Copiii din ziua de azi nu mai citesc…

http://www.wpclipart.com/
http://www.wpclipart.com/

Era o vorbă „dacă aș avea câte o sută de lei pentru fiecare dată când am auzit asta…”, atunci aș huzuri. Se potrivește de minune și pentru dățile în care am auzit (într-o formă sau alta) despre „dezinteresul elevilor față de lectură”.

Chiar dacă nu e în avantajul meu, mă văd silit să recunosc că nu sunt chiar surprins că elevii nu mai vor să citească. E ușor să constatăm că sunt dezinteresați (nu toți!), dar hai să răsturnăm puțin enunțul și să vedem ce motive ar avea să fie interesați.

Primul gând care îmi vine în minte este următorul: oare i-o fi educat cineva să citească? Nu știu cine: școala, părinții, bunicii – nici nu mă interesează să culpabilizez pe cineva. Și nu mă refer doar la educație din aia cu bâta și cu nota, ci prin exemplul personal, prin ademenire spre lectură, prin situarea lecturii într-o perspectivă mai amplă a vieții. Mi se pare un prim prag necesar al chestiunii, căci măcar așa știm cum stăm fiecare pentru discuția care urmează.

Iată câteva întrebări ajutătoare pe care m-am gândit să le ridic (și voi încerca și niște răspunsuri): de ce ar merita să citească?; ce să citească?; cum să citească?; când să citească?

De ce merită să citești? Hmmm. Nu cred că pot da un răspuns convingător la această întrebare (atâta vreme cât criteriile cele mai de preț sunt eficiența imediată și profitul maximalizat). Dar cine a ajuns să-și pună întrebarea la modul serios înseamnă că deja are o anumită atracție spre citit, dar nu știe la ce îi folosește și dacă să se lase furat de această preocupare. Mă agăț de acest firav cârlig și spun că merită să citești ca să nu rămâi prost (și să nu ți se atrofieze creierul). Este o condiție doar necesară, nu și suficientă.

E drept că societatea (prin modelele stupide pe care le cultivă) pare să spună altceva, dar cocalarii și pițipoancele sunt în ediție extrem de limitată, iar cei mai mulți oameni din țara asta își câștigă existența din niște profesii ce au presupus documentare (deci și citit). Chiar și la „coada vacii” de-ai vrea să stai, nu mai poți fi analfabet, dacă vrei să trăiești cât de cât decent. Încă nu s-a inventat altă metodă pentru însușirea anumitor cunoștințe decât cititul.

Ce să citești? Ei bine, aici îi înțeleg pe sărmanii elevi. Să le recomanzi Calistrat Hogaș!?!? Geo Bogza – reportaje?! Zău, așa! Mori până termini o descriere d-aia…Citește mai mult »

Reclame