Postat de: Teofil Stanciu | 26/12/2012

Un om

gdefon.com

gdefon.com

Precizare: Textul și întâmplarea relatată sunt mai vechi, dar cred că se potrivesc bine cu Crăciunul.

Trecuse de amiază. Stăteam în anticariat și așteptam, ca de obicei, să intre vreun client. Când e vreme bună afară – mai ales dacă vine după o perioadă cu ploi – lumea nu se prea înghesuie la cărți.

Prima impresie… n-o mai știu. Cred că m-am gândit că vine să-mi vândă cărți. Există o categorie întreagă de oameni prost îmbrăcați, cam slinoși (nu neapărat fiindcă așa doresc ei), care vin ezitant cu 3-4 carți, cel mai probabil culese de prin gunoaie.

Deși aspectul exterior îl recomanda drept unul dintre acești sărmani, bărbatul respectiv nu venea să vândă. M-a întrebat dacă am cărți „casate”. N-am înțeles la început ce vrea să zică, dar pe urmă m-am dumirit că e interesat de cărți de aruncat. I-am adus două teancuri și a început să se uite printre ele.

În timp ce își alegea câteva ceva, mi-a spus că le duce la niște bătrâne dintr-un sat și că nu știe dacă le va mai căpăta înapoi. I-am răspuns că poate să le ia pe toate – oricum, mi-ar fi făcut un serviciu, că nu mai trebuia să le transport la maculatură.

La sfârșit, a venit și mi-a pus pe masă 5 lei. I-am explicat că nu e necesar, fiindcă urma să aruncăm la topit cărțile respective, deoarece au fost abandonate de proprietarii de la care am cumpărat alte titluri.

Nu s-a lăsat însă înduplecat, ci a lăsat banii pe masă, și-a pus volumele în pungă, apoi a ieșit cu pași egali din magazin. Nu știu câte cărți și-a luat, dar sigur nu erau mai mult de 10. Deci să tot fi fost undeva între 1 și 2 kg. Ultima dată când am dus maculatură la un centru de colectare a hârtiei, am primit 50 bani/1 kg.

După ce a plecat, am înțeles că tocmai avusesem de-a face cu un OM. Scriu rândurile astea pentru că știu că șansele să le citească vreodată sunt infime. Și le-am mai scris pentru că OAMENII merită pomeniți.


Responses

  1. Reblogged this on Istorie Evanghelica and commented:
    Un articol excepțional care demonstrează faptul că mai există OAMENI care merită amintiți

  2. Un articol exceptional pentru ca vorbeste de un caz din pacate, poate, exeptional. Ce vad eu exceptional aici este ca cineva a observat gestul acesta, ca cineva, Teofil care are, dupa cum scrie, o sensibilitate deosebita la oamenii, teme si evenimente, a observat exceptia. A obervat ca in spatele acestui gest se ascunde ceva, cineva exceptional.

  3. Si pentru ca ma bucura ce scrieti, dar nu numai pentru ca ma bucura ci pentru ca suntem crestini si ne bucuram de Craciun vreau sa va urez tardiv, Sarbatori Fericite


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

Audiatur et altera pars

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: