Bășcălia sfârșitului

econintersect.com
econintersect.com

Nu cred că e bine plătită, dar cu siguranță meseria de „sfârșitolog” aduce o popularitate deosebită. Din iluștri anonimi, face, peste noapte, „vedete” internaționale.

Măcar o dată la doi ani – deși se întâmplă să fie și de mai multe ori într-un singur an – se găsește câte o „profeție” care e cea mai mișto dintre toate și are șansele cele mai mari de împlinire. Numai eu îmi amintesc vreo 10, fără mare efort.

Și toată industria de media se repede asupra subiectului și-l vântură în cele patru vânturi, câștigând astfel puncte de rating, accesări de site-uri – într-un cuvânt, bani. Sfârșitul lumii e o afacere, căci până și cei ce nu cred deloc în el tot se uită la astfel de știri, cel puțin ca să se distreze.

Mi s-a întâmplat să urmăresc filmul 2012 cu sonorul dat la minim. Vă spun că e o comedie foarte reușită. Să vezi pământul Americii răsturnându-se și aruncând în mare exact clădirile simbolice. Să constați că sfârșitul e interesat exact de cele mai cunoscute orașe de pe glob și mai ales de atracțiile turistice. E chiar spectaculos…

Două sunt registrele principale în care se vorbește despre sfârșitul lumii. Unul ironic, amuzat, chiar bășcălios – iar acesta predomină. Și unul alarmist, panicard, paroxistic.

Lipsește tocmai abordarea serioasă, așezată, care decurge din faptul că istoria noastră – globală și individuală – este liniară și, în mod cert, va avea la un moment dat un capăt. De fapt, nu lipsește, ci e foarte firavă această voce.

Dacă e să-l credem pe Kierkegaard, atât spaima cât și bășcălia sunt simptome ale aceleiași boli: disperarea (ce vine din lipsa fundamentală de sens). Doar că la unii se manifestă explicit ca deznădejde, angoasă, depresie, în vreme ce la alții ia forma disimulată a râsului compulsiv, care, se speră, va așterne uitarea peste problema de fond.

Sunt considerați ca fiind deosebit de isteți azi cei care nu se sinchisesc de apocalipse (sensul actual al cuvântului – de sfârșit, cataclism final etc. – e cu totul denaturat față de cel inițial – revelație), ci fac planuri de viitor.

Dar, zice Thibon, singura certitudine a viitorului este sfârșitul nostru al tuturor. Astfel că, orice plan pentru ziua de mâine este mai degrabă o modalitate de a prelungi prezentul în viitor. Așadar, oamenii nu se gândesc cu adevărat la ceea ce înseamnă viitorul, ci își proiectează așteptările asupra lui ca și cum ar fi garantat.

Nu spun că n-ar trebui să plănuim nimic, dar perspectiva asupra viitorului ar trebui echilibrată cu înțelepciunea ce vine din faptul că știm că nu suntem eterni (pe pământ). Or, în corul hohotelor și al țipetelor, e foarte dificil să găsești liniștea în care să-ți privești viața în lumina sfârșitului.

Cred că aceasta este marea ispită a acestor sfârșituri de lume: că tulbură multora – am putea spune chiar majorității – perspectiva justă asupra unui eveniment inevitabil, singurul cert pentru fiecare om în parte și pentru omenire în ansamblu.

Vorbesc, desigur, de pe poziții creștine. Dar trebuie să recunosc că, așa cum ziceam și cu altă ocazie, creștinii au și ei contribuția lor la acest cor al afonilor. Au reușit să transforme și escatonul într-un subiect de dispută teologică, preschimbându-l astfel într-un exercițiu intelectual steril – subiect al tezelor de doctorat, al separațiilor confesionale, al sesiunilor de comunicări etc.

După un asemenea efort conjugat și bezmetic de a revendica dreptul exclusiv asupra datei sfârșitului, nu e de mirare că evenimentul – altminteri foarte serios și sigur, măcar la nivel individual – nu mai poate fi tratat decent și just.

Ca să stingă puțin larma iscată, s-a considerat necesar să intervină NASA. Care, în afară de credibilitate și celebritate, are prea puține competențe în domeniu. Nu de alta, dar NASA n-are de unde să știe când se va produce vreun cutremur de 8 grade în Indonezia sau California, nici dacă nu cumva Iranul, Coreea de Nord sau Rusia nu aruncă, din greșeală, vreo bombă nucleară peste America etc.

NASA intervine doar ca să prevină psihozele de masă. Căci se simte, pesemne, că acest simptom al apocalipsei are rădăcini mai adânci. Care cred că se leagă de lipsa fundamentală de sens de care suferă o bună parte a umanității.

Anunțuri

4 gânduri despre “Bășcălia sfârșitului

Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s