Am scris o recenzie la Reimaginarea bisericii în care îmi exprimam rezervele în special față de metodologia și fundamentele teoretice la care apelează autorul Frank Viola. Cum n-am citit toate cărțile lui și nu am o privire de ansamblu asupra paradigmei teologice pe care o conturează, nu voi mai insista pe chestia asta.
Vreau să sugerez însă câteva teme de meditație, pornind de la unul dintre argumentele fundamentale ale lui Viola, și anume că biserica s-a aflat vreme de 17 secole într-o eroare gravă, fiind îmbibată de păgânism și de practici străine de Biblie.
Și o să iau în discuție chiar Biblia. Nu de alta, dar există câteva fapte care nu pot fi trecute cu vederea (sau cu orbirea), în privința Bibliei.
Trecem repede peste chesiunea canonului, nu pentru că ar fi de importanță secundară, ci din pricina complexității subiectului și a faptului că s-ar putea să nu intereseze pe prea multă lume.
Ținem minte numai că avem o Biblie, în mare cam aceeași pentru toată creștinătatea, cu excepțiile cunoscute și răs-comentate. Ce mai știm e că avem cu toții (mă refer la occidentali) acces la ea după bunul plac al inimii și minții.
Dar cum s-a ajuns aici? În linii mari, pentru că o avem tipărită (sau în format electronic), pentru că o avem în limba noastră și în alte limbi pe care le stăpânim și pentru că știm să citim. Altminteri, nu prea am putea spune mare lucru despre Biblie.
Ei bine, haideți să facem un mic ocol prin datele istorice relevante. Tiparul s-a inventat undeva în jurul anului 1450. Până atunci, chiar dacă ar fi vrut cineva să distribuie Scriptura la toată galaxia, nu ar fi avut cum. Existau sisteme mai rudimentare de multiplicare a cărților, dar asigurau, în general, un tiraj mic la costuri destul de mari.
E adevărat că Luther a tradus și difuzat Biblia în germană, dar dacă se năștea cu 150 de ani mai devreme, putea să dorească treaba asta, că nu era un deziderat realizabil decât cu mare dificultate.
Chiar și așa, de citit, n-aveau cum să citească Biblia decât oamenii cu carte. Iar aceștia nu erau peste tot, ca acum. Învățământul de masă datează, în forma cunoscută nouă, de vreo două secole. Chiar și așa, încă mai avem analfabeți destui în România, de pildă.
Gândiți-vă însă cum stăteau lucrurile când școala era mai degrabă un lux, apanajul celor cu bani. Biblia nu putea ajunge la oamenii de rând ca ei să-și dea cu părerea despre fiecare verset și să afirme cu tărie că „așa spune Biblia”.
Biserica a găsit o soluție și a pictat Biblia pe pereți, fiindcă acolo putea fi „citită” și de omul fără carte. „Icoanele sunt idoli”, strigăm noi azi cu aroganță. Întrebați-i pe țăranii din Moldova sec. XVIII dacă sunt de acord cu această idee. Sau pe cei din Dalmația sec. X.
După căderea Romei, au început năvălirile barbare. Iar unii au avut ideea să adune oamenii în comunități monahale – motivele au fost ele mai multe – și să adune acolo și cărțile. Unde le-au păstrat ca să avem noi de ce să-i beștelim că au ținut „numai pentru ei” Biblia.
Luați în calcul și faptul că până și printre preoți erau unii analfabeți. Nu neapărat din rea-voință. Iar contactul tuturor acestor neștutori de carte cu Biblia era exclusiv prin simțuri. Parcă altă însemnătate au și sacramentele din acestă perspectivă, nu?
Încă un element demn de luat în seamă e că nu exista o conștiință națională, iar limbile erau vorbite, dar uneori nu aveau alfabet sau scriere consacrată (românii au început, știți asta, să scrie cu caractere slavone). Nu-i chiar atât de mare mirarea, prin urmare, că o bună bucată de vreme Biblia a rămas în limba latină – în vest – sau slavonă – în est – care erau limbi de circulație mai largă și limbile în care, practic, învățau să scrie și să citească cei care făceau carte.
Plus că exista un respect mult mai mare pentru cuvânt, iar când era vorba de Cuvântul inspirat, acesta se făcea demn de un respect îndoit. Putea fi chiar o formă de aroganță să crezi că l-ai putea traduce fără să-i pierzi sensurile și/sau că ai avea ungere divină pentru o asemenea întreprindere.
Interesant e și că Biblia în limbile naționale (vernaculare), atunci când a început să fie tradusă, a fost adesea o piatră de căpătâi pentru destinul națiunilor europene. Uneori a reprezentat o formă de frondă împotriva asupritorilor, alteori un semn de maturizare a limbii etc. Dar mereu a împărtășit și din plusurile și din minusurile transpunerii în graiul locului.
După toate astea, venim noi, din fundul ignoranței, și ne rățoim la toată Biserica spunându-i cum că a greștit că nu se aduna prin case, că nu a pus analfabeților cartea în mână, că nu a lăsat hermeneutica la cheremul poporului, că a folosit icoane, că a avut ierarhii etc.
Judecătorii din fundul istoriei ridică piatra să lovească, dar fără să înțeleagă prea mult și fără să remarce faptul esențial și definitoriu că, dacă această Biserică n-ar fi existat în formele insuportabile pentru nasul nostru de iconoclaști zvăpăiați, nici noi n-am exista.
Nu de alta, dar toate fragmentele de texte sacre care au ajuns până la noi au fost păstrate prin mănăstiri sau comunități „elitiste”, d-alea contaminate de forme „păgâne” de organizare și control, iar nu în bordeiul țărănesc în care trebuia să se adune creștinătatea de-a lungul timpului (dar a scăpat acest aspect crucial din vedere).
Nu spun să nu criticăm aspectele negative care s-au insinuat în practica și chiar în dogma Bisericii, dar nu aruncând cu pietre într-o istorie pe care o privim cu ochelari de cal (protestant) și din care înțelegem ce dorim și selectăm ce ne convine.
Există nenumărate deviații, care pot fi discutate, dar vreau să insist că istoria în ansamblu ar putea fi privită într-o lumină pozitivă, fie și numai pentru faptul că vorbim despre „mireasa lui Cristos”.
E drept că nu împărtășesc deloc impresia că Biblia e foarte clară. Și asta cu atât mai puțin în privința convingerilor mele pe care am impresia că Biblia le face foarte clare, dar alții sunt orbi și nu văd. Am văzut deja destui protestanți (și neoprotestanți) care ne-ar fi dus în rătăcire insistând mereu cât de clară e Biblia pentru ei. E de-ajuns un personaj mai influent (care scrie cărți sau apare în media) ca să afunde o grămadă de comunități în „claritatea” interpretării lui.
În ce privește modelul eclesial al viitorului, cred că se conturează două mari direcții. Cea liturgică, unde liturghia va fi concisă, concentrată, cu repere pentru viața actuală. Și bisericile de casă, unde individul alienat al vremurilor noastre va găsi și hrană spirituală, dar și confort psiho-social. Alegerea unui model sau altul va fi mai degrabă chestie de temperament, educație, gust, necesități, călăuzire personală și va avea mai puțin de-a face cu exegeza biblică asiduă în vederea identificării modelului ideal.
Clerul probabil că își va pierde masiv din autoritatea instituțională, rămânând să mizeze pe autoritatea spirituală (dovedită și confirmată de comunitate și de timp) și pe carismă. Dar aceste transformări sunt în deplin acord cu mersul vremurilor, nu neapărat cu înțelegerea net superioară a Scripturii – de care, chipurile, am avea parte noi.
Cu drezina 
Reblogged this on Tradiția Creștină:istorie,teologie & filozofie creștină.
[…] Teofil ne propune o asumare a despărțirii a apelor: pe aici curge o istorie complicată, dincolo este dogma … Oricum apele au fost despărțite la Reformă, de ce să nu ne asumăm consecințele acestui fapt până la capăt? A rămas doar Scriptura, Sola prin excelență, ca punct de reper, stâncă pe care ne-am cocoțat și de pe care aruncăm îndărăt privire pline de dispreț (în cazuri fericite, de îngăduință) față de cele făcute și gândite de antemergătorii veacurilor întunecate. […]
au ramas parerile personale in inerpretareqa Scripturii… dogmele catolice au fost inlocuite cu normele lui Luther
Din păcate, cum zice cineva, se aplică mai mult „nuda Scriptura”, decât „sola Scriptura”.
sola parerea.
Măcar de-ar fi bu-sola.
Sfânta Scriptură nu s-a păstrat doar în Latină, în Vest, și în Slavonă, în Est. Ci mai ales în greacă, odată cu scrierile Sfinților Părinți, adică a întregii literaturi creștine din jurul Scripturii și a practicii liturgice și ascetice. De aceea avem Patericul, scrierile filocalice, PG a lui Migne.
Deviațiile de care vorbiți sunt mai degrabă alte direcții de interpretare a Scripturiii, interpretări pe care nu le acceptați. Înainte de a fi, la propriu, deviații față de calea dreaptă a (neo)protestantismului, trebuie mai întîi să arătați cum este posibil, teologic vorbind, ca Biserica lui Hristos să devieze, aici în lume, vreme 12-13 secole pâna când un călugăr din mijlocul unui occident întunecat de o papalitate coruptă, de cruciade sângeroase, de o renaștere puternic antropocentrică, a „redresat” teologia creștină pe calea ce bună.
Și cum el, în luminarea lui, a vrut să scoată cărți din Noul Testament. Și cum tot el, spre sfârșitul vieții, și împreună cu asistentul său teologic, Philipp Melanchthon, au îngăduit poligamia unui nobil, pe baze biblice.
Am redus mult ca să subliniez în special ideea că privim istoria dintr-un context condiționat de prejudecăți. Da, dacă ar fi fost să insist pe mai multe chestiuni istorice, trebuiau menționate o grămadă de lucruri.
Eu am făcut uz în text numai de lucruri cunoscute, din cultura generală, care, puse într-o ordine justă, dezvăluie o atitudine ignorantă sau chiar necinstită față de niște realități.
În privința a ceea ce spuneți în paragraful al doilea al comentariului, Frank Viola (cu care nu rezonez, după cum spuneam) are o carte care se cheamă Creștinism păgân, în care tocmai asta vrea să explice: cum s-a păgânizat Biserica din sec. IV încoace. Poate, după ce îmi mai trece gustul de la prima carte pe care am citit-o de acest autor, o să-mi adun puterile s-o citesc și pe astalaltă.
Luther are oricum mai multe pete în cazier. Papalitatea, de asemenea. Nici cu ortodocșii nu ni-i chiar rușine. După cum nu ne e nici cu protestanții sau neoprotestanții mai recenți. Numai ei înșiși, fiecare în dreptul lui, au dificultăți să-și accepte erorile și să și le asume.
scuze ca intervin …ai in totalitate dreptate… s a alterat decat viata oamenilor… invatatura si practica catolica se aseamana mult cu cea protestanta si neoprotestanta de cat cu cea ortodoxa. invatatura si practica bisericii ortodoxe nu trebuie privita prin invatatura protestanta ci numai prin prisma invataturii biblice si a trairii parintilor bisericii. fiecare confesiune din cele 44000 considera ca invatatura ei este cea biblica. fiecare confesiune repeta dupa un timp in alta forma acelasi greseli care le acuza la confesiunile istorice… in istoria bisericii trebuie separat Adevarul de adausurile nebiblice sau cercetate cauzele care au determinat introducerea unor
anumite invataturi sau practici pentru a apara Adevarul nu pentru al altera. BISERICA NU A DORIT NICIODATA SA ALTEREZE ADEVARUL CI DOAR SA IL APERE. vIola priveste istoria bisericii subiectiv, a ce este el nu istoria BIsericii
Sunt curios dacă l-ați citit pe Viola și ce impresie v-a făcut. Asta pentru că vreau să mă verific și eu cu alții, nu am convingeri categorice și infailibile. Dar, recunosc, mi se pare că privește cu niște ochelari pe care nu vrea să ni-i mărturisească (sau nu și-i conștientizează). Sloganul lui e: Jesus Christ is ALL, everything else is commentary… Or, eu știam că una dintre problemele evanghelicilor era tocmai dezechilibrarea mesajului trinitar.
da, am parurs o singura carte, este sincer in ce spune si privind din punctul lui de vedere are dreptate… se vorbeste mereu de biserica primara ca punct de plecare, model sau reper… dar biserica primara a avut cel putin aceleasi probleme ca biserica din toate timpurile… si biserica din ierusalim si bis. din corinteni efeseni… si s a confruntat mereu cu alte probleme… apologetii au trebut inca din secolul II sa foloseasca limbajul filozofic grecesc si sa demonstreze ca, crestinismul este adevarata filozofie, polemistii s au luptat cu ereticii care erau sinceri in erezia lor… monahismul a aparut inainte de marile dispute teologice… monahii urmareau in primul rand viata traita… viola este un alt autor dintre cei care s au tradus cu miile dupa revolutie si care umplu librariile evanghelice… prefer sa citesc un isac siru, un maxim, casian, ghelasie… asta nu inseamna ca multe din obsevatiile lui viola nu sunt adevarate… si… am predicat, predau si ma ingrozeste faptul sa fi prezentat neadevarul ca Adevar pentru ca acesta este singurul pacat care nu se iarta pentru ca numai Adevarul ne face slobozi. prin natura ocupatiei am lucrat cu liderii confesiunilor evanghelice le cunosc bisericile si miscarile de idei, am cercetat manastirile si am avut conversatii lungi si sincere cu profesorii de teologie ortodocsi… incerc sa inteleg… sunt f. multe parerii si practici diferite in cadrul fiecarei confesiuni. diferentele intre adeptii fiecarui confesiuni este mare… paganismul consta in secularizare care este de aceasi factura in toate confesiunile… pericolul cel mai mare si care se intalneste in mod accentuat la evanghelici este secularizare interpratari scripturii si acesta este unul din semnele sfarsitului … dar sfarsitul nu mai impresioneaza. iarta am scris aceste idei f. repede si nu stiu daca am fost explicit.. am putea sta mult de vorba daca am fi fata in fata .. eu sunt din bucuresti am inteles ca tu esti din oradea…imi displac total cei care fac apel la „eruditia” lor doctoratele lor ca argument a ce spun. nu imi plac discutiile pasionale pline de jigniri.
Mulțumesc de precizare. Singurul lucru pe care vi-l „reproșez” e că n-ați făcut aliniate noi la comentariu. Asta ajută la lectură, să nu fie bloc de text masiv, că-i greu de citit. Eu am primit acest sfat (util!) de la un amic la scurtă vreme după ce am început să scriu pe acest blog.
În rest, se pare că avem vederi asemănătoare în multe privințe. Momentan citesc Patericul. Pregătesc o „recenzie” (musai cu ghilimele, că n-o să fie o recenzie după norme). Mereu simt nevoia să-mi dreg gustul teologic cu câte o carte de referință de/despre Biserica universală, să ies din pătrățica noastră îngustă și sufocantă (uneori).
Trecusem pe aici din alte motive si cad peste articolul acesta pe care il gasesc bun. Nu l-am citit pe Viola, am citit doar o carte a lui cind studiam teologia la o facultate in California. Mai intii tipul nu e nici istoric nici teolog deci mi se pare ca se baga unde nu ii fierbe oala si ca are o abordare simplista, incompleta tocmai pentru motivele pe care le mentionati, nu cunoaste istoria biserici, daca a citit ceva a citit din perspectiva care ii convine lui. Cea ieftina, as zice.
Tocmai ma gindeam sa scriu ceva despre Biserica Catolica si asa zisa interzicere de citire a Biblie cit de adevarata e povestea aceasta cind cei care citeau erau un numar foarte, foarte restrins. Biblia s-a citit in constructiile catedralelor, in picturi si basoreliefuri. Acolo putea omul de rind sa o citeasca.
Pe de o parte persepectiva lui este politic corecta, chiar daca vi se pare o exagerare, adica biserica a facut doar rau, pe de alta parte e lipsa lui de eruditie. Daca nu ma insel tipul se sociolog asa ca nu stiu cum de isi aroga dreptul de a se prezenta ca expert.
Cit despre unul dintre comenntarii cu privire la Renastere, Renasterea se grefeza pe aceeasi radacina ca si Reforma deci daca facem din Renastere un lucur axat doar pe anthropologie ce ne facem cu Reforma.
De unde știți că Frank Viola are „o abordare simplista, , incompleta” dacă spuneți că nu l-ați citit. E amuzant. „Daca a citit ceva a citit din perspectiva care ii convine lui. Cea ieftina, as zice.” Întreb: de unde știți ce a citit și ce nu a citit Frank Viola?
Tocmai precizasem ca am citi una dintre carti. Stiu ca nu e de ajuns neaparat sa iti faci o ideie dar atunci cind ai obisnuinta de a analiza vezi de unde vine si incotro se duce un autor. Deci este o abordare care este ieftina pentru ca se ocupa doar de functionalism dar nu de esenta. O biserica trebuie sa se sprijine pe dome si nu pe forme.
Antropocentrism am spus, si da, cred ca Reforma este în esență antropo-centrică ca și modernitatea care i-a urmat.
imi pica bine cate un neoprotestant care nu vede doar talpa Gheenei in Bisericile traditionale. Ma deranjeaza cumplit oamenii religiosi, indiferent de culoarea confesionala, care cred ca raiul va fi populat doar cu cei care sunt in aceeasi denominatie cu ei… Like din toata inima:).
Mulțumesc. Nici eu nu pot concepe raiul monocrom și croit după o teologie de birou din secolul XX.
Antropocentrica in masura in care omul este purtator al imaginii lui Dumnezeu. Calvin spune ca omul, cautindu-l pe Dumnezeu se regaseste pe sine ca purtator al chipului lui Dumnezeu. Ceea ce intr-adevar da omului adevarata lui valoare pentru ca spune Calvin „aparte de Dumnezeu nu e posibil ca omul sa se cunoasca pe sine.”
Intr-adevar Protestantismul pretinde a fi fost promotorul, motorul, modernismului, a lumii noi, uni zic chiar a capitalismului in ce are el bun. Nu trebuie uitat insa ca intr-o tara cum este Franta protestantismul inca sufera de un complex.
Cit despre Viola el este politic corect pentru ca pentru el Constantin a inventat biserica. Daca ar citi doar Biblia si ar vedea ca lucurile nu stau asa, biserica sa structureaza inca din primele decade dupa Inviere, biserica din Ierusalim fiind biserica de referinta (vedeti Faptele Apostolilor de la 17 mai departe).
Viola este post modern pentru ca nu vrea sa recunoasca nici o autoritate umana, zice ca o recunoaste doar pe cea divina…..Ma intreb ce o fi gindind de evenumentul de la Roma de ieri. Aici a avut un eco foarte pozitiv si Evanghelia a fost proclamata in acest eveniment.
Antropocentrica in sensul ca prin credinta se mantuieste omul. Omul nu are nevoie, ca in teologiile traditionale, de o vindecare de durata, prin harul lui Dumnezeu. Antropocentrica fiindca este omul si Iisus. „Fara intermediari”. Protestantul nu are nevoie de rugaciunile sfintilor, sau ale preotilor. Este suficienta rugaciunea lui catre Domnul Isus, singurul mijlocitor. El nu are nevoie sa il invete cineva Scriptura, fiindca este in stare sa o citeasca si sa o inteleaga. Este foarte clara. Parintii Bisericii, clerul, nu au facut decat sa o deformeze. El, credinciosul simplu, este in stare sa contracareze toate aceste deformari.
Poate antropocentric este un cuvant prea bland. Poate mai potrivit ar fi ego-centric. Cred ca asta este semnul unui crestinism post-modern, al repulsiei organice fata de orice fel de autoritate, cu exceptia lui Dumnezeu, care oricum este plecat si ii putem pune in gura si in gand orice ne convine noua.
Aș vrea să vă contrazic (și o pot face cu argumente din autori chiar și neoprotestanți), dar atingeți o temă care, prea adesea, se regăsește în spirit prin confesiunile evanghelice românești.
Analfabetismul istorico-dogmatic a fost înălțat la rang de virtute uneori chair cu concursul școlilor de teologie și al înalților ei reprezentanți.
Sunt sigur că mă puteți contrazice. Dar tocmai faptul că trebuie să mă contraziceți cu autori și nu cu practica, este important aici. Fiindcă în esență, teologia taumaturgică a bisericii ortodoxe se manifestă în tainele liturgice, de la botez și până la euharistie, trecând prin mirungere, spovedanie, și celelalte. Lucruri pe care bisericile protestante le ignoră sau le reduc la stadiu de simbol.
Multumesc Teofil pentru articol si iarta ca am intervenit cu comentariile mele.
D-aia las liber la comentarii, ca să intervină lumea când și cum crede de cuviință. Atâta vreme cât e vorba de bună cuviință 🙂 Am avut și (puține) situații de necuviință, dar s-au stins de la sine.
Foarte adevarat cu analfabetismul doctrinar si istoria bisericii. Mai trist este ca nu e doar romanesc. Si pot sa va asigur de asta,
Este „antropocentric” pun intre ghilimele pentru ca Calvin are o theologie absolut theocentrica, si christocentrica. Este
antropocentrica, dar de fapt nu este, decit in masura in care omul nu are nevoie de un intermediar altul decit Christos, care el insusi devine om.
Reblogged this on de Cluj.
Multumesc mult de tot pentr acest articol.
Mă bucur că-l găsești folositor.
Cind o sa ne vedem intre patru ochi o sa ti spun si de ce.
Pina atunci, am observat si eu in ultima jumatate de an o tendinta clara spre grupurile de casa ca subsitut pentru biserica (adunare) mai ales cind vine timpul de a confrunta pacatul. Acest articol explica dintr o perspectiva istorica de e important ca biserica de duminica dimineata sa ramina si ca o administratoare de autoritate. Ca mi se pare ca prea am luat-o ca pe o democratie.
M-ai făcut curios, Căline. Tot nu ni s-a întâmplat întrevederea aia…
[…] MaturizĂri (popaspentrusuflet) 9. Despre înțelepciunea Bisericii (drezina) 10. Gardul – Din Jurnalu’ lui Ion Pocăitu […]
[…] (lascaupetru) 9. Gigi Becali a fost amendat pentru afirmatiile defaimatoare (crestintotal.ro) 10. Despre înțelepciunea Bisericii […]
[…] DuȘmanilor Mei De Pretutindeni (popaspentrusuflet) 5. Despre înțelepciunea Bisericii (drezina) 6. Societatea de consum (lascaupetru) 7. Youtube – a V-a editie a Atelierului Coral […]
[…] (cautaltceva) 80. Youtube – a V-a editie a Atelierului Coral Suceava 2013 (petricamoisuc) 90. Despre înțelepciunea Bisericii (drezina) 93. Toporașul meu […]
Singurul lucru care il reprosez acestui articol este balyerea rapida. Acopera mult si sufera un pic la capitolul detalii.
E o vină asumată din start. Scopul a fost să selectez câteva dintre evenimentele foarte cunoscute pentru a demonstra (fără prea multe detalii) că sunt lucruri care au fost trecute adesea cu vederea, atunci când ne încordam mușchii pentru a ponegri bisericile tradiționale. Iar dacă fără să insist prea mult am putut găsi cât am găsit, darămite dacă ne apucăm să studiem mai amănunțit și mai cinstit istoria Bisericii?
Mi se mai reproșesează că scriu lung. Textul ăsta are deja în jur de 1000 de cuvinte.
Cea mai mare calitate a acestui articol e ca e survolator :), asa cum zicea si Teo. A fost mare chin pentru el sa nu intre in detalii, credeti ma. 🙂
Eu nu fac reprosul ca scrieti articole lungi. Daca l-as face m-as include in grupul consumeristilor de dragul comsumerismului, Un articol trebuie sa ne inciteze sa gindim, el poate fi informativ, liric, sau mai stiu dar pentru mine nu consumerist. Si apoi m-as contrazice pe mine pentru ca eu le fac cam lungi.
Deci indrazniti si cele lungi pentru ca scrietii bine. Intr-adevar permite e o citire rapida, cu paragrafe scurte, dar cred ca aceasta se preteaza mai mult la ce se publica pe internet desi eu nu vreau sa ma conformez inca in totatalitate.
Mi-a placut si articolul cu dihania pentru ca a tinut cititorul in tensiune pina la ultimile cuvinte. A fost bun.
[…] 2013 – Teofil Stanciu: Despre înțelepciunea Bisericii […]
Citirea acestui articol care desi nu e sofisticat, este o reala placere pentru cei deprinsi cu gandirea sofisticata. Teofil prezinta in mod logic producerea unor fenomene pe care multi dintre cei de azi, indiferent ca vorbim de atei, liber-cugetatori agnostici sau crestini de prin toate confesiunile le vad doar prin cheia unei ideologii. Suntem militanti, combatem in stanga si dreapta (mediul virtual ne stimuleaza in acest sens) iar asta ne toceste simtul nuantelor.
O expunere logica si de bun simt care ma impinge sa postez articolul in cronologia unor prieteni … 🙂
Felicitari !
PS Desi sunt de confesiune ortodoxa, admir lumea protestanta pentru ceea ce a facut pentru civilizatie in ultimele trei veacuri si mi-as dori sa citesc un articol de pe blogosfera ortodoxa care sa scrie pe acelasi ton despre fratii nostri intru’ Cristos.
[…] 2013 – Teofil Stanciu: Despre înțelepciunea Bisericii […]