Postat de: Teofil Stanciu | 15/11/2012

Când crapă o societate care își subminează sistematic toate valorile?

© Vinod Panicker (via: wikipedia.org)

Două evenimente fără vreo legătură aparentă între ele. Mai întâi, „marșul tăcerii” organizat de PRM Brașov în cinstea revoltei muncitorilor din 1987. Dacă bine țin eu minte, revolta respectivă a fost reprimată dur de organele de securitate ale RSR. Iar PRM-ul e plin de astfel de „organe” transplantate în mediu democratic.

Și atunci ce sărbătoresc ăștia? Cine poate să creadă că PRM-ul chiar deplânge înfrângerea mișcării muncitorești și prigoana dezlănțuită de Securitate împotriva protestatarilor? Recunosc că faptul se înscrie într-o suită mai largă de evenimente similare. Doar și Iliescu deplânge an de an victimile Revoluției. Există o grămadă de foști informatori și securiști care ne interpretează evenimentele astfel încât să le înțelegem așa cum „trebuie”.

Dar tupeul mi se pare nemărginit. E un fel de orgie morală care se comite și care compromite orice reper, orice urmă de normalitate, orice posibilitate de a înțelege rațional mediul politic și social.

Iată și ce-l de-al doilea eveniment (de fapt, e mai degrabă un proces mai amplu, o suită de evenimente): infuzia de tineri în politică. În sine, faptul pare deosebit de benefic. Vin ăia tineri care nu au în spate o istorie sordidă, care n-au fost părtași la crimele comunismului și care vor aduce un suflu nou.

Însă, pe lângă tinerii care satisfac aceste criterii, mai există o hoardă întreagă de oameni care n-au nicio altă calitate decât aceea de a fi fost slugarnici lachei ai unor demnitari. N-aș avea nimic împotrivă dacă oameni care și-au dovedit în vreun fel abilitățile deosebite, care au scris, au condus, au creat, au inventat, au predat, au construit, au produs ceva prin puterea lor ar ajunge în frunte. Dar te trezești cu inși sub 30 de ani, care n-au excelat prin nimic, însă acum capătă funcții sau sunt candidați cu șanse foarte mari la alegeri.

Asemenea exemplare sunt extrem de periculoase. Pentru mine fenonomenul e mai mult decât îngrijorător (am mai scris despre asta) deoarece acești slugoi de partid îmi vor ține isonul cât trăiesc. Văd în ei viitorul sumbru al acestei țări. Voi avea de trăit în compania lor libidinoasă, dacă nu plec din țară.

Cu greu pot rămâne calm în fața unor demonstrații atât de macabre de nesimțire politică. S-o pui pe pipița x în funcție de răspundere, când ea a făcut carieră exclusiv pe linie de partid mi se pare o impertinență colosală. Prefer porumbeii care se găinățează cinstit în capul nostru, în locul acestor pretinse preocupări de primenire a „cadrelor”.

Acești indivizi sunt chiar mai periculoși decât predecesorii lor pentru că au de partea lor cazierul curat – de care se prevalează ca de un scut. Dar firele prin care sunt legați de tot felul de corupți cât și faptul în sine că sunt promovați de indivizi cu mare influență îi transformă în niște monstruoase marionente înspăimântător de tinere. Înspăimântător pentru noi, cei care vom fi victimele actelor lor de supușenie tâmpă.

În aceste condiții, nu pot să nu mă întreb cât mai rezistă o societate ale cărei repere sunt în mod sistematic masacrate și ridiculizate? O altă întrebare posibilă ar fi aceea dacă populația României încă mai formează o societate. Nu știu ce definiție folosesc sociologii pentru a descrie societatea.

O fi de vină sistemul democratic ca atare de acest impas continuu în care ne aflăm? Oare este un sistem mai potrivit pentru România? Nu știu. Dar cred că întrebări de acest tip încep să se impună în măsura în care încă ne mai pasă de arealul în care trăim.

Cât mai avem până să crăpăm definitiv? Chiar crede cineva că e suficientă prosperitatea materială pentru a rezolva criza teribilă în care zace România? Dacă e cineva destul de naiv să creadă așa ceva, ar trebui să observăm că indivizii ăștia care relativizează orice valoare, orice normă, orice etică se aciuează repede în preajma banilor și se servesc fără rușine, împărțind cu protectorii lor prada.

Fenomenul relativizării valorilor devine mai grav prin faptul că se generalizează și cuprinde toate segmentele de vârstă. Căci, nu-i așa, mulți sperau că tocmai de la „tânăra generație” să vină elanul justițiar, atitudinea demnă, lipsa de compromis, dorința de a reforma politica și de a asana cât de cât societatea.

Însă „tânăra generație” face, la nivelul ei, același joc pe care foștii activiști îl fac fiecare la nivelul lui. Așa că între „marșul tăcerii” – o rușine și o mascaradă scârboasă – și promovarea unor piloși tineri în funcții înalte – sub pretextul înnoirii garniturii de politicieni și înalți funcționari – există o legătură fundamentală. Toți au de câștigat din confuzia pe care o seamănă. Toți vor o confuzie cât mai mare, pentru ca să-și poată face mendrele.

Revin cu întrebarea: oare o să mai rezistăm mult până crăpăm?


Responses

  1. Cum să vorbim de „elan justițiar” la tânăra generație,când șeful conducătorilor politici,el însuși reprezentantant al acestei generații, e prins și dovedit hoț și nu are nici o problemă morală?
    Fenomenul relativizării valorilor devine foarte grav și prin faptul că conducătorul prezent al partidului politic ce a făurit în trecut România Mare și care se vrea conducător al ei n-a realizat nimic într-o viață de om .
    Nu sunt un pesimist și nu cred că o să crăpăm, dar atâta timp cât spunem binelui rău și răului bine și îi lăsăm să ne conducă pe cei pătați sau oportuniști,avem în interior o cangrenă care ne distruge.
    Valabil și în societate și în biserică.
    Și să nu uităm „Așchia nu sare departe de trunchi!”

    • Aici aș fi curios să aflu cine-i așchia și cine-i trunchiul. Altminteri, aveți dreptate, dar mie tot mi se pare că avem șanse să crăpăm. Sau poate, ajunși în fundul prăpastiei, vom începe cândva să urcăm. Nu văd semne încurajatoare în societate, dar câtă vreme nu-mi pierd speranța în Dumnezeu, orice metamorfoză e posibilă.

  2. Dragul meu Teofil,

    Eu cred ca matale ar trebui sa-ti recalibrezi asteptarile, ca sa nu-i faci sange rau de pomana. Vorba englezului, if you set your expectations low enough you can never be disappointed.

    Eu cred ca asta, ce vedem noi acuma, e normalitatea pentru Romania, ca de fapt nu e o decadere de nici unde ( n-a existat vreo generatie in istoria romanilor cu o normalitate mai buna decat cea prezenta ), si ca , departe de a crapa societatea, ea va continua sa evolueze.

    Chiar daca va ajunge la normalitatea care ne-am dori-o cu totii nu in zece – doua-zeci de ani, ci poate in cinci zeci, sau poate o suta. Sau poate doar treizeci daca mila Domnului va fi mare.

    Pana la urma avem de-a face cu forta ideilor care germineaza inlauntrul unei societati chiar daca actorii sunt ipocriti, cu doua fete samd. Simplul fapt ca mnealor trebuie sa salveze aparentele si sa se conformeze, macar superficial unor idei, va impinge situatia inainte.

    In occident e un pic mai bine, dar nu cu mult, pentru ca ei au avut sute de ani in care ideile astea sa germineze si sa produca efecte.

    Dar, desigur, e nevoie de oameni si aici e rolul unora ca tine care sa tina steagul sus, dar cu mai mare discernamant la perspectiva istorica. Ce daca Ponta e un pic corupt ? Ce daca Basescu e si el un pic corupt ? Altii mai buni nu sunt deocamdata. Si chiar daca in interior fac cam cum le-ar placea (discutabil in ce grad se intampla asta la unul sau la altul).
    Ei sunt mai putin corupti decat generatia lui Iliescu, care a fost mai putin corupta decat a lui Ceausescu. Sa speram ca va continua pe linia asta, chiar cu unele poticneli inevitabile.

    Primejdia cu adevarat mare e cand vor veni unii cu adevarat corupti (gen Voiculescu, Vadim samd) si vor pretinde sa „revolutioneze”, vor incerca sa sugereze ca statul de drept, justitia independenta, responsabilitatea, cinstea, nu mai conteaza si trebuie sa renuntam si la idei., Abia atunci societatea este in pericol.

    • Eu m-aștept să crape… Orice e mai sus decât asta e bine-venit.😉

      Ce mă îngrijorează cu adevărat în acest moment, nu sunt aceste parade, ci faptul că ele slujesc ca exemplu și că învățământul este distrust sistematic. O spun oamenii din interior. Cred că, dacă e să aleg un singur lucru grav, acela e subminarea educației. De asta mă tem și la asta nu cred că am așteptări prea mari.

  3. Cred ca lumea de azi e in criza de oamenii, barbatii, poate si femei, care sa isi asume responsabilitatii si sa doreasca sa construiasca o societate, sa ii mentina valorile. Am stat prea putin in Romani ca sa pot analiza anumite aspecte dar ce am vazut este ca sunt poate prea multi care sunt mai degraba indiferentii, atita vreme cit intra ceva banii in buzunar si ca, poate romanii nu au invata inca destul de bine sa isi asume responsabilitati.

    Fare legatura cu subiectul, sau poate in legatura daca ne gindim la valori, am fost surprinsa de vulgaritatea de la televiziune, vulgaritate si lipsa de profesionalism. Si ma tem ca unii cred ca e un progres pentru ca se imita occidentul. Ei bine, eu nu asta vad in Occident.

    Maria Istoc

    • Am auzit de la mai multă lume venită din Occident că așa ceva nu se vede la televizor p-acolo. La noi însă, e din ce în ce mai dificil să găsești un post decent. Dacă nu are obscenități și dezaxați, atunci are politică de cea mai joasă speță.

      În prezent, în afară de canalele de filme și alea documentare, nu prea mai ai la ce să te uiți la tv. Mie îmi place din când în când să mă uit și la sport. În rest, greu de ales ceva suportabil digestiv.

  4. Ceea ce scria Marin Preda de ceva vreme, cu caloriferistul care a fost numit peste noapte rector la universitatea de filozofie, asta vedem că se repetă.
    În Parlament sunt oameni ca Irina Loghin, Anghel Iordănescu, si alte miss, care au ajuns să fie al doilea on în stat. A luat decizii, a numărat părtinitor, etc.
    De la tineri nu mă mai aștept să fie altfel. Pătrășcoiu cere mită milioane, și câți ca el. Intelectuali ca Mihail Neamțu s-a aliat cu PDL-ul care poartă emblema minciunii și a corupției. Nu mă aștept ca sfinții să conducă România, însă un gram de moralitate totuși, nu le-ar strica. La noi la Cluj e un proaspăt tânăr ieșit de pe băncile facultății care candidează în pardidul PPDD, știe la ce se înhamă oare? Dan Diaconescu mi se pare că-și bate joc de tot ce avem noi mai prețios, și nu merită nici un credit din partea nostră.

    • Una dintre problemele ce merită toată atenția politicienilor e aceea că oamenilor le e scârbă inclusiv de mutrele lor. Când vezi un afiș cu politicieni, cam ce îți spui? În afară de: câți bani a dat pentru el?

  5. Eu nu m-am ocupat sa caut un canal, am vazut doar la ce se uitau ai mei si ca de fapt nu era la ce sa te uiti pentru ca incepind de la cel care prezenta vremea si care se vroia original, si era intr-o anumita masura, doar ca atunci cind vrei sa dovedesti ceva prea tare efectul e contrariu, pina la prezentatoarele de stiri ca sa nu mai vorbesc de publicitate pe care am gasit-o in mare parte scandaloasa. Ma intreb daca s-ar putea scrie scrisori in care spectatorii sa isi exprime indignarea. O alta masura ar fi un fel de booicot prin a nu viziona canalele acestea.

  6. Cit despre oamenii de care duce lipsa lumea cred ca ar fi bine ca fiecare sa indrezneasca sa se exprime, sa sa pozitioneze. Am fost odata la o rascruce, mai mare poate, mai greu de depasit decit cele dinainte poate. Am hotarit sa ma duc totusi impotriva curentului, tocmai sa daduse la un post de televiziune o emisiune despre viata lui Luther. Am avut impresia ca Dumnezeu mi-a vorbit. „Iata un om care s-a dus impotriva curentului, impotriva celor mari si celor tari.” Exemplul lui mi-a dat curaj sa nu renunt si Dumnezeu a dat biruinta.

    In zilele acestea, mai precis simbata s-a facut o manifestare la Paris si inca alte 8 orase in Franta, impotriva proiectului de lege care vrea sa autorizeze casatoriile homosexuale. S-au pronuntat mai intii episcopii si arhiepiscopii, preoti, clerici de tot felul, rabinul Frantei, liderul musulmanilor din Franta, toti spunind NON. Dar binenteles presa a inceput sa se vaiete ca biserica catholica, colosul acesta, mai vrea inca sa dicteze legile in Franta, ca din cauza religiilor nu exista progres, toti vecini Frantei au aprobat aceasta lege de ani de zile, etc……. O femeie care este cunoascuta in anumite cercuri catolice s-a gindit sa abordeze lucrurile altfel. Si-a format un grup, s-a prezentat in pietele parisiene chemind la manifestatie impotriva unui proiect de lege care nu respecta Codul Civil francez. Si din una in alta vestea despre manifestatie s-a raspindit si simbata au fost, dupa anumite informatii, 300.000 de manifestanti doar la Paris intre care primari care au spus ca nu vor oficia casatorii intre doi barbati sau doua femei pentru ca Codul Civil defineste casatoria ca o alianta intre un barbat si o femeie si pentru ca nu pot sa faca ceva impotriva constiintei lor, au fost oamenii de diferite orientari si virste, pina si homosexuali care au spus ca nu cer dreptul la casatorie. Efortul femei despre care vorbesc nu a fost in vint si adoptarea proiectului este din nou aminata. Pe linga aceasta se cere o dezbatere cu informare serioasa despre consecintele unei asemenea actiuni. Deci, poate ca se poate. Trebuie avut curaj si intelepciune, si inteligenta binenteles.

    Ma tem ca o generatie a fost deja sacrificata si ca e nevoie sa se actioneze.

    Maria Istoc

    • Da, am văzut pe la televizor reportaje despre manifestarea din Franța. Dar, din câte știu eu, nu s-a prezentat „detaliul” cu legea, ci s-a vorbit de „grupări creștine catolice” care nu sunt de acord cu căsătoriile gay.

      Din câte știu eu, comunitățile astea gay contestă chiar codul penal sau, mă rog, toate fundamentele care îi situează pe ei la margine.

  7. Nu stiu in ce masura observatia mea are de a face cu subiectul dar inca un lucur care m-a surprins in Romania au fost manualele scolare. Poate ar trebui sa ma exprim la concrect. Manual de engleza de clasa a VIII, care este deplorabil fata de manualele pe care le aveam noi. Intuitive learning s-ar fi zis. Nici un paragraf dint-un text clasic doar intrebari de doua parale si din care nu se invata mare lucur. E drept ca poate se invata anumite expresii. Dar dupa sase ani de engleza cind am vazut cum arata un manual mi se parut reductiv. Predau franceza la incepatori aici si unele din manuale seamana cu ce am vazut in Romania. Diferenta este ca aici predam la adulti care incep de la 0, adica nu inteleg aproape nimic, si pe care ii invatam elementele de baza, vocabularul de baza. Dar si atunci mi s-a dat voie sa ma duc sa consult manualele si sa aleg sau sa alegem ce credem ca e mai bun. Personal nu cred ca o limba se poate invata fara a se preda gramatica limbii respective. Dar…

  8. Nu stiu in ce masura tineri de azi isi vor asuma responsabilitatile de miine. Azi am pus o intrebare studentilor de la cursul de franceza cerind sa mi6mi spuna numele a doi scriitori francezi, doi pictori francezi, doi cintareti francezi, doi actori francezi…. ei bine am in clasa doua demosellles din Romania, dragute dar mai ales bine imbracate, ultima moda, care nu stiau nici macar cine e Victor Hugo, nu auzisera niciodata de cartea Les Misérables, nu auzisera niciodata de Marcel Proust si sigur nu erau dragutele de ele in nici un fel de cautare a timpului pierdut pentru ca nici macar nu erau constiente ca il pierdusera. Mi-au raspuns ca in Romania nu se invata decit despre scriitorii romani. Le-am spus ca la liceu ar trebui sa fi avut un curs de literatura universala. Mi-au raspuns ca nu. Brazilienii auzisera, invatasera despre literatura franceza, la fel si grecii si armenieni, dar nu romincele mele. Pentru ele era destul ca zimbeau frumos si aveau aer de „vedettes”.


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

AUDIATUR ET ALTERA PARS

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

vatraoficial.wordpress.com/

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: