Sunt democrat pentru că eu cred că nici un om sau grup de oameni nu este destul de bun pentru a i se încredința o putere necontrolată asupra altora. Și, cu cât e mai înaltă justificarea pe care o pretinde o asemenea putere, cu atât o consider mai periculoasă atât pentru conducători, cât și pentru supuși. De aceea teocrația este cea mai rea dintre toate formele de guvernământ. Dacă trebuie neapărat să avem un tiran, un baron dedat la jaf este mult mai bun decât un inchizitor. Cruzimea baronului poate să ațipească uneori, lăcomia lui – să se sature la un moment dat; și, de vreme ce are o vagă conștiință a faptului că face un lucru rău, poate se va căi. Dar inchizitorul, care își confundă propria cruzime și sete de putere și de frică cu vocea lui Dumnezeu, ne va chinui oricât, pentru că ne chinuie cu aprobarea propriei sale conștiințe, iar pornirile lui mai generoase i se par ispite. Și întrucât teocrația este cea mai rea, cu cât o formă de guvernământ este mai aproape de teocrație, cu atât e mai rea. O concepție metafizică, susținută de conducători cu forța unei religii, este un semn rău. Le interzice acestra, ca și inchizitorului, să accepte că există măcar și o fărâmă de bine sau de adevăr în tabăra opusă, abrogă regulile obișnuite ale moralei și conferă o validitate aparent înaltă, suprapersonală tuturor patimilor omenești obișnuite de care conducătorii sunt adesea animați, la fel ca alți oameni. Într-un cuvânt, interzice îndoiala sănătoasă. Un program politic nu poate fi niciodată, în realitate, mai mult decât probabil corect. Nu cunoaștem niciodată pe deplin realitatea prezentă, iar viitorul îl putem doar ghici. Să acorzi programului unui partid – ca de fapt nu poate pretinde decât cel mult că e rațional și prudent – genul de consimțământ pe care ar trebui să-l rezervăm pentru teoremele demonstrabile e un soi de beție. […]
Fiind democrat, mă opun tuturor schimbărilor sociale foarte drastice și bruște (indiferent în ce direcție), pentru că de fapt ele nu au loc niciodată decât printr-un anumit mecanism. Acel mecanism presupune acapararea puterii de către un grup mic, foarte disciplinat de oameni; teroarea și poliția secretă urmează, s-ar părea, automat. Nu consider nici un asemenea grup destul de bun ca să aibă o asemenea putere. Și ei sunt oameni mânați de patimi ca ale noastre. Secretomania și disciplina din organizația lor le vor fi aprins deja în inimi acea dorință de a face parte din cercul celor aleși despre care eu cred că pervertește la fel de mul ca și avariția; iar înaltele lor pretenții ideologice le fo fi conferit tuturor patimilor prestigiul periculos al Cauzei. De aceea schimbarea, indiferent în ce direcție e făcută, din punctul meu de vedere, e condamnată de al său modus operandi. Cel mai mare dintre toate pericolele publice este comitetul pentru salvarea publică.
(C.S. Lewis – Despre lumea aceasta și despre alte lumi, trad. Bianca Rizzoli, București, Humanitas, 2011, p. 122-124, s.m.)
Cu drezina 
Reblogged this on Christ4roNews.
,,Draguta ” de Inchizitie Spaniola … Cred ca mai mari decat aceasta se vor vedea, un alt mijloc cu acelasi scop, ,,unul mult mai bun”… doar si Hristos a fost rastignit tot in numele unui ,,bine” !?
E de așteptat, însă, cum zici, vor fi în numele „mai binelui”, care a devenit deja un zeu foarte adulat.
,,Comitetul pentru Salvare Publica” … Pai nu a fost acesta produsul celor care vedeau in Vechiul Regim opusul democratiei ?
Baron vs Inchizitor … Al doilea poate fi rau, poate sa-si justifice crimele in numele vointei divine, dar pare a avea mai multe scrupule decat un baron, eventual laic, ce nu se inchina decat propriei capacitati de a-i domina pe ceilalti. Inchizitorul e mai probabil sa creada intr-o forta superioara lui decat baronul venal care nu se simte raspunzator decat fata de propria sa putere.
Un baron rau poate fi mai acceptabil decat un inchizitor rau ? Ma indoiesc. Cred ca ambii sunt la fel de periculosi dar ultimul e supus (cel putin in aparenta) unui sistem de valori mult mai strict decat primul care ,,se poate misca” mai lejer in actiunile lui fiind un laic si putand pune la indoiala mai usor orice cutuma.
Dar inainte de toate: poate fi posibila o democratie autentica, totala, intr-un stat cu mai mult de, sa zicem, zece mii de suflete ?
Nu știu să vă răspund. Dar tind să-i dau dreptate lui C.S. Lewis, cel puțin pentru condițiile și vremurile sale (Anglia, anilo 50-60).
Cât privește inchizitorul… am niște experiențe cu minime asemănări și adevărul e că la un tip autoritar și corupt e mai ușor să găsești înțelegere și umanitate decât la unul ireproșabil, care are convingerea că face voia lui Dumnezeu. Bun, putem vorbi și despre cazuri extreme, precum Hitler, dar, în general, dacă e de ales între doi din ăștia, eu îl prefer pe cel care nu prea știe în ce crede decât pe cel care știe foarte bine tot ce e de știut despre Dumnezeu și oameni.
Punstul dvs. de vedere cred ca e mai intalnit decat al meu printre ,,autoritatile” spirituale ca sa le spun asa, cel putin cele din zona crestina. Un coleg a avut la un moment dat o discutie cu un parinte insemnat din spatiul nostru ortodox, cu o parohie in centrul vechi al capitalei. La intrebarea colegului ce ar fi mai de preferat pentru parinte: un catolic sau un ateu, parintele s-a pronuntat pentru cel din urma. ,,Bine dar catolicul e mai aproape de un ortodox fata de ateu”, iar raspunsul parintelui a fost: ,,Da, dar catolicul are o convingere pe taram religios in timp ce ateul nu are”. Adica in cazul ultimului ar fi ,,un vas de umplut”. Poate ca asa este. Poate ca poti converti mai usor un ateu decat un adept al altei religii.
M-am gandit la asta a propos de comparatia baron vs. inchizitor. S-ar putea ca pe undeva C. S Lewis sa fi simtit si el ceva asemanator. Nu stiu.
In plus, pe inchizitor ai sansa sa-l ,,prinzi” mai usor si sa-l ,,urechezi” pentru ca la el contrazicerea iese mai evident la suprafata. Baronul poate fi alunecos, ca are un ,,spatiu de manevra mai amplu” deci posibilitati mai mari sa ,,cada in picioare”. E mai flexibil. Pe acesta din urma il ,,prinzi” mai greu. Pe un inchizitor crestin il poti combate foarte usor cu Biblia, pe un fundamentalist islamic, la fel de bine cu Coranul, dar pe baronul laic cu ce-l combati ? El crede ce vrea cand vrea sau nicicand nimic. El se supune sistemului de valori propriu pe care si-l poate schimba dupa bunul plac pentru ca, de fapt nu crede cu adevarat in niciunul.
Cred că evanghelicii (neoprotestanții) și catolicii îl înțeleg mai bine pe C.S. Lewis. Cât de habotnic poate fi un „inchizitor” convins că face binele. Naziștii și comuniștii aveau o „cauză” pe care o considerau dreaptă și de la care nu se abăteau. Noroc că mai erau și cei mai puțin „credincioși” în cauza lor și ăștia mai aeriseau atmosfera, o făceau mai suportabilă. Adevărul e că și eu sper să aveți dreptate, dar am avut experiențe cu oameni care au luat măsuri foarte ciudate cu o conștiință foarte liniștită.
Da, catolicii si neoprotestantii (si as putea sa-i adaug aici si pe protestanti) au experienta inchizitiei traita mai adanc decat ortodocsii. Dintre ultimii am intalnit cativa care se mandreau cu asta. Adica vedeau in confesiunea lor un motiv de superioritate prin absenta sau prezenta mai redusa a acestui spirit inchizitorial. Dar am intalnit si ortodocsi, nu putini, care se simteau complexati de faptul ca ortodoxia lor nu a creat un model de civilizatie precum catolicismul si protestantismul. Si puneau performanta celor din urma si pe seama spiritului inchizitorial. Acesta din urma nu era inteles la modul acela exclusivist de supunere si directionare stricta a comportamentului adeptilor, ci ca un mod de a instaura o ordine morala.
Acum ce sa spun, cand nu traiesti o experienta precum cea a inchizitiei, e bine sa te abtii de la comentarii. Pe de alta parte nu pot sa nu remarc ce a insemnat in ultimii 3-400 de ani in cultura Europei, pe de-o parte catolicismul si protestantismul si pe de alta, ortodoxia.
Eu sunt si voi ramane ortodox. Din convingere. Dar simt acea lipsa de organizare, de rigoare morala pe care o regasim totusi ,,peste drum” mai la vest. Ma gandesc la un anumit spirit de seriozitate, de gravitate pe care cele doua confesiuni occidentale au reusit sa-l induca adeptilor. La noi e altceva. Libertatea mai mare e dublata deseori de neseriozitate mai mare. Se poate verifica asta, printre altele, si prin cat de mult isi cunosc catolicii si protestantii trecutul si cat de mult si-l cunosc ortodocsii pe al lor. Sau cate de multe informatii au primii despre trecutul lor si cate avem noi despre al nostru. Cu siguranta e mai usor dintr-un anume punct de vedere sa faci istoria catolicismului, a protestantismului sau a vreunei confesiuni nuoprotestante, decat sa faci istoria ortodoxiei. Asta datorita cantitatii mai mici de informatie scrisa in cazul celei din urma.
E si asta un aspect al lipsei de (s-o spunem mai pe sleau) civilizatie. Iar la cladirea acesteia spiritul inchizitorial sa n-aiba oare niciun merit ?
Intrebarea nu-i retorica. Iar cand spun inchizitie nu ma refer la arderi pe rug sau exilari, sentinte extreme (prezente de altfel la scara mai redusa si in spatiul ortodox) ci ma refer la instaurarea unei ordini morale intr-o comunitate.
As adauga faptul ca ordinea morala impusa ,,de la centru” ca sa spun asa, poate fi simtita ca apasatoare dar cred ca poate contribui pe de alta parte, la cresterea performantei unei societati in materie de civilizatie.
Multi ortodocsi pun ,,inapoierea” statelor din sud-estul Europei tocmai prin lipsa acestui spirit inchizitorial, de restrictie si de directionare morala ,,de sus”.
Mda, ca de obicei, un alt semn de intrebare, argumentat si justificat!
Pana in 1453 asa era si in ortodoxie, cu disparitia ultimului imparat bizantin, Constantin XI Dragases(pentru ca nu i s-a gasit trupul), s-a cam ,,balcanizat” si Ortodoxia!
Ce inchizitie si strictete sa mai fie, cand pentru a fi patriarh trebuia sa decartezi la Inalta Poarta? Destepti turcii astia, au aplicat un principiu care se vede ca inca mai are recul , ,,pestele de la cap se-mpute”.
Ortodoxia la scara globala a disparut odata cu caderea Imperiului Roman de Rasarit, se ma pastreaza in unele manastiri, in unele biserici de tara si-n constiinta a acelor preoti care si-au sapat in inimi invatatura ortodoxa, si ce ma bucura e realitatea ca nu sunt chiar putini acesti oameni doar ca sunt discreti asa cum e si invatatura pe care o propovaduiesc, mireasma de mir in container de gunoi.
Ma bucur ca am cunoscut si cunosc asemenea oameni, imaculati intr-o lume care nu i-a manjit chiar daca sunt in lume , ancorati ca si noi toti in problemele si grijile lumii. Aceasta consider eu ca este o minune , aceasta este Ortodoxia! Un asemenea preot s-a mutat la cele vesnice de curand, mult inainte de vreme, doar la 43 de ani! A fost un preot simplu care n-a iesit in evidenta decat cu viata sa de preot dar la inmormantarea sa au participat 200 de preoti , 2000 de credinciosi iar in multimea de credinciosi , in semn de respect pentru parintele care se muta la cele vesnice, imbracat in civil era si episcopul greco-catolic care a stat pe parcursul intregii slujbe!
Cei din lume au venit cu totii sa-i aduca un ultim omagiu celui care a fost dintre ei, s-a petrecut dintre ei lasand in urma sa marturia ca nu era ca ei! A fost inmormantat in curtea bisericii pe care a pastorit-o! …Doar cei putini primesc o asemenea cinste, cei ORTODOCSI …
Da ca forta civilizatorie, ortodoxia a cam ,,dat inapoi” dupa caderea Bizantului, cedand teren catolicismului. De fapt caderea Bizantilui a inceput cu mult inainte de 1453. Atunci a s-a petrecut ceva mai mult simbolic. Si eroic. Pe de alta parte avem in vedere Rusia care peste ceva vreme va ,,prelua stafeta” ortodoxiei ca forta spirituala si totodata politica.
Dar chiar daca nu a mai reprezentat mare lucrul in ceea ce priveste mersul civilizatiei europene, ortodoxia, ca intotdeauna, nu a incetat sa produca sfinti. Ii avem si azi printre noi. In ciuda mizeriei din societatea noastra actuala, eu ma incapatzanez sa cred ca acea ,,gradina a Maicii Domnului” cu care binecuvantatul papa Ioan Paul al II-lea compara spatiul romanesc nu a fost doar o ,,mangaiala” politica.
Am sa-ti spun ceva care cred ca te va soca: eu am descoperit ortodoxia intr-o biserica baptista, nu din predica pastorilor ci din viata traita a unor oameni simpli, poate nici nu banuiau ca cineva ar fi interesati de prezenta lor. Am inteles dar a trebuit sa fac o Facultate de Teologie Ortodoxa si sa-mi primesc portia de necaz ce mi se cuvenea ca sa-nteleg. Am inteles ca ortodoxia o gaseti peste tot, pana si-ntr-o crasma infecta , printre nori de fum de tigara si-n miros de rachiu ieftin, poti sa intalnesti oamenii lui Dumnezeu si ce e fascinant ei se considera parasiti de Dumnezeu , ii privesti si observi contradictia , Dumnezeu e cu ei doar ca ei nu stiu. Sfintii lui Dumnezeu, tinute sobre, inchizitoriale, oameni de-o conduita morala ireprosabila, aceasta este imaginea pe care ne-am deformat-o in ceea ce priveste sfintenia. Sfintii lui Dumnezeu…. o mana murdara care isi ia de la gura bucata de paine cersita si-o da unuia mai sarman decat el …, o lacrima prelinsa pe obraz, o bucurie fara cuvinte in fata unui apus de soare…,o prezenta muta,resemnata, fara lacrimi , in mijlocul unui necaz, doar ochii-i tradau puterea-n suferinta….,o voce ingrijorata care dupa mult timp dupa necaz te intreaba cum te simti, il privesti uimit si nu intelegi de unde te cunoaste si cum de striga pe nume, atunci doar ai vrut sa-ti deserti sufletul iar acum constati ca strainul nu te-a uitat….., toate acestea sunt caracteristici ale sfintilor lui Dumnezeu, oameni nestiuti care-ti apar in viata doar cand trebuie sa apara…
P.S.
Exemplele date nu sunt fictiuni, pe toate le-am vazut, ei nu stiau ca-i privesc, oricine le poate vedea doar ca trebuiesc ochi …pentru a-i descoperi pe sfintii lui Dumnezeu!
Da, intr-adevar, pare socant daca luam lucrurile sau faptele asa cum credem noi ca ar trebui sa fie. Si mai ales cum au unii convingerea ca sunt. Dar iata ca ,,intortocheate-s caile Domnului”.
In ceea ce ma priveste, asta-i un motiv pentru care eu nu ma indepartez de ortodoxie, in ciuda tuturor detractorilor ei, cel putin a celor din jurul meu care-s botezati ortodocsi. Pentru ca ei judeca ortodoxia prin prisma preotilor ei si a politicii bisericii oficiale. Ei nu reusesc sa treaca dincolo de fenomenul social, sa ajunga la om. E adevarat ca in randurile de mai sus si eu m-am referit la acest fenoment, dar eu spre deosebire de altii, nu ma opresc aici. Si astfel vad ortodocsi acolo unde multi nu-i vad. Iar ,,biserica mea” are extinderi mult mai largi. Nu ca numar ci ca posibilitate de manifestare. Christos poate fi intalnit oriunde. ,,Pomul dupa roadele sale se cunoaste”. Trebuie, cum spui, sa avem ochi pentru asta. Sa ne deschidem mai mult perspectiva asupra vietii. Si atunci n-o sa ni se mai para asa de odioasa ortodoxia.
Si totusi, te intreb si pe tine, l-am intrebat de-atatea ori si pe proprietarul blogului, am incercat de-atatea ori sa inteleg si eu dar n-am putut, de ce nu inteleg oamenii, in definitiv si la urma urmei e atat de simplu, trebuie doar sa gandesti si sa te gandesti, intrebarile vin de la sine, ortodoxia ti se descopera doar sa pui o banala intrebare , raportata la orice text: DE CE? Sa fie ochiul de vina? S-ar putea pentru ca nimeni nu poate sa vada si sa gandeasca decat asa cum este: esti bun, vei vedea binele, rau esti, n-ai cum sa vezi decat ceea ce te caracterizeaza. Dar nu pot sa fiu de acord nici cu aceasta pentru ca oricat de rau ar fi cineva , un gram de bunatate tot exista in el … Chiar nu stiu, pot sa speculez la nesfarsit pe aceasta realitate, nu-i dau de cap si gata .
Intrebarea e simpla. A da un raspuns e totusi greu. Cred ca limitarile noastre sunt in primul rand de vina. De multe ori e e greu sa acceptam lucrurile simple. Nu ne convin, ne temem de ele si atunci ne tot ascundem dupa jumatati de adevaruri, sferturi de adevaruri sau neadevaruri. Eu ti-am scris pe marginea unui alt articol ca o credinta personala, ca de multe ori cel mai mare dusman al nostru suntem chiar noi insine.
Dar poate ca nu am ajuns in situatia asta exclusiv datorita noua. Poate ce si cei din jurul nostru ne induc aceasta neputinta de a vedea lucrurile simple. Sau, poate chiar nevoia de a fugi de lucrurile simple. Eu am simtit asta, nu scriu abstractii aici.
In genere judecam lumea dupa chipul nostru. Si din pacate si religia noastra ajunge deseori sa fie ,,dupa chipul si asemanarea noastra”. A noastra ca oameni ,,cazuti”, Poate ca asta a vrut sa spuna si Yannaras in cartea sa cu titlu menit a ne contraria la prima vedere – Contra religiei.
De ce ?
Nu stiu.
Da , ai dreptate, cel mai mare dusman al nostru suntem noi insine si, mai adaug eu, educatia pe care o primim, pentru ca din frageda pruncie suntem invatati sa ne prefacem , sa ne jucam rolul pe carre societatea ni-l impune si ajungem sa ne dezvoltam o optica distorsionata in care musai sa se incadreze si religia si ne mai miram ca nu mai intelegem nimic? Probabil pentru fiecare ar trebui sa fie un alt inceput ca sa inceapa sa inteleaga, pentru mine a fost la varsta de 23 de ani, am trecut atunci printr-un moment greu, a trebuit sa invat sa umblu din nou, aproape doua luni am fost hranit si imbaiat ca un copil mic pentru ca nu puteam, o peioada scurat de timp eram obsedat de demonul sinuciderii! Atunci consideram ca , nici nu mai stiu ce consideram, ca e o pedeapsa, o incercare prea mare pentru mine, nici prin cap nu mi-a trecut ca e un nou inceput, o binecuvantare pe care am primit-o. Cand am inteles, dupa cativa ani, eram cu doi prieteni apropiati, am zis:Dumnezeu are un fel ciudat de-a ne iubi!