Drepturile de autor în muzica evanghelică

Sau despre compromisul (inevitabil!) dintre vocație și profit

copyright

Notă: Citiți textul integral înainte să trageți concluzii și nu folosiți, în eventualele comentarii sau replici, idei scoase din context.

Problema drepturilor de autor poate fi discutată cât de cât pertinent numai dacă se lămuresc alte câteva probleme fundamentale deosebit de relevante pentru aceast subiect. Mai întâi trebuie să ne hotărâm cum ne raportăm la autor și, pe urmă, în ce context plasăm creația lui.

Voi adopta în acest text „confuzia” între creator și interpret și îi voi suprapune, pentru că adesea sunt unul și același om. Merită discutată și situația în care ei sunt persoane distincte, dar e un subiect aparte și, în orice caz, principiile care se aplică ar trebui să fie aceleași.

În context creștin, creatorul trebuie să aibă un statut care să țină cont și de cele sfinte, și de cele lumești. Acest statut însă este esențial pentru modul în care vom discuta drepturile care-i revin în temeiul legilor eterne și al celor trecătoare.

Dacă creatorul de muzică (și nu numai) este doar un tip foarte talentat, capabil să creeze muzică sau poezie, atunci el este cumva în afara bisericii. Adică, deși este creștin ca apartenență religioasă, este liber să facă orice dorește cu creația lui, în limitele moralei și adevărului.

Dacă, dimpotrivă, autorul este unul care are un dar de la Dumnezeu, atunci acest dar ar trebui folosit, potrivit învățăturilor biblice, în interiorul și pentru folosul comunității. Prin urmare, autorul nu este chiar liber să facă orice dorește cu rezultatul muncii lui.

Această problemă eu nu știu să fi fost tranșată încă niciodată foarte clar (vezi cazul fratelui Bach). Putem însă specula din comportamentul comunităților față de muzicienii „creștini” că se subînțelege cumva că aceștia ar trebui să-și exercite talentul (sau darul) în limitele comunității creștine și în spațiile consacrate sau, eventual, în niște spații neutre din punct de vedere al semnificațiilor lor religioase (adică nu în bordel, nu în bar, nu în discotescă etc.).

Astfel, în cazul în care artistul creștin este înzestrat cu un dar prin bunăvoința divină, mi se pare că e în logica și spiritul Scripturii să presupunem că el trebuie să și-l folosească întâi de toate în slujba comunității imediate și a celei largi creștine.

Orice invocare a vreunui „drept de autor” este aici abuzivă, din mai multe motive. Citește mai mult »

Reclame