Postat de: Teofil Stanciu | 11/11/2012

Oare cât de căpiați suntem?

Sculpturi de Jin Young Yu. Imagine preluată via: http://synesthesiagarden.com

Am ajuns să trăim zilele în care sunt foarte la modă materialele de re-umanizare a oamenilor. Nu, nu se numesc așa, ci poartă tot felul de titulaturi drăguțe, sofisticate, europene, cool, trendy. Sunt fie articole, fie conferințe, fie seminarii, fie cărți, fie training-uri.

Din ele înveți o sumedenie de lucruri interesante, ca de pildă: cum să-ți iubești copilul, cum să te gândești la binele familiei tale, cum să cooperezi cu ceilalți umanoizi de lângă tine, cum să-ți ții rufele curate, cum să nu muncești până crăpi, cum să-ți ștergi nasul în mod corect, cum să-ți exerciți autoritatea ca om, nu ca canalie, cum să te miști periodic ca să nu te anchilozezi.

Adică lucruri pe care odinioară oamenii le știau și le practicau de la sine, fără îndemnuri sofisticate pentru care plătesc uneori mii de dolari. De unde mi-a venit mie ideea că aceste materiale ne învață lucruri odinioară știute? Stați că vă spun.

Nu sunt un mare fan al cărților care te învață cum să devii influent, siluet, genial, lider, etern etc. Dar s-a mai întâmplat să-mi mai cadă sub ochi câte-un citat, câte-o învățătură crucială, câte un paragraf sau chiar am avut curiozitatea să mai citesc fragmente. Ori am urmărit diverse fragmente video.

Și adesea am constatat cum că autorul de mare succes pretinde că el n-a inventat nimic nou, ci doar a sintetizat mai degrabă ceea ce alții făceau de multă vreme. Nu cred că este vreun leader marcant care să nu se întoarcă spre Biblie și spre istorie ca să-și recruteze exemple de înaintași iluștri care puneau în practică legile lui cu mult timp înainte să fie enunțate.

Vreți să știți care sunt vulnerabilitățile voastre ca lideri? Uitați-vă ce l-a dus pe Napoleon pe Sf. Elena. Eu, speaker-ul de serviciu, nu fac decât să vă furnizez lentila potrivită. Nu vă spun nimic nou, ci doar vă atrag atenția asupra unor lucruri răscunoscute.

Vrei să-ți controlezi greutatea? Păi, duduie, nu mai mânca toată ziua și toată seara ca nehalita. Ah, ești bolnavă, ei bine, atunci n-avem o soluție, du-te mătăluță la doctor și vezi ce zice el. Că noi știm să vorbim numai cu sănătoșii care nu se pot controla.

Sau alta. Iată că ai născut un copil. Poate te surprinde să auzi, dragă mamă, dar trebuie să iubești chestia aia care a locuit în tine 9 luni. De ce? Păi, că doar așa îi poți furniza condiții optime de dezvoltare psiho-socio-somatică. Nu mai ține să spunem că ești mama lui și că e firesc să-l iubești sau că ești datoare…

Sau avem reguli pentru lideri. Nu-i trata pe cei din subordinea ta ca pe niște gunoaie pentru că o să se întoarcă împotriva ta la un moment dat. Ține minte că, deși nu par când îi privești de la înălțimea CEO-ului tău, s-ar putea să fie și ei humanoizi destul de funcționali.

Desigur că am exagerat puțin. Dar spuneți voi dacă n-ați găsit astfel de sfaturi (mai ales prin presa pe care-o citește toată lumea) care te învață cum că ar trebui, în esență, să fii om. Și mereu aflăm că străbunii noștri aplicau treaba asta fără s-o știe. Adicătelea, erau oameni în chip firesc (fugi d-aci, nu se poate!).

Nici nu aveau nevoie să știe, pentru că le venea de la sine. Știau cu toții când cineva ieșea din perimetrul umanității. Nu înseamnă că nu se întâmpla, ci doar că era reperat, căci societatea avea caracteristicile umanității foarte bine impregnate în structura ei.

Acum însă avem nevoie de instrucțiuni, că nu le mai primim în mod natural. Învățăm o grămadă de lucruri despre orice altceva, mai puțin despre umanitatea noastră. De fapt, învățăm noi câte ceva, dar mai mult teorii găunoase, care nu prea țin la tăvăleală.

La școală, umanitatea nu se mai predă decât sporadic, căci nu e materie separată și verificabilă. Ba chiar, în contextul existent, orice manifestare a ceea ce se numea umanitate este văzută ca slăbiciune sau stupiditate.

Așa că numai când ajungem aruncați în viață și suntem obligați să trăim cumva suportabil unii cu alții, ne străduim iar să devenim ceea ce eram prin origine, dar n-am mai fost deprinși să devenim și prin educație.

E de-a dreptul ridicolă și bizară nonșalanța tâmpă cu care ne lepădăm de toată moștenirea cultural-religioasă agonisită cu trudă și anevoie în secole întregi, ca, după ce ajungem pe la 40 de ani, să ne întoarcem spășiți ca să învățăm cum să fim oameni. D-ăia nasoli, de modă veche, dar după recomadări de ultimă oră, ca să ne conservăm iluzia că suntem în pas cu vremurile.

Toate obsesiile pentru diete, pentru parenting, pentru mâncăruri bio, pentru stil de viață sănătos, pentru sport, pentru prevenția afecțiunilor, pentru aforisme esențiale trădează tot atâtea lipsuri. Și când te gândești că toate astea erau firești într-o vreme, nu programate și impuse, nu plătite scump și studiate ca materii teoretice.

Când oile (sau vitele) se comportă neobișnuit pentru specia lor, se spune că au căpiat. Din câte se vede, sigur avem și noi ceva bai la cap…


Responses

  1. Exact asa…Compania noastra e obligata sa aiba saptaminal ore de „safety”. Lucram in office si e foarte dificil sa gasesti saptaminal subiecte despre pericolul la „locul de munca”. In general statul pe scaun prea mult dauneaza si trebuie sa ne miscam ( uraaaa…am gasit un pericol). Tot la citeva luni luam o clasa si un test- sa stim pozitia de stat la computer corecta din punct de vedere ergonomic. Si mai nou incearca sa elimine hirtogaria asa ca pierdem si pericolul de-a ne taia la deget cu marginea vreunei hirtii…”Ridicolul” a luat noi dimensiuni.
    Pentru mine , care am trait pina la 25 de ani in Romania comunista, stilul asta nou de „educatie” seamana grozav cu lecturile lui Ceausescu de pe vremea tineretii mele…blah-blah-blah…si toata lumea aplauda. Macar pe vremea aia aveam un motiv sa o facem- eram obligati. Astazi insa o facem din simt de turma?! Ce oare alt motiv? Sau poate doar prostia?

    • Bag de seamă că aceia care au trăit vremurile comuniste vor începe să aibă nostalgii. Nu de alta, dar atunci, chiar dacă trebuiau făcute anumite chestii stupide, măcar era clar că sunt stupide. Acum și Europa ne servește cele mai bizare gogomănii cu aerul cel mai serios. Dacă ești cât de cât normal la cap și sesizezi ridicolul, sare un puhoi de lume să te acuze că ești așa și pe dincolo, că nu înțelegi înaltele rațiuni ce guvernează aceste îndemnuri stupide.

      • i-au invatat pe oameni sa nu mai gindeasca si sa depinda de guvern sa gindeasca in locul lor. O vreme le-a fost cald si bine si totul pe de gratis. Dar de unde tot iei si nu pui, curind se ispraveste…si atunci sa vezi mirare si…urmarea?!

  2. Cred că toată fuga asta după aflarea lucrurilor pe care deja le știm e din cauză că nu vrem să le recunoaștem față de noi înșine. Am vrea să aflăm că altele sunt explicațiile, altele sunt cauzele problemelor, nu noi. Și atunci ne tot considerăm on the road, deși am ajuns deja, dar ne ținem ochii închiși încă.

    • Asta-i varianta optimistă, Cami. Dar poate că problema e că nu mai știm să le recunoaștem. Că e prea mare confuzie înăuntru…

  3. Cel mai degradant articol pentru un barbat a fost ceva de genul, cum sa faci bonding cu nou nascutul care e copilul tau. Daca am ajuns sa trebuiasca sa fim invatati ceva atit de natural care e in ADN ul ADN ului unui barbat, ce sa mai zicem de restul lucrurilor.

    • Da, simți cum te ia jena în fața pisicilor și a câinilor care se descurcă mult mai bine. Și cocoșul, cu creierul lui de un sfert de porție e în stare să-și apere toate progeniturile (ba chiar în condițiile în care unele nu-s ale lui per se).

  4. Reblogged this on Akara's Blog and commented:
    Acum 2-3 ani citeam un articol despre cum un proaspat tatic sa faca bonding fiul lui nou nascut. Daca am ajuns sa trebuiasca sa fim invatati cu sa ne iubim copiii nou nascuti e grav.

    Dar mai multe detalii pot fi gasite la Drezina.

    • Da, Căline, am citit și eu ceva similar în urmă cu vreun an. M-a enervat, m-a scandalizat, m-a surprins. Am citit-o ca pe-o lectură de divertisment. Prost, dar divertisment. În genul bancurilor slabe: mai surâzi din când în cand, dar nu e mare lucru…

  5. Sunt demersuri de ,,reumanizare” a omului actual care vin sa doveseasca de fapt ,,artificialitatea” acestuia si a lumii in care traieste, pe care a creat-o si care il re-creaza. Este o tentatatie de auto-creare. Un fel de produs de laborator, o oaie Dolly pe doua picioare … Omul isi apartine lui insusi cu tot ce reprezinta.

    • Adicătelea, facem asta ca să uităm de unde provenim și să avem impresia că ne creăm singuri și depindem numai de noi?

      • Cam asa ceva.

        Iar exemplul oitei Dolly l-am dat pentru ca tot ati amintit de capiala.

  6. Din nou foarte bine scris. Lucurile cred ca sunt insa mai complicate. Pe de o parte in acest „how to” cind e vorba de chestinuni de bun simt elementar, imi asum ceea ce scriu, e anglofon la origine, ca si un anumit limbaj cum ar fi „just” „you know” deci un vocabular sterotip si sarac. Trebuie amintit insa ca viata in America, in Australia, unde distantele sunt enorme, unde viata comunitara este construita anume si tipizata, oamenii necunoscundu-si vecinii de alaturi deci ceea ce se intimpla in mod natural in Europa acolo trebuia construit anume. Pe de alta parte viata anglofonului este mult mai tipizata, pragmatica, functionala. Casatoria „works or does not work.” Vedeti deja terminologia, viata de familie la fel. Deci au aparut expertii, expertii care ne invata toate lucurile, lucrurile elementare, ne reinvata bunul simt elementntar. Din nefericire romanii fug dupa ce vine din lumea anglophona si vor sa imite totul fara sa chetioneze pentru ca ei vor sa sa identifice cu ceea ce nu sunt. Si din nefericire viata in Romania imita viata din America sau lumea anglofona, ma refer mai putin la Anglia pentru ca nu cunosc destul viata lor, deplasarile in masina, copii implicati in tot felul de activitati ceea ce face ca parintii petrec mai putin timp cu ei. Ceea ce se pierde aici este tocmai legatura de familie, lucurul cel mai important care construieste un copil.

  7. Imi amintesc ca angajatorul meu platise o persoana care sa ne invete cum sa tinem un discurs. Toate bune si frumoase numai ca discursul trebuia sa il scrii si sa il inveti pe de rost si sa faci anumite gesturi in anumite momente si nu altele. Cind mi-a venit ridul i-am spus ca eu am scris doar ideile principale si ca voi face gesturi pur si simplu naturale doar ca o rog sa imi spuna daca nu cumva sunt excesive. Finalement mi s-a acceptat pozitia.

  8. Revin doar ca sa mentionez ca exista citeva aspecte. Se imita mentalitatea anglofona care pe de o parte este determinata de felul in care s-au construit aceste natinuni de emigranti, apoi anglofonul pare mult mai pragmatic si functional, deci functioneaza si accepta sa i se spuna cum. „Expertii” acestia traiesc din „expertiza” lor, deci este avantajos. Omul de „rind” nu mai gindeste ci isi plateste experti. Si pentru ca viata comunitara nu mai este aceeasi si pentru ca oamenii functioneaza fara sa puna intrebari sau punind mai putine
    iata „nevoia mare” de „experti.”

    Cit despre copil si el a suferit cu schimbarile din societate. Daca pe vremuri mama il tinea in brate ca sa ii dea sa manince acum il pune in hight chair. Daca pe vremuri il ducea de minuta la scoala acum il duce in masina si el e plasat in sapate. Legatura corporala, fizic naturala nu mai este acolo de unde nevoia de a invata cum sa exprimam afectiunea.

  9. Lipsa vietii comunitare a dus si la anumite comportament psihologice. In Franta, si am mai scris aceasta ca si comentariu la un alt articol, se discuta mult despre un personaj clasat in personalitati dificile si care e diagnosticat ca pervers narcisic. S-a pus intrebarea daca individul acesta este un specimen nou sau a existat intodeauna. Sub o forma sau alta el a existat dar atunci cind viata comunitara era mai puternica, cind familia largita era familie el nu putea sa isi exercite practicile, practici care duc pina la uciderea, fara violenta vizibila a victime. Azi cind familia e redusa la mama, tata si copilul el se poate manifesta mult mai usor pentru ca nu este cine sa il denunte si felul lui de a se manifesta nu e vizibil din afara unde el apara ca o persoana decenta cel putin. Victima nu il denunta in general pentru ca el stie sa culpabilizeze victima si ceea ce face poate sa apara ca lucur normal. Deci problema e a victimei care interpreteaza gresit manifestarile lui.

  10. Ei iar am scris perea mutl. Putea fi un articol separat, désolée. Vreau sa mai adaug insa ca poate anumite lucruri pot fi de folos ca acela de a invata sau constientiza exprimarea lucrurilor pozitive. Cred ca noi romanii mai putem invata cite cava in privinta aceasta.

    Maria Istoc, asumind comentariile de mai sus.

    • Constat, din ce spuneți, că, oricum ar fi, tot se înregistrează o alienare a omului. Firește că nu puteau fi analizate cauzele într-un text de blog, nici n-am pretenția că aș putea epuiza subiectul sau că m-aș califica să-l descriu în toată complexitatea. Mă limitez să semnalez și înregistrez comentariile care vin și care adesea mă ajută să înțeleg unele chestiuni sau măcar să îmi precizez propriile poziții.

  11. Nu, e bine ce faceti. E bine ca analizati si demaschati, faut d’un meilleur terme. De mult ma intreb daca nu cumva suntem intr-o directie de idiotenie colectiva. Societatea actuala, mai ales in cele doua tari mentionate si mai ales in America, prima mea tara de adoptinune, merg spre un, sunt deja intr-o mentalitate de functionalism in care oamenii gindesc mai putin si isi fabrica experti pentru a-i invata bunul simt, pentru a gindi in locul lor, etc. nici o indoiala cu privire la aceasta. Imi amintesc vizita unui grup de stundenti de la Calvin College daca nu ma insel, 22 baieti si fete, care ma intreaba la un moment data daca am facut apel la o decoratoare experta sa imi aleg culorile si lucrurile din apartament. Le spun ca nu. Atunci sunt intrebata daca eu nu cunva sunt si decoratoare pentru ca asa se face domnilor. Le spun tot ca nu ba mai mult ca doua fotolii mi-au „coborit” de la etajul 4 si mai dau ceva detalii. Totul era cum am incercat sa potrivesc culorile si lucrurile. Si am incercat sa o fac cu decenta si spirit crestin, adica modestie. Dar cum suntem obisnuiti cu experti…..

  12. Trebuie spus insa ca sunt si situatii unde o interventie din afara, si uneori chiar una specializata e necesara. Am mentionat perversul narcisic, cei ce sunt victime, si care vor stii sa se impotriveasca la un moment dat, este posibil, vor avea nevoie de asistenta psihologica pentru a se reface. Un tata tinar care a crescut intr-o familie cu un tata alcoolic va avea nevoie sa invete cum sa exprime afectiune fata de copilul lui. O mama tinara care nu a avut un exemplu bun in familie s-ar putea sa aiba nevoie de ceva ajutor in cresterea copilului.

    Problema este acolo unde se robotizeaza totul, cind se stereotipeaza cum bine a-ti remarcat in articol.

    Cind viata comunitara era alta ajutorul acesta venea adesea de la vecini, de la rude. Acum……

    Aseara am vizionat filmul East of Eden, facut de marele Elia Kazan dupa cartea lui John Steinbeck. Ei bine rolul comunitati e important in desfasurarea evenimentele. Daca treceti azi prin zona, Salinas sau Monterey veti vedea ca lumea aceea nu mai exista.

  13. Dupa felul in care „evolueaza” lumea de azi va fi cu singuranta nevoie de noi experti. Cind mama, tata si fica su fiul, butoneaza la iphone unul linga altul fara sa comunice, cind copii petrec timpul pe care il petrec la computer vor aparea fara indoiala, pentru ca au aparut deja in anumite tari, psihoze noi, si va fi nevoie de expertii pentru a le „rezolva”. Dar daca s-ar folosi bunul simt, daca partintii si-ar creste copii cum au fost ei crescuti poate ar fi mult mai bine.
    In ziua de azi mama devine in Romania ceea ce este ea in America, soferul copiilor, ca sa ii trambaleze de la o activitate la alta. Multumim Doamne pentru bunicute care ii mai duc de la scaoala si tindindu-i de mina si care poate isi face timp sa le mai citeasca cite o poveste.

  14. Vedeti si acesta e un aspect care face ca Romania seamana cu lumea a III – a. Vorbesc de excesse mai degraba decit de saracie. Nu am vazut saracie care sa ma surprinda, vad insa o „evolutie” intr-o directie, sau graba de a memrge pe un drum care is va avea consecintele ei. Un articol de genul acesta ar trebui sa apara intr-un ziar de ciculatie ca cititorii sa vada ca nu „evoluam” neparat mergind pe drumul acesta.

    Maria Istoc

  15. Imi pare rau pentru incoerenta din ultimul comentariu. Ce vreau sa spun este ca romanii au luat-o pe un drum mult mai rapid decit ar fi fost necesar, si ca, caonsecintele vor veni la fel de repede. Ma tem ca ne pricepem prea tare la imitat dar inainte de a o face nu ne socotim daca merita sau nu sa imitam si nici sa analizam bine ce limitam, de aceea imitatiile sunt adesea de calitate indoielnica. Fara sa mai vorbesc de a pune intrebarea care vor fi consecintele imitatiei, ce consecinte va avea decizia mea de a o lua pe un anumit drum.

    • Nu contest necesitatea experților, ci constat că ei devin tot mai mulți și mai necesari. Și sigur nu vor mai putea ține legătura unii cu alții, așa că ne vor sfâșia la urmă între ei.

      Și ce-i trist e că experții ăștia te poartă mai întâi prin „descoperirile” lor ciudate ca abia într-un final să te aducă la lucruri deja cunoscute. Iar unii sigur se pierd pe drum și iau alte rute, nasoale.

      • Domnule Stanciu, cu atatia experti pe capul nostru care au grija de noi n-ar trebui oare sa ne simtim ca in sanul lui Avram ?

        • Are un evanghelic (cred că-i baptist) o observație care spune cam așa: ne-am dat trupul pe mâna medicului, sufletul, pe mâna preotului/pastorului, iar psihicul pe mâna terapeutului. Și fiecare dintre ăștia ne tratatează ca pe-un mecanism defect, nu ca pe-un om. Știu că întrebarea dvs era oarecum retorică și ironică, dar merita menționat, cred, Stanley Jones, un autor de care îmi aduc aminte cu plăcere.

    • Eu v-am spus la un moment dat in dialogul purtat pe marginea articolului ,,cu cartile” ca noi suntem mai catolici decat papa.

  16. Dar fac bani pentru ca, imi pare rau ca trebuie sa folosesc cuvintul „prostimea” crede ca a invatat ceva. Imi amintesc ca la un moment dat, cind traiam inca in California, cineva ma invita la o serie de seminarii sa invat cum sa ma hranesc conform cu perspectiva biblica. Ii raspund ca o fac deja. Surprinsa persoana ma intreaba cum adica. Ii raspund „cu cumpatare” mirata ma intreba daca cred ca asta e indeajuns si ii raspuns ferm ca da. E bienteles dezamagita ca eu nu fug dupa „invataturile expertului” care asa dupa cum remarca Teofil, te plimba prin lucuri pe care le stii ca sa iti dea impresia pe urma ca te-a invat ceva nou. Vinovat este cel care se dezonoreaza pierzidu-si vremea in felul acesta.

    • Mie îmi plac invitațiile astea la „urs”… Hai să auzi ce spune ăsta, că n-ai mai auzit așa ceva! Toți ne ducem numai la vorbitori unicat, cu rețete garantate. Credulitatea se păstrează la cote înalte.

  17. Inca romanii mai au scuza ca sunt doar abia trecuti de adolescenta cind vine vorba de alegeri de genul acesta. Dar americanii, sau ceilalti anglofoni? Cred ca e vorba de refuzul de a gindi. Luam o reteta, un slogan si am rezolvat problema mai ales daca sloganul pare si smart.


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

Audiatur et altera pars

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: