Al cui Crăciun?

Toată lumea știe cum nu trebuie sărbătorit Crăciunul. Toată lumea are o rețetă pentru cele mai reușite sărbători. Când spun „toată lumea”, nu mă gândesc la alde eu și dumneavoastră, muritori obișnuiți, ci la liderii noștri de opinii, cei care întreprind campanii de reabilitare sau de instaurare a adevăratului Crăciun.

Nu vreau să le bag bețe în roate, că probabil sunt bine intenționați. Dar e surprinzător că rețetele lor sunt atât de autiste, încât ai zice că au impresia că numai ei există în tot creștinismul, că în ei și în demersul lor stă soarta Crăciunului.

Nu înseamnă neapărat că ceea ce spun unii e incompatibil cu ce spun alții, că recomandările s-ar bate cap în cap, ba dimpotrivă, adesea ele se suprapun. Dar fiecare vorbește ca și cum ar fi singur în pustiu. Fiecare se simte atât de singur încât i se pare necesar să-și strige rețeta în gura mare.

Iar cei care citesc sau ascultă își aleg varianta de Crăciun cu care rezonează cel mai bine. Așa că suntem o puzderie de creștini care încercăm să „înțelegem esența sărbătorii”, „să recuperăm adevăratul ei spirit”, să nu-l pierdem din vedere pe adevăratul Sărbătorit etc.

Dar tocmai această atomizare e semnul nefericirii noastre. Sau poate al fericirii. Că, în ultimă instanță, când ridică fiecare privirea din foaia lui, de pe tastatura lui sau iese în stradă, suntem nevoiți să recunoaștem că nu tot ce fac alții e eronat. Și că nu suntem proprietarii exclusivi ai unei variante infailibile a sărbătorii.

Există mai multe direcții din care ne putem apropia de această sărbătoare. Și, oricât ne-am zbate, nu deținem drepturi de exclusivitate asupra vreunei variante. Totuși, parcă o rețetă de Crăciun nu e completă dacă nu învinovățește pe cineva. Impresia pe care o lasă e că din asta își trag forța o bună parte dintre ele.Citește mai mult »