De ce-i rău să publici cărți proaste

Via: http://www.ala.org

– Cu aplicație la editurile evanghelice –

Ca să ajungem la „de ce-i rău”, mai întâi trebuie să examinăm o problemă ce poate părea, celor mai puțin avizați, halucinantă: de ce-i bine să publici cărți proaste? Dar mai trebuie lămurită o chestiune. Ce înseamnă cărți proaste?

În opinia mea, cărțile proaste sunt, în primă instanță, toate scrierile care nu vor trece proba timpului. Ar fi un subiect infinit de vast să încercăm să detectăm toți factorii care acționează asupra unei scrieri de-a lungul anilor și care se soldează, în final, cu impunerea unui autor sau a unei cărți în canonul literar-cultural al omenirii. Prin urmare, prefer să iau de bună această selecție pe care o avem – cu mici retușuri de nișă.

Cum se aplică însă acest criteriu la producțiile actuale este o problemă ce merită atenție. Cred că, fără să deschid nici acest subiect prea tare, există oameni care au citit suficientă literatură[1] de calitate încât să poată distinge o scriere bună de una proastă. Și mă refer aici la publicul cititor, nu la editorii de specialitate. Așadar, în virtutea faptului că au avut contact cu multe cărți de valoare, pot deosebi destul de repede și de precis valoarea de non-valoare.

La o primă clasificare, în categoria cărților proaste intră toată literatura de consum, toate volumele publicate exclusiv pentru că așa dictează imperativele cv-ului și orice altă maculatură care fură ochii cititorilor neexeperimentați.

În 50 de ani, probabil că o grămadă de cărți de pe listele actuale de bestseller vor fi înghițite de o binefăcătoare uitare. Dar la fel de probabil e că în 50 de ani o bună parte dintre cititorii de acum vor fi și ei oale și ulcele. Așa că trebuie găsite niște filtre eficiente pentru azi.

Tot în categoria cărților proate se pot include și cele care îndeamnă oamenii să facă lucruri rele. Desigur că acest criteriu e aplicabil numai în măsura în care împărtășești o anumită morală. Poate că e impropriu spus „proaste” și că mai corect ar fi să le numim cărți „nocive”.

În fiecare epocă există astfel de cărți otrăvitoare care, mai ales în vremuri ca ale noastre, sunt impuse de mode și de năravuri nefaste. S-ar putea ca urmașii noștri să le constate potențialul dăunător pur și simplu privind retrospectiv felul în care ne-au modelat apucăturile și ne-au distrus idealurile.

Ceea ce nu înseamnă însă că nu avem încă de pe acum mugurii și semnele care să ne pună în gardă. Deci cred că ar trebui ca lista cărților proaste să le conțină și pe cele dăunătoare.

O categorie aparte a cărților proaste o reprezintă traducerile proaste. Pot fi cărți foarte bune care, „grație” unei traduceri complet ratate, devin automat cărți proaste, fiindcă mesajul lor a fost denaturat în mod fundamental.

Consider că am descris suficient arealul ca să vă faceți o idee cu privire la ceea ce numesc cărți proaste.

Și acum, iată o expunere de motive în favoarea publicării cărților proaste. E bine să publici cărți proaste pentru că, de obicei, sunt relativ vandabile. Fiind ușurele, fără mize importante, prind repede la o largă categorie de cititori. De altă parte, cum avem de-a face mai mai ales cu traduceri, e mult mai rentabil să plătești puțin un traducător superficial, iar pe urmă un redactor de carte fără standarde prea înalte. În câțiva ani te trezești pe piață cu un purcoi de cărți vandabile și ieftin de făcut.Citește mai mult »