Postat de: Teofil Stanciu | 05/10/2012

Cum să te faci sfânt (etapa verbală)

 

biblestudyoutlines.org

Dacă nu greşeşte cineva în vorbire, este un om desăvârşit
şi poate să-şi ţină în frâu tot trupul. (Iacov 3:2)

 

În majoritatea situațiilor cunoscute mie, acest verset e invocat cu sprânceana încruntată spre banca babelor clevetitoare sau, mă rog, spre cei cunoscuți ca bârfitori pătimași. Se admite totuși, cu jumătate de gură (deh, ce să facem?), că toți suntem expuși riscurilor, dar se subînțelege numaidecât că nu e cazul să ne alarmăm prea tare.

Primul și cel mai frecvent nivel de interpretare al acestui verset biblic este cel imediat, care se referă la strunirea limbii. Adicătelea, dacă tăceai, filosof rămâneai. Sunt o mulțime de alte ziceri care elogiază tăcerea sau vorbirea precaută. Și pe bună dreptate.

Dar această interpretare minimal(ist)ă nu satisface câteva dintre principiile fundamentale ale creștinismului și, în ultimă instanță, ale realității. Toți știm că nu doar ce iese pe gură poate fi otrăvitor, ci și ceea ce se coace în minte. Plus că unii vorbesc puțin, rar, cu auditoriu restrâns, însă scriu mult și veninos. Deci limba e cuminte, dar desăvârșirea e hăt departe.

Cred, de aceea, că e obligatoriu ca acest precept biblic să fie extins și la scris, și la gândul nerostit. Două sunt motivele pe care le invoc în sprijinul acestei extrapolări. Mai întâi, și scrisul, și gândirea lucrează cu același material folosit de limbă: cuvintele. În afara cuvintelor, scrisul și gândirea sunt, practic, imposibile actualmente. Iar al doilea argument e că ideea de desăvârșire capătă dintr-odată o dimensiune mult mai amplă, ce se potrivește mai bine cu felul în care credința afectează viața.

Celor care se îndeletnicesc măcar din când în când cu scrisul – și care au și niscai standarde pentru această activitate – le este cunoscută instabilitatea cuvintelor, dificultatea cu care se fac vehicule cinstite ale ideilor. Adesea cuvintele deturnează sensul gândului, îl atrag în tot felul de capcane. Cât de greu e uneori să șlefuiești ideea conferindu-i toate nuanțele pe care le-ai dori…

Lupta cu cuvintele e permanentă, căci, în momentul în care te simți stăpân pe situație, ești aruncat de trufia firii în comentarii periculoase, în rostiri inutile. E foarte ușor să treci de linia până la care cuvintele rămân decente, înțelepte, juste, precise, fidele, modeste.

Această luptă este cunoscută însă și indivizilor fără veleități scriitoricești. Gândiți-vă numai la dificultatea pe care o încearcă fiecare, măcar de câteva ori în viață, când vrea să-și exprime anumite trăiri afective intense. Cel mai adesea trebuie să facă niște comparații, pentru că nu poate spune ce simte, ci doar cu ce seamănă. „M-am simțit de parcă pluteam” – prea puțini suntem familiarizați cu levitația, dar toți înțelegem descrierea acestui sentiment.

Așadar, se întrevede încă un nivel al desăvârșirii ce trebuie atins: identitatea deplină dintre gând/emoție și cuvântul care-l exprimă. Cine reușește să formuleze foarte precis ceea ce gândește și ceea ce simte e deosebit de privilegiat. De câte explicații suplimentare am fi scutiți cu toții dacă am deține această abilitate…

N-am spus încă nimic despre valoarea morală a cuvintelor, gândurilor și emoțiilor. E drept că este deja un mare câștig când cineva reușește să stăvilească puhoiul de cuvinte obscene, murdare, jignitoare, agresive, usturătoare pe care l-ar putea potopi asupra semenilor.

Dar dacă aceste cuvinte se nasc totuși în minte, avem o nepotrivire între gând și rostire. Deci desăvârșirea încă nu poate fi clamată. Cel puțin nu deocamdată. Atâta vreme cât gura trebuie să se încleșteze pentru ca să nu dea frâu liber vorbelor de ocară, se cheamă că avem un bun autocontrol, dar până la desăvârșire mai e cale lungă, fiindcă limba ar trebui să fie în armonie cu restul ființei.

Tot aici trebuie invocată și contribuția voinței. Nu e totuna dacă limba este strunită de rușine sau din iubire. Oricum e bine că e strunită, dar trebuie să admitem că există o diferență calitativă între tăcerea de frica bătăii, de pildă, și cea determinată de un sentiment de profundă afecțiune față de cineva. Nu-i totuna de ce taci. Iar idealul creștin stabilește ca toate lucrurile să fie făcute „din dragoste”. O minimă experiență de viață ne obligă să recunoaștem că uneori poți să taci „din duh de ceartă” sau din răzbunare. Iar asta nu-i virtute.

O altă problemă ce trebuie ridicată e cea a momentului în care nu trebuie să vorbești și a celui în care nu trebuie să taci. În jurul acestei alegeri gravitează virtuți precum înțelepciune, dreaptă-socotință, curaj, cinste, discreție, cumpătare, blândețe, dragoste, compasiune, vulnerabilitate, altruism etc. Dar și ispite precum trufie, lașitate, viclenie, răutate, cruzime, indiferență, mojicie etc. Astfel încât nu cred că greșesc spunând că toată ființa participă la ceea ce rostește limba la un moment dat – mai ales în situații cheie.

Se vede treaba că, dacă există o dizarmonie, o disfuncționalitate în interiorul persoanei, cu siguranță ea se va răsfrânge și în afară prin cuvântul rostit sau scris. Aceasta e primejdia care îi paște pe toți oratorii și pe toți cei ce scriu frecvent. Dar și pe oamenii fără abilități speciale în folosirea cuvintelor.

De dorit ar fi, după cum reiese, ca lumea interioară și expresia ei verbală să fie într-o armonie deplină. Abia atunci putem vorbi despre desăvârșirea celui care știe cum să-și folosească limba. Căci abia atunci limba exprimă ceea ce vine dinăuntrul persoanei, iar ceea ce vine de acolo este bun.

Nu-i de ajuns (chiar dacă-i un pas important) să nu rostești răul, e mult mai nobil să nici nu-l gândești, pentru ca pe traseul dintre minte/afect/voință și limbă să nu fie nevoie de baraje. Cel puțin eu cam așa cumva percep desăvârșirea.

Așadar, putem conchide că versetul nu are de-a face în primul rând cu bârfa și ar fi o eroare să fie aplicat într-un sens sărac, limitat, numai la cosmetizarea vocabularului pentru ca individul să dea bine în poza confesională sau în cv-ul mental personal. Astfel de aplicații nici nu merită luate în seamă, pentru că nu fac decât să instituie niște norme seci, care devin repede șabloane stupide, aplicate (mai ales, dacă nu chiar exclusiv) altora.


Responses

  1. Cum dai tot în marea relativizării arunci totul, Teofile🙂

  2. Indemnul a fost lansat intr-o perioada in care ideile se vehiculau mult mai mult pe cale orala decat in scris. De aceea ultima forma de comunicare nu este mentionata de apostol. Dar adevarul e ca scrisul poate face mai mult rau decat vorbitul.

    Vorba volens, scripta manem.

    Sa ne gandim la scrierile apocrife. Ele pot data din epoca apostolica. Dar nu au fost recunoscute de biserica si astazi au devenit o sursa de sminteala. ,,Or spune adevarul ? N-or spune adevarul ? Or cuprinde doar o parte din adevar ?” sunt intrebari pe care destul de multi si le pun astazi pentru ca autorii respectivi nu s-au limitat numai la vorba.

    • expresia latina suna cam asa: Verba volant, scripta manent!

      • Corect. Asum greseala.

    • Am invocat și scrisul doar pentru a sugera cum se poate lărgi puțin aria de discuție fără a trăda spiritul textului. Accentul este, cum sigur ați observat, pe ideea adâncirii acestui text. Interiorul e mai important decât exteriorul. Sau e cel puțin la fel de important. În mediile evanghelice, există mereu această ispită a cantonării în zona păcatelor și virtuților vizibile.

  3. Nu inteleg remarca excesiv de negativa a unui comentator, cred ca ar fi suietabil sa se explica. Trebuie sa remarc si eu insa ca, daca textul se vrea o exegeza a pasagiului din Iacov, sigur ca nu isi atinge scopul si aici voi reveni. Inainte insa vreau sa comentez la comentariile care afirma ca vorba, cuvintul rostit, e mai putin important decit cel scris. Daca ne uitam la pasagele creatiei din Genesa vedem ca Dumnezeu a SPUS si s-a facut. Dumnezeu a rostit si creatia a aparut. Exceptie face doar creerea omului. Sunt si alte texte in Biblie care vorbesc despre vorbe, sau buze, sau gura, sau limba cum e in pasajul din Iacov, subliniind tocmai importanta vorbei rostite. Daca e sa privim din perspectiva psihologica acolo fara indoiala accentul se pune si mai mult pe vorba rostita, pe gest, pe tonalitatea vocii sau inflexiunile vocii. Si daca Cuvintul a creat, cuvintul poate sa ucida. Aseara am aflat despre un caz care s-a sfirsit nu doar in tribunal ci cu inchisoare, si totul s-a pornit de la vorbe, vorbe care au ucis si care au influentat un parcurs negativ care a sfirsit in crima. Pentru Eugen care lucreaza la biblioteca poate a-ti avut ocazia sa cititi despre perversul narcisist, diagnosticat de francezul Racamier, ei bine acesta sfirseste prin a distruge, a ucide cu vorba, atunci cind actioneaza in familie, chiar fara a ridica tonul de acceea e un tip foarte dificil de depistat. Mai mult inca isi construieste o imagine atit de buna in afara incit nimeni nu il banuie. Oricum fie ca a-ti citit despre el sau nu psihologii vor spune ca vorba poate sa inalte sau sa distruga si asta am experimentat toti la un nivel sau altul.

    • Nu am citit nimic despre personajul cu pricina. Dar nu e timpul pierdut. Va multumesc oricum pentru sugestie.

      Cuvantul Domnului este atlceva decat cuvantul omului.

      Ultimul poate face multe rele prin cuvantul rostit, nu contest asta, dar cuvantul scris se raspandeste mult mai departe si … ramane. Nu se pot compara cele doua forme de comunicare decat daca aducem in ,,sprijinul” vorbei emisiunile radiofonice sau televizate.

      Biblia se refera la o perioada cand informatia se vehicula mai mult pe cale orala. Nu puteai face propaganda in scris pentru simplul fapt ca majoritatea populatiei nu stia sa citeasca. Scrisul era doar pentru initiati.

      Vorba poate sa distruga dar incomparabil, in istorie cuvantul scris poate face ravagii mai mari.

      La fel se poate spune despre beneficii care pot fi mai extinse si mai durabile in urma scrisului decat in urma vorbitului. Dvs. va referiti la Biblie si ca la o suma de vorbe rostite, dar ca om actual aveti acces la ele datorita faptului ca acestea au fost candva scrise si au ramas pana in prezent.

      • Desigur o traditie se perpetueaza si oral dar cuvantul scris prezinta o siguranta mai mare. Amintiti-va cate opinii a schimbat, cate voci a obligat la tacere sau le-a aprins mai tare descoperirea manuSCRISELOR de la Marea Moarta.

        • Da, in epoca in care este scris Noul Testament traditia orala e foarte importanta. Sunt de acord si cu faptul ca ceea ce este scris ramine. Asta nu inseamna insa ca nu putem inalta sau ucide cu vorba. Deci suntem responsabili.

  4. De fapt paragraful de incheiere a d-lui Stanciu este destul de correct chiar daca nu foloseste etichete psihologice.

    • Răspund aici și la comentariul anterior. Nu am intenționat să fac exegeză, ci să dovedesc că un anumit tip de exegeză populară, destul de frecvent folosită, neglijează importante aspecte ale realității. Dacî e să facem aplicații, atunci sigur trebuie să ținem cont, în cel mai profund spirit creștin, de tot ceea ce există, de tot ce suntem și de tot ce facem. Minimalizările astea confortabile sunt păguboase. Cred că p-aici pe undeva e sensul textului meu.

  5. Sunt de accord cu d-vs D-le Stanciu dar cit priveste practica nu ne ramine decit sa incercam si sa constatam ca trebuie sa incercam din nou si din nou. Sunt pentru introspectie, atfel ajungem niste ipocriti dind altora lectii pe care nu le punem in practica noi isine. Dar e un drum, un parcurs, desavirsirea va venii in alt spatiu si timp.

    • Nici nu aveam pretenția că vom obține foarte ușor vreun rezultat. Nu am încă o opinie vizavi de desăvârșire. Nu știu dacă se atinge pe pământ sau numai în cer. Înclin să cred că cine devine desăvârșit se înalță la cer pentru că nu-l mai suportă pământul. Dar dezideratul rămâne.

  6. Dezideratul, dorinta, inaintarea pe cale ar trebui sa fie motorul care ne propuleaza inainte pe calea pe care nu mergem singuri ci suntemi condusi de Duhul lui Dumnezeu a carui rol nu trebuie ignorat. Si intr-adevar, cum spuneati, textul nu se refera la clevetitori ci la noi toti, dar scapam repede aratind cu degetul spre ceilalti.
    Cit despre perfectiune poate imprumut parerea lui C.S. Lews care scria ca nu putem intra in prezenta lui Dumnezeu in starea in care plecam de aici ci ca va fi un purgatoriu chiar daca el va fi doar acela de o clipita de care se vorbeste in Tessaloniceni, vom fi schimbati intr-o clipita. Dar drumul, parcursul, trebuie facut de aici si de acum.

  7. Am reciti textul din Iacov, o epistola cu principii exigente fara indoiala, si textul la care va referiti nu numai ca nu se adreseaza clevetitorilor ci pare sa se adreseze celor care dau invataturi si care se expun la o judecata mult mai severa. In romaneste este un proverb, daca nu ma insel, care zice sa faci ce zice popa si nu ce face el. Ma tem ca prea multi din cei ce dau invataturi le dau doar altora, dar nu este treaba mea sa judec. Judecata va veni de sus. Ce este sigur, este ca suntem indemnati sa imitam pe Dumnezeu, Ephes. 5.1, text care m-a socat, La Bible de Jérusalem, versiunea franceza, scriie; „Da, sa incercam sa imitam pe Dumnezeu” ceea ce implica un act de vointa, de angajament, de effort.”

    Si da cunvintul nerostit este si el vinovat, de altfel Biblia scrie despre el (imi place ca in romaneste, ca si in franceza, avem doua cuvinte; vorba si cuvint), deci vorba nerostita e si ea periculoasa daca gindul rau e acolo, poate chiar mai periculoasa pentru ca cel care ar putea fi victima nu poate sa previna ce i s-ar putea intimpla?

    Un alt text care m-a socat de asemena este P. 12 unde se vorbeste despre vorba ligusitoare, si ea este dezaprobata si vinovata.

    • Și ce ne facem fără lăudători? Cum ne descurcăm în toate cele? Și ei ce se fac fără idolii lor? Din păcate, ar fi nemaipomenit ca aceste întrebări să fie doar un exercițiu retoric, ironic. Dar am văzut prea multe… și prin bisericile noastre. Lingușeala e o armă foarte folositoare.

  8. […] pe gură? Cum vă învățați copiii să-și controleze accesele de furie? Dacă admitem că exită o legătură strânsă între cuvânt și caracter, în ce măsură socotiți că vă caracterizează derapajele sau, mai degrabă, regretele […]


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

Audiatur et altera pars

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: