca termenul ‘robie’ nu este deloc deplasat.

    • Cred că termenul e cam dur, într-adevăr, dar realitatea îl face inevitabil. Am văzut-o pe pielea mea și a altora, apropiați. Încă sunt „liber” din acest punct de vedere, dar am alte sclavii de care trebuie să țin cont.😀

  9. Teofil tu spui:
    Decizia de a lua un credit presupune să-ți amanetezi viitorul pe câteva decenii înainte. Or, în interpretare creștină, viitorul nu ne aparține. Care este atunci moralitatea unui astfel de demers? Se cuvine făcut sau nu? În ce condiții? Când semnezi, te angajezi, practic (după cum zicea cineva), că vei trăi suficient pentru a putea rambursa creditul, iar dacă nu tu, atunci lași această „moștenire” familiei tale – în speță, partenerului de viață și copiilor. E etic sau nu? Pe ce bază teologică discutăm asceste chestiuni?

    Astazi, orice credit care depaseste o anumita valoare vine la pachet cu o asigurare de viata. In acest mod datoriile nu vor trebui preluate de familia supravietuitoare.
    Iata ca in acest aspect bancile sunt suficient de prevazatoare.

    Intrebarea insa ramane valabila chiar daca scoatem din ecuatie „variabila vietii”: Decizia de a lua un credit presupune să-ți amanetezi viitorul pe câteva decenii înainte. Or, în interpretare creștină, viitorul nu ne aparține.

    Nu stiu sa iti raspund la aceasta intrebare, si tare as vrea sa stiu sa o fac, fie si doar pentru mine.

    Eu sunt de parere (dar e o parere subiectiva si foarte personala) ca nu este in regula sa faci datorii pentru scopuri frivole. Ins aunde se termina frivolitatea si unde incepe necesitatea din punct de vedere etic – asta nu sunt eu in masura sa decid.

    • Și asigurarea de viață are alte probleme etice. Așa că am mutat doar „groapa”🙂

      Și eu am scris aceste text tot din necesitatea de a găsi un răspuns. Sau măcar de a formula o problemă și a vedea dacă ea pare și altora la fel de spinoasă și de legitimă.

      Părerea mea e că etica creștină lucrează foarte mult cu intervale și cu variabile. Avem principii, dar mereu sunt și anumite excepții care nu subminează valoarea principiului, ci ne impun să căutăm o soluție care nu poate fi luată din registrul cu „prefabricate”. Vezi cazul „mincinoșilor binecuvântați” (Steinhardt, Wurmbrand, Visky, salbatorii evreilor etc.). Să minți de stingi din dragoste de Dumnezeu?

      Păstrând proporțiile dilemei, cred că răspunsul ar trebui să arate cumva similar: un principiu general (care să fie bine ancorat în realitate și în Scriptură), după care toată cazuistica, unde pastorul/preotul să ceară înțelepciune de la Dumnezeu împreună cu enoriașul și să vadă care-i calea de urmat.

  10. […] Foto: Cine era pastorul bistriţean ucis cu sânge rece, împreună cu fiul său (lascaupetru) 17. Teologia și etica creditului bancar (drezina) 23. Deconspirarea (oficială a) lui Tony Anthony (vladcriznic) 29. […]

  11. O opinie contrara celei dominante in mediul religios, cu privire la neutralitatea banului, are Jacques Ellul in cartea lui Money and Power

    • De mult vreau să ajung la Ellul, că știu și alte cărți de ale lui (din auzite, din citări în alte cărți), însă nu mi-a fost dat încă. Mai există un autor care a scris o carte ce se cheamă Rich Christians in an Age of Hunger. Poate se gândește cineva s-o traducă (cu riscul de a fi acuzat că e „socialist”).

  12. […] fără răspuns la privegherea lui Adrian şi Timotei Blaga (FOTO) (dejulevanghelic) 35. Teologia și etica creditului bancar (drezina) 58. Un pastor penticostal din Bistrița și fiul său de 9 ani au fost găsiți morți […]

  13. In ciuda versetelor mentionate nu se poate vorbi de o teologie a creditului bancar. Termenul nu e la locul lui. Se poate vorbi insa de o etica.

    • Eu cred că se poate vorbi despre o teologie a raportării la ban. Sau, în orice caz, mai mult decât etică, fiindcă există și niște principii care trec de simpla reglementare a unor comportamente.

  14. Păi veacul este deja păgân. Iar noi ne chinuim să fim creştini.

    Ceea ce scrie în Biblie nu o iau ca pe o posibilă anatemizare dacă iei credit. Ci o iau ca pe o recomandare. De genul : fericiţi cei săraci cu duhul. Acum dacă nu sunt sărac cu duhul nu înseamnă că sunt Nefericit.

    Să luăm aminte ce înseamnă împrumut şi să ne gândim dacă e o lucrare binecuvântată. Sensul biecuvântării diferă însă între NP şi BO. Eu cred că nu este o activitate binecuvântată. Dar nici blestemată.

    (am evitat camăta. dar m-am împrumutat şi am împrumutat prieteni şi cunoscuţi)

    • Totuși, eu ce zic e că ar merita discutat mai des despre acest aspect, pentru că are acoperire și în Scriptură, și în tradiție (sau Tradiție, dacă vreți), și în viață. Nu am în intenție să anatemizez ideea cu creditul, dar mi se pare nesănătos că a fost tratată cu indiferență, practic, de către creștini. Abia în plină criză a intervenit și Biserica Catolică și Biserica Ortodoxă Greacă cu niște precizeri foarte utile, de altminteri. E drept că înainte poate că nici n-ar fi avut o audiență prea interesată. În România însă, liniștea este foarte mare, și la NP și la BO.

  15. […] 2013 – Teofil Stanciu: Teologia și etica creditului bancar […]


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

Audiatur et altera pars

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

vatraoficial.wordpress.com/

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: