Dar la drepturile copiilor pietoni cine se mai gândește?

playborhood.com

Promenada ar trebui să fie, prin definție, o plimbare fără (prea multe) griji, menită să te destindă. Ar trebui, căci se pare că și pe aleile de promenadă s-a instaurat un spirit de competiție darwinistă.

Nu-i destul că trotuarele sunt de obicei ori cotropite de mașini, ori prea înguste, ori prea prăpăstioase, ori prea aproape de șosea, acum, sărmanii copii, au de înfrutat competitori dintre cei mai feroce.

Primăria urbei noastre a găsit cu cale – la fel ca și echipa precedentă – să împartă un nenorocit de trotuar, care, pe alocuri, nu cred că depășește 2 m lățime, între pietoni și bicicliști. O categorie de „nici pe bicicletă, nici pe jos” sunt cei care se dau cu rolele, care și ei au la dispoziție tot același trotuar. Iar ca să întregească un cocktail neaoș – în fapt, o glumă destul de proastă – tot pe aici se plimbă și proprietarii de câini cu javrele fără botniță.

Ei bine, plimbă dacă vrei și poți, un copil de 2-3 ani, printre câini de două ori mai mari ca el – care au niște stăpâni extrem de „binevoitori”, fiindcă te asigură că „nu mușcă”, de parcă un copil s-ar simți mult mai bine dacă l-ar linge sau amușina o dihanie cu un cap mai pare decât el…

Iar când vrea să scape de câine, fiindcă instinctul sau părinții îl feresc, ai grijă să nu vină vreun biciclist care tocmai vrea să-și exercite dreptul de a-și folosi pista la maximum de capacitate. În paranteză aș observa că bicicliștii au devenit, după părerea mea, destul de agresivi și imprundenți în ultima vreme.

Și dacă ai reușit să scapi și de asta, ar fi bine să fii cu urechile ciulite, fiindcă huruitul care se aude din spate este al unui grup de roller-skater-i, care s-ar bucura și ei de momentul zilei și de trotuarul de folosință comună.

Peste toate astea, dacă ai „norocul” ca șoseaua să fie la vreo 30 cm distanță, ai grijă ca nu cumva ferindu-ți copilul de toate pericolele trotuarului, să ajungi prea aproape de mașini.

Mi se pare firesc ca bicicliști să reclame dreptul de a avea o pistă pe unde să poată călători fără să le fie viața în primejdie. Și proprietarii de animale – oricât de tare ar fi ajuns să-și iubească patrupedele în detrimentul semenilor – cred că pot emite pretenția legitimă să-și plimbe pe undeva companionii.

De asemenea, rolele sunt un mijloc de locomoție mai rapid pe care nu văd de ce să nu-l folosești dacă îl ai la dispoziție.

Concluzia cât se poate de inevitabilă e că toată lumea poate emite pretenții justificate să folosească trotuarul. Însă nu pot să nu observ că, din toată îmbulzeala asta, cel mai prost ies copiii mici.

Ai zice că numai ei sărmanii nu au niciun fel de drepturi, decât acela de a merge numai de mână cu părinții sau în brațele lor. După ce că sunt crescuți în blocuri, că n-au voie să strige, să tropăiască, să se hârjonească precum și-ar dori, nu pot nici măcar să se plimbe liberi și nestingheriți.

Serios că până și câinii mi se par mai privilegiați și cu mai multe drepturi decât copiii. Probabil că ar trebui să mulțumim oficialităților locale și naționale că ne amintesc cum pot în ce soi de societate trăim și cum trebuie ierarhizate corect prioritățile zilei.

Faptul se vede ușor peste tot când doar arareori câte un „matur” își abate privirea spre copii să le ofere un zâmbet sau măcar să-i ocolească atunci când, în graba zilei, riscă să năvălească peste ei sau să-i pocnească cu bagajele în cap.

Publicitate