Mersul la biserică văzut ca datorie

Source: The Editorial Board of the University Society Boys and Girls Bookshelf (New York, NY: The University Society, 1920)
via: http://etc.usf.edu

Fiecare creștin are datoria să meargă la biserică ori de câte ori i se cere. Cam așa sună, nu neapărat (întotdeauna) explicit, imperativul evanghelic privitor la frecventarea bisericii. Poate că nu asta vor să spună pastorii, dar la mine asta a ajuns încă de mic. Și la mulți alții.

Firește că sunt situații când oamenii merg cu bucurie la biserică. Dar sunt destule când se merge fiindcă-i „musai”. Mersul la biserică e perceput ca o îndatorire ce vine la pachet cu confesiunea.

Se știe că evanghelicii au, îndeobște, o frecvență mult mai bună decât majoritarii ortodocși, care dau pe la biserică „din Paști în Crăciun”. Iar acest ascendent trebuie păstrat și cultivat cu perseverență.

Precizez de la bun început că n-am de gând să pun în discuție sub nicio formă necesitatea mersului la biserică. N-am să discut nici dacă e mai bine să fie o întâlnire pe săptămână sau patru. Să nu pot fi supectat că aș încerca să-mi justific eventualele absențe.

Mai fac și precizarea că, în ce mă privește, consider mersul la biserică bun și necesar. Asta ca să fie limpede că nu împărtășesc deloc tendințele separatiste din ultima vreme ce par a susține că mântuirea e posibilă și pe cont propriu și că, dacă nu-ți place ce oferă piața, poți să-ți faci biserica ta de uz individual.

Problema pe care vreau s-o semnalez are de-a face cu modul în care este înfățișat (dacă nu chair conceput) mersul la biserică. Cum spuneam la început, această activitate este privită mai ales sub aspectul datoriei. Cuvântul „trebuie” apare cu o frecvență foarte mare în vocabularul tuturor vorbitorilor de prin bisericile evanghelice. Și, într-un sens au dreptate, căci foarte multe trebuie făcute.Citește mai mult »