Să ne cunoaștem contemporanii

http://www.mycutegraphics.com/
http://www.mycutegraphics.com/

Când eram mic, mi se părea un lucru firesc să aud în jurul meu oameni povestind despre cel de-Al Doilea Război Mondial. Și nu povesteau din auzite, ci din experiență. Erau bătrâni care fuseseră pe front, care se aleseseră cu răni, unii fuseseră prizonieri la ruși, dar supraviețuiseră și ne povesteau nouă, celor mici, aventurile lor trăite pe viu.

Încă am rămas întrucâtva blocat în reflexul aniversării a 45 de ani de la încheierea războiului. Între timp însă, ne apropiem de 70 de ani de la acest eveniment.

Câtă vreme m-am luat cu viața, bătrânii ăștia s-au petrecut unul câte unul, încât abia dacă mai găsești câte un veteran pe care să-l duci pe la parade. Cei care depănau povești incredibile din linia întâi sunt o raritate.

Acum, bătrânii noștri nu sunt cei care au „făcut” războiul, ci cei care au crescut și au fost educați în școlile de după război, cei care au luptat pentru supraviețuire în întunecații ani ’50. Sunt cei care au trăit ca tineri sau adolescenți colectivizările forțate.

Sunt oamenii care, în drumul către orașele în curs de industrializare, se înghesuiau – femei și bărbați de-a valma – în autobuze mereu prea puține, mereu prea aglomerate, frigidere, iarna și cuptoare, vara.

Sunt oamenii care „au construit socialismul”, cu sau fără voia lor. Sunt oameni care au văzut tancuri rusești pe străzi. Oameni pe vremea cărora Brașovul nostru de azi și de alaltăieri era Stalinul lor de ieri[1].

Mulți dintre acești bătrâni de azi, bunicii noștri, au aderat la ideile socialiste, mulți dintre ei au opus o rezistență mută, cu compromisuri și ezitări. Unii însă au profitat din plin de tot ce li s-a oferit, au făcut tot ce li s-a cerut, fiind activiști de frunte, informatori, profitori. Puțini, foarte puțini, sunt cei care s-au opus fățiș, eroic.Citește mai mult »