Înălțarea și mineriada

Ascensionmineri iliescu 01

Interesantă coincidență anul ăsta: și Înălțarea lui Isus Cristos la cer (după calendarul din Răsărit), și comemorarea mineriadei feseniste.

Mă gândesc că ucenicii se vor fi simțit oarecum stingheri, chiar dacă acum erau siguri de înviere. Omenește vorbind, poate că l-ar mai fi reținut, dacă puteau, și pe Învățătorul lor alături, căt tot intraseră  lucrurile într-o frumoasă „normalitate”. Sărbătoarea Înălțării va fi avut, speculez eu, și niște omenești nostalgii generate de locul „gol” al lui Isus Cristos.

Bucuria Înălțării, certă și atestată, are totuși un cadru de manifestare destul de închis în primă fază. Grupul se reorganizează, Petru se distinge ca ins cu inițiativă, dar rămân „în odaia de sus”. Până la Rusalii, se manifestă mai timorat în raport cu lumea exterioară. Așteaptă, cu credincioșie, dar nu-și asumă riscul să se arunce în gura iudeilor pe care-i știau de ce sunt în stare.

Lumea în care au fost „părăsiți” ei e asta în care se petrec mineriade, crime, furtișaguri, șmecherii, manipulări, înșelăciuni, mistificări, aberații. Și, în această ordine a lumii, făptașii par mereu să scape ieftin, să nu fie nevoiți să plătească.

Nu voi zice că cei ce au suferit aici vor fi răzbunați dincolo. Se poate să fie așa, se poate să nu fie tocmai așa – tâlharul s-a convertit în ultima clipă a vieții lui… ce dreptate să mai aștepte victimele lui?

Vreau doar să zic că suprapunerea celor două date descriu foarte bine o tensiune pe care creștinul o trăiește continuu și nu o poate aboli. Citește mai mult »