Postat de: Teofil Stanciu | 28/07/2013

De ce nu ne place „revelația generală”?

Charles Doussault, Școală în „aer liber” (București, 1842) wikipedia.org

Charles Doussault, Școală în „aer liber” (București, 1842)
wikipedia.org

În școlile de teologie drept-credincioasă se învață că există două modalități esențiale în care Dumnezeu s-a descoperit umanității: pe calea revelației generale și pe calea revelației speciale. Nu am de gând să țin o lecție de teologie, așa că vă promit să trecem repede peste partea asta.

Mă voi opri doar la revelația generală care se manifestă în natură, în istorie și în conștiință (dar asta o putem lărgi până la ființa umană în ansamblul facultăților ei). Ce vreau să demonstrez în acest text (nu foarte lung, sper) este că revelația generală nu prea este pe placul evanghelicilor, decât într-un sens foarte limitat.

Precizez că înțeleg preocuparea pentru revelația specială care este și mântuitoare, dar aș vrea să pledez și pentru necesitatea valorificării revelației generale, dacă tot ni s-a făcut parte de ea. Întrebarea din titlu va rămâne însă fără răspuns, fiindcă nu știu de ce nu place această revelație în mediul la care mă refer. Dar sper să aflu de la cei care vor comenta sau să căutăm un răspuns împreună.

Plec de la ideea general acceptată că Dumnezeul căruia se închină creștinii este transcendent și nelimitat, de unde consecința asumată de toți creștinii că îl putem cunoaște doar în parte. E adevărat că în Scripturi, în Biserică și în Cristos s-a descoperit în modul cel mai plenar, dar revelația generală ar trebui să fie un element complementar care să îmbogățească semnificația revelației speciale.

Constat însă – și sper să fiu contrazis și pus la zid pentru asta (abia aștept!) – că există un mare dezinteres pentru revelația generală. Ca și cum nu ne-ar preocupa deloc acea parte din Dumnezeire care se arată în natură, în om și în istorie.

Hai să luăm prima dată istoria. Atunci când te duci la medic, ți se cere să spui ce boli au avut părinții sau bunicii. E important să știi dacă a murit careva de AVC, dacă ai avut diabetici sau alte boli ereditare în familie. Fapt ce presupune să-ți cunoști părinții, bunicii sau chiar străbunicii.

În bisericile evanghelice însă, acest fapt este considerat facultativ (când nu e desconsiderat pe față). Istoria Bisericii n-are deloc căutare și sunt suficienți cei care privesc cu dispreț fățiș orice înseamnă istorie. Iar asta în condițiile în care tot Vechiul Testament este plin de referiri și întoarceri la istorie. Poporul Israel avea un adevărat cult al istoriei, căci acolo vedea și ce au greșit înaintașii și ce a făcut Dumnezeu pentru ei. Materialul din Pentateuh, Samuel și Împărați este reluat în Cronici. Toți profeții fac trimitere încontinuu la istorie, urcând până la patriarhi („Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov”, „Dumnezeul care te-a scos din robia Egiptului” etc.).

La noi însă, în afară de Biserica primară și încă vreo câteva personaje celebre (Augustin, Luther, Moody, Spurgeon și câțiva misionari), nu există mai deloc istorie. Ca și când tot ce au făcut bunicii și străbunicii noștri în ale credinței nu ar conta deloc. Ca și când nu am vrea să-i cunoaștem cu bunele și cu relele lor. Ca și când ne-ar fi rușine de strămoșii noștri spirituali.

Ne comportăm în stilul personajelor din filmele americane care pleacă de acasă și uită cine le-au fost părinții. La fiecare generație, noi trebuie să reinventăm tot ceea ce istoria Bisericii ne-ar putea oferi aproape de-a gata. Ne purtăm de parcă Biserica ar fi început și s-ar sfârși cu noi.

Toți pastorii care au trecut prin școală știu că și în istorie se vede degetul lui Dumnezeu, dar valorifică arareori această sursă de înțelepciune și de revelație.

Natura. Principala formă de explorare a naturii în prezent este, cred că sunteți de acord, știința. Să nu confudăm însă cunoașterea științifică și aplicațiile acestei cunoașteri. Medicina, ingineria de diverse feluri și toată tehnica sunt doar niște aplicații respectabile ale adevăratei științe.

În sens tare, știința are nevoie de cercetare dezinteresată, de oameni care doresc să știe, în primul rând, nu să știe neapărat pentru un motiv pragmatic. Iar aici intră domenii precum fizica (ce se ocupă de intimitatea materiei), biologia (ce cercetează organismele vii) etc.

Dar față de toate aceste domenii ce presupun o cunoaștere avansată a unui domeniu există o retincență evidentă în mediile evanghelice, în special din teama că s-ar putea ca prea multa cunoștință să-l ducă în rătăcire pe cel care ajunge să o dețină. Există spaima de evoluționism, spaima de prea multe întrebări, spaima de îndoială, spaima de răsturnare a unor certitudini care oricum sunt extrem de șubrede.

Aproape orice persoană care ajunge să pună niște întrebări incomode (grație studiilor efectuate) este privită ca fiind o amenințare pentru liniștea comunității. Din fericire, există și medii mai aerisite, dar mesajul principal nu este unul de încurajare a acestor căutări și cercetări. Ne plac însă toți cercetătorii care susțin dreptul la viață al fetușilor, ideea că există un Creator în spatele acestui univers. Însă nu prea vrem să știm detalii. Îi folosim numai pe segmentul care ne dau apă la moară.

Oare contează că unii dintre copiii noștri își pierd credința tocmai din pricina acestei îngustimi față de știința adevărată? Vina este aruncată adesea asupra lor, pentru că s-au prostit de cap de la atâta învățătură. Dar e foarte posibil ca reacția lor să aibă o legătură cu faptul că noi nesocotim, în bună măsură, această parte din revelația generală.

De dragul onestității, trebuie să precizez că există o formă în care este valorificată această revelație în natură: la excursiile de weekend, în concedii, când ne mai amintim, ridicăm ochii și ne mai minunăm câteodată de „creația lui Dumnezeu”. Dar la fel de minunată (ba chiar mai surprinzătoare) poate fi și structura intimă a ei. Nu degeaba unul precum Wurmbrand era fascinat de descoperirile științei – a se vedea cartea Dovezi ale existenței lui Dumnezeu.

Cunoașterea omului – ca ultim domeniu de investigație a revelației generale – are un statut mai complicat. Pe de o parte, este încurajată atâta vreme cât poate fi încadrată într-un domeniu cu aplicabilitate: consiliere, asistență socială, psihoterapie.

Dar cunoașterea omului de dragul omului – ca purtător al unui chip divin – este cvasi-absentă. Ba mai mult, aș remarca faptul că toate domeniile enumerate mai sus conferă posibilitatea unor clasificări a omului. Pe când realitatea și omul luat ca întreg nu permit decât foarte puține tipologizări. Dincolo de câteva trăsături generale, fiecare este, ne zic predicatorii, unic.

Unicitatea omului se vede cel mai bine în interacțiunea directă și dezinteresată cu oamenii vii. Sau – dar asta nu ține loc de viață, ci doar aduce niște completări binevenite – în literatură. Însă evanghelicii nu prea au timp pentru literatura de calitate, fiindcă sunt bombardați cu maculatură produsă de grafomani, de inși care au nevoie să-și mai treacă un grad universitar în palmares, de indivizi complet opaci la marile valori creștine și literare ale istoriei, de romancieri de duzină care scriu dramolete și telenovele „încreștinate” etc.

Și când te gândești că există atâtea cărți pe lumea asta scrise de oameni care au pus acolo dileme și frământări fundamentale ale vieții lor, care au fost mistuiți de niște vocații pe care nici măcar nu și le-au dorit, care au fost onești până la sânge și au trăit mărturia creștină până la moarte sau trecând prin chinuri (nu în birouri frumos mobilate sau în case confortabile – ofer această comparație doar pentru a echilibra puțin perspectivele, nu pentru că aș crede că în birou nu se poate scrie bine și valoros)…

Toate astea îmi pare semne ce trădează faptul că, din motive care îmi scapă, revelația generală ne incomodează. Asta ar putea însemna că avem o interpretare mult prea reducționistă a revelației speciale sau că avem impresia că aceasta din urmă poate ține loc și de cea dintâi.

Dacă admitem că amprenta lui Dumnezeu se vede peste tot în univers, atunci ar trebui să stabilim dacă nu cumva – iar eu cred că e foarte probabil ca tocmai așa să stea lucrurile – revelația generală cuprinde anumite elemente ce nu se mai regăsesc nicăieri altundeva. N-or fi ele mântuitoare, dar nici managementul organizațiilor nu e mântuitor și, cu toate acestea, are mare trecere între evanghelici. S-a făcut chiar și o facultate pentru asta.

Una e să citești că „cerurile spun slava lui Dumnezeu” și cu totul altceva e să trăiești experiența aceasta în nenumărate împrejurări: la răsărit, la apus, la Polul Nord, pe furtună, în zi de iarnă, la miezul nopții, pe lună plină etc. Părerea mea e că la fel stau lucrurile cu tot ceea ce ține de revelația generală și că orice aprofundare a ei (fie prin studiul științei sau al istoriei, fie prin cunoașterea omului) aduce o lumină proaspătă și sensuri noi pentru revelația specială.

De ce ar fi mai legitim să fac exegeză respectând regulile gramaticii (care au fost stabilite de om) decât să citesc un text biblic din perspectiva experienței unui răsărit de soare? Nu spun că ar trebui înlocuită una cu alta, ci că ar fi mult mai bogată „hermeneutica” noastră dacă am ține cont de mai multe aspecte ale realității. Căci, dacă tot era de ajuns revelația specială, putea foarte bine Dumnezeu să ne lipsească de tot restul.


Responses

  1. Programul liturgic ortodox este structurat exact pe acest aspect, ascensiunea progresiva a cunoasterii lui Dumnezeu de la revelatia naturala la revelatia speciala, de la constientizarea mainii lui Dumnezeu in creatie la descoperirea prin Cuvant:

    Ziua liturgica incepe cu Vecernia, slujba din ziua precedenta( exact ca-n ritualul iudaic), avand in vedere ca urmeaza noaptea premergatoare Liturghiei propriu-zise, slujba prefigureaza perioada din negura cunoasterii cand oamenii aveau o idee vaga despre existenta unui Dumnezeu unic. De-aceea formula de incepere a Vecerniei este: BINECUVANTAT ESTE DUMNEZEUL NOSTRU TOTDEAUNA ACUM SI-N VECII VECILOR AMIN.

    Slujba Utreniei , incepe dimineata, inainte de Liturghie, semnifica zorii revelatiei speciale, cand intr-un anumit fel Sfanta Treime s-a revelat unor alesi din poporul evreu, pentru aceea inceputul slujbei este deschis de urmatoarea formula sacra: SLAVA SFINTEI SI CELEI DE-O FIINTA SI FACATOAREI DE VIATA SI NEDESPARTITEI TREIMI …revelatia a fost primita prin Patriarhi dar inca oamenii nu aveau putinta s-o patrunda!

    Liturghia , revelatia deplina a cunoasterii, slujba pregatita si sustinuta de celelalte slujbe premergatoare( le-am amintit doar pe cele doua ,sunt cele mai importante, pavecernita, miezonoptica si ceasurile se savarsesc mai mult in mediul monahal si mai au ca si rol de-a intregi numarul de 7 pentru slubele biseircesti care se savarsesc intr-o zi, de-a intruchipa perfectiunea rugaciunii de inchinare adusa inaintea Celui care ne-a creat,) deci Sfanta Liturghie incepe cu BINECUVANTAREA MARE, cum i se zice in mediul ortodox, BINECUVATATA ESTE IMPARATIA TATALUI SI FIULUI SI-A SFANTULUI DUH …, cand Dumnezeu ni s-a revelat deplin, prin Intruparea Fiului si prin revelarea Duhului Sfant in deplinatatea cunoasterii iar slujba propriu zisa nu este altceva decat o recapitulare a istoriei mantuirii, a Nasterii si-a Mortii, a Vietii si-a Invierii, a Trecutului si-a Viitorului punctat de prezenta credinciosului in Biserica, prezenta desavarsita de clipa in care omul se contopeste cu Infinitul fiind si el recapitulat in Liturghie impreuna cu cei ce sunt cu el, impreuna cu cei care-au fost inaintea lui, impreuna , prin credinta, cu cei care vor urma dupa el ….

    P.S.
    Scurta introducere in frumusetea Liturghiei Ortodoxe ….

  2. Reblogged this on valimagicflash.

  3. „Însă evanghelicii nu prea au timp pentru literatura de calitate, fiindcă sunt bombardați cu maculatură produsă de grafomani, de inși care au nevoie să-și mai treacă un grad universitar în palmares, de indivizi complet opaci la marile valori creștine și literare ale istoriei, de romancieri de duzină care scriu dramolete și telenovele „încreștinate” etc”
    excelent.

  4. Am fost socat de cite ori, in incercarea de a arata ca nu poti sa ti bati joc de muzica limbii romane cu orice fel de traduceri moderne, mi s a dat in cap cu: slova ucide, duhul da viata. Doar pentru a arata ca nu conteaza niste cuvinte acolo, daca totul suna modern.

    Pentru mine revelatia generala este extrem de importanta, in perioade grele e singura de care m-am agatat. Si da, cartea aceea al lui Wurmbrand a contat foarte mult in convertirea mea.

    • Pentru botezul meu a cântărit altă carte, tot a lui Wurmbrand (dacă tot ne confesăm). Dar când am citit cartea Dovezi… nici măcar nu știam că e scrisă de Wurmbrand, pentru că era semnată Nicolai Ionescu (pare-mi-se). Mi-a plăcut atunci, dar mult mai târziu am înțeles de ce ar fi bine să ne intereseze astfel de lucruri. Uite că și aici ne-a luat-o înainte și ne-a deschis drumul.

      • Cartea Dovezi…, a lui Wurmbrand, așază în fruntea listei cîteva argumente ale existenței lui Dumnezeu contestate virulent încă de la sfîrșitul veacului al XVIII-lea, iar asta nu de atei sau păgîni, ci chiar de gînditori creștini, ieșiți din tradiția pietistă. Faptul că toate aceste argumente sînt controversate constituie un argument în plus pentru rezerva protestanților față de revelația naturală.

        • Aici nu cartea era miza, ci preocuparea. În ciuda argumentelor desuete de care pomenești, știu că de la el am auzit pentru prima oară de quarcuri/quarci. Nu mi se pare puțin lucru.

  5. Nu toți evanghelicii sunt așa cum spui tu, Teo. Ești un pic cam aspru. Problema este că prea puțini pastori au și studii în domeniul laic, așa că nu din frică, ci din necunoaștere, neglijează oarecum revelația generală sau o interpretează greșit. Haide să-i înțelegem și să ne rugăm pentru ei, dacă vrem să fim de folos. În rest, ai dreptate.

    • După cum spuneam și în text, așteptam (în sensul că îmi doream!) un astfel de comentariu, în care să fiu contrazis. Și sper să aveți mai multă dreptate decât am eu.

      Nu îi incriminez pe pastori (ați văzut că i-am pomenit strict în relație cu istoria Bisericii, unde nu pot fi suspectați de lipsa surselor sau a ocaziilor de documetnare). În rest, cred că e un curent de opinie care a fost încurajat în fel și chip. Au și pastorii partea lor de răspundere, dar nu cred că sunt singurii în povestea asta.

      De asemenea, nu am un răspuns la întrebarea pe care am pus-o. Sau, ca să nuanțez, am niște indicii pentru un răspuns, dar cred că răspunsul e unul mai complex, mai amplu. Deja ați sugerat un răspuns posibil vizavi de pastori, ceea ce e de folos. Nu cred că ar trebui incriminați pentru asta. După cum nu ar trebui nici scuzată sau încurajată ignoranța fudulă (indiferent la cine se manifestă).

      Știu că nu toți evanghelicii sunt așa. Nici nu aș suspecta așa ceva. Am văzut și cazuri în care se gândește altfel. Știu evanghelici care au respect pentru istoria Bisericii, știu evanghelici care nu se feresc să accepte știința și concluziile ei, după cum știu și evanghelici care citesc și care nu se feresc de realitățile omenirii.

      Da, de acord cu îndemnul pe care-l dați în final.

  6. […] https://drezina.wordpress.com/2013/07/28/de-ce-nu-ne-place-revelatia-generala […]

  7. Nu este nevoie ca pastorii să aibă studii în domeniul laic pentru a avea respect pentru revelaţia generală. Ar fi nevoie doar de a citi Biblia cu alţi ochelari decît cei din recuzita confesională. Ar fi nevoie, desigur, şi de simţ bun. Scria cineva: Nu te poţi bucura de zîmbetul unei flori doar pentru că treci pe lîngă ea. Sucește-ți capul ca să-l observi…

    • Eu zic că lipsa altor studii nu justifică, dar poate explica „fuga” de anumite teme, subiecte. O spun ca unul care am crescut parțial „în seră” și am moștenit destule astfel de frici.

  8. Reblogged this on Frică şi cutremur and commented:
    Păi, ca să dau și eu un răspuns – chiar dacă așa, mai din topor – Sola Scriptura devalorizează tot în jurul ei, absoarbe toate amprentele Tatălui în Creație și Istorie, topindu-le apoi într-o dogmastică sistematizată în patru puncte jumate, focalizată pe pași corecți, nu pe o relație vie … Nu mai zic nimic!
    Mai bine citiți-l pe Teofil, cu încă un articol bun de rumegat la rece (chiar la 40 de grade!).

  9. […] foarte interesantă postare, Teofil Stanciu analizează cîteva din fricile (şi frigurile) evanghelicului, fără să precizeze, însă, […]

  10. De cele mai multe ori, liderii religiosi (ca sa nu-i numesc preoti sau pastori) au prostul obicei a se crede infailibili….Mai bine sa cultiv un popor credul decat unul credincios. Ma bine „crede si nu cerceta” decat „bate si ti se va deschide”. Niste credinciosi „curiosi” sau mai bine zis „”intrebatori” sunt foarte incomozi….pentru ca acesti lideri se expun….Era o vorba pe la noi prin faculta: „Maa, voi ati venit la teologie pentru ca nu mai erau locuri la tractoristi”…”Fides et ratio”, de cele mai multe ori nu merge mana-n mana…pentru ca trebuie sa gandesti iar credinta sa deschida ochii ratiunii…Dar – scuzati sarcasmul si lipsa de diplomatie!! – cand nu exsita ratiune….ce sa mai lumineze credinta?? Asa ca, mai bine pastram turma ignoranta si credula…ca e mai simplu de muls si de tuns….Am fluierat si ma urmeaza!!!….Din pacate, cam in toate mediile religioase, functioneaza „alla grande” aceasta abordare stiintifico-fantastica….Si atunci…iti mai pui intrebarea de ce se spune NU revelatiei naturale???

    • Te iau de bun, de vreme ce ești „de-ai lor” într-o oarecare măsură. O să te întreb fără ocolișuri: tu ce antitod ai la această tentație (care bănuiesc că încearcă pe oricine ajunge în fruntea unei congregații)?

      • Pe la facultatile pe unde am perindat erau profesori cu dubla specialitate….dr. in dogmatica sau fundamentala si dr. in robotica sau medicina sau astronomie sau fizica cuantica. Intelegerea revelatiei naturale…..era o prioritate….Acest lucru ni-l insuflau si noua….De multe ori cam de greu de aplicat in spatiul balcanic….unde ne laudam ca suntem majoritar crestini….dar impanziti de elemente neo-pagane. Atat timp cat nu vom incerca sa ne schimbam mentalitatea….va fi cam greu de acceptat si revelatia naturala…sau mai bine zis…va fi cam greu de impletit credinta si ratiunea….

        • Dar contra tendinței de a-ți manipula enoriașii, ca să devină docili și să te creadă pe cuvânt… ce soluții vezi?

        • Discursul e foarte amplu, complex si profund si nu am cum sa-l epuizez…lansez alte intrebari: Oare se vrea schimbarea acestei mentalitati? (intrebare lansata catre ambele directii: preoti/pastori si credinciosi). Am avut multe experiente cu oameni care atunci cand le explicam…ma opreau brusc si-mi spuneau: Gata, nu mai vreau sa stiu….caci, cu cat stiu mai mult cu atat mi se va cere mai mult…Nu as vrea sa intru intr-o teorie a conspiratiei…in care se doreste o turma fara personalitate si ratiune.. Eu cred ca totul depinde de fiecare in parte. „Pestele de la cap se-mpute”…daca se doreste o „politica religioasa” de acest gen…atunci speranta mai ramane in micile oaze de lumina pe care, inca, intunericul nu le-a cuprins….

        • Cred că ai dreptate cu specificul local. Și că „omul sfințește locul”. Dar să știi că încep să-i înțeleg pe cei care nu vor să știe atât de multe.😀

  11. Eu sunt Stancu, deci cu un „i” mai scurt decât Stanciu aşa că voi fi mai scurt. Poate în glumă, poate mai în serios, ce-ar fi să porniţi la analiza Revelaţiei Generale cu limbricii ? Poate credeţi că-mi arde de glume, dar vă asigur că nu glumesc.
    Faptul că nu e suficient să simţi ca un simplu trecător mirosul unei flori ci trebuie să întorci capul după ea îl cunosc din greu şi eu. Am două operaţii pe inimă aşa că ştiu şi eu ce înseamnă setea, după un strop măcar, de sănătate deplină, însă, poate şi din aceast motiv m-am întrebat: Dacă medicina este de sorginte divină, de ce-i învaţă Dumnezeu pe medici să pună picioare de lemn?

    Citat:
    „Constat însă – și sper să fiu contrazis și pus la zid pentru asta (abia aștept!) – că există un mare dezinteres pentru revelația generală. Ca și cum nu ne-ar preocupa deloc acea parte din Dumnezeire care se arată în natură, în om și în istorie.”
    Dar Teofil Stanciu ! Nu este profeţit suficient de clar lucrul acesta în Scripturi ? Este, sau ar trebui să fie acest lucru într-adevăr o durere, dar este purul ADEVĂR revelat de Scriptură !
    Poate mai tragic este că este un total dezinteres faţă de revelaţia particulară. Toţi se mulţumesc cu ceea ce li se toarnă pe gât şi nu fac nici cel mai mic efort pentru a verifica a „cerceta dacă ceea ce li se spune este aşa” –
    Fapte 17:11 Iudeii aceştia aveau o inimă mai aleasă decât cei din Tesalonic. Au primit Cuvântul cu toată râvna, şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea, este aşa.
    Ioan 9:22 Părinţii lui au zis aceste lucruri, pentru că se temeau de Iudei; căci Iudeii hotărîseră acum că, dacă va mărturisi cineva că Isus este Hristosul, să fie dat afară din sinagogă.
    Acelaşi tip de om şi în zilele noastre reacţionează în acelaşi mod.

    • Cred că înțeleg ce vreți să spuneți. Dar am rămas cu impresia că, în veacul în care trăiesc, trebuie să fac tot ce ține de mine ca lumea să fie mai bună. Nu ca și când aici ne-am trăi veșnicia, ci ca și când binele făcut poate mărturisi despre lumea de dincolo și despre Cel Bun care le-a făcut pe toate.

      De surprins (la cât mi se spune că sunt de „pesimist”), nu mă surprinde reacția despre care pomeniți. Însă cred că sunt întrebări care trebuie ridicate, iar apoi, ce se va întâmpla cu ele… știe Dumnezeu.

      • Păi dacă e să-ntrebăm, să începem deocamdată cu două întrebări:
        1. Adam a mâncat din Pomul Cunoştinţei Binelui şi Răului şi a murit. La fel şi Eva pentru că, şi ea a mâncat din pom. Deci, doar cine mănâncă din Pomul Cunoştinţei Binelui şi Răului va muri negreşit („va muri murind”, într-o traducere mai corectă d.p.d.v. ştiinţific). Cum se face însă că numitul Cain nu a mâncat din pom şi totuşi a murit ! E oare o întrebare legitimă ?😉
        2. Ce înţelegea Eva prin expresia: “a văzut … că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea”, din moment ce ea, nu numai că nu ştia absolut nimic despre proprietăţile acelui pom dar şi fusese informată că pomul nu era de dorit pentru că dacă va mânca din pom “va muri negreşit” ?😉

        • 1.Cain a murit pt ca s.a nascut dintr.un om mort.
          2. Uneori sti (intuiesti) fara sa intelegi si totusi esti la fel de sigur ca cel care pricepe

        • “va muri negreşit” ? Interesant mod de abordare, mi-a dat de gandit. Ce intelegea Eva prin aceasta notiune, moartea, odata ce era nemuritoare, oare se aplica aceasta realitate ultima regnului animal care exista in Rai pentru a fi putut dat ca exemplu primilor oameni sau cei doi erau singurii oameni indumnezeiti iar ceilalti rau doar simpli oameni. Atunci s-ar argumenta cumva textul: Fiilor lui Dumnezeu le-au placut fiicele oamenilor ….

        • Eu as alegepe o alta directie: cunoasterea Binelui si a Raului sunt prerogative exclusive Creatorului. Este o cunoastere existentiala care apartine doar Celui ce Cunoaste. Omul (ADAM care inseamna OMENIRE; EVA care inseamna VIATA) si-a dorit aceasta capacitate. Pana aici e totul OK, pentru ca Creatorul nu’i interzice Cunoasterea…. Problema este…ca omul a dorit (si inca doreste) sa si-o insuseasca dar ecluzandu-L pe Creator din ecuatie. Teologic vorbind, omul a vrut sa se indumnezeiasca fara Dumnezeu. Acum, raportand la zilele noastre….: e usor sa alegi intre Alb si Negru…dar cand esti pus in a alege intre un GRI mai deschis si un GRI cu o nuanta mai inchisa….cam greu de ales…si aici ma refer strict la alegeri existentiale….Moartea, pe langa cea fizica….devine o ruptura ontologica intre creatura si Creator…

        • Aș arunca în discuție o premisă esențială pentru lectura Genezei. Cartea n-a fost scrisă în timp ce se petreceau evenimentele, ci retroactiv, așa că toate acele noțiuni aveau deja un sens pentru autor/destinatar, iar cartea a fost scrisă pentru ca ei să înțeleagă anumite lucruri. Cred că asta ne scapă adesea, deoarece, fiind o carte despre începuturi, ne-am aștepta să acumuleze informații pe măsură ce acestea devin disponibile în realitate, dar nu așa au stat lucrurile.

  12. ca una convertita in tinerete, recunosc ca am neglijat revelatia generala destul de multi ani (in functie de cat mai traiesc, poate majoritatea, poate doar putin din viata). Ce am descoperit cu bucurie este ca Dumnezeu are metode de a ne deschide ochii asupra ei. Multi descoperim maretia si creativitatea si umorul lui Dumnezeu (si cat umor are🙂 ) in natura, in istorie, chiar in stiinta, in cate-o boala sau o frumusete de depresie. Pur si simplu are Dragul de El ac de cojocul nostru. Sunt momente in care nu pot citi decat psalmi, nu ma pot ruga decat prin psalmi sau cantece. Dar ma fascineaza totdeauna Dumnezeu prin fiecare apus, ca rasariturile le mai pierd, prin cromatica … Si asta doar de-oleaca de vreme🙂.

    • Tu, cu „acul de cojoc”, strecori un element providențial de care adesea nu ținem cont. Singura problemă ce rămâne aici e că Dumnezeu respectă libertatea omului care poate alege să închidă ochii, chiar când i-ar putea deschide să vadă.

  13. […] mărturisi despre lumea de dincolo și despre Cel Bun care le-a făcut pe toate.” – Teofil Stanciu, comentariu 30 iulie […]

  14. Istoria în sensul de Tradiție (sau tradiție… confesională) nu are nimic de-a face cu revelația naturală. Ea este „Geschichte” sau istoria răscumpărării („Heilsgeschichte”), iar nu „Historie” (istoria evenimențială). Altfel spus, cînd vorbim despre „Heilsgeschichte” sau despre Tradiție ne situăm într-o prelungire a revelației speciale. Revelația naturală privește manifestarea lui Dumnezeu în istoria umanității, iar rezervele față de acest tip de revelație sînt împărtășite și de teologii confesiunilor tradiționale.

    Motivul? Pentru că supralicitarea revelației istorice a generat tot soiul de utopii. A se vedea, în această privință, Gioacchino da Fiore (sec. XI). Dar s-a spus și despre utopiile moderne (extremismele de dreapta și de stînga, din sec. XX – fascismul și comunismul) că sînt puternic colorate teologic. Iar utopiile sec. XX devin extremisme tocmai pentru că văd în istorie un fel de revelație naturală completă, dincolo de care nu există niciun rest și nu mai există posibilitatea vreunei revelații speciale.

    Altfel spus, cînd tu vorbești despre Augustin, Luther, Moody și Spurgeon, tu te plasezi în istoria mîntuirii („Heilsgeschichte”), și nu în revelația naturală.

    Cît despre pastorii care vorbesc cu predilecție despre temele specifice protestantismului, ei asumă și integrează o întreagă tradiție confesională. Iar asta ar trebui să te mulțumească: da, au și ei tradiție, ca ortodocșii, precum catolicii. Și bine fac, pentru că tradiția confesională înseamnă o grilă de lectură a revelației. Așa cum tu nu poți citi punîndu-ți pe ochi trei perechi de ochelari, ci numai una, cam asta fac și pastorii noștri și preoții lor – citesc cu o singură pereche de ochelari.

    • Pledoaria ta e savantă și interesantă, dar nu cred că ai dreptate când susții analogia cu ochelarii.

      Să luăm însă chestiunile pe rând. Istoria Bisericii, chiar dacă poate fi așezată în prelungirea revelației speciale, nu știu să fie acceptată prea ușor în acest fel de către evanghelici. E drept că n-am citit teologie protestantă în suficientă măsură încât să știu ce spun autoritățile. Dar nici pe cei a căror atitudine am descris-o eu nu-i interesează aceste autorități. Ei sunt doar impermeabili la anumite chestiuni. Prin urmare, mi se pare just să afirm că există o reticență a mediului evanghelic românesc în raport cu revelația naturală din istorie (căci dacă e nu acceptată ca parte a revelației speciale, e necesar să se încadreze și istoria Bisericii într-o revelație generală, ca un caz particular al istoriei lumii). Faptul că există „rezerve” nu justifică dezinteresul, ci poate, cel mult, să justifice un interes precaut și concluzii prudente.

      Nu pot accepta ideea că, din pricina ispitelor utopice, mai bine că nu ne interesează. Oricum, evanghelicii au utopiile lor cu „statul creștin”, cu legiferarea moralei, cu trezirile spirituale etc.

      Nu cred că evanghelicii asumă o tradiție și o „lentilă” protestantă, ci una preferată. Doar că e legitimată cu teze protestante. Însă, în cazul confesiunilor ce au descins din protestantism, revelația generală era deosebit de prezentă în forma contactului nemijlocit al țăranului cu natura și a dependenței lui de natura lui Dumnezeu. Acest sens al aprecierii revelației s-a păstrat încă viu la țară (și nici nu cred că acolo se cere mai mult decât atât). Însă, între orășenii veniți de la țară și recrutați din rândul muncitorimii (sau a celor teribil de înguști teologic), această legătură cu natura a cam dispărut „după blocuri”, iar la aprecierea științei, care investighează creația, nu s-a mai ajuns mai deloc. În Occident, cred că totuși lucrurile stau altfel. A se vedea, pe lângă morrisiști (cacre dovedesc totuși preocuparea pentru astfel de teme), proiectul (eșuat, din câte am înțeles…) Intelligent Design. Maxwell (ăla cu ecuațiile, nu ăla cu liderul malnutrit din mine🙂 ) era, dacă nu mă înșel, evanghelic, chiar baptist. Deci se pare că ochelarii nu i-au încurcat prea tare, nici nu au fost nevoiți să folosească trei perechi „puse una peste alta”.

  15. Felicitari pt articol!
    Va trimit un link cu o predica (cred foarte cunoscuta) despre revelatia generala: http://www.youtube.com/watch?v=CpN25Ug1dC4&feature=share Ar trebui sa avem mai multi predicatori de felul acesta. Sau asa cum citeam si in articol, ar trebui sa mai iesim din birou si sa mai stam mai ales in jurul tinerilor si sa fim gata sa le oferim raspunsurile de care au nevoie…

    • N-am ascultat integral, dar, într-adevăr, tipul știe multe lucruri despre știință. Că le folosește în scop evanghelistic e cu totul altceva, dar merită apreciat și efortul și interesul. Cu stilul lui nu mă identific eu prea tare, dar, după ce te obișnuiești, e chiar simpatic.

  16. […] Între timp, au apărut două foarte interesante abordări ale problemelor din lumea evanghelică, abordări care, deşi tratează cu totul alte aspecte ale lumii evanghelice, m-au ajutat să privesc problema ridicată de mine în acest articol şi dintr-un alt unghi de vedere. Mă refer aici la articolul lui Rasvan Cristian, care, la rândul lui, face trimitere la un alt articol, cel al lui Teofil Stanciu. […]

  17. Să vă spun sincer, nu am nici o părere şi nici nu prea am înţeles.🙂 nu ca în gaura neagră însă.

    Nu prea pot să îmi ridic ochii peste teologia de sec VII. Şi în special cea răsăriteană.

    Am prins ideea de revelaţie, dar însuşi termenul cred că este catolic. Nu folosesc termenul peiorativ.

    Aşadar am căutat şi am găsit ceva:

    http://www.teologie.net/2009/10/08/revelatia-divina-scriptura-si-traditia-raportul-dintre-ele/

    Despre aceasta vorbiţi?

    • Revelaţie = Teofanie ?

    • Da, cred că despre asta e vorba (cu observația că prezentarea e cam sectară și cam autistă😀 ), dar e bună ca punct de pornire. Probabil că pentru aceste gen de interacțiuni ar merita să ne întâlnim. Indiferent ce așteptări avem sau ce deziluzii am putea suferi😉 . Să vă explic pe îndelete cum vede evanghelicul lumea. Atât cât mă pricep…

      • Ce anume este sectar si autist? Link-ul meu sau postarea dvs?

        Sau postarea mea este aşa pentru mine, precum link-ul meu este pentru dvs?
        🙂

      • Evanghelicule Teofil Stanciu ! Noi de ce nu ne putem întâlni ? Ar fi o groază de lucruri de comentat şi o sumedenie de idei de dezbătut !

  18. Din păcate, nu te pot contrazice. E adevărat că revelația supranaturală este superioară celei naturale, fiindcă Dumnezeu ne descrie concret adevărul, la un nivel la care revelația naturală nu poate ajunge. Revelația supranaturală ne arată cel mai bine, cum ne putem mântui sufletele. Însă dacă Dumnezeu ne-a dat și revelația naturală, care lucrează și în creștini, și în păgâni, înseamnă că nu este deloc inutilă, iar cunoașterea ei ne-ar fi de foarte mare ajutor. Probabil că mulți părăsesc religia creștină, tocmai din cauza faptului că răspunsurile pe care ar trebui să le regăsim în revelația naturală, le oferă alte religii.

    • Sau se găsesc mai ușor fără religie. Când insiști prea mult pe o paradigmă științifică motivată religios, devine complicat să o mai susții când a fost invalidată. Iar dacă insiști să o susții, nu-i de mirare că tinerii care observă inconsecvențele caută răspunsuri în altă parte, de vreme ce li se pare că au fost înșelați.

  19. […] De ce nu ne place „revelația generală”? […]

  20. […] urmă cu câteva luni Teofil Stanciu ne provoca mințile evanghelice cu privire la disconfortul nostru drept-credincios față revelația generală. Atunci, o reacție a mea mai “din topor”, la reblogare, a iscat o discuție destul de aprinsă […]

  21. […] mărturisi despre lumea de dincolo și despre Cel Bun care le-a făcut pe toate.” – Teofil Stanciu, comentariu 30 iulie […]

  22. […] De ce nu ne place „revelația generală”? […]

  23. […] 2013 – Teofil Stanciu: De ce nu ne place „revelația generală”? […]


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

Audiatur et altera pars

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: