Papa Francisc

Papa Francisc I mediafax.ro
Papa Francisc I mediafax.ro

O bună parte din datele biografice ale lui Cardinalului Jorge Mario Bergoglio, devenit Papa Francisc I, sunt disponibile pe site-urile de știri (și, cu siguranță, până în zori, jurnaliștii vor apuca să se documenteze și din alte surse decât din Wikipedia și scurta notiță biografică de pe vatican.va, la care se pare că s-au mărginit majoritatea pe seara asta).

Născut în 1936, e fiu de imigranți italieni – deci argentinian numai prin „adopție”. Este licențiat în chimie, filosofie și teologie, cu studii făcute în Argentina și Germania. Intră de timpuriu (1958) în Societatea lui Isus, ajungând superior al iezuiților din Argentina.

Ascensiunea lui în ierarhia bisericii catolice mă interesează mai puțin. Mai semnificativ mi se pare faptul că și în prezent este cunoscut printre credincioșii din Buenos Aires drept „padre Jorge”, cu toate că e cardinal de ceva vreme. De unde deduc că e un personaj fără ifose.

Cea dintâi chestiune demnă de remarcat este că papa nu e european – decât după sânge. Nu am idee ce va însemna asta, dar prima mea reacție a fost să văd în ce relații se află cu „teologia eliberării”. Se pare că se delimintează de acest curent teologic, ceea ce e bine.

Numele ales de noul papă e unul surprinzător. Bineînțeles că imediat te duce cu gândul la Francisc din Assisi. Dar mai este un Francisc, tot sfânt și tot celebru, în Biserica Catolică: este vorba despre Francisc Xavier, co-fondator (împreună cu Ignațiu de Loyola) al Societății lui Isus. De la care dintre cei doi se revendică noul papă urmează să aflăm.

Îmi vine în minte scena din filmul lui Zefirelli, când Francisc din Assisi, însoțit de câțiva frați desculți, se prezintă înaintea papei, care îi întâmpină cocoțat pe un jilț, la care se ajunge pe o scară ce pare interminabilă. Papa coboară cu dificultate și se pleacă în fața lui Francisc, cu regretul că el trebuie să rămână rob al luxului la care îl condamna funcția deținută.

Simbolic vorbind, acum Francisc a ajuns în vârf. Recunoscut pentru modestia și austeritatea în care trăiește, este destul de plauzibil ca Bergoglio să-și fi luat numele în cinstea lui „il poverelo”. Într-o epocă de mari convulsii economice, Biserica pare să transmită astfel un mesaj de sporită bunăvoință față de cei săraci, umili, vulnerabili.

Nu e deloc de neglijat acest semnal. Ar merita luat în seamă și de alte biserici, indiferent de dimensiunea lor sau de culoarea confesională.

Celălalt Francisc (Xavier) a rămas în istorie în special ca pionier al misionarismului. Papa Francisc I este descris și drept un evanghelist. De altă parte, chiar și Francisc din Assisi a fost, într-un fel mai aparte, un evanghelist. A încercat să-l convertească chiar și pe sultanul din vremea lui.

Predicarea Evangheliei și preocuparea activă pentru soarta celor sărmani au fost două dintre permanențele creștinismului autentic de-a lungul veacurilor. Iar în perioadele de așa-numită „trezire spirituală”, și propovăduirea, și generozitatea au cunoscut o semnificativă intensificare.

Deși face parte din mai multe congregații ce au de-a face cu chestiuni practice și organizatorice, noul papă tinde să accentueze nevoia sfințirii personale în detrimentul reformelor structurale (John L. Allen jr.). Într-o vreme în care destui lideri religioși răspund cu măsuri administrative la probleme spirituale (și viceversa), Papa Francisc I pare să dea dovadă de înțelepciune.

Am apreciat nuanțele pe care le aduce în chestiuni sensibile. Deși pledează pentru cauza celor nevoiași, nu a devenit adeptul teologiei eliberării. A sancționat public adopțiile copiilor de către cupluri gay, este împotriva mariajelor homosexuale, merge pe linia clasică în chestiunea contracepției, dar manifestă compasiune față de bolnavii de SIDA, susține botezul copiilor „din flori” etc. În orice caz, este un personaj foarte activ în viața publică și în rezolvarea problemelor specifice din Argentina.

Interesant e, de asemenea, și faptul că fostul cardinal era până acum și liderul bisericilor catolice de rit oriental din Argentina – un fel de greco-catolici ai lor. Asta ar putea fi de bine pentru toate bisericile catolice de rit oriental (vestigii ale unității de altădată sau arvune ale unei dorite unități), dar și pentru relația dintre BRC și Ortodoxie.

Fiind o biserică ce nu-și poate permite să ignore realitatea și să se refugieze într-un autism dogmatist, BRC răspunde, sub călăuzirea Duhului Sfânt (sperăm noi), la problemele arzătoare ale vremii noastre. Iar aceste răspunsuri merită evaluate pe toate părțile, fiindcă pot constitui exemple. Fie pozitive, fie negative. Din acest motiv mă interesează cine-i papa și ce face el.

Anunțuri

13 gânduri despre “Papa Francisc

  1. Ultimul paragraf, care aminteste de BCR si ale sale metehne (involuntar, stiu, ai inversat literele), ma intreaba daca mai putem noi sa ignoram realitatea …. dar stai, in lipsa unui papă, cine să-i scoata pe evanghelici din aceasta asumata stare de autism?

  2. Intr-adevar un evenimennt care a tinut lumea in suspensie. Presa franceza spunea ca intreaga lume atirna de cerul Romei, vedeti pe blogul parnassienne passagere.

    Cred ca evenimentul este de o importanta majora. Vad ca biserica prezinta inca interes pentru lume si ma bucur ca este asa. A fost un moment emotionant pentru lume dar si un moment care arata ca lumea fara repere are nevoie de biserica ca reper.

    • Încă, poate și involuntar sau din spirit contestatar, se pare că da, lumea privește și are așteptări de la biserică. Și interesul lumii pentru biserică pare dublat de un interes (de bun augur) al bisericii pentru lumea reală (nu pentru aia cosmetizată după placul nostru).

  3. Sa ne bucuram ca umilinta si slujirea aproapelui devin din nou agreabile publicului larg, si cautate de cei cu putere.

    Anumite chestii fermenteaza foarte greu in istorie, dar o sa le vina randul negresit, chiar daca poate nu in veacul asta.

    Si iar ma bucur cand ma gandesc ca, avand in vedere evolutiile catolicilor, o sa fie din ce in ce mai putin atractiv – ideologic si spiritual, sa stati voi fratilor, dezuniti pe crengile protestante si neo-protestante.

    Poate, poate, cine stie: daca va alipiti voi la catolici, intre ortodocsi si catolici dam la pace cu mult mai usor.

    • Iar bagi strâmbe, dom’ inginer? 😉

      Să știi că eu n-aș fi amărât să nu mai am ce scrie despre neînțelegerile reciproce. Problema e olecuță mai complicată, deoarece, dacă evanghelicii occidentali se întorc la sânul Bisericii Catolice, cei din Est unde se întorc? Că, oricum am socoti, contează și specificul local, nu doar sursa inițială a teologiei adoptate.

      • Ah frumos cuvant ai ales sa descrii problema – sau a fost scapare involuntara ? 🙂 Intoarcere, adica metanoia cum ar veni.

        Unde sa ne intoarcem cu totii, decat la Hristos ?

        Iar cu specificul si teologia, ramane cum am stabilit … le repereaza conu Fanica

Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s