„Băi, țărane!” „E un țăran.” „Ce țărani...” Aș putea continua să înșir expresii jignitoare care au ca termen de referință cuvântul „țăran”. Într-un fel sunt nedumerit cum s-a ajuns în această situație.
Să fie vorba de un complex de superioritate (sau unul de inferioritate mascat) al orășeanului? Sau poate e nevoia țăranilor urbanizați cu forța de a se dezice de originile lor? Nu știu și nici nu-mi propun neapărat să aflu.
Mă gândeam însă la ce o mai fi însemnând astăzi „țăran”. Căci am impresia că cei pe care-i cunoaștem noi și care locuiesc la țară, muncesc pământul, încearcă să trăiască din ceea ce produc, cresc animale etc. nu prea (mai) sunt țărani. Sau au rămas foarte, foarte puțini.
Îmi amintesc de un unchi care îmi spunea când urmă să plouă numai privind apusul de soare. Prevestea schimbarea vremii după felul în care se proiectau umbrele. Cânta din frunză. Făcea inele din paie și pipirig.
Tot cei din generația lui (veteranii din cel de-al Doilea Război Mondial) știau să aprecieze calitatea solului după culoare sau frământau pământul în mâini ca să decidă momentul optim pentru semănat. O dată la câțiva ani, lăsau pământul „să odihnească”.
Unii dintre ei erau adevărați câini ai pădurilor, recunoscând tot felul de semne rămase cu totul străine altora. Cunoșteau plantele folositoare și te oblojeau în câmp dacă aveai nenorocul să te zdrelești sau să te înțape vreo viespe.
Am cunoscut experți în determinarea vârstei animalelor după dantură (nu studiaseră manuale de profil, ci fuseseră instruiți de înaintașii lor). Moșeau animalele în câmp. Unii umblau cu car cu roți din lemn, ca să nu pângărească cumva pământul cu cauciuc.
Și, poate că mai important decât orice, trăiau în acord cu ceea ce le dicta natura. Vara munceau pe brânci, dar la amiază nu înfruntau decât arareori dogoarea. Iarna hibernau și ei cu viețuitoarele, refugiindu-se în casă și prestând activități potrivite. Depânând povești, cosind hamuri etc.
Pământul era, într-un sens, mai important decât banii, fiindcă, dacă pierdeau tot (iar asta chiar se întâmpla uneori), cei care aveau un petec de pământ puteau s-o ia de la capăt. Pe lângă asta, pământul era sursa de hrană cea mai de încredere.
Astăzi însă, la țară nu sunt decât niște proletari ai pământului, niște muncitori semi-urbanizați care prestează activități agricole. Sau întreprinzători care practică „agricultură intensivă”, storcând tot ce pot din pământ, stimulându-l cu tot felul de substanțe toxice până la epuizare.
Departe de mine gândul să idealizez țăranii de odinioară, știu prea bine că aveau metehnele lor. Însă a devenit aproape impropriu să-i numești tot țărani și pe dezmoșteniții (cu sau fără voia lor) care lucrează azi pământul.
Culmea ironiei istorice e că oamenii trebuie în prezent stimulați cu fonduri europene să se întoarcă la aceste străvechi îndeletniciri. Sunt plătiți să încerce să redevină „țărani”. Însă aceștia nu vor mai fi în stare să reabiliteze imaginea țărănimii, căci asta nu-i o treabă cosmetică, ci una de substanță.
Există ceva ce s-a pierdut în mod iremediabil. În România încă mai supraviețuiește pe alocuri, dar tendința e destul de clară. Satul este doar anexa furnizoare de alimente a orașului. Iar țăranul nu e decât un orășean mai prost crescut, pe care locul de muncă l-a condamnat să fie mai rudimentar.
Nu pot să nu remarc faptul că toată teologia făcută în mari centre universitare (urbane!) are la temelie niște istorii despre țărani și mizează foarte mult pe elementul rural. Nu întâmplător, zice Thibon, căci numai ceea ce e organic suportă grefe, adică numai ceva natural ar putea suporta o grefă de supranatural, tehnicul nu are această abilitate.
Și atunci nu pot să nu mă întreb dacă, pierzând țăranul autentic (cu bunele și relele lui), nu cumva pierdem ceva esențial pentru viața și existența noastră. Dacă nu cumva se rupe o rădăcină a umanității noastre, fapt ce se va dovedi, mai târziu, de mare gravitate…
Cu drezina 
Reblogged this on Frică şi cutremur and commented:
Tărănisme serioase …
De aproape cinci ani de când lucrez într-un proiect de dezvoltare agricolă rurală observ cum un anume tip de cultură moare și, odată cu el, moare și satul românesc. A devenit un refugiu pentru apostații societății noastre.
Totuși, trecând nu de mult prin Moldova, mi-a mai venit inima la loc …
E bine să fie și zone mai „înapoiate”, se pare. Deși, un comentariu de mai jos susține exact contrariul.
Eu stau la ţară. Şi să ştiţi că încă există. Dar e bine camuflată. Mersul cu maşina face ca tot ce este la 20 km de oraş să fie într-o ceaţă absolută pentru orăşean. După 20 km de mers cu maşina creierul doar conduce şi mai lucrează într-un mod autist. Şi acest mod autist este şansa ţăranului autentic de a nu fi corupt.
Oamenii merg la biserică sau la birt. Unii muncesc alţii nu. Unii sunt dârzi alţii sunt corupţi deja. ŢĂRANUL AUTENTIC ESTE SĂRAC ŞI SĂRMAN din păcate. Comunismul l-a furat iar capitalismul l-a corupt. CAP-istul s-a trezit fie în birt fie în 100 de firfirei care i-a cumpărat o agoniseală strămoşească.
Frumoasă interpretarea teologică a dvs cu privire la dispariţia ţăranului. Mi-a plăcut.
Da, ÎNCĂ mai există. Cred că așa se pune accentul. Și eu cunosc foarte bine viața la țară, din experiență directă. Știu la ce să mă uit când ajung acolo, fiindcă toate mi-au fost deosebit de familiare vreo 20 de ani. Însă și detașarea de acel mediu – pe care o resimt abia în ultimii ani – are avantajele ei în ce privește observațiile pe care le favorizează.
Citind articolul dvs. nu am putut sa nu ma gandesc la ideea de rezervatie umana pusa in practica in cazul unor populatii exotice care urmarea nu numai o prezervare strict fizica a grupului respectiv ci si prezervarea unor culturi. Adica sunt izolate anumite populatii cu intreg modul lor ancestral de viata. Nu ma refer aici la indienii din America de Nord care s-au racordat complet la civilizatia actuala, ci ma refer spre exemplu la unele triburi din Sri Lanka sau Filipine. E adevarat, trebuie avut in vedere in aceste cazuri si elementul geografic, fiind vorba de insule restranse ca suprafata aceasta contribuind la o mai buna asigurare a izolarii. Plecand de la asta ma gandesc cat de important este de fapt ,,inevolutia” sau mai bine zis mult mai lenta evolutie a unor grupuri umane pentru antropologii de astazi si pana la urma pentru toate acele domenii care sondeaza trecutul mai indepartat al omenirii.
Poate n-ar strica sa-si mentina si Europa stramosii ei. Acolo unde inca se mai poate. Desi este greu sa credem ca pe acest continent ar mai fi posibila o asemenea ,,nebunie”. Este greu sa mai izolezi niste oameni cantonandu-i in modul lor de viata traditional. Informatia circula iar civilizatia seduce. Dar s-a realizat totusi ceva in aceasta directie, mai mult la noi si in Balcani, paradoxal prin neputinta popoarelor respective de a absorbi mai bine ceea ce se cheama civilizatie occidentala. Poate ca in spatiul romanesc inca mai avem tarani autentici (cum in vest nu mai intalnim poate de peste un secol) tocmai datorita minusurilor noastre. Posibil ca neoccidentalizarea noastra completa sa fie cauza pentru care inca mai avem paduri seculare si un pamant mai sanatos. Din punctul de vedere al peisajului natural, Romania si Balcanii prezinta aspecte foarte greu regasibile in restul Europei. Avem petice de mediu nealterat in tari cu societati paradoxal, foarte alterate … politic.
Ma gandesc ca noi in loc sa alergam cu limba scoasa dupa un Occident pe care nu-l mai ajungem din urma niciodata, mai bine am fi exploatat in mod destept tocmai acest specific, acest spirit local cu mediul lui natural cu tot. Le-am fi aratat europenilor ceea ce au pierdut in urma avansului tehnologic pentru ca ei par sa vada in marea lor majoritate numai ceea ce au castigat.
Dar noi nici gand sa concepem asa ceva. Ati aratat ca taranii nu mai sunt tarani pentru ca de fapt nu mai au o lume a lor. Satul este intr-adevar o anexa a orasului. Iar cei de la sate sunt niste marginali. Asa cum noi romanii suntem marginalii Europei (si nu taranii acesteia, din pacate).
Totusi, pentru ca ati atins acest subiect tin sa remarc un aspect fara sa am pretentia ca sunt primul care observa asta. Paradoxal, taranul roman in ipostazele sale mai autentice s-a pastrat tocmai in regiunile cu cel mai mare apropiere de valorile occidentale din Romania, adica Transilvania, Maramures si Bucovina. In aceste regiuni inca mai vezi tarani in costum national si in alte momente decat cele festive. Ceea ce nu mai ai ocazia sa vezi in provinciile mai ,,necivilizate” precum Moldova, Muntenia sau Oltenia.
Există o teorie în lingvistică numită „teoria ariilor laterale” care spune că în zonele cele mai îndepărtate de un centru de propagare, cuvintele s-au păstrat în forma lor cea mai veche, mai arhaică. Așa avem de pildă „curechi”, în Crișana sau Maramureș, provenit din latinescul cauliculus, și care nu e (așa cum poate ne-am aștepta) un maghiarism.
Probabil că se întâmplă ceva similar și în alte domenii. Nu de alta, dar, fiind multă vreme sub ocupații străine, zonele pe care le menționați au înregistrat un fel de „înapoiere”, în raport cu centrele românismului de la Iași, București sau Târgoviște.
Vă aduceți aminte că, pe urmele Școlii Ardelene, în Transilvania sec. XIX existau latiniștii care voiau să „purifice” limba română de orice influențe străine?
Mă gândesc că asta ar putea fi o posibilă explicație.
Da, am ratat o șansă în fața Europei, dar, cu puțină istețime, am putea încă s-o valorificăm. Nu de alta, dar e foarte la modă agricultura „bio”. Și, sub acest pretext, sub această mască, s-ar putea conserva ceva din valorile autentice ale țăranului. Căci ele sunt absolut necesare stilului „bio”.
Legat de limba … am observat deseori, si poate si dvs. la jurnalele de stiri spre exemplu, diverse interviuri luate unor tarani, din diverse zone ale Romaniei, cu prilejul vreunui eveniment sau altul, ca locuitorii satelor din Transilvania sau Crisana vorbesc o ramaneasca mult mai corecta din punct de vedere gramatical decat cei ai satelor din vechiul regat, desi primii au fost supusi perioade indelungate unor presiuni de deznationalizare greu regasibile dincoace de munti. Dar … poate chiar asta e motivul.
Cu privire la stilul ,,bio” si in general la ceea ce inseamna asumarea tendintelor din lumea occidentala, noi intotdeauna am avut un pas in urma. Ati constatat foarte probabil si dvs. in materie de cultura ca la noi erau preluate curente la moda in lumea occidentala cu una-doua generatii in urma. Asta este valabil si in alte domenii. Noi acum avem o atitudine distructiva fata de mediul natural pe care occidentalii au practicat-o candva dar la care incep sa renunte in prezent. Nu vom trezi poate cand nu vom mai avea niciun petic de padure seculara (ca olandezii), niciun urs prin padurile noastre (ca germanii) si niciun taran (ca americanii, care de altfel n-au avut niciodata acolo fiind vorba doar de fermieri). Interesant este ca nu asimilam si eficienta economica a occidentalilor rezumandu-ne la razboiul cu mediul al acestora. Ei par totusi a mai depune armele, a mai ,,ingropa securea razboiului”. Noi dipotriva o dezgropam.
Mi-a trecut la un moment dat pe la ureche informatia ca in perioada ceausista Romania exporta lemn Suediei. Am zis ca-i prea de tot ca sa fie adevarat. Sper sa fi avut si dreptate.
Și orez chinezilor :)))
Nu cred că românii sunt în război cu mediul, ci doar o parte a lor, mai ales partea aia care are de câștigat în mod direct din acest business. Există, sigur, și neciopliții care aruncă gunoaiele pe jos, dar asta s-ar putea rezolva câtă vreme ai avea încă păduri și munți feriți de tăvălugul profitorilor.
Ai abordat bine subiectul Teofil, cred ca acest cuvant „taran” a devenit un fel de jignire nu datorita faptului ca tarani muncesc in agricultura si la cresc animale, ci datorita faptului ca au ramas in urma cu tehnologia si aici ma refer la internet, telefoane si toate cele …. si nu in ultimul rand educatia cred ca de aici porneste totul. Ideea ca e tare miar place sa fiu tarancusa!
Nici cei care folosesc termenul nu sunt mai breji, ba chiar unii sunt numai ceva mai „școliți”, dar evident mai needucați decât adevărații țărani. Bănuiala mea e că acești falși țărani au atras conotațiile peiorative. Tocmai prin lipsa lor de rădăcini și care, în consecință, se poartă complet debusolați.
Poate vin un pic tirziu pe aici pentru ca am fost plecata citeva zile. De multe ori ma gindesc la aspectul care il trata-ti desi cu partea teologica nu sunt de acord. Mi-ar trebui o precizare acolo, dar nu conteaza, fapt este ca nici pe vremea comunistilor si cu atit mai mult acum, taranul nu a fost apreciat. Imi amintesc cind in clasele de ciclul intii elevilor care nu invatau bine li se spunea „ai sa ajungi la sapta” sau de expresii, „asta este de la coada vacii.” Ma socheaza, si pot sa o reafirm pentru ca tocmai ma intorc din Romania, cit de mult
Imi pare rau mi-a plecat mesajul fara voie. Deci ma surprinde cit de mult fuge romanul de faptul ca e roman. Un DVD este un DIVIDI, un CV este un CIVI. Si cind am pus intrebarea „asa se citeste romaneste initialele acestea, asa se pronunta? ” Cei intrebati se uitau la mine de parca asi fi picat de pe o alta planeta. Am trait in mai multe tarii si temporar am fost in destul de multe. Pot sa spun ca din cele cinci tari in care am trait o vreme incit sa pot analiza putin, Romania mi se pare cea in care oamenii fug cel mai tare de identiatea lor de roman. Am fost frapata venind in Franta sa vad cum producatorii de brinza sunt prezentati cu respect, cu oitele lor, sau cu vacile in Normandie, producatorii de vinuri la fel, cum satul isi are specificul lui potrivit cu zona. In vara am plecat pentru o zi, ma aflam in sud, la Avignon, orasul e plin de istorie si te intorci in istorie, parca simtii radacinile stramosilor, acolo istoria e palpabila, palatul papilor, zidurile orasului. Ca sa nu mai vorbesc de specificul culorilor, a ceramicii, a parfumului de lavanda. Traceam pe o straduta ingusta sa ajung la faimosul Pont d’Avignon si eram imbatata de mirosul lavandei care iesiea din fiecare butica. Sunt cimpuri intregi de lavanda in jur, sateni care se ocupa de cresterea si vinzarea lavandei, de olarit cu culori provencale, fond galben si masline. Nu oamenii nu sunt in costume nationale, dar in satele franceze s-a pastrat o arhitectura, un specific, o viata care de obicei graviteaza in jurul boulangeriei, a farmaciei si a pietiii principale din oras. Acolo, undeva, la Estaing de exemplu, il puteti intilni, mergind sa va cumparati bagheta, pe fostul presedinte Valerie Giscard d’Estaing, care va va da binete.
Satenii romani au multlat nu satele. Sigur era necesar, nu trebuie sa traiasca in bordeie dar de acolo si pina a lua totul made in alta tara
Mi se pare ridicol. Trist este ca si orasele arata ca lumea a treia, cu case de parca te-ai afla intr-un serial mexican sau nicaraguaian, peste masura de mari, nici un respect pentru urbanism, ce dicteaza este dorinta de a frapa. Dusuri cu radio inlauntru, difuzoare plasate in casa ca sa se auda sonorul de la filme din toate martile,. masini cu geamuri fumurii, etc. In Occident numai parlamentarii au masini cu geamuri fumuri sau emigrantii romani si rusi. Deci aspectul de lumea a treia il vad mai degraba in dorinta aceasta de a face, de a avea ce nu imi este neaparat de folos, in dorinta de a epata decit in faptul ca intr-adevar alaturi sunt case mai mici, trotuare sparte, si uneori saracie. E frapant, si trist ca romanul nu are valoare. El vrea sa imite pe oricine si orice, de fapt mai mult viata din America, sau pe care o imagineaza el in USA fiind totusi plasat geografic si politic in Europa. Cita pierdere de energie si de valori poate. Din fericire mai sunt si oamenii care gindesc altfel.
As veni in completarea celor scrise de dvs. cu cateva exemple pe care le-am ,,cules” si eu din peregrinarile mele.
Am sa iau pentru inceput exemplul Ungariei vecine cu care tara noastra este comparata des si in fata careia iesim mai mereu inferiori in materie de ceea ce inseamna racordare la ideea de civilizatie europeana. Ei bine, strabatand aceasta tara de doua ori in cursul anului trecut am avut surpriza sa constat ca satele ei (si am trecut prin multe), desi ingrijite, erau intr-un stadiu pe care le-ai fi gasit si cu decenii in urma, oricum asa fiind si inainte de ,,revolutia” lor din ’89. Casele erau mici (toate), multe cu pamianta si acoperis de paie, unele chiar darapanate si cam stereotipe. Comparand aceste case din pusta ungara cu cele din Ardealul nostru, ultimele aveau un plus de varietate. Am stat la Siofok, o mica statiune de pe malul lacului Balaton si am intalnit multe restaurante cu specific national, din paianta, cu acoperis de stuf si interior amenajat in stilul cel mai taranesc cu putinta. Marturisesc ca m-a impresionat acest lucru. Ei care se considera o natiune civilizata, ei care se tin tot tipul tantosi fata de natiunile din jur pe care au incercat in anumite perioade ale istoriei sa le maghiarizeze in numele unei superioritati in materie de civilizatie care pretindeau ca le apartine, iata ei, tocmai ei, isi conserva trecutul mai sustinut decat noi, ,,marginalii” Europei. Daca treci prin satele romanesti observi o frenezie, o nebunie, a construirii, a innoirii. Casele vechi, daca nu sunt demolate si reconstruite in intregime, li se adauga cate un etaj si acoperis cu tigle metalice, sau doar material izolant termic si termopane in cel mai timid demers de schimbare. La unguri m-am uitat bine dar nu cred ca am observat in satele lor astfel de innoiri mai multe decat degetele de la o mana. Iar Ungaria nu e Bulgaria, unde vezi de asemenea ,,ramaneri in urma” in ultimul caz fiind vorba de o stagnare economica. La bulgari asta este o cauza dar la unguri in mod cert nu. Ungurii isi pasteaza satele cu casele lor mici, fara etaj, total neimpozante si destul de stereotipe, pastrand totusi o atmosfera de liniste patriarhala. In satele noastre se tot darama si se construieste, fara sa existe de cele mai multe ori nicio sensibilitate pentru traditie. Iar daca iesim destul de ,,sifonati” in comparatia cu ungurii in multe aspecte de civilizatie urbana, privitor la ceea ce inseamna traditie rurala nu numai ca am fi peste ei dar cred ca am avea sa le dam si ceva lectii. Cu toate acestea lor nu le ,,cade rangul” ca-si pastreaza satele in forma cat mai ancestrala, noua in schimb ne ,,cade”.
Un al doilea exemplu (si aici voi fi mult mai scurt desi poate as fi avut mult mai multe de spus) este Japonia. Acolo multe elemente de civilizatie europeana au fost asimilate deplin. Costumul si cravata negre care in Europa de azi sunt purtate mai mult la nunti, botezuri si inmormantari, in Japonia sunt purtate in mod uzual de majoritatea barbatilor indiferent de varsta. Toti par a avea o prestanta de adevarati oraseni rafinati. Cu toate acestia ii vezi practicand cu smerenie multe din obiceiurile lor stramosesti, imbinand in modul cel mai frumos cu putinta trecutul cu prezentul si poate cu viitorul. Ei isi asuma toate cuceririle stramosilor si le duc mai departe.
Da, si ungurii si mai indepartatii niponi traiesc in foarte buna relatie cu trecutul lor. Despre romani se spune adesea cat de mult se urasc intre ei dar nu se spune la fel de des (desi ar fi justificat) cat de mult isi urasc ei trecutul.
De unde la noi aceasta ura fata de trecutul nostru ? Sa fie acesta atat de rusinos, atat de greu de asumat ?
Cred ca inconstient simtim ceva in sensul acesta.
Nu stiu daca este ura fata de trecut. Este o lipsa de cunoastere a valorilor nationale si a cine suntem. Si pentru ca vorbeati de arhitectura, de constructii mi se pare de-a dreptul ridicol ca dupa plecare tinerilor prin Spania si intoarcerea lor acasa pe perioade mai mult sau mai putin scurte, taranii au inceput sa isi scoata dusumelele din casa si sa isi puna gresie ba si-au mai pus si sub poarta unde mai de mult intrau cu caii si acum probabil cu masinile. Nici un gind ca spanioli traiesc intr-o zona mai calda si romanii mai putin calda. In Franta, in Provence casele clasice au pe jos un fel de caramida rosie, cele mai noi gresie, ca si in celelalte zone din jurul Mediteranei si Doamne bine iti prinde vara cind este foarte cald. Gasesc trist ca in Romania oamenii nu s-au gindit daca e potrivit cu viata lor sau nu, au facut ca sa fie mai deosebit decit la vecinul. Dar si mai trist este lipsa de urbanizare si ce au facut cu anumite orase, ma refer in primul rind la Oradea. Ma tot intrebam, in vizita la cineva, de ce si-au facut baie cu jacuzzi linga sufragerie si nu linga dormitor, ei daca o faceau unde sunt dormitoarele nu o vedeau toti musafiri….. Daca vrem doar sa epatam.
Ar fi poate o idee de sutdiat, fug romanii de trecutul lor sau nu au o identitate de sine sanatoasa si solida.
Se pare ca sunt insa sate prin Maramuresc in care cel putin de dragul turismului, si nu e rau sa fie asa, s-a pastrat un anumit specific. In Franta e o delectare sa mergi dintr-o regiune in alta si sa vezi cum au pastrat specificul cel putin la zile de sarbatori si zilnici in arta culinara.
Legat de mania gresiei la romani … mie imi place sa numesc imobilele autohtone placate cu gresie scuzati-mi ,,WC-uri intoarse pe dos”.
Uneori aspectul poate sa devina din ridicol, dramatic. Iata un exemplu: la mine in cartier este o brutarie cu vanzare intr-o incapere gen butic. Aceasta este ridicata putin fata de nivelul strazii astfel ca pentru a ajunge la ferestruica prin care poti cumpara produsele de panificatie trebuie sa pui piciorul pe o treapta de beton. Pana aici nimic neobisnuit numai ca proprietarul nu a putut rezista tentatiei de a placa cu gresie aceasta treapta care atunci cand ploua devine mai alunecoasa decat o podea de patinoar. Cu greu iti tii echilibrul si numai apucandu-te de ferestruica prin care se face vanzarea ruganu-te in sinea ta sa vina mai repede vanzatoarea cu painea. Noroc ca oamenii au sesizat pericolul si au remediat situatia punand pe treapta un carton. Nu era mai bine totusi daca patronul nu era atins de ,,gresiomanie” ?
Urmează să apară zilele astea cartea De ce este România altfel, de Lucian Boia. Am urmărit o prezentare în care se spunea că autorul ia situația actuală și o explică din perspectivă istorică. Poate că ne va ajuta să ne înțelegem mai bine ca nație. Sigur vreau să citesc cartea aia.
Asteptam cartea. Poate voi reusi sa o am si eu. In scurta mea calatorie in urma cu zece zile nu am reusit sa imi cumpar decit o Biblie in limba romana. Dar mi-ar place sa stiu ce se mai publica.
Cu privire la „gresiomanie” imi place expresia lui Eugen, cea mai manio gresomanie este cind cineva m-a invitat sa vad cum au scos parchetul din dormitoare si au pus gresie in loc „ca sa fie peste tot la fel,” Le-am urat bon courage si m-am gindit ce bine o sa le cada iarna pentru ca isi vor racori picioarele cind coboara din pat. SMART
Între timp a apărut cartea lui Boia și a stârnit ceva reacții. http://www.elefant.ro/carti/publicistica-eseuri/de-ce-este-romania-altfel-201905.html E aproape o broșurică, dar am auzit contestații venind nu doar de la talibanii naționaliști, ci și de la oameni mai echilibrați în atitudini.
Toata lumea motiveaza indepartarea de traditii cu lipsa banilor, intr-adevar este mai ieftin sa iti acoperi casa cu tigle metalice fata de tigla ceramica, la fel se intampla si cu multe alte materiale de constructii. Nimeni nu ia in calcul ca traditia nu are pret si o economie facuta poate distruge mult din aspectul satelor romanesti, lucru greu de reparat.
[…] Deficitul de țărani […]
[…] Deficitul de țărani […]