Vorbiți odată, bătrânilor!

Van Gogh
Van Gogh

Aștept cu nerăbdare să-i aud pe bătrâni vorbind. Dar pe bătrânii care n-au îmbătrânit degeaba. Pe bătrânii care n-au îmbătrânit doar pentru ei înșiși. Pe bătrânii care nu se apucă, ori de câte ori trebuie să spună ceva, să ne povestească ce mari și tari erau dumnealor în tinerețe.

Nu-i aștept pe bătrânii încremeniți în clișee. Nici pe cei înăcriți, care abia așteaptă să se plângă cuiva câți i-au stat împotrivă și câți i-au făcut viața amară.

Îi aștept pe cei înțelepți. Pe cei care, dincolo de reflexele inerente ale vârstei, dincolo de tonul dăscălos și de anumite automatisme verbale sau mentale, au acumulat ceva, au convertit experiența de viață într-un grăunte de înțelepciune.

Mi-i imaginez ca un fel de lăstăriș, aproape respingător prin tot felul de metehne ale vârstei și ale persoanei, dar care, în mijloc, adăpostește acel tezaur mult râvnit pentru care merită să îmbătrânești.

Am auzit câțiva, nu prea mulți. L-am auzit pe un unchi în vârstă care mai mult tăcea. Tăcea de nu-ți venea să crezi. Iar când vorbea, avea glas domol și spunea lucruri elementare, utile, banale chiar.

Avea însă un fel de aură de bunătate, o seninătate nefirească. Puțin surd către capătul vieții, își vedea de ale lui. Însă „ale lui” era mereu în folosul și în slujba altora. Umbla pe la unii și pe la alții să le sape grădinile, să-i ajute în gospodărie. Când era vorba de plată, cerea așa de puțin că oameni se și jenau să-i dea doar atât.

Fusese pe front și, rănit la cap, a supraviețuit. Ia rămas doar un cucui lung ce semăna cu un nas orientat spre ceafă. Viață grea, ca mai toți din generația lui. Auzeam că în tinerețe fusese destul de iute la mânie. Acum nu mai era. Tocmai asta face farmecul poveștii lui. Că alții, de aceeași vârstă, rămăseseră în bună măsură la fel, numai că nu-i ajutau puterile să se manifeste ca odinioară.

Unchiul însă a murit. Iar în urma lui a lăsat niște dâre de blândețe, de seninătate. Însă acestea se estompează pe zi ce trece, căci au rămas în memoria câtorva care l-au cunoscut. Și care au năravul de a uita.

L-am mai auzit însă și pe un alt bătrân vorbind – el mai trăiește. Un om cu viață grea (încă unul!). Un om care a fugit mereu de locurile din față ale bisericii lui, dar Dumnezeu l-a strâns cu ușa ca să accepte să conducă o micuță comunitate de creștini evanghelici (nu contează ce confesiune, dar alte decât a mea). A trăit pe pielea lui minuni, deși nu le-a căutat. Unele l-au durut rău.

Când aude cum se aleg – democratic! – conducători în biserică e nedumerit. El știe că aici trebuie să se vadă împuternicirea divină, că biserica nu moșia de administrat a unui om. De fapt, nu doar că știe, ci trăiește asta.

E un bătrân care, deși are multe reflexe verbale și habitudinale specifice etății („tinerii din ziua de azi”, „vai de zilele pe care le trăim” etc.), deschide întotdeauna urechile când aude ceva nou. Iar noutatea ajunge să fie cântărită după măsura înțelepciunii de o viață.

„Cum adică să-ți iei aparatură în rate? De ce să le plătești la ăia atâta dobândă? Nu-i bine.” Vede bine eroarea și o demască.

Pe deasupra, are și simțul umorului. Mare calitate.

Vorbiți odată, bâtrânilor! Lumea noastră, așa cum arată ea acum, are nevoie de înțelepciunea bătrânilor. Are nevoie de poveștilor lor cu tâlc. Așa cum copiii au nevoie de bunici. Toți psihologii sunt de acord că e nevoie de bunici. De ce n-ar avea nevoie și societatea de bunici atunci?

Avem destulă prostie a tinereții, avem destulă trufie tâmpă. Bătrânilor, se otevizează nepoții sub ochii voștri, acum e momentul să vorbiți. De fapt, e ultimul moment. Dacă mai sunteți pe undeva, dacă aveți ceva să ne spuneți, ar fi bine s-o faceți.

Bătrânii sunt singurii care ne pot povesti o viață din celălalt capăt. Ei dețin cea mai cuprinzătoare retrospectivă. Ei pot vorbi numai din experiență, fără să facă presupuneri și prospecțiuni în viitor. Sunt bune și cărțile, ba chiar foarte bune, dar altfel e să dialoghezi cu cineva care a trăit și a dovedit cu viața ceea ce spune.

Bătrânilor, chiar dacă nu vă ia nimeni în seamă, chiar dacă e moda să ascultăm numai de tineri, ziceți ce aveți de zis. E ceva frumos în acest soi de donquijotism, în această asumare a inutilului. Dacă mai credeți în Dumnezeu, atunci veți ști că nimic nu e în zadar.

Aștept să vorbească bătrânii adevărați, bătrânii înțelepți (nu niște infantili stafidiți și decrepiți de trecerea timpului), iar obraznicii să le răspundă, atinși în orgoliul lor insipid și debil. Aștept un „război al lumilor” în care bătrânii să ne amintească – cu glas domol – care sunt lucrurile care contează în viață și de ce.

Aștept să vorbească bătrânii care n-au dat în mintea copiilor și care nu se iau la harță cu nepoții pentru fiecare năzbâtie a tinereții. Bătrânii care privesc cu interes, dar și cu detașare faptele celor mai tineri, cu luciditate, dar și cu milă.

Vorbiți odată, bătrânilor, până nu vă înghite pământul. Vorbiți că e mare… disperată nevoie de voi și de amintirile voastre. Vorbiți chiar și neîntrebați, dar nu cu trufie, nici cu emfază. Poate mai bine, vorbiți prin fapte. Așa vom afla și noi câți și cine sunteți.

Anunțuri

30 de gânduri despre “Vorbiți odată, bătrânilor!

  1. Batranii nu vorbesc de la catedra. Batranii nu ne cauta. Batranii nu striga in gura mare ca sa-i auda toti. Batranii nu sunt accesibili. Ei trebuie cautati. Ca si adevarul, si taina, batranul se reveleaza doar cautatorului. Adevarul si taina pot fi doar primite, nu se smulg, nu se obtin, si nu se impun, nu se vara in fata.

    „Batranii sunt singurii care ne pot povesti o viata din celalalt capat.” Iar traditia este singura care ne poate povesti istoria din celalalt capat. Amandoua nu sunt accesibile in graba si oricui.

    • De acord. Am însă o observație: dacă ar fi mai mulți bătrânii ăștia care vorbesc în surdină, n-am arăta noi altfel? Ca nație. Căci ar vorbi la piață, ar vorbi pe tramvai, ar vorbi în preajma nepoților, ar vorbi în biserici, ar vorbi oriunde ajung. Dar parcă lupta pentru supraviețuire ne ia mințile la toți deopotrivă…

  2. Batranii se gasesc in locuri uiate si vechi. Trebuie trecute dealuri si munti, trebuie mers pe jos si intrebat, trebui batut din poarta in poarta. Batranii se mai gasesc totusi si la oras, ascunsi in vreo garsoniera, sau apartament, sau o casa. Si mai ies uneori, dar tac, caci nu inteleg logica malaxorului urban. Si mai pot fi gasiti in locurile unde se vand lucruri vechi, uneori lucruri de valoare, lucruri manufacturate, dar pe care modernul le arunca pentru a achizitiona ceea ce se face pe banda rulanta.

    • De acord. Dar, oriunde ar trăi, mireasma lor se simte. Dacă și un adolescent ca mine l-a putut remarca pe unchiul de care povesteam, atunci cred că sunt reperabili. Mai nou, mereu sunt atent la aceste semne de umanitate venite de la oameni mai în etate. Uneori sunt doar niște gesturi firave, niște observații ce ar putea trece neremarcate („Nu cumpărați d-asta, că-i cam veche” – zice vânzătoarea din supermarket, mai preocupată de omenie și sănătatea clientului decât de golirea galantarelor).

    • Copii sunt mai capabili sa-i repereze decat adultii. Copii inca nu stiu tot, dar dupa varsta de 11-12-13 ani, nu mai avem nevoie de nimeni. Iar ca adulti ne uitam la generatiile dinainte ca la expirati. Nu toti, evident.

  3. Domnule Stanciu, articolul dvs. arata o nevoie acuta de intelepciune pe care ar trebui sa o resimtim toti. Citindu-l mi-au aparut in minte doua aspecte care ,,subtiaza” serios sansa ca dorinta dvs. (si a mea) sa devina realitate.

    In primul rand este ,,trend”-ul social, filozofia de viata a majoritatii active si in al doilea rand este incapacitatea multor batrani de a-si depasi frustrarile proprii (frustrarea unui batran e mai dureroasa decat aceea a unui tanar pentru ca ultimul mai are sanse de redresare).

    Mai intai, partea sociala … In trecut (si aici merg daca vreti, pana la inceputuri) un individ dintr-o comunitate, atunci cand imbatranea, era pus la loc de cinste in cadrul acesteia. Daca nu prelua conducerea, atunci o consilia pe aceasta. Avem ,,Sfatul Batranilor”, ,,Sfatul Inteleptilor (care in lumea veche erau aproape in exclusivitate varstncii)”. Era o socetate gerontocratica si asta s-a mentinut pana recent. In vremea lui Ceausescu la noi (eu imi amintesc acest aspect) se ,,apasa” serios pe acest tip de filozofie sociala. Propaganda vremii, cel putin, exploata rolul formativ al batranilor pentru cei tineri: batranul comunist care pusese mana pe arme la 23 august ’44, batranul inginer care construise nus’ce uzina prin anii ’50. Erau produse cantitati industriale de filme artistice de propaganda, in care jucau mai toti marii nostri actori, si in care tatal (batranul) avea intotdeauna dreptate in fata fiului (tanarului) sau in care seful de santier (batranul) avea intotdeauna dreptate in fata subalternului (de cele mai multe ori cu cel putin o generatie mai tanara). Era un fel de ,,nuia” mediatica, e drept. Tu tanarul erai pus la punct, fortat sa stai unde ti-era locul, sau unde trebuia sa-ti fie conform filozofiei societatii respective.
    Ei bine, aceasta filozofie, acest ,,trend” pare a se fi intors actualmente cu 380 de grade. Acum batranii sunt stigmatizati, sunt marginalizati, luati in deradere. Mai intai prin propaganda si apoi in practica vietii de zi cu zi. Seful de santier mai e autoritar in fata angajatului dar asta nu datorita experientei acumuate de-a lungul anului de catre primul, ci datorita presiunii banilor. Dar acolo unde nu banul este factorul prim de relationare, tanarul a luat un avans serios in fata batranului. Elevul sau studentul ,,se egalizeaza” cu profesorul, fiul cu parintele, incepatorul in tainele vreunei profesii cu experimentatul in profesia respectiva s.a.
    Deci vedem cum tot ce inseamna educatie, formare, intelepciune, de viata sau profesionala, este ,,sufocat”, inabusit de o noua mentalitate deosebit de acaparatoare si sustinuta masiv de presa. Si, din pacate cred ca este o caracteristica a intregii lumi occidentale. Astazi tanarul are intotdeauna dreptate. Iar daca nu intotdeauna atunci avem de-a face cu exceptia care confirma regula.

    Cat despre batranii frustrati, aici am avea mai putine de spus. In primul rand nu as vrea sa le fac un rechizitoriu pentru ca mi-e greu mie la varsta pe care o am sa ma pun in pielea lor. Dar e vizibil ca multi dintre ei in loc sa se ,,intelepteasca” sau sa se ,,imbunatateasca” (pt. a folosi o expresie din aria monahismului oriental), dimpotriva devin mai copiii, mai adolescenti, se ,,intorc” la inceputurile vietii dorind parca sa-si retraiasca viata din nou (o viata fata de care in sinea lor, au mai putin respect decat o arata ,,la suprafata”). Si atunci iti spun cat de mari si tari au fost ei (si in acelasi timp cat de defavorizati de soarta) si, prin comparatie, cat de razgaiati si incapabili suntem noi astazi.
    Domnule Stanciu, din pacate majoritatea batranilor nu sunt … batrani.

    De ce nu vorbesc batranii ?
    Pentru ca nu prea-i mai avem.

    De ce se intampla asta ?
    Pentru ca sunt eliminati atat de noi cat si de ei insisi.

    • Propaganda comunistă era cu dublă măsură. Pe de o parte, era și tatăl care avea dreptate, comunistul încercat și trecut prin viață. Dar tot propaganda comunistă practica stigmatizarea generației anterioare pentru a o legitima pe cea actuală. Nu degeaba a ajuns Lucrețiu Pătrășcanu la pușcărie, deși era un comunist cu multă vechime. Breșnev a procedat la fel cu Stalin. Etc. Cred că o bună parte a acestui model s-a inoculat în mentalul nostru colectiv.

      Peste asta a venit, desigur, și moda occidentală de a beșteli generația anterioară. Ce prost trebuie să se simtă acum cei de la 1968 când sunt luați în șuturi de flăcăii din 2000. Dar ăsta-i ciclul darwinismului social.

      Mai avem însă și problema bătrânului care a supraviețuit sistemului comunist, dar fiind mutilat în mod iremediabil. Politica de îndobitocire a populației de rând a dat roade. A se vedea, de pildă, comportamentul bătrânilor în mijloacele de transport când sunt majoritari (orele dimineții și amiezii). Uneori e înfiorător ce vezi. Nu-i vorbă că și nesimțirea imberbilor e pe măsură.

      Și mai am o nedumerire. Poate că se întâmplă numai la evanghelici, dar majoritatea bătrânilor, chiar mulți dintre cei care au avut diverse rolul de conducere în biserici, au mari dificultăți când vine vorba de armonia în propria familie: sunt foarte mulți cei care-și terorizează copiii și nepoții (în special pe cei care stau în aceeași casă/curte cu bătrânii). Nu știu de unde vine asta și nici nu bănuiesc vreun răspuns.

  4. Inca odata un articol frumos si bine scris si cu sensibilitate, cu putere de analiza. Sigur nu mai putem avea ce a fost in trecut, sigur batrinii de azi sunt diferiti de batriniii de acum 50 de ani dar ce m-a surpins in scurtul meu sejour in Romania a fost ca, se pare, ca batrinii nu cred ca mai au ceva de spus pentru ca sunt depasiti, pentru ca lumea „s-a schimbat” si in acest s-a schimbat mi s-a parut ca percep un sentiment ca sunt depasiti si ca ei nu mai inteleg si, ceea ce este si mai grav, ca schimbarea e acceptabila. Asa merge lumea. Acesta situatie o traim azi in Franta. Cind in grup relativ restrins militeaza pentru legalizarea casatoriilor homosexuale. Ei bine am fost un milion pe strazile Parisului manifestind contra acestui proiect de lege, 1.000.000. A fost extraoridnar si a fost impresionant sa vad numarul de tineri care au participat si care spuneau „este vorba de viitorul nostru.” De ce pentru ca parintii, pentru ca batrinii au vorbit si i-a invatat ca nu tot ce zboara se maninca. Ca nu trebuie aderat la toate ideile care se vintura. A fost cea mai mare manifestatie in ultimi 5o de ani culminind pe Cimpul lui Marte la picioarele turnului Eiffel. Bravo parintilor, bravo bunicilor care mai stau inca pentru valorile trecutului si care au vorbit copiilor si nepotilor.

    • Am citit comentariul dvs. si sunt sincer impresionat. Un milion de oameni … ! Si eu care credeam ca Occidentul e pe duca ! Ar trebui sa-mi fie rusine.

      Tocmai ma duceam la culcare dar m-am gandit sa mai intru o data pe net. Iata ca am dat peste un motiv in plus sa am un somn usor in noaptea asa.

    • @Maria Istoc
      Admirabil gestul francezilor. Mai ales prin amploarea lui.

      Apropo de faptul că bătrânii s-ar simți „depășiți de vremuri”. Mă întreb de ce se pierde raportarea la etern, la transcendent și se cade în capcana efemerului. Adică, nu la cele pieritoare ar trebui să se raporteze, nu astea ar trebui să-i timoreze… nu?

      • Bătrânii de azi sunt tinerii care au trăit în plin comunism, deci într-un mediu foarte limitat de informaţii privind eternul, transcendentul. Uitaţi-vă la câtă bogăţie de informaţie avem acces astăzi în româneşte, informaţie cu ţintă directă spre spiritualitate (psihologie, ştiinţă, spiritualitate, dezvoltare personală). Şi aceasta în România numai de la 1990 încoace. Citind cărţi de dezvoltarea personală traduse în româneşte nu poţi să nu te gândeşti: uite de ce probleme erau alţii preocupaţi dincolo, în lumea liberă, şi noi le aflăm abia acum, cu zeci de ani mai târziu…

        Bătrânii de azi s-au format atunci în alt mediu mult mai sărac în perspective. Şi ei au avut în vedere alte exigenţe impuse de viaţa în comunism, de supravieţuire uneori pur şi simplu. Este puţin probabil ca schimbările survenite în societatea noastră să le schimbe radical cursul vieţii pe care s-au înscris sau să le schimbe viziunea.

        Tinerii de azi trăiesc într-o cu totul altă lume decât au trăit „bătrânii”. Cu mult mai multe perspective, dar şi cu riscuri mai multe. Nevoia tinerilor de azi de repere este reală, dar cred că este mai mare decât posibilităţile „bătrânilor” formaţi aşa cum am spus în cu totul alte condiţii. Asta nu înseamnă că nu pot exista şi excepţii fericite.

        Dar tinerii de azi au acces la atâtea cărţi, la atâta informaţie prin internet, la care noi, bătrânii, nu aveam acces. Intuiesc că îmi veţi răspunde că totuşi este nevoie de oameni reali care să ofere îndrumare. Un proverb spune că atunci când elevul va fi pregătit, va apărea şi maestrul. Aşa că să nu disperăm. 🙂

        Şi, da, aveţi dreptate, adevăraţii bătrâni ar trebui să fie altfel de cum vedem acum în general. Doar că aceasta înţelepciune nu vine de la sine, ci se construieşte timp de o viaţă. Orientalii spun că bătrânii sunt comoara lor, în timp Occidentul vede la orizont şi se pregăteşte pentru „mai mult Alzheimer”. Asta, exact din cauza accentului pus altfel, aşa cum menţionaţi: putem pune accent pe înţelepciune sau pe cele materiale. Ţin totuşi să precizez aici că a alege înţelepciunea nu înseamnă a dispreţui cele materiale, ci este o chestiune de prioritate.

        • Comentariul dumneavoastră îmi prilejuiește o necesară precizare. Cred că aveam în minte (fără să-i disting explicit) două categorii de bătrâni: cei din zona creștinismului asumat și ceilalți. De la unii mă așteptam, într-adevăr, la o înțelepciune din altă lume, din acea lume cu care s-au păstrat în contact în ciuda opreliștilor comuniste. De la ceilalți mă așteptam probabil la o înțelepciune de viață, la o morală onestă, la câteva concluzii care să ne fie multora învățătură de minte. Cred că așa se disting…

      • Ei, pentru mine a fost un soc sa vad ca oamanii de o anumita virsta, chiar in Romania, neaga prin comportamentul lor, moartea. Mi se pare ca la o anumita virsta nu efemerul ar trebui sa mai conteze. Nu ce las material celorlalti ci ceea ce las spiritual. Atitudinea aceasta mi se pare a nega apropierea mortii si cu cit o neaga mai mult cu atit vor fi mai putin pregatiti in momentul venirii ei.

        • Poate că e și un efect al comunismului: faptul că unii au simțit că trăiesc cu adevărat abia după căderea „Cortinei de fier”, așa că au rămas cumva, din inerție, cu pofta de viață, agățati de viață…

      • Totusi 63 % dintre francezi s-au pronuntat pentru legalizare. La noi nu cred ca s-ar intampla asta dar pe de alta parte nici nu cred ca ar iesi in strada 1 300 000 de oameni care sa spuna ,,nu”. E de discutat. Oricum, daca ma uit pe lista tarilor care au acceptat aceasta devianta si vad ca sunt intamplator dintre cele mai avansate economic revin imi vine sa ma intorc la pesimismul meu. Asta arata ca civilizatia noastra desi inca in viata pare a nu mai avea mult de trait. Cel putin nu in forma in care a trait pana acum.
        Iata cum o civilizatie careia ii dispar batranii e sortita sa devina ea insasi batrana.

        Totusi cei 1 300 000 de francezi care au iesit in strada pentru normalitate si pentru ca vechea civilizatie europeana crestina (si nu numai) sa traiasca in continuare, nu ma lasa sa-mi pierd speranta. Le multumesc.

  5. Ma bucur. De altfel si mie imi plac interventiile d-vs. Le gasesc interesante si bine fondate. Tocmai m-am gindit in dimineata aceasta, incep cursurile dupa amiaza, la articolul despre a scrie istoria, a-si face propria istorie. Iata oameni care au vrut sa transmita istorie si vor sa transmita valori. Oameni care se simt raspunzatori de ce vine dupa ei si oamni care au transmis valori pentru ca numarul mare de tineri care au participat, si de altfel toti benevolii au fost tineri, a fost absolut impresionant, ca si numarul familiilor cu copii. Dupa Le Figaro am fost 1.300.000 si este foarte posibil pentru ca unii au ajuns tirziu din cauza ca politia i-a blocat in anumite puncte cheie a orasului. Circulatia a fost complet blocata si era prima duminica de reduceri de preturi. Singura care este autorizata pentru ca in Franta, cu mici exceptii, magazinele nu sunt deschise duminica.

    Inca odata as dori sa vad tinerii romanii implicati in actiuni de genul acesta si mi-ar place sa stiu ca batrinii, sau cei mai putin batrini, cuplurile care au copii la virsta adolescentei transmit adevaratele valori si nu accepta tot ce se prezinta ca schimbare sau ca modernism. Adevaratele valori nu au virsta. Ele transcend generatiile. Inca odata BRAVO LA FRANCE. Si ma bucur ca am putut participa. De altfel voi pune poze pe facebook.

  6. Francezii au o vorba „tout ne se valle pas” adica nu orice merge. Si asta ar trebui sa ne fie atitudinea. Ceva nu este bun pentru ca se intimpla. Aceasta este tendinta. Ceva este BUN pentru ca este BUN. Moda e secundara dar unii cedeaza tiraniei modei. Nu ma refer aici la imbracaminte. Si cind scriam in articolul de pe un blog care imi poarta numele despre gindirea unica poate traducerea mai potrivita ar fi fost gindire uniformizata. Going with the flow.

  7. in sensul in care pui intrebarea este greu de raspuns. acei batrani pe care ii cauti nu mai sunt sau sunt foarte rari si sunt tacuti.

Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s