Pentru cine o mai fi școala primară?

www.kentschools.net
http://www.kentschools.net

Tot mai frecvent în ultimii ani mi-au ajuns la urechi sau dinaintea ochilor fel de fel de „exerciții” pentru clasele primare. Niște lucruri de mirare și peste măsură de progresiste. Am impresia că genunchiul broaștei, despre care vorbea Creangă, e acum foarte sus, că-ți trebuie prăjină să sari ca să ajungi la el.

Mă veți scuza dacă-ți observa cum că sunt de modă veche în cugetările pe care vi le supun atenției. Dar impresia mea era, până nu demult, că învățământul este astfel conceput încât un copil de inteligență medie să fie capabil să asimileze de unul singur cea mai mare parte a cunoștințelor, mai ales în clasele primare. Bineînțeles, dacă depune un efort în această privință.

Văzând însă exercițiile de mirare pe care le-am pomenit anterior, încep să am dubii. Și încep să cred că, de fapt, acest învățământ – din ce în ce mai „incluziv” potrivit teoriilor ce afumă capetele universitarilor care-l proiectează – este, în esență, o formă de evoluționism pedagogic.

Însă, spre deosebire de evoluționismul biologic, acest nou evoluționism nu are ca obiect indivizi, ci familii. Așa că, prin școală trece cu brio cea mai adaptată dintre familii. Căci e practic imposibil ca un copil din clasele primare să-și facă temele fără ajutorul părinților.

Teoria mi se confirmă și după ce copilul înaintează în învățătură. Căci cu cât e mai înstărită o familie, cu atâta are mai mari șanse să acorde o educație potrivită copiilor. Sau măcar părinții să fie profesori cu relații în sistem.

Pe vremea mea – v-am avertizat că voi cădea în nostalgii de modă veche – îmi amintesc că am avut o temă pe care n-am putut-o rezolva singur, nici cu ajutorul părinților, nici cu cel al vecinilor la care am apelat. Hai să mai fi fost încă vreuna tot așa – pe care am refulat-o și s-a șters din memorie. Hai să fi fost 10 în toți cei patru ani, dar n-au fost, ci sunt eu foarte indulgent.

Acum însă, aproape săptămânal aud câte o aberație de la cei pe care-i cunosc. De pildă, în clasa I se fac ecuații deja! Să căpiezi nu alta.

În clasa a II-a, se predă mai întâi formula abstractă, abia pe urmă se lucrează cu exemple concrete. Iar copilul învață o poezie te tipul a-b=c și habar nu are de ce trebuie să țină minte chestile alea de la citire, pentru că pe urmă oricum trebuie să folosească numere ca să calculeze.

Am mai aflat, de pildă, că bătrânul paralelipiped se cheamă actualmente cuboid. Bine măcar că au simplificat termenul, dacă nu altceva…

Într-un material special pentru clasa I am găsit o problemă din care nu se înțelegea nimic. Enunțul cerea să stabilești niște legături între figuri de diverse forme, dar figurile aveau toate aceeași formă, nedeosebindu-se prin nimic unele de altele. Bașca, din pagina copiată la xerox mai și lipsea o bucată, pentru ca să fie deplină confuzia.

Mi se face tot mai clar, în mintea mea demodată, că pentru ca un copil să termine ciclul primar cu niște cunoștințe acumulate la un nivel care să-i permită să clădească pe o temelie solidă, are nevoie de niște părinți beton. Care, pe lângă faptul că trebuie să aibă mereu timp să verifice temele, trebuie să mai și știe matematică, să fie aproape experți în limba română (lexic și gramatică) și, colac peste pupăză, să fie capabili să explice chiar mai bine decât învățătorul cele mai dificile chestiuni de gramatică, aritmetică și logică.

Îmi amintesc că în clasele primare nici nu îmi trecea prin minte că părinții m-ar putea ajuta să-mi fac temele. Se mai întâmpla, dar erau excepții. Acum aud de la tot mai mulți părinți că musai să își ajute copiii la teme.

Situația e cu totul ingrată pentru că, în calitate de părinte, nu poți să-ți reprimi reacția de stupefacție sau revoltă în fața unor stupidități cu pretenții de conținuturi școlare utile, dar nu poți nici să discreditezi sistematic învățătorul și să-i subminezi autoritatea. Iar dacă o faci, gestul va avea efect de bumerang, va reveni în clasele mai mari, va reveni pentru a submina orice tip de autoritate, inclusiv pe cea parentală.

Anunțuri

2 gânduri despre “Pentru cine o mai fi școala primară?

  1. mi s-a cerut sa ajut o fetita de clasa a II-a sau a III-a la matematica. In primul moment am ramas inteerzisa, stiind ca tatal fetitei e inginer. Cand am vazut probelemele pe care trebuia sa le rezolve, mi-a pierit zambetul. Nu le puteam rezolva fara ecuatii de gradul I, pe care le-am invatat in a V-a. Acum ma gandesc cu ceva emotii ca de la anul nepotelul meu incepe scoala… Oare cat a „progresat” programa scolara de cand am dat eu ore de mate?

Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s