De dimineață, mi-a fost dat să aud o domniță de la ceva organizație d-asta cu nume pompos (Educația 2000+, cred) cum se văita că e vai ș-amar de transdisciplinaritatea noastră, fiindcă noi avem doar profesori tradiționali, de fizică, de chimie, de biologie, și nu profesori „de științe”.
Mi-au trecut numaidecât niște frisoane electromagnetice pe șira spinării, căci încercam să înțeleg profilul acestui dascăl de tip nou, european: profesorul de științe. Voi cum vi-l închipuiți? Știe câte puțin din fiecare, dar nimic până la capăt? Știe totul despre toate? Știe numai ceea ce se situează la limita dintre științe – indiferent ce o fi acolo?
Sper să nu existe niciodată asemenea aberație, fiindcă ar aduce numai nenorociri educației copiilor. Autorul Manifestului transdisciplinarității (și altor cărți teoretice despre transdisciplinaritate), fizicianul (deci nu „profesorul de științe”) Basarab Nicolescu, susține că numai după ce stăpânești temeinic o disciplină poți să stabilești corelații transdisciplinare.
Și e la mintea cocoșului că trebuie să îl înveți pe copil ceva ca să poată avea loc o transcendere, trebuie să-i arați granițele, ca acestea să poată fi traversate. Ca să poți transcende ceva, e nevoie să deții acel ceva inițial la care te raportezi. Educația tradițională e absolut fundamentală pentru a facilita, ulterior, elevilor o ieșire din aria disciplinei deja asimilate.
Hai s-o luăm și din alt unghi: între care noțiuni se vor stabili relațiile transdisciplinare dacă totul este de la început trans? E ca și cum ai pretinde să ai doar cablul, fără să ai televiziunea care emite și televizorul care receptează. Cum ai putea fi transcultural, dacă n-ar exista niște culturi de referință? Tot ce e trans se raportează la altceva ce nu e trans.
În tot acest timp, în Rusia se învață pe rupte, în stil „vechi” și „demodat”. În clasa a XI-a, ei fac fizică cuantică (mai facem și noi, dar cât timp o să mai acceptăm să ne batem capul cu „materii care nu ne folosesc”?). Și nimeni nu crâcnește. Sunt convins că mulți iau note proaste și că au mari probleme de selfesteem, dar, până una-alta, au rămas singurii care fac curse regulate în spațiu. Stația spațială orbitală le aparține.
Mai sunt și chinezii, dar sunt convins că nici ei nu vor să fie trans. Și că și la ei învățământul e greu, selecția e dură, elevii fac fizică și matematică până nu mai pot (cei performanți), nu „științe”, așa, în general și în mare. De dragul discuției, aruncați o privire aici, să vedeți ponderea pe care o au matematica, fizica și chimia în programa chinezilor.
În școli de cel mai înalt nivel, rușii au 6-8 ore de fizică, 8-10 de matematică, 4-6 de engleză, timp de 6 zile! Iar fiecare al patrulea absolvent devine om de știință. Așadar, la vârf se pune accentul pe discipline tradiționale, pe materii și pe muncă grea, nu pe trans-struțo-cămile imbecile. Liceul la care trimite link-ul a fost premiat de o grămadă de organizații occidentale, semn că și ăia apreciază ceea ce poate scoate o școală de modă veche.
Această școală desuetă a produs însă tot ce avem, fiindcă așa se învăța și în America anilor 50-60, așa s-a ajuns în spațiu, pe spinarea unor salahori care aveau, cel mai probabil, și sclipiri de geniu. Dar nu au fost trans înainte să fie ceva.
Însăși definiția transdisciplinarității indică nevoia de disciplină. Nu se abrogă disciplinele, nu se inventează trans-profesori, ci se pleacă de la aceeași bază, iar la final se ajunge la un alt nivel decât până acum. Transdisciplinaritatea nu poate precede disciplinaritatea decât în mintea cuiva care nu înțelege nimic, ci vehiculează cuvinte goale de conținut.
În vreme ce Rusia muncește pe brânci, Europa vrea să ne învețe cum să ne jucăm cu tehnologia (în condițiile în care interacțiunea copiilor cu tehnica actuală este o problemă spinoasă și controversată), să vorbim limbi străine, să fim transdisciplinari și buni antreprenori. Dar ce să antreprenoriem dacă nimeni n-o să mai fie suficient de „disciplinar”, încât să învețe fizică sau chimie sau biologie sau matematică, dacă nu vom mai ști să producem nimic? Între ce discipline ne vom mișca, dacă nu mai învățăm nici măcar una cum trebuie?
Da, eu cred că avem motive foarte întemeiate să ne temem de Rusia. Dar nu de sistemul ei politic, nici vorbă. Ci de potențialul ei intelectual, de capacitatea ei de producție, de faptul că nu se duce după modă, ci își educă elevii prin metode nepopulare (în Europa), dar eficace.
Nu de Putin și „dictatura” lui ar trebui să ne fie frică. S-ar putea ca în 5 ani să fie deja istorie. Sau în 10. Însă ceea ce produc școlile lor va avea impact cel puțin o jumătate de veac de acum înainte. Faptul că noi vrem să ne imbecilizăm, iar ei vor să învețe carte e mult mai înspăimântător.
Chiar trebuie să ne temem de Rusia, dat fiind că „experții” noștri sunt în stare să debiteze niște idei pe care unul ca mine – cu lecturi absolut accidentale, și care nu depășesc 100 de pagini, pe subiectul trandisciplinarității – le vede fără efort că sunt niște enormități, niște inepții logice, filosofice și terminologice. Niște tâmpenii, însă foarte transdisciplinare (de vreme ce calcă în străchinile a cel puțin trei discipline și a relației dintre ele).
Cu drezina 
Reblogged this on Istorie Evanghelica and commented:
Teofil Stanciu aduce în discuție un subiect arzător, cel al învățământului românesc și modul în care acesta poate deveni nu transdisciplinar ci competitiv în raport cu cel din Rusia, dar și cu alte sisteme de învățământ.
Asta e , noi am ales sa dansam dupa muzica lor, rusii se pregatesc sa le sustina un concert, stim bine , la concert nu se danseaza, se asculta, eventual ramai mut sau cu gura cascata!?Asta dupa ce asculti partitura! Tare ma tem ca multi vom umbla cu gura cascata pe strazi, ca pe cei muti nu prea avem cum sa-i identificam, au fost muti inainte sau dupa… concert?
Bună comparația ta, zic eu. Noi cu dansul, ei cu muzica.
„Basarab Niculescu” -> Numele stimabilului se scrie „Nicolescu”, din strămoşi: http://ro.wikipedia.org/wiki/Basarab_Nicolescu
Da, știam. E o eroare din exces de viteză și din inerție.
Până la urmă „singurul nostru drum este spre UE” este o marotă. Dar tot răul spre bine. Occidentul se epuizează sub ochii noștri. Tâmpenia e că vrem să devenim occidentali, să ne epuizăm eficient împreună cu ei.
Lasă că ne revigorează islamul.
Unul din lucurile care m-au socat in America a fost tocmai acest profesor de stinte si manualele sa nu va mai spun dau impresia ca elevul trebuie sa raminea copil si in clasa a XI. In state ca Arkansas, New Mexico, Louisiana si nu numai tineri termina liceul si nu stiu sa scrie. Se dau cursuri speciale dupa teminarea liceului sa ii ajute sa scrie. Francezii se lupta acum cu o situatie asemanatore. Noii guvernanti vor sa dea o lege sa nu mai fie repetenti. Finlandezi nu au repetenti si il sont bien dans leurs peau. Imaginea de sine. Francezii ii lasa repetenti deci…….dar si aici mai ales cu emigratia nivelul scade pentru ca copii vorbesc o alta limba acasa si o alta la scoala ceea ce face ca unii nu progreseaza in ritm cu ceilalti.
Mari bazaconii se mai întâmplă. O să avem de lucru, să îi învățăm pe occidentali să scrie. Le e totuna în ce limbă scriu, la urma urmei 🙂 Îi învățăm românește, ce contează?
,,Dar ce să antreprenoriem dacă nimeni n-o să mai fie suficient de „disciplinar”, încât să învețe fizică sau chimie sau biologie sau matematică, dacă nu vom mai ști să producem nimic? Între ce discipline ne vom mișca, dacă nu mai învățăm nici măcar una cum trebuie?”
Imi place tot articolul dvs. dar fragmentul pe care l-am reprodus mai sus reprezinta, cred eu, o problema-cheie, care ma gandesc cu groaza ca arata exact spre ceea ce ne indreptam.
Acum, la moda a devenit ne-munca in procesul de invatamant. Ne-munca generalizata la toate nivelurile si raspandita egal in toate colturile tarii (daca nu chiar si ale batranului continent). Castigul banilor fara munca ispiteste. Dar la fel de mult ispiteste si castigare diplomelor fara munca. Diplome care nu intotdeauna inseamna bani sau mai bune situari in plan social. E vorba pur si simplu de orgoliu. Nu-mi place munca dar vreau sa arat contrariul. Astfel incerc sa intru pe fereastra acolo unde in mod onorabil se intra doar pe usa. Cand fenomenul se generalizeaza trebuie gasita o formula de adaptare iar transdisciplinaritatea poate fi una. Iti induce acel sentiment ca posezi totusi ceva. Crezi ca poti. Crezi ca esti.
In timp vom observa consecintele acestei politici, daca nu cumva incepem sa le observam deja. Acum la moda este omul de afaceri, mai bine zis invartitorul de bani. Dar banul in sine nu inseamna mare lucru pentru o societate care nu este in stare sa produca ,,bunuri”. N-o spun eu ci chiar unii din parintii liberalismului. Iar ,,bunurile” sunt de mai multe categorii printre acestea numarandu-se si oamenii instruiti, performerii in varii domenii. La noi, astazi, esti invatat cum sa faci bani, si atat. Devenim un popor de intermediari. Sau de profitori. Iar diplomele sunt doar pentru ,,impaunare”. Pentru acest din urma aspect ai nevoie de efort minim iar transdisciplinaritatea se suprapune perfect pe aceasta situatie. E din ce in ce mai ingrijorator faptul ca ni se induce ,,cu lingurita” sau ,,cu linguroiul” idea inutilitatii muncii. Trebuie sa avem cat mai multi consumatori si cat mai putini producatori. Cu cat se vor imputina mai mult ultimii cu atat profitul acestora va fii mai mare. E simplu, zic eu. Biserica Ortodoxa a Greciei explica falimentul national prin acest decalaj produs de consumismul exagerat.
Imi amintesc un dialog avut cu o persoana mult mai in varsta decat mine, iesita la pensie, care avusese o meserie ce-i permitea sa cunoasca anumite fenomene, ca sa le spun asa, mai de profunzime. Era cu vreo doi ani in urma. Aceasta mi-a spus la un moment dat ca limbile de circulatie ale viitorului nu vor fi nici franceza, nici engleza (acum in voga) nici macar spaniola (despre care multi cred ca va fi in voga in curand). Auzise ea ca limbile de circulatie in viitor vor fii rusa si chineza…
Referitor la ultima parte, Eugen, tind sa-ti dau dreptate, sunt convins si eu ca acestea doua vor fi limbile viitorului. Nu am nicio informatie de la vreun specialist, e o concluzie comuna pe care-am tras-o cu niste prieteni la o bere, nu stiu a cata bere era aia la care am ajuns la acelasi numitor comun dar la una dintre beri am atins iluminarea: Cine dicteaza , in mod real, bunul mers al politicii economice pe glob? America? America e la pamant, cel mai mare datornic al bancii modiale, un stat fara acoperire monetara care tipareste bacnote pe banda rulanta! Colacul de salvare de care se foloseste este China! Deci, cine conduce Lumea, din umbra, deocamdata? China, Rusia si Germania sau cei din umbra acestor state! Rusia si China, infratite de gandirea comuna, nu vor avea probleme cu anihilarea Germaniei sau se poate sa se reediteze intr-o forma noua tratatul Ribentrop/Molotov, de data aceasta cu mai mult succes! Ca o concluzie, limbile de circulatie internationala vor fi limbile impuse de cei care controleaza economic lumea. Punct.Statul nipon daca ar mai putea sa fie atras in coalitie, vom asista la inceputul dominatiei rasei galbene pe Terra!
Aș menționa, ca o ieșire din acest trend, că se vorbește despre o reindustrializare a României. Mi se pare un lucru bun. Să vedem însă ce iese din asta. Într-un fel, orientarea către Rusia ne-ar avantaja pe unele planuri și poate dintre cele mai importante pentru viața omului.
Nu va fi nicio reindustrializare, crezi ca pe degeaba s-au caznit sa o distruga iar daca va fi, altii vor fi in spate nu reprezentantii poporului roman. Hai sa-ti dau un exemplu concret , celebra Selina de care stim amandoi, mare firma de constructii din Oradea, patronul, frate baptist dar in spate sunt fonduri americane ca nu degeaba a reusit sa prinda contracte in Afganistan! Vom munci dar vom munci pentru altii! Si ce mi-e mie teama, din 1 ianuarie 2014 li se va permite cetatenilor din UE sa cumpere teren arabil in Romania! Ce zici, fain a fi , aceeasi serbi, alti mosieri! Atunci, pentru ce atata scoala, va fi de-ajuns sa stii sa-ti iscalesti numele sau sa pui degetul.
Noi avem avantajul originilor „sănătoase”. Dar zicea cineva despre portughezi, de pildă, că nu știu ce-i aia să mulgi vaca sau să te ocupi de agricultură în stil tradițional. Mă refer acum la cei de la oraș, nu la fermieri, care sigur or ști ei câte ceva.
Eugen are dreptate cind spune ca doctoratele, unele, se i-au mai usor azi. Daca e vorba sa ne gindim doar la surse, cine scria un doctorat cu ani in urma trebuia sa stie mai mult de doua limbi acum cu limmba materna si cu engleza se face, daca nu plateste pe cineva sa le traduca sursele care nu sunt traduse. Unde e greaca, unde e latina…..?
Limba spaniola e ceruta si azi. Ca sa te poti angaja la UNESCO sau la ONU trebuie sa stii engleza si franceza, invers pentru UNESCO, spaniola, rusa, araba, chineza Deci nu e vorba doar de limbi de circulatie ci si de limbi care sunt vorbite de populatii numeroase. Trebuie cunoscute trei limbi minimum.
Nu m-as entuiziasma prea tare nici cu privire la Rusia si cu atit mai putin la China. Rusia are cel putin o cultura mai europeana. Sigur trebuie urmate exemple bune si ma tem ca lumea occidentala se pierde in tot felul de teorii care suna bine dar care risca sa dea rezultate care vor fi regretate mai tirziu.
Nu mă entuziasmează, ci remarc că ei au cu ce contracara civilizația noastră ce devine tot mai de carton. Dar mi se pare o certitudine că cine va miza pe munca dificilă (intelectuală) va avea câștig de cauză, cel puțin pe termen scurt. Doar dacă nu intervine Dumnezeu să schimbe în mod providențial sorții. În orice caz, chiar dacă se schimbă, nu cred că se vor mai schimba în favoarea Europei, care se repede să lepede orice urmă de creștinism. Sigur va trage ponoasele, nu pentru că aș crede într-un Dumnezeu mânios, ci pentru că orice faptă are și consecințe.
China mai are un motiv care poate speria Europa. Un creștinism subteran a cărui amploare poate că cel mult o putem bănui. Când va exploda, cine știe ce minuni vom vedea în Asia.
Si parerea mea este ca Europa e cam ,,obosita”. Mi se pare ca si Cioran afirma la un moment dat cam acelasi lucru. Acum, vrand-nevrand, Europa insemnam si noi. Din aceasta perspectiva cred ca ar trebui sa ne temem de Rusia si mai ales de China. Rusii pot fi si ei considerati europeni dar ei insisi se considera un continent separat.
Cred ca Europa ar face bine sa se ,,trezeasca”. Sa renunte la unele ,,aplicari” ale tolerantei excesive (care se departeaza de doctrina crestina devenind chiar malefica) si sa-si cultive cu mai mult aplomb valorile traditionale. Sa nu ,,topeasca” cultura fiecarui popor intr-o ,,mazga” generala. Concurenta intre popoarele europene poate fii in continuare sursa crearii de valori profesionale uriase. Pentru asta este necesar sa se prezerve diferentele. Puterea Europei, paradoxal, consta tocmai in aceasta, iar acum se creaza iluzia ca prin unitate se va ajunge la o Europa mai puternica. Dar se urmareste doar prezervarea catorva centre importante de civilizatie restul urmand sa devina doar zone satelit. Cum se pare ca va deveni si spatiul romanesc. De aceea nu se mai pune accentul pe formarea de capacitati umane de anvrgura. Cum, de altfel incetul cu incetul se renunta la multe alte lucruri. Unor zone-satelit li se rezerva lucruri precum transdisciplinaritatea.
Dar aud ca aceasta ,,cangrena” a superficialitatii in pregatirea superioara cuprinde si centre mai de traditie din Occident. Sa devina oare Europa insasi o zona-satelit a altora care se ridica pe caderea ei ? Si ea sa nu realizeze ? Eu nu am raspuns la aceasta intrebare. Dar daca ne-am temut pana acum de Rusia (si de-aia am vrut NATO si chiar si pt. intrarea in UE acesta a fost unul din motivele principale) atunci cu atat mai mult ar trebui sa ne temem de acum incolo cand, dupa cele scrise, ,,Rasaritul” se ridica deasupra ,,Apusului”.
Deci, la intrebarea dvs. raspunsul meu este afirmativ dar privind felul cum cele doua mari state: Rusia si China isi cultiva potentialul cred ca ar trebui sa luam aminte. Chiar daca nu suntem o forta nucleara sau economica pentru a avea puterea sa santajam pe cineva.
Fiți atenți că în Franța, auzeam la știri, extrema dreaptă câștigă teren tocmai pe fondul guvernării stângiste. Sunt semne.
Totodată, Europa de vest are grijă să importe inteligența pe care școlile lor încă sunt capabile s-o cultive și s-o valorifice, dar țările lor n-o mai produc decât în cantități insuficiente. Tot mai mulți tineri de valoare din România se regăsesc deja încă din faza facultății (și a început chiar și exodul liceenilor) în școli occidentale: Damenarca, Olanda (știați că puteți face doctorat de nivel european GRATUIT în Olanda?), UK, Franța. Nu e vorba numai de burse Erasmus sau Leonardo, ci de studii complete, cu posibilități de prelungire a șederii și de găsire a unui loc de muncă.
In genere dupa o guvernare de stanga urmeaza una de dreapta si invers. Cel putin in Franta. Asta se intampla, nu spun ca e prestabilit. Dreapta e cu cresterea economica, stanga e cu dreptatea sociala. Asta ca un cliseu. Deci situatia n-ar trebui sa ne surprinda. Doar daca observam o ridicare a extremei drepte. Eu cred ca toate aceste ,,puseuri” provin dintr-un sentiment national calcat in picioare. Sigur, extremismele sunt abuzive dar trebuie sa mergem la cauze pentru a le intelege.
Pe de alta parte e o politica deja consacrata a statelor europene occidentale de a ,,absorbi” forta de munca din afara. Sa fie si acesta un simptom de ,,oboseala” ? Desigur alla prima ni se pot aduce argumente pertinente de ordin sociologic, economic s.a. dar faptul ca a devenit o necesitate atragerea de straini arata nu neaparat o putere de dominare cat o vlaguire. Europa se inseala (si vedem uneori deja acest fapt) daca isi inchipuie ca prin atragerea de capital uman extraeuropean acesta din urma se va europeniza. E posibil dimpotriva, sa asistam la o dez-europenizare a Europei, prin deznationalizarea fiecarui stat. Vom vedea ce se va intampla. Poate nu intelegem noi ce se intampla. Nu stiu ? Dar merita sa punem in discutie anumite probleme.
Nu vorbesc despre dreapta, ci despre extrema dreaptă. Iar, din câte am văzut eu, occidentalii cu creier chiar își pun problema ce se întâmplă în momentul în care extremele cunosc ascensiune. Când oameni care îl votau pe Hollande ajung să înțeleagă (ba chiar să treacă de partea lor) de ce unii votează cu LePen, e un subiect foarte serios de meditație. Vorbim despre europeni care știu ce a însemnat ascensiunea extremei drepte în secolul trecut.
Nu poți să mai ignori acest mesaj atunci când un sfert din populația își manifestă adeziunea față de o extremă sau alta. Numai în România nu se ia seama la asta sau se mușamalizează. Din câte am văzut, în țările occidentale, se negociază cu aceste forțe (vezi Austria sau Olanda) și se adoptă politici care să domolească acel segment de populație, ca nu cumva să răbufnească resentimentele și să coaguleze mase mai mari de nemulțumiți. Sau asta înțeleg eu.
Pai da, si eu am scris ca ingrijorarea ar trebui sa vina in urma ascensiunii extremei drepte. Iar daca rezultatul poate fi nefast in viitor, cauzele sunt demne de luat in seama. De ce asistam la ascensiunea extremei drepte ? Limitarea extremistilor ? A celor care le-au ,,hranit” puseurile ? Limitarile ambelor parti ?
Spiritul national se ,,tine” inca bine in Europa, se pare. Si nu vad nimic rau in asta. Dar ar fi rau daca s-ar ajunge la sovinisme absurde. Poate ca asta se urmareste: discreditarea spiritului national prin exacerbarea extremismului nationalist ingust. Nu stiu.
Ma opresc din teama de a nu ma indeparta de subiectul articolului. Dar problema e de discutat.
Absolut de acord. Păcat că la noi se discută numai pro- sau anti- Băsescu. Măcar Iliescu discuta idei, cel puțin într-o anumită etapă a involuției lui politice.
Dupa parerea mea, aceasta este noua ordine modiala, capitalismul comunist, idealul lui Hitler, putini sa conduca, restul sa le slujeasca intr-o precara egalitate! Nu degeaba s-a sfaramat blocul sovietic, doar asa au putut sa apara marii oligarhi(de care stimi), nu degeaba prin parcuri vedem in zile de duminica oameni in grup meditand si practicand tao pe muzica relaxanta, intamplator chineza. Teofil, tu stii ca nu sunt o fire conspirativa, dar sunt unele chestii care se leaga dupa o anumita logica, in spatele oricarei logici exista o minte… Chiar nu m-am gandit la acest aspect decat dupa ce am citit cele expuse de Eugen dar acum sunt convins ca asta se vrea! Doar uitandu-ne la cate magazine chinezesti sunt peste tot(deja piata germana e saturata de produsele lor), la coloniile de chinezi din toate marile metropole ale lumii, la cultura lor care ne e din ce in ce mai familiala(n-am gresit spunand familiala- cunosc multi intelectuali care deja practica budhismul, ce-i drept dupa ureche dar oamenii se documenteaza), si-n filme incepe sa se transmita acest mesaj( celebrul 2012, in care este tratat sfarsitul lumii, cine sunt salvatorii, cine construieste arcele? Poporul chinez! Cui i se atribuie un rol secundar cheie, zic eu? Marelui oligarh rus, care la sfarsit se sacrifica pentru cei doi baieti ai sai! Interesanta abordare pentru un film american…
CApitalismul comunist – sună mișto!
Da, și eu m-am gândit la „mântuirea” asiatică. Plus că, dacă mai ții minte, supraviețuiește doar Africa. Foarte interesant mesaj. Dacă o să se îndrepte lucrurile într-acolo, o să ni se amintească: dar v-am spus și n-ați crezut. 🙂
Legat de toata discutia transdisciplinaritatea, cred ca acest concept este confundat de multi cu sinteza.
Nu știu cu ce-l confundă, dar, mărturisesc, mie mi se pare un concept deosebit de frumos și folositor, în momentul în care este înțeles. Adesea e confundat cu orice fel de colaborare între materii. Dar există și pluridisciplinaritate și interdisciplinaritate. Transdisciplinarea, în ce are ea mai valoros, admite și postulează transcendentul, misterul, divinul. E o punte de legătură între fizică și revelație, dacă vreți.
As intelege ca transdiciplinaritatea poate fi posibila (ca un concept frumos si folositor) doar in cazul unei formari enciclopedice solide. Dar in prezent enciclopedismul este privit ca fiind din ce in ce mai putin posibil si astfel transdisciplinaritatea isi diminueaza sansele de a fi o realizare frumoasa si folositoare. Nu numai un concept.
In felul cum e inteleasa de teoreticienii ei actuali, (cel putin din ce mi-ati prezentat in articolul dvs.) transdisciplinaritatea pare a fi altceva decat sinteza. Si daca e altceva atunci eu unul nu-i prea vad rostul.
Sau poate-l vad.
Transdisciplinaritatea vizează „unitatea cunoașterii”, un ideal de sorginte iluminist-enciclopedică, fără-ndoială. Însă ea are aplicații foarte concrete în inginerie, de pildă, unde există domenii pe care numai o perspectivă transdisciplinară le poate administra corect. Poate voi reveni la asta.
În orice caz, are inclusiv un rost imediat, pe lângă rostul de a repune în drepturi misterul și transcendentul, care sunt, în viziunea transdisciplinară, necesare. E o recuperare a ontologiei pierdute, dacă vreți. O revenire (legitimă) la concepțiile abrogate de pozitivism și de excesele raționaliste. Fundamentele ei sunt temeinice, căci are rădăcini în logica terțului inclus și în fizica cuantică, deci nu e doar teorie sentimentală, nici filosofie de birou.
,,Nu numai un concept”. Adica are sansa de a ramane doar un concept si nimic mai mult. Ca sa fiu un pic mai clar.
Un Leonardo da Vinci, spre exemplu, isi putea permite sa fie transdisciplinar. Cu acesta, eu unul n-am nimic.
Sunt de acord ca mai intai trebuie sa stapanim o disciplina inainte de a face transdiscipline, dar sa nu uitam ca si in Romania exista licee unde se face performanta serioasa (ICHB ca sa dau un exemplu)
Firește, dar acolo vin elevi selectați pe discipline, nu pe transdiscipline. Nu contest că România n-ar avea școli bune, ci vreau să zic că acolo unde școlile sunt bune se muncește serios, de dau note, se face carte din greu, nu se merge pe modele d-astea cu autoevaluare, fără note, fără concurență etc. Așa cum se pare că sugerează Europa că ar trebui să procedăm.
Fara note sau cu note date profesorului de catre elevi.
Păi… DA 😀 Din păcate… Ați uitat să adăugați și părinții, care, peste noapte, au devenit experți în fizică, matematică, limbi, istorie, geografie etc. Nu știm în virtutea cărei calificări.
Parintii au devenit experti in toate, de-aia nu mai au timp sa fie parinti. Dar au grija sa le ceara profesorilor sa indeplineasca si acest rol.
Desigur, ce am spus e valabil doar pentru o parte din parinti. Totusi fenomenul exista.