Pericolul teocrației – C.S. Lewis

 Despre lumea aceasta...

Sunt democrat pentru că eu cred că nici un om sau grup de oameni nu este destul de bun pentru a i se încredința o putere necontrolată asupra altora. Și, cu cât e mai înaltă justificarea pe care o pretinde o asemenea putere, cu atât o consider mai periculoasă atât pentru conducători, cât și pentru supuși. De aceea teocrația este cea mai rea dintre toate formele de guvernământ. Dacă trebuie neapărat să avem un tiran, un baron dedat la jaf este mult mai bun decât un inchizitor. Cruzimea baronului poate să ațipească uneori, lăcomia lui – să se sature la un moment dat; și, de vreme ce are o vagă conștiință a faptului că face un lucru rău, poate se va căi. Dar inchizitorul, care își confundă propria cruzime și sete de putere și de frică cu vocea lui Dumnezeu, ne va chinui oricât, pentru că ne chinuie cu aprobarea propriei sale conștiințe, iar pornirile lui mai generoase i se par ispite. Și întrucât teocrația este cea mai rea, cu cât o formă de guvernământ este mai aproape de teocrație, cu atât e mai rea. O concepție metafizică, susținută de conducători cu forța unei religii, este un semn rău. Le interzice acestra, ca și inchizitorului, să accepte că există măcar și o fărâmă de bine sau de adevăr în tabăra opusă, abrogă regulile obișnuite ale moralei și conferă o validitate aparent înaltă, suprapersonală tuturor patimilor omenești obișnuite de care conducătorii sunt adesea animați, la fel ca alți oameni. Într-un cuvânt, interzice îndoiala sănătoasă. Un program politic nu poate fi niciodată, în realitate, mai mult decât probabil corect. Nu cunoaștem niciodată pe deplin realitatea prezentă, iar viitorul îl putem doar ghici. Să acorzi programului unui partid – ca de fapt nu poate pretinde decât cel mult că e rațional și prudent – genul de consimțământ pe care ar trebui să-l rezervăm pentru teoremele demonstrabile e un soi de beție. […]

Fiind democrat, mă opun tuturor schimbărilor sociale foarte drastice și bruște (indiferent în ce direcție), pentru că de fapt ele nu au loc niciodată decât printr-un anumit mecanism. Acel mecanism presupune acapararea puterii de către un grup mic, foarte disciplinat de oameni; teroarea și poliția secretă urmează, s-ar părea, automat. Nu consider nici un asemenea grup destul de bun ca să aibă o asemenea putere. Și ei sunt oameni mânați de patimi ca ale noastre. Secretomania și disciplina din organizația lor le vor fi aprins deja în inimi acea dorință de a face parte din cercul celor aleși despre care eu cred că pervertește la fel de mul ca și avariția; iar înaltele lor pretenții ideologice le fo fi conferit tuturor patimilor prestigiul periculos al Cauzei. De aceea schimbarea, indiferent în ce direcție e făcută, din punctul meu de vedere, e condamnată de al său modus operandi. Cel mai mare dintre toate pericolele publice este comitetul pentru salvarea publică.

(C.S. Lewis – Despre lumea aceasta și despre alte lumi, trad. Bianca Rizzoli, București, Humanitas, 2011, p. 122-124, s.m.)