Nu luați prea în serios prima parte a titlului. Da, mă preocupă politica, dar nu voi spune nimic despre politica românească. De fapt, în această postare vreau să citez câteva fraze din Gustave Thibon. El pune în discuție democrația, conducerea, societatea creștină (visul multor evanghelici), relația dintre politică și religie. Iar ideile pe care le formulează merită cunoscute. Așa că citiți până la capăt, că n-aveți decât de câștigat.
Societatea care-mi pare a fi cea mai bună sau cea mai puțin rea e cea care posedă maximum de moravuri și minimum de legi. […] Iar moravurile sunt bune sau rele după cum se apropie sau se îndepărtează de adevărul absolut. Să nu uităm că, atunci când vorbesc despre moravuri, mă refer la moravuri „bune”, adică la moravuri care păstrează și ameliorează o societate.
Cea mai bună formă de politică este cea care, în cazul unui anumit popor și în circumstanțele date, îi asigură acestuia maxim de coeziune și de armonie. […]
Mai curând decât să fie impuse prin intermediul ideologiilor, regimurile politice trebuie să emane din natura și nevoile unui popor. […]
Vă voi spune că sunt foarte puțin democrat în raport cu o anumită mitologie a democrației, care constă în a face din acest cuvânt un panaceu universal valabil pentru toate timpurile și toate popoarele. Și mă opun încă și mai mult unui anumit tip de democrație formală în care, teoretic și sub aparența buletinului de vot, i se conferă poporului toate puterile și i se iau drepturile cele mai legitime prin intermediul unui ansamblu de legi, reglementări sau intervenții abuzive ale statului… Dar rămân, dimpotrivă, un profund democrat în sensul că doresc ca ființa umană să poată avea maximum de libertăți și responsabilități. Desigur, fiecare om la nivelul său! Lucru care nu e realizat în majoritatea timpului de așa-numitele „democrații” care se îmbată de acest cuvânt cu atât mai mult cu cât îi neglijează conținutul. […]
Căutați definiția cuvântului democrație în excelentul dicționar filosofic al lui Lalande: „Regim în care conducerea este exercitată de toți oamenii, indiferent de naștere, avere sau competență”. Cum vreți atunci ca niște incompetenți să-i poată discerne pe competenții care îi vor conduce? […]
Valéry, care nu era deloc un antidemocrat, spunea că politica este „arta de a-i consulta pe oameni în privința problemelor pe care nu le înțeleg deloc și de a-i împiedica să se ocupe de problemele care-i privesc direct”. […]
O țară nu poate subzista fără că o putere să fie unanim acceptată. […]
Există elite în artă, în religie, în industrie, în agricultură, există elite în orice domeniu. Ideal ar fi ca oamenii care conduc destinele unei națiuni să emane din sânul acestor elite printr-o selecție pozitivă, cu totul diferită de alegerile naturale… Să nu uităm că primul drept al unui popor nu este de a conduce, ci de a fi bine condus. De unde rezultă această nevoie de o elită înrădăcinată în deprinderea conducerii, această nevoie de aristocrație în sensul etimologic al cuvântului: conducerea de către cei mai buni. […]
O aristocrație n-a supraviețuit niciodată altfel decât eliminând din sânul ei elementele degenerate sau bolnave și admițând elemente noi. […]
Dacă aș fi democrat, dacă aș fi socialist, atunci singura alianță care m-ar dezgusta ar fi cea cu preoții. […]
O politică bună permite unei societăți omenești și, în consecință, indivizilor, să trăiască aproape decent și fără prea multe probleme în domeniul relativ, temporal, lucru care pregătește terenul pentru viața religioasă. […]
La limită, s-ar putea vorbi despre o politică inspirată nu de mistica creștină – asta nu e treaba politicii –, ci de un ansamblu de reguli empirice care tind să respecte cât mai mult posibil personalitatea oamenilor și libertatea lor. […]
O politică nu poate fi niciodată în totalitate una a sfințeniei, pentru simplul motiv că orice politică trebuie să țină seama de prezența răului și, într-un anumit sens, trebuie să se acomodeze cu el. […]
Există astăzi multă confuzie între religie și politică. […]
Societatea ce se apropie cel mai mult de idealul meu e cea în care încă mai există comunități naturale, grupuri umane în care fiecare individ are maximum de libertăți și responsabilități personale, își asumă riscuri și-și joacă șansele, putându-se integra astfel într-un ansamblu unde nu e condus exclusiv de birocrație, unde are contacte umane, unde aproapele are pentru fiecare un suflet și o figură. Cel mai rău e ca administrativul să domine totul și peste tot! […]
Orice politică, chiar dacă emană din consimțământul spontan al cetățenilor, se bazează, de asemenea, parțial pe forța brută și pe constrângere. Acolo unde legea nu mai este respectată, trebuie să intervină forța.
(Toate citatele sunt din Gustave Thibon – De la divin la politic, trad. Aurelian Crăiuțiu, București, Ed. Anastasia, 1997)
Cu drezina 
„O țară nu poate subzista fără că o putere să fie unanim acceptată.” – Asta e prea de tot. 🙂
Păcat că nu pot să dau tot contextul, dar îți zic ideea generală. Thibon susține că, dacă suntem democrație, atunci să ne asumăm regulile democrației și, odată aleasă o conducere politică, s-o respectăm cu toții, să o acceptăm unanim pe baza regulilor pe care le-am stabilit. Asta presupune că acea conducere e legitimă și, totodată, în general bună, decentă. Contestările perpetue, zice el, dovedesc în ultimă instanță că sistemul ca atare nu este acceptat și regulile jocului sunt tot timpul chestionate. De unde se poate deduce că democrația nu e neapărat cea mai bună formă de organizare politică, ci ar putea fi alta.
Dar acceptarea unanimă (stil Socrate) a conducerii alese nu reprezintă… democrația. Respectăm legile, dar trebuie să existe forme de contestare a legilor imperfecte, chiar rele, și moduri de reinventare a lor.
Nu e vorba de acceptare în stil Socrate. Dimpotrivă, însăși atitudinea lui Thibon e, într-o anumită măsură, contestatare. El se referă la regimuri politice legitime, care au girul poporului, dar care sunt mereu contestate mai degrabă din cauze politicianiste. Cam ce se întâmplă mereu la noi. Toți acceptă democrația, dar mereu au obiecții când câștigă adversarii lor politici. Acea unanimitate o invocă Thibon. Și cred că are dreptate, deoarece, dacă nu accepți nicicum că, după regulile la care ai aderat, pot să fie și alți câștigători, ai mici șanse să progresezi și să realizezi ceva.
De ce nu? Democratia isi are limitele ei ca orice sistem la fel si imperfectiunile ei sau ale lui daca ne referim la sistem. Democratia nu inseamna nici dreptate pentru toti sau egalitate pentru toti decit intr-o oarecare masura si mai ales termenii acestia nu pot fi folositi in mod abuziv sau extrem. In plus aveti aici de a face cu un ginditor francez. Spuneam unui pastor francez ca anglofoni au raspunsuri la toate intrebarile, au raspuns si la intrebarile care nu au fost puse vreodata. La care el imi raspunde ca francezii par sa aiba mult mai multe intrebari decit raspunsuri.
Ma tem ca in Romania exista inca un fel de idealizare a democratiei. Ea nu este ideala este doar o forma de gouvernare mai buna decit altele in lipsa uneia mai bune. O criza de ultima ora in Franta este criza partidului de dreapta care nu are conducator pentru ca cei doi candidati pretinde fiecare a fi cistigat alegerile. Intrebata fiind ce crede despre situatia fost ministra a justitiei si mai apoi a apararii a raspuns intre altele „C’est la vie”. Asta e viata, imperfecta, asta este democratia, imperfecta. Dar exista o anumita tinuta a celor doi candidati care se invinuiesc sau pretind cu o oarecare eleganta. Problema este insa aceeasi, abordarea este alta.
Thibon presupune că democrația nu e tocmai cel mai potrivit sistem pentru francezi, de vreme ce nu este nicicum acceptată. Vorbește despre cele 4-5 republici ce au urmat căderii monarhiei. Și din asta deduce că probabil altul ar fi sistemul „ideal” pentru francezi.
Suntem in a V a republica. Sigur Thibon e mai in masura decit mine sa faca o estimare a situatie si ii cunoaste pe francezi mai bine fiind unul dintre ei. Cred ca francezii sunt mai degraba complicatii decit simpli, cred ca uneori complica si lucrurile simple, dar fapt este ca sunt in mare parte complexi si acesta e farmecul lor. Chiar acum este o disputa in UMP, partid de dreapta, disputa pe care o urmaresc si care are fascinatia ei pe undeva, dar care dovedeste pe de alta parte slabiciuni si inca pe de alta parte complexitatea vietii.
Un alt amanut, veti gasi mai putin „ursi” la francezi si o repulsie la „how to”. Francezul va raspunde la seminariile acestea de „how to” cind e vorba de lucuri de bun simt elementer, seminarii dupa care fug anglophonii fie britatnici fie de aiurea, „ils nous prennent pour des imbéciles.” Frantujii prefera originalitatea la „how to”. Un profesor universitar englez invitat sa predea un curs la una din marile universitati parisiene spunea ca Franta a dat cel mai mult lumii in ceea ce priveste gindirea, ideologia si in mare parte si filozofia, dar in filozofie se poate ca nemtii ii depaseste nemtii
[…] filozof, un spirit autodidact care si-a petrecut cea mai mare parte a vietii in satul natal. “De la divin la politic“ (editura Anastasia) contine un mai vechi si celebru dialog televizat. O a doua carte ne-o da […]
[…] Gustave Thibon despre politică […]