E pentru prima oară când nu mai aștept nimic (bun) de la alegerile parlamentare. În urmă cu 4 ani, m-am străduit să înțeleg, am făcut un fel de descriere pentru uz propriu fiecărui partid (le-am pus și pe blog), am încercat să văd cam cum se orientează trusturile de presă, în ideea că astfel voi fi un alegător mai prudent, mai informat, mai competent.
Se poate să fi reușit (la nivelul meu), dar nu m-am ales cu mare lucru. O spun destul de rece, fără patimă, ci doar cu un fel de lahamite. Am înțeles mult mai bine acum că, indiferent ce aș decide eu ca individ, e nevoie de mai mult de atât. E nevoie, în primul rând, de moralitate politică. E nevoie de o masă critică. E nevoie de simț civic. Toate acestea există într-o oarecare măsură. Dar, pare-se, insuficientă încă.
Campania electorală nu furnizează idei sau proiecte care să poată fi analizate rațional, ci doar vorbe goale. Este acea perioadă, repetată la fiecare patru ani, în care politicienii debitează toate promisiunile despre care ne vor spune la finalul mandatului cum n-au fost lăsați (de către cine?!?) să le îndeplinească sau pe care le-au îndeplinit până la ultima virguliță, cu toate că nimeni n-a simțit deloc binefacerile făgăduite.
În prezent, consider că e egal cu cine votezi, din punct de vedere al calității programelor și intențiilor. Realmente nu mai reușesc să văd vreo deosebire între USL, ARD și PPDD. Aceeași emfază, aceeași lipsă de conținut. Partidele mai vechi nu s-au restructurat, nu s-au deparazitat, ci și-au făcut un ușor face-litf (în cazul PDL, poate-i mai corect să spunem face-drop sau face-fall). Iar acum cer(șesc) iarăși voturi.
Oricum, se pare că va fi un vot, cum să-i spun?, estetic. Adică, sunt votați niște politicieni nu pentru programele lor, nu pentru calitatea lor umană, nu pentru rectitudinea morală, nici pentru credibilitatea lor, ci pentru a-i mai scoate din peisaj pe cei care ne-au aburit în mandatul anterior. Poate că e doar impresia mea (eronată), dar așa resimt votul din acest an.
Singurul argument pentru a vota împotriva USL – dar e un argument strict statistic, matematic (și dictat de precauție) – ar fi acela că mi se pare extrem de periculos ca oamenii ce decid politic în alianță să aibă ca bază de sprijin o majoritate foarte largă. De fapt, niciun partid din România nu merită să adune prea multe voturi, să se simtă prea confortabil în Parlament.
Sunt răspândiți prin toate taberele câțiva oameni pe care-i suspectez de bune intenții (dintre cei pe care-i cunosc cât de cât și eu). Dacă-i știți bine, dacă aveți încredere în ei, votați-i. Dacă aveți îndoieli, cine ar putea să vă condamne? Însă nu vă așteptați să facă ce v-au promis, căci, odată intrați în Parlament, devin robii partidului care i-a propus și susținut. Și al grupurilor de interese care au finanțat campania și vor trage din asta foloase vreme de 4 ani.
E cert însă că schimbarea configurației Parlamentului nu ne va aduce o schimbare în bine a societății. Numai, poate, o cârpăceală, pe ici-colo Motivul e foarte simplu: acum se va simți mult mai repede când se apucă ăia de „absorbit” fonduri, că vremurile sunt mai rele ca alte dăți, iar lumea mai scârbită.
Dacă au fost în stare să fure de la CNAS, adică tocmai de la instituția unde se vede cu ochiul liber că măsurile luate sau lipsurile bugetare condamnă oameni la moarte (prin nefinanțarea unor medicamente vitale), atunci chiar mai poate crede cineva că nu se fură de peste tot de unde e posibil? Când furi de la muribunzi, de la oropsiți, probabil că ai atins un grad de dezumanizare ce face inoporenată orice morală. Așadar, dacă s-a atins acest grad, nu-i limpede că binele mai trebuie să aștepte?
Și mai e un motiv pentru care nu cred că va aduce nimic bun acest moment politic: în frunte sunt deja instalați viitorii beneficiari, iar ei au dovedit că sunt dispuși să treacă peste orice ca să-și îndeplinească scopurile. De pildă, s-a inițiat recent modificarea legii în așa fel încât trustul INTACT să nu poată fi sancționat sub nicio formă, indiferent ce ar debita reptilele care-l populează.
În esență, noi vom trăi cam ca și până acum. Ne vom revolta în forul nostru interior sau pe forumurile noastre exterioare, vom lupta pentru supraviețuire, vom căuta modalități care să ne permită să plecăm din țară (și să nu ne mai întoarcem), vom încerca să-i ajutăm pe ai noștri cu ce putem, vom privi cu jind la cei de aiurea care, în ciuda crizei, trăiesc demn (chiar dacă nu huzuresc).
De la Europa, nu așteptăm decât să-i manipuleze (eventual) prin presiuni financiare pe ăia de vor fi în fruntea țării după alegeri. Că nici liderii UE nu sunt mai răsăriți decât ai noștri, nici nu par mai competenți. Atenție, nu la liderii țărilor occidentale mă refer, ci strict la cei ce „conduc” UE.
Cu toate acestea, nu pot spune că mi-am pierdut speranța, fiindcă ea ține de viața de dincolo și de providența divină. Nu îndrăznesc să sper la un reviriment moral, deși suspectez că pe aici pe undeva e soluția.
Și mai cred în continuare că politica nu e în sine o porcărie, că e nevoie de ea la nivel de existență statală și că, chiar dacă toți politicienii ar fi niște jigodii împielițate (ceea ce nu e cazul), tot politică ar trebui să fie și o eventuală soluție de epurare a bicisnicilor.
E păcat că lumea s-a scârbit însă de politică, doar pentru că oamenii care o fac în prezent au o funestă celebritate de corupți. Dar trăim zilele în care unii sunt dispuși să disprețuiască Biserica numai pentru că au avut de-a face cu popi lacomi și lumești.
Când spun că nu mă aștept la nimic bun, o zic cu resemnare. N-am abdicat de la a dori ceva bun. Constat însă că ne-am împotmolit momentan. Ba chiar, dacă se va întâmpla un bine oricât de mic, va veni ca o surpriză plăcută. N-am făcut decât să-mi cobor nivelul așteptărilor de la clasa politică. Cu toate că nivelul exigențelor, dacă mă întrebați, a rămas destul de înalt.
Cu drezina 
[…] De exemplu, azi: Nu mai aștept nimic bun. […]
Aline, sper că ai destul lichid, că văd că sub jetul tău a intrat și Dyo. Mie mi se pare că m-am exprimat foarte clar în raport cu administrația centrală, nu cu cea locală. De asemenea, am precizat că există și politicieni cu intenții onorabile, care se vor strădui să facă ce pot, dar va fi greu cu disciplina de partid deasupra capului. Oricum, contează mai puțin jetul amenințător atâta vreme cât faptele și semnele sunt cum sunt.
Nu a intrat „și” Dyo… Întîi a intrat Dyo, după aceea a intrat ȘI Teo… Și apoi m-am pișat pe site-ul amețit al Uniunii Baptiste…
Eram sigur că nu te poți abține să nu faci distincția, într-un mod egoist, între administrația centrală și cea locală.
După cum sînt sigur că nu ai cumva de gînd să scrii despre ce se întîmplă benefic în jurul tău, doară-doară le inspiri ceva speranțe celor de la capitală…
Avem un pătrățos specializat în descurajări… Cum zile el: are darul descurajărilor… Nu ne mai trebuie încă unul… Pătrățosenia ta știu eu bine de la cine se trage…
Uită-te la criticul Tom Gallagher, cum știe să aprecieze Șimleul Silvaniei:
„Astăzi, Şimleul Silvaniei se prezintă ca o urbe neaşteptat de activă şi cu o reprezentare politică de bună calitate judecând după progresele obţinute în dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii publice.”
http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/campanie-fara-politica-286018.html
Dar, dacă vrei,discutăm şi despre jetul meu…
Picură el cumva, dar nu mă plîng, BĂ!…
O viaţă avem şi pe aia să o pierdem plîngîndu-ne tot timpul?
Păi a fi blogger însemnă cu totul altceva…
Ca să nu mai zic că a fi creștin înseamnă cu totul și cu totul altceva decît a fi morocănos…
Aline, tu, de obicei, nu lași patima să-ți întunece vederea. De curiozitate, am aruncat o privire retrospectivă la postările din ultimele luni (nu chiar un an) și am constatat că am (fără efort) vreo 20 de postări (asta înseamnă cel puțin vreo 2/lună) despre lucruri bune care se petrec în jurul nostru. De unde se vede – statistic – că nu sunt chiar atât de „pătrățos” (aș fi curios de unde îmi vine mie pătrățoșenia și ție certitudinea că știi și că ai dreptate), ba chiar că s-ar putea să mai am de gând să scriu – așa cum am făcut-o și în trecut – despre lucruri bune. Măcar din pricina antecedentelor și tot aș putea fi „suspectat” că nu neglijez nici aspectele pozitive.
Cred că e legitim să se despartă apele (în privința politicii centrale și locale), măcar așa ies în evidență cei care fac lucruri bune. Dacă tot l-ai luat pe Gallagher, constatam că și el critică acid/acerb centrul și laudă Șimleul Silvaniei.
Morocănos e un adjectiv ce presupune o interpretare. Dacă ai fi văzut ce senin eram când scriam articolul 🙂
Constantin Noica intr-o anumita imprejurare a spus: „Istoria a facut pipi pe mine asa ca si eu fac pipi pe istorie”. Faza asta o povestea cu mult umor Mircea Dinescu lui Iosif Sava la una din seratele tv. Nu am uitat emisiunea si am pus-o in fisierele mele cu amintiri. Acum sunt „jeturi” si „jeturi”, istorie si istorie, intamplari si alte intamplari. dar ca ditamai „Romania Evanghelica” face pipi pe textul tau nu ma amuza de loc. Nu am nici un motiv sa tin minte asta.
[…] Restul articolului AICI. […]
Teo, pentru replica ta a meritat golănia stupefiantă. Aplauze!!!
Teo, să mă fi văzut și pe mine ce senin m-am descheiat la prohab…
Normal, că erai mai ușurat!
[…] Urmează resemnarea. Tocmai cȃnd mă gȃdeam ce să pot pune şi eu ȋnspre dreaptă cumpănire cititorilor cu privire la ziua de duminică … Deja nu mai am chef. […]
Teofil,
Precum stii, sunt si eu oradean. Daca as fi fost arondat in colegiul 9 m-as fi dus cu bucurie la vot caci aveam doi candidati care au facut ceva bun pentru Oradea si cu rezultate vizibile, chiar daca unul e de la USL si unul de la ARD i-as fi votat pe amandoi (candidaturile fiind la camere separate).
Dar pentru ca am ghinionul sa fiu in colegiul 7 si am verificat pe net pe toti candidatii din colegiul meu, am decis ca niciunul nu merita sa fie in parlament. Da, ma voi prezenta la vot pentru ca nu vreau ca neprezenta mea sa fie fraudata, dar imi voi anula votul pentru ca eu consider ca candidatii din colegiul meu nu ar trebui sa ajunga in parlament.
In concluzie, are si Alin dreptatea lui desi poate nu ne place modul in care si-o prezinta. Nu totul e asa negru sau cenusiu in politica romaneasca. Mai sunt si lucruri bune… pacat ca nu este in fiecare colegiu macar cate un canditat care sa merite…
Uite că nu prea ai de ales, Cristi. De unde decurge și că am și eu dreptatea mea 😀
Repet ce ziceam în text: există oameni care pot fi aleși, dar ei se recrutează în special dintre puținii pe care îi cunoaștem și-i știm ca având bune intenții.
Cât privește politica centrală de partid (și de stat), consider că încă am fost moderat în aprecieri, asumându-mi subiectivitatea și eventualele erori. Cred că se pot spune lucruri mult mai grele. Inclusiv despre direcția în care mergem defilând cu UE, care produce mo(n)stre de inepții, care finanțează proiecte de resurse umane fără nicio finalitate etc.
Și când te gândești că cei mai de succes dintre români (fie ei politicieni sau funcționari) trebuie să devină niște maimuțe ale Europei. Să vorbească în clișee, să gândească în „proiecte”, să se depersonalizeze până la anularea lor ca oameni sau să înceapă să creadă orbește și cu îndârjire în „directive” și alte aberații.
Am asistat la câteva prezentări din astea în care se vehiculează sintagme pe care nimeni nu le definește și care, în esență, nu înseamnă nimic, dar au în spate fonduri, nene, fonduri. Ce speranță îți poate stârni o lume în care singura acoperire validă pentru ce spui și ce faci sunt fondurile?
Totusi inclin sa cred ca nu ai dreptate din nou: „există oameni care pot fi aleși, dar ei se recrutează în special dintre puținii pe care îi cunoaștem și-i știm ca având bune intenții” – eu constat ca sunt mai multe optiuni viabile acum decat in urma cu 20 ani. E drept mai putine doctrine si planuri concrete la nivel national, dar mai multi oameni cu intentii bune.
Daca intram in domeniul fondurilor, aici ai si mai putina dreptate, caci imi dovedesti ca nu esti documentat in acest domeniu si nu stii cum functioneaza mecanismele europene prin care ajung diverse finantari si la noi… nu este adevarat ca UE ne impune ce sa finantam. Tot romani au fost cei care au intocmit politicile, programele, prioritatile, ghidurile de finantare, etc. Cei care au fost la guvernare in 2005-2006, ei au stabilit tot ce s-a finantat in 2007-2013.
Daca privesti din perspectiva asta, o sa intelegi si marea migratie si monstrul USL, caci in 2013 cei care vor fi la guvernare vor face „jocurile” pentru fondurile din exercitiul bugetar (al UE) 2014-2020. Ei vor stabili regulile pentru fondurile nerambursabile pentru urmatorii 7 ani…
Asa ca mai bine documenteaza-te putin inainte de a face afirmatii neadevarate.
N-am spus că ei impun, ci că plătesc tâmpenii. Și că impun limbaj de lemn. Să dea Dumnezeu ca eu să mă înșel și tu să ai dreptate. Tare mi-aș dori. Dar despre programele din învățământ, de pildă, finanțate prin POSDRU, n-am auzit pe cineva să vorbească cu admirație, nici măcar cu puțin respect, nici măcar cu o urmă de interes.
Am asistat eu însumi la o perorație din asta pe o temă „europeană”. Tot ce conta în final era faptul că treaba aia aduce bani. Ăsta era rezumatul și concluzia supremă. Iar cei din sală întrebau: cum să facem să aducem și noi bani? Deci nu „ce să facem ca să îmbunătățim viața”, „cum să promovăm ideile valoroase (și nu mă refer la valoare comercială, că m-am săturat de asta deja)”, nici „cum să facilităm dezvoltarea oamenilor de calitate”. Nu, cum să facem să beneficiem și noi de bani așa cum beneficiezi tu? Cam asta era întrebarea nerostită care se asundea în toate celelalte întrebări. La asta mă refer, Cristi. Încă o dată spun: sper din toată inima că nu mi-am făcut temele și că nu văd bine.
Unii sunt de părere că până și fundațiile (indiferent de afilierea lor confesională sau ideologică) sunt în prezent concepute – în România – pentru binele angajaților lor. Firește că nu e general valabil, dar observația venea de la cineva avizat.
Un doritor de fonduri (fie firma fie fundatie) face un proiect in care spune ce vrea sa faca si ce rezultate va obtine. Face investitia, primeste banii si nu ajunge la rezultate, este penalizat sau i se aplica corectii daca nu a primit banii inca. Dar solicitatorul isi asuma proiectul si rezultatele asteptate (care pe hartie pot suna bine) si nu finantatorul.
La fel e si relatia Romania – UE. POSDRU s-a blocat tocmai pentru ca UE nu a platit, si a aplicat corectii pe bugetul initial cerut de Romania pe acest program.
La fel cum un solicitant de fonduri trebuie sa faca investitia din banii lui si abia apoi primeste finantarea nerambursabila daca a respectat toate regulile jocului, la fel si Romania plateste proiectele cu fonduri nerambursabile din bugetul propriu si apoi daca a respectat toate regulile primeste partea nerambursabila de la bugetul UE.
De aceea se vorbeste de rate mici de absorbtie, ca Romania nu primeste banii nerambursabili de la UE ca nu a respectat „regulile jocului”, dar in schimb plateste in continuare partea nerambursabila proiectelor implementate, caci nu are ce face… e vorba de contracte. Asa se incarca bugetul national cu cheltuieli… asa nu sunt bani pentru multe alte lucruri, pentru ca gestionarea la nivel de AM-uri si OI-uri e deficitara, incompetenta si corupta.
UE stie de problemele astea si de aceea a blocat majoritatea programelor ca sa ii forteze sa ia masurile care trebuie, altfel vor trebui sa ia alte imprumuturi de la FMI si BM sa acopere deficitul.
Deci, „nu e asa de prosti” toti prin Europa cum credem noi de acasa, dar nu au alte parghii de constrangere asupra politicienilor romani decat sa le „inchida robinetul” la bani.
De crezi ca se discuta asiduu in UE despre o altfel de uniune, o uniune politica care sa se suprapuna peste uniunea financiara si fiscala… si spre asta se va merge daca vor vrea ca banii lor sa ajunga unde e nevoie de ei si sa nu fie aruncati pe coruptii nostrii ca pana acum.
Dar noi ne-am obisnuit sa vedem limitat doar in ghetoul nostru si nu prea stim ce se intampla in Europa, care sunt mizele discutiilor pe bugetul UE… pentru ca noi nu trebuie sa stim, noi trebuie sa credem ca doar cu Ponta si Basescu se termina totul… din fericire nu e asa, nu se termina cu ei totul… si in doua decenii nu vom mai merge la vot pentru gunoaiele astea… dar pana atunci mai e un pic… mai trebuie sa se coaca anumite lucruri… mai trebuie sa plezneasca niste besici cu puroi…
Ca să vedem cât de frumos gândesc și vorbesc europenii, n-ar fi de folos să citim Agenda Europa? O mo(n)stră de gândire europeană. Sper să fac rost de ea pentru niște citate fulminante.
Plus că vocea UE se aude și prin media. Și sunt o grămadă de inițiative cel puțin bizare. D-aia spun că nu am încredere nici în ce finanțează ei. Pentru că începe să se observe că criteriilor lor sunt… nașpa! Poate că li se trage de la huzur, nu știu, însă mintea Europei pare tot mai alterată în raport cu normalitatea de odinioară (și eu mizez mult pe asta!).
Sfatul meu pentru tine (desi nu mi l-ai cerut 🙂 ) – dupa ce te-am citit regulat pana aici e sa pui mana pe Biblie, sa te duci prin Isaia, sa o citesti toata, si apoi sa vii pe piata ideilor cu ceva care sa intareasca mainile slabanogite, sa intareasca genunchii care se clatina si sa ai un mesaj pentru cei slabi de inima… sa legi ranile si sa aduci pace si speranta… ca de descurajatori si ofticati nu ducem lipsa…
Sper ca vom scapa chiar mai devreme de indivizi precum Ponta sau Basescu.
Dar, totusi, ca roman, as dori ca peste douazeci de ani sa fiu chemat sa votez un presedinte al Romaniei si nu unul al Europei.
@eugen: subscriu!
Nici atenienii nu ar fi vrut sa ii cheme pe spartani in ajutor, dar cand Dariu a trecus marea cu cei peste un milion de „persi”, nu au mai avut de ales. Iti inteleg nationalismul, dar nu vom avea de ales. Poate ca si conspirationistii au dreptate ca planurile astea sunt facute de mult, dar si noi prin clasa politica ce am votat-o in ultimii 22 de ani am accelerat acele planuri.
Fie ca vrem sau nu, fie ca ne place sau nu, Europa nu mai are alta sansa de revigorare economica si geo-strategica decat intr-o federatie gen SUA. Altfel, va fi sfarsitul Europei asa cum ne-am obisnuit sa o cunoastem pana acum.
@Cristi
Poate că ar fi mai bine să sucombăm economic… dacă ne mântuim sufletul 😀
Ar fi bine daca prin aceasta unitate a natiunilor ei Europa si-ar prezerva valorile traditionale care au facut din ea continentul cel mai influent din istorie. Dar la ce asistam acum, intruziunea de ,,elemente” staine, non-europene in sanul ei (,,invazii” musulmane, extrem-orientale, capitaluri rusesti) ma tem ca batrana Europa incepe sa se ,,garboveasca” ingrijorator de mult. Ingrijorator pentru cine crede in valorile ei. Si de ce nu, in valorile crestine. Chiar daca si Statele Unite sau Rusia pot fi incluse in sfera crestinismului, totusi Crestinism inseamna in primul rand Europa. E de vazut daca in esenta ei viitoarea Europa unita va mai fi crestina sau nu.
Am uitat sa adaug la ,,invaziile” de mai sus, ateismul sau … liber-cugetatorismul, crescute ce-i drept in primul rand din interior.
@eugen
În esența ei, Europa nu cred că va avea voie să fie creștină. Dar nu exclud surprizele. În orice caz, nu cred că prin „creștină” înțelegem un fel de „dictatură” legală a preceptelor creștine, ci mai degrabă asumarea unei identități și, eventual, a unor consecințe inevitabile.
Partea trista e ca pare vlaguita si simte nevoia de ,,sange proaspat” din afara.
Apoi as mai avea de adaugat ceva la prezenta unor politicieni in fruntea bucatelor romanesti. Aici am fi si nu am fi noi de de vina ca popor. Iata un exemplu recent: opozitia se da de ceasul mortii sa-l suspende pe Basescu. Pentru asta face campanie mediatica la greu. Scoate oameni in strada, Initiaza toate procedurile legale. Se ajunge la referendum si cade Basescu. Apare scandalul cu numarul de alegatori, suspect, greu credibil si netransat. Opozitia nu a recunoscut obiectiile. Deci in viziunea ei poporul (prin cei care au mers la vot) l-a dat jos pe Basescu. Dar marinarul e repus in functie si dupa aceea – tacere. Opozitia se calmeaza si lucrurile revin la normal.
Dvs. dupa o astfel de aventura il mai puteti recunoaste pe Basescu presedinte de drept al Romaniei ? Sau poate aveti imaginea unui presedinte-marioneta impus din afara si care serveste prin politica sa unele interese exterioare tarii.
Dupa afacerea cu referendumul gandul te poate duce si in aceasta directie si atunci apare intrebarea: oare cat de mult control avem noi romanii fata de ce ni se intampla in prezent ? Si mai departe ne poutem intreba si cat de vinovati suntem de ceea ce traim acum ?
Mama-Europa oricum nu ne lasa fiindca avem o pozitie importanta pe continent. Importanta din punct de vedere geografic si ca numar de locuitori ca in rest …
Daca vom fi copii ascultatori ne va conduce cu mana romaneasca. Daca vom fi efectiv incapabili sa mai producem oameni care sa guverneze atunci ajugem sa fim condusi in mod direct din afara. Vom fi o colonie.
Poate vom trai mai bine asa dar mie tot imi va fi greu sa cred ca romanii constituie un popor degenerat. Stiti, orgiliul e ca alcoolul: in cantitati mari e daunator dar in cantitati moderate s-ar putea sa foloseasca.
Acum vreo 20 de ani, când generația mea ieșea din adolescență, puștii mai tineri purtau o brățară inscripționată cu WWJD (What Would Jesus Do?), o chestie care – ziceau unii – îți aduce aminte că trebuie să-ți pui respectiva întrebare ori de câte ori faci un anumit lucru. Mi s-a părut atunci și mi se pare acum o prostioară. Prezența Duhului în noi ar trebui să ne scutească de asemenea lozincăraie și, în timp, să ne formeze o deprindere duhovnicească plină de discernământ, dar asta-i altă treabă. Acum citesc pe net că doi creștini, unul – adevărat – mai abitir decât celălalt, se bat în jeturi urinare (la figurat desigur, adică sper!) și dintr-o dată mă duce mintea la brățara cu pricina pe care scrie What Would Jesus Do? Chiar nu reușesc să mi-l închipui pe Domnul Isus rostind printre dinți, cu obidă, ciudă și altele, că se ușurează direct pe freza cărturarilor și fariseilor… Așa că WWJD?
Gustav are nevoie de ochelari cu dioptrii mari dacă ‘citește’ că e vorba de un duel de „jeturi urinare”.
Că n-ar pricepe despre ce e vorba ar fi una, dar că nu vrea să priceapă e alta…
De unde şi pînă unde ar fi vorba de „obidă, ciudă”?!!! Gustav a aterizat în domeniul paranoicului…
Doar am scris CLAR că e vorba de neplăcere și gust amar:
Puține lucruri îmi creează atîta neplăcere, atîta gust amar, precum articolele “resemnate” ale lui tînărului orădean Teofil Stanciu. – ASTA am scris.
Iar împricinatul Teofil a scris: „Aline, tu, de obicei, nu lași patima să-ți întunece vederea.”
De unde şi pînă unde… patimă?
Dar ce contează în formula teofiliană e, de fapt, sintagma: DE OBICEI… 🙂
DE CE nu e și acum o ocazie în care DE OBICEI…?
Oi fi eu paranoic și nepriceput, dar măcar nu mă ușurez pe ideile nimănui, cu toate că unii ar merita-o din plin. Nu spun cine…
Da’ cine s-a ușurat pe IDEILE cuiva?…
Greu e de citit, o fi și mai greu de priceput…
Să fac desen?…
Nu, nu-i nevoie de desen, pentru delectări vizuale mă duc la National Gallery sau într-un loc similar.
Subiectul articoclului precedent este vorba, cuvintele, vorbirea. Iata ca vorba poate sa discrediteze pe cel care o scoate din gura. Gasesc regretabil felul de a se exprima ar unora care au comentat mai sus.
Iar cu privire la subiect trebuie recunoscut ca intre romani exista, poate prea adesea, o atitudine fatalista si poate una mai putin responsabila.
Lucrurile sunt, după opinia mea, mai nuanțate. Una e fatalismul ciobanului din Miorița, care-și așteaptă soarta, și cu totul altceva e să te resemnezi cu povestea politică de la centru, dar să continui să faci ceea ce poți ca lucrurile să meargă mai bine. Eu nu mă aștept la nimic bun, sunt resemnat cu privire la politică, dar asta nu înseamnă că sunt și împăcat cu asta. Plus că fac distincție („în mod egoist”) între centru și local. Dar se pare că nu fac decât să mă înscriu în tendința mai generală: participarea la alegerile locale a fost simțitor mai mare decât la cele generale. Eu n-aș fi foarte amărât dacă ar exista un stat federal sau, oricum, cu o mai mare autonomie locală. Așa ar avea și orașele o șansă reală. Iar de aici s-ar putea naște un lider politic de anvergură națională (gen Johannis), care a dovedit că știe și că poate.
[…] că, deși nu mă aștept la nimic bun, nu cred că trebuie să iau astfel de decizii după propriile sentimente, presentimente sau […]