Blestemații ani ’60

www.time.com
http://www.time.com

Cu privire la anii ’60-’70 ai secolului trecut am căpătat, de-a lungul timpului, două perspective profund contradictorii și extrem de categorice.

Mă interesează această perioadă pentru că a premers cronologic (dar sigur și ideologic) ceea ce trăim astăzi. Născut la capătul anilor ’70, moștenirea deceniilor anterioare mi-a pregătit într-o bună măsură viitorul și mi-a marcat destinul.

Dar ce s-a întâmplat în acei ani și, mai ales, cum se explică? Perspectiva creștin-puritană incriminează cu vehemență dezmățul moral care a caracterizat acea perioadă. Am auzit numeroase anateme aruncate peste muzica rock, peste fenomenul hippy, peste dezlegarea la avorturi, peste lipsa de rușine impietatea tinerilor de atunci.

Perspectiva progresistă, s-o numim, insistă pe libertățile obținute, pe emanciparea dobândită, pe componenta ecologică și pacifistă a mișcărilor din acei ani, pe legitimitatea revoltei și a contraofensivei tineretului. Ni se spune că tot ce s-a întâmplat atunci a fost necesar și bun.

Dacă e să cauți o explicație, adesea creștinii oferă strict varianta spirituală: războiul dintre bine și rău, dintre îngeri și demoni, dintre Dumnezeu și diavol. Dar acestă explicație e valabilă pentru orice eveniment din istoria umanității. Nici măcar precizări de genul „fără precedent” sau „fără rușine” sau „cum nu s-a mai văzut vreodată în istorie” nu ajută prea mult.

De cealaltă parte, toate achizițiile acestei perioade sunt prezentate, de către adepții mișcărilor de atunci, numai în roz și cu aură de confeti pe deasupra. Ca să vezi câtă fericire ne-am achiziționat, ca societate, în binecuvântatul deceniu 7, îndeosebi…

Cum nu prea m-a satisfăcut nicio explicație, nici cealaltă, am încercat mereu să înțeleg ceva mai mult și mai bine această perioadă ce încă îmi pare învăluită în ceață.

Ascultând sentințele creștine împotriva imoralității, nu poți să negi justețea lor. Până și pentru o societate laică e necesar un set de moravuri care s-o țină închegată. Dar totuși, lipsește acea explicație care să ne spună măcar de ce s-a ajuns aici. Și nu pe caz general – cum că păcatul omului… –, ci mai specific, mai aplicat. De altă parte, vizionând un film precum The Wall (care trebuie văzut măcar o dată în viață), nu poți să nu le dai un pic de dreptate și psihedelicilor și protestatarilor.

Din lecturile accidentale de până acum, am adunat totuși câteva repere pentru epoca în discuție. Înainte să le pomenesc, vreau să menționez un fapt oarecum surprinzător. Cea mai eficatoare perspectivă asupra acestei perioade am găsit-o la un romancier, Michel Houellebecq, care, în cartea Particulele elementare, face un portret nu tocmai măgulitor generației emancipate de atunci.

O generație care avea cultul trupului și frumuseții fizice se vede căzând victimă propriei religii, în momentul în care atât femeile, cât și bărbații încep să se ramolească fizic. Trupurile de adolescenți și tineri, care vin din urmă, devin oglinde nesuferite pentru cei ajunși pe la 40-50 de ani, singuri, blazați sau ideologizați până în măduvă, dar fără vreo șansă de a concura cu mult mai arătoșii lor adversari. Așa că se refugiază fiecare în ce poate: într-o profesie, într-o obsesie, într-o dragoste regăsită sau tomnatică, într-o religie sincretică (o posibilă explicație pentru avântul new-age-ismului din aii ’80), într-un drog etc.

Nu recomand cartea, dar e prima oară când îmi cade în mână o explicație care ține cont de oameni și care are destule nuanțe.

Reperele cu care am rămas de-a lungul timpului sunt următoarele. Acele mișcări din anii ’60-’70 au avut niște rădăcini ideologice identificabile. Au fost, pe linia emancipării sexuale, scrierile lui Alfred Kinsey, un personaj extrem de controversat, care, pentru a-și documenta cercetările a apelat la experimente pe bebeluși și la mărturiile unor pedofili. L-au făcut celebru două cărți: Sexual Behavior in the Human Male (1948) și Sexual Behavior in the Human Female (1953). Filmul realizat după viața lui (cu Liam Neeson), îl prezintă doar într-o lumină pozitivă.

Tot în această categorie intră cartea lui Margaret Mead, Coming of Age in Samoa, care, ulterior, a fost contestată și chiar demontată, dar mitul și tezele au rămas în picioare. De mare importanță se pare că au fost scrierile lui Herbert Marcuse, în special Eros și civilizație.

Între promotorii și susținătorii mișcărilor trebuie menționat filosoful francez Michel Foucault, homosexual decedat din cauza SIDA. Sartre și Simone de Beauvoir și-au adus aportul în multe feluri și au contribuit activ la emanciparea socială, militând pentru avort și, într-un moment de maximă dezinhibare ideologică și abjectă umanitate, chiar pentru pedofilie (chestie la care au renunțat pe urmă).

Nu trebuie uitați nici bunicii acestei mișcări: Freud și Marx. Adesea însă, ideile marxiste n-au fost preluate direct de la sursă de către tinerii protestatari, ci pe filieră maoistă, fiind foarte la modă în acei ani în occident revoluția culturală chineză, inițiată de Mao Zedong. Mișcarea stă însă în mare măsură sub semnul socialismului (comunismului) și a libertății sexuale.

Tot între ideologii mișcării din acei ani Houellebecq îl include pe Aldous Huxley, în special cu scrierile din ultima parte a vieții și, mai ales, cu romanul Insula.

Printre eroii iconici epocii se numără și amicul lui Fidel Castro, revoluționarul Che Guevara, personaj căruia unii încă îi mai poartă o infantilă admirație.

Totuși, rămân destule nedumeriri. Deși moșită de ideologi europeni, mișcarea a prins foarte bine pe un teritoriu american extrem de puritan în vederi. Oare să existe vreo legătură între atitudinile puritane excesive și această revoltă? Și dacă da, care sunt resorturile acestor legături?

Știut fiind că oamenii sunt nișe căutători neobosiți – iar multe dintre cântecele și filmele din acea perioadă confirmă căutări de tot felul –, ce anume îi va fi mânat în acele zone în care au ajuns să exploreze?

Este momentul ’68 – am luat un an reprezentativ al intervalului – unul de ruptură sau de continuitate logică în istoria Occidentului? Avem de-a face cu o consecință a unor acumulări culturale anterioare sau cu o delimitare radicală de tot ce înseamnă trecutul iudeo-creștin al Europei?

Închei cu precizarea că s-ar putea să nu-mi fi căzut încă în mână cartea potrivită, dar, cu toate că am citit mai multe lucruri despre acel moment al istoriei recente, încă mai aștept o explicație convingătoare și complexă.

Anunțuri

9 gânduri despre “Blestemații ani ’60

  1. N-am cititnimic din ce-ai expus tu, cunosc ideile unora deci observatia pe care vreau s-o fac nu se raporteaza la gandirea vremii ci mai degraba la contextul social , istoric si psihologic: sa nu uitam ca lumea a trecut printr-o criza mondiala fara precedent, cele doua razboaie si-o criza economica devastatoare! Eu vad mentalitatea acelor ani ca un fel de restabilire a unui echilibru sufletesc,un fel de betie a trezirii la viata pe seama careia as pune eu toate exagerarile. Ca exemplu cel mai bunar fi atitudinea prizonierilor din lagarele naziste, dupa eliberare , au mancat la ,,spargere” astfel ca multi dintre ei n-au mai apucat sa se bucure de libertatea binemeritata, au murit de indigestie. Asa vad eu problema , la nivel uman, ca ce s-a urmarit din umbra e ,, alta mancare de peste”, pana si cele doua razboaie au fost instrumentate minutios in cel mai mic detaliu, au fost o ,,amprenta” a capitalismului care trebuia sa se impuna!

    Si-n zilele noastre, un razboi clasic la scara mare ar relansa in mod sigur capitalismul, numai ca vremea razboiului clasic a trecut…. si raman toti cu marfurile pe stoc si cu banii virtuali ingramaditi in banci…

  2. Poate că ar mai fi un ingredient: WW2 (in special 1939-1945).
    Cred că și pe acolo se ascund niște răspunsuri.

  3. Revista Time nu avea de unde sa stie o veste buna, cred eu, rostita in acel an. Ca altfel nu ar fi publicat patru ipostaze triste pe coperta, si anume: razboiul din Vietnam (cu vestitele elicoptere ce acum imi scapa numele), fratele lui JF Kennedy asasinat in acel an (nu stiu prea multe despre el/ei), vaduva lui Martin Luther King (cred), (deasemenea asasinat in acel an) si cred ca Jains Joplin – o figura mai mult tragica a muzici rock. Ei bine vestea buna e ca m-am nascut eu. Iar The Beatles se pregatea sa scrie Let it be…

  4. Mi se pare ca e nevoie de mai multa acuratete, sau poate gresesc cuvintul. Atunci cind se mentioneaza Sartre si Simone Beauvoire, de exemplu. Sigur Sartre a proclamat si promovat un existentialism relativist tocmai opusul lui Gabriel Marcel care proclama valori si care, dupa mine, este marele uitat. Sigur Sartre a militat pentru abolirea pedepsei cu moartea in Franta. Si pedeapsa cu moartea in Franta s-a facut pina in anii 81, ceea ce mi se pare destul de barbar. In ani 80 se legalizeaza si avortul in Franta la insistentele lui Simone Veil, politiciana, a nu se confunda cu Simone Weil.

    Mai 68 a fost, dupa cite stiu, o rasturnare de valori sau trecerea de la valoare la non valoare, la lipsa ei. Fiecare are dreptatea lui, adevarul lui si poate aici este o influenta ideologica a lui Sartre. Nu degeba e criticat acum pina in America de Sud unde se spune despre el ca nu a lasat nici o mostenire umanitati.

    Dar Mai 68 a fost intrarea in epoca in care se nega orice autoritate, in care individul da sens vietii, aici Sartre isi are influentna lui fara indoiala desi mi se pare ca Mai 68 a fost in primul rind o revolta impotriva autoritatii de orice forma si orice fel. Cel putin asa a inceput la Sorbona cu studentul german Daniel Cohn Bendit care a facut afirmatie Il est interdit d’interdire. E un activist politic si azi mai putin luat in seamaa insa de unii.

    In general mostenirea din Mai 68 este considerata, si din ce in ce mai mult considerata ca fiind negativa.

    • Mie îmi lipsesc multe elemente pentru o imagine cât de cât coerentă (de completă, nici nu mai zic). Dar știu că Sartre a făcut mult rău (poate că va fi făcut și mult bine) prin obstinația cu care a susținut comunismul și cu care i-a decredibilizat pe cei care demascau crimele staliniste. Tot el justifica și crimele lui Pol-Pot. Astfel că, faptul că susținea abolirea pedepsei cu moartea e o palidă consolare pentru alte crime pe care le-a încurajat. Dar, sigur, trebuie ținut cont și de asta. Probabil că omul avea cele mai bune inteții.

  5. Ma indoiesc ca Sartre avea cele mai bune intentii. Recent una din vecinele mele, o femeie de o anumita virsta dupa cum va puteti inchipui, care l-a cunoscut si care a participat la conferintele lui a avut un calificativ pentru el „odios”. Cineva care lasa ca mostenire la nausé, nu mi se pare chair de luat in seama; Cit despre Mai 68 a inceput la faculatea de la Nanterre unde preda si Paul Ricoeur care de altfel a si plecat din cauza tenisiunilor care se creasra acolo; Sigur in US Mai 68 a luat alte forme si ca in acest Mai 68 sau intimplat mai multe evenimente care insa nu aveau neaparat legatura cu miscare aceasta; Pentru o introducere vedeti Jean Sevilla inn Terorismul Intelectual;

Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s