De ce-i rău să publici cărți proaste

Via: http://www.ala.org

– Cu aplicație la editurile evanghelice –

Ca să ajungem la „de ce-i rău”, mai întâi trebuie să examinăm o problemă ce poate părea, celor mai puțin avizați, halucinantă: de ce-i bine să publici cărți proaste? Dar mai trebuie lămurită o chestiune. Ce înseamnă cărți proaste?

În opinia mea, cărțile proaste sunt, în primă instanță, toate scrierile care nu vor trece proba timpului. Ar fi un subiect infinit de vast să încercăm să detectăm toți factorii care acționează asupra unei scrieri de-a lungul anilor și care se soldează, în final, cu impunerea unui autor sau a unei cărți în canonul literar-cultural al omenirii. Prin urmare, prefer să iau de bună această selecție pe care o avem – cu mici retușuri de nișă.

Cum se aplică însă acest criteriu la producțiile actuale este o problemă ce merită atenție. Cred că, fără să deschid nici acest subiect prea tare, există oameni care au citit suficientă literatură[1] de calitate încât să poată distinge o scriere bună de una proastă. Și mă refer aici la publicul cititor, nu la editorii de specialitate. Așadar, în virtutea faptului că au avut contact cu multe cărți de valoare, pot deosebi destul de repede și de precis valoarea de non-valoare.

La o primă clasificare, în categoria cărților proaste intră toată literatura de consum, toate volumele publicate exclusiv pentru că așa dictează imperativele cv-ului și orice altă maculatură care fură ochii cititorilor neexeperimentați.

În 50 de ani, probabil că o grămadă de cărți de pe listele actuale de bestseller vor fi înghițite de o binefăcătoare uitare. Dar la fel de probabil e că în 50 de ani o bună parte dintre cititorii de acum vor fi și ei oale și ulcele. Așa că trebuie găsite niște filtre eficiente pentru azi.

Tot în categoria cărților proate se pot include și cele care îndeamnă oamenii să facă lucruri rele. Desigur că acest criteriu e aplicabil numai în măsura în care împărtășești o anumită morală. Poate că e impropriu spus „proaste” și că mai corect ar fi să le numim cărți „nocive”.

În fiecare epocă există astfel de cărți otrăvitoare care, mai ales în vremuri ca ale noastre, sunt impuse de mode și de năravuri nefaste. S-ar putea ca urmașii noștri să le constate potențialul dăunător pur și simplu privind retrospectiv felul în care ne-au modelat apucăturile și ne-au distrus idealurile.

Ceea ce nu înseamnă însă că nu avem încă de pe acum mugurii și semnele care să ne pună în gardă. Deci cred că ar trebui ca lista cărților proaste să le conțină și pe cele dăunătoare.

O categorie aparte a cărților proaste o reprezintă traducerile proaste. Pot fi cărți foarte bune care, „grație” unei traduceri complet ratate, devin automat cărți proaste, fiindcă mesajul lor a fost denaturat în mod fundamental.

Consider că am descris suficient arealul ca să vă faceți o idee cu privire la ceea ce numesc cărți proaste.

Și acum, iată o expunere de motive în favoarea publicării cărților proaste. E bine să publici cărți proaste pentru că, de obicei, sunt relativ vandabile. Fiind ușurele, fără mize importante, prind repede la o largă categorie de cititori. De altă parte, cum avem de-a face mai mai ales cu traduceri, e mult mai rentabil să plătești puțin un traducător superficial, iar pe urmă un redactor de carte fără standarde prea înalte. În câțiva ani te trezești pe piață cu un purcoi de cărți vandabile și ieftin de făcut.

(Adaug aici o paranteză care se impune în mediul evanghelic. Mulți consideră că pot astupa cu preșul „misiunii” sau al „lucrării” pentru Dumnezeu toate neajunsurile traducerilor, toate inconsecvențele morale, toate fușărelile pe care le comit din lene, din ignoranță, din indiferență, din lăcomie sau cine mai știe de ce. Oameni buni, să știți că mai ales tinerii nu mai înghit gălușca asta, schimbați refrenul!)

Ca să fim cinstiți, trebuie să remarcăm că aceste cărți proaste, ușor vandabile, de consum și la modă pot alimenta cu resurse financiare departamente editoriale care lucrează la cărți serioase, atent buchisite și cu conținut de valoare.

Abia acum ajung la tema anunțată în titlu. E rău să publici cărți proaste doar în măsura în care ai o conștiință sensibilă. Altminteri, cărțile proaste sunt mană cerească de vreme ce aduc bani la buget.

Când însă ești mânat în această întreprindere și de altceva decât foamea de câștig, începi să ai probleme. Iată numai câteva dintre ele. Cărțile proaste diseminează o seamă de informații și sugestii extrem de nocive, pe care publicul le ia de bune. Există încă un respect destul de mare pentru carte și cuvântul tipărit negru pe alb.

Aș putea să vă dau destule exemple din mediul evanghelic, unde am oarecare experiență de lectură, cu titluri care pun în circulație năravuri ce pot deforma grav percepția pe care adolescenții o au despre viață, despre iubire, despre căsătorie. Pentru cine e interesat, pot furniza liste cu autori pe care îi consider total contraindicați adolescenților și adolescentelor.

Ca și cum n-ar fi de ajuns că avem cărți proaste traduse din engleză, ne mai procopsim și cu traduceri proaste. Efectul este devastator pe termen lung. Omul gândește în cuvinte, că altfel n-are cum. De vreme ce lui i se furniezează cărți cu vocabular sărac și stereotip, sunt mici șansele ca aceste metehne să nu influențeze și modul de a gândi al cititorului. Ca să nu mai spunem că multe dintre cărțile de teologie sau viață creștină sunt extrem de stereotipe și îmbâcsite.

Colac peste pupăză, au început să existe tot felul de autorași cu bani la teșcherea, săraci în idei, care se vor publicați. Presiunea pe edituri e mare, că respectivii oferă cât li se cere numai să se vadă cu manuscrisul între coperți. Deși, în afară de hârtia ca atare și eventual design-ul coperții, adesea nu mai este nimic valoros în acele cărți.

Prin urmare, cine devine produsul acestor lecturi va fi un om handicapat. Iar marele lui handicap va fi tocmai faptul că nu va fi capabil să-și vadă handicapul. Să alimentezi o piață cu cărți pe gustul unui public astfel formatat înseamnă să semnezi o sentință care să-i condamne la superficialitate, legalism, îngustime, deviații etc.

Din păcate, cei care girează moral – liderii eclesiali, coordonatorii diverselor studii sau seminarii, pastorii – lecturile evanghelicilor sunt, în bună parte, oameni care s-au format după același tipar, cu cărți slabe, prost traduse și mai prost înțelese și păgubos aplicate.

E greu, dacă nu imposibil, de ieșit din acest cerc vicios în care piața cere ceva, editurile trebuie să se conformeze – altminteri sucombă –, piața îngurgitează moloz, produce deviați care vor doar același tip de hrană etc.

Și totuși, nu se poate neglija răspunderea morală pe care o poartă cei care produc materiale pentru piață. Dacă lucrurile ar fi atât de simple și am putea arunca pe editori toată vina, s-ar putea rezolva relativ ușor problema. Însă cei care țin cont de această cerere de carte proastă și o hrănesc au, de obicei, și interese mai elevate, încercând să aducă și lucruri de valoare. Adesea fără succes.

Dilema e grea. Din fericire, spiritul analitic mai puțin ascuțit le oferă multora un confort sufletesc care, chiar dacă-i fals, e resimțit ca autentic. Fericiți editorii care ei înșiși cred că au pus pe piață ceea ce se putea mai bun. Cât despre ceilalți, dilema lor rămâne și conștiința s-ar putea să le mai rezerve surprize.

Sunt convins că soluția nu e una simplă, nici rapidă. Nu poate veni exclusiv de la editori, ci ar trebui să înmănuncheze eforturile părinților, liderilor bisericești, cititorilor înșiși. Or asta presupune multă muncă. Pentru care nu prea avem nici timpul, nici disponibilitatea necesare.

N-am făcut decât să semnalez o boală. Remediu nu cred să fie. Cine se izbăvește o face, de obicei, individual și eventual îi mai ajută pe încă vreo câțiva din preajma lui. Dar poate că celor care nu își sesizează boala nici măcar nu li se cere socoteală pentru ea. Știu și eu?


[1] Folosesc termenul „literatură” în sens larg, cu referire la scrieri din orice domeniu.

Anunțuri

5 gânduri despre “De ce-i rău să publici cărți proaste

  1. Problema e reala si nu e doar romaneasca. Cind eram in America spuneam ca jumatate din cartile zise Crestine ar trebui aruncate. Si am auzit argumentul pe care il mentionati, cartile proaste ne ajuta sa publicam la preturi abordabile cartile de teologie, dictionarele, adica cartile care se adreseaza unei elite. Din nefericire insa cela larg citite sunt cele proaste si pe linga calitatea ieftina a scrisului, mesajul transmis e si el ieftin. In lumea evanghelica franceza lucurile nu se prezinta nici ele prea bine. Un prieten care are o librarie imi spunea ca are nevoie de traduceri din engleza si ce propunea m-a spurprins pentru ca ii cunostea gusturile si stiam ca are o oarecare cultura. Mi-a spus ca publicul lui vine mai degraba din fostele colonii si ca asta cere. Trist. Sunt si cartii bune dar ca sa cumperi carti bune aproape ca esti obligat sa te duci la o librarie catolica sau pur si simplu librariile de la Sorbonne.

    Riscul este ca cei care vin dupa noi, daca nu se schimba ceva, sa aiba mai putine sanse, vorbesc de lumea evanghelica, sa discearna intre calitate si lipsa ei. Sper ca scoala ii mai instrueste insa in privinta aceasta. Cel putin in liceu, cel putin cei care fac les lettres sau partea umanista.

    • De unde se vede, în ultimă instanță, că creștinismul presupune efort. Iar confortul care ne este cultivat (cu sau fără intenții) s-ar putea să fie un păcat foarte grav. Poate că dacă oamenii ar fi îndemnați spre strădanii inclusiv de natură intelectuală (ceea ce i-ar obliga și pe pastori la o altă abordare, mai serioasă, mai profundă, mai temeinică), altfel ar arăta lucrurile. Oricum, se pare că avem totuși și o religie pentru mase…

    • Eu n-am numărat cărțile proaste, Aline, ci doar mi-am manifestat dezaprobarea față de ele. Când aflu că sunt 90%, nici măcar dezaprobator nu mai cred că are rost să fiu…

Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s