Cum să te faci sfânt (etapa verbală)

 

biblestudyoutlines.org

Dacă nu greşeşte cineva în vorbire, este un om desăvârşit
şi poate să-şi ţină în frâu tot trupul. (Iacov 3:2)

 

În majoritatea situațiilor cunoscute mie, acest verset e invocat cu sprânceana încruntată spre banca babelor clevetitoare sau, mă rog, spre cei cunoscuți ca bârfitori pătimași. Se admite totuși, cu jumătate de gură (deh, ce să facem?), că toți suntem expuși riscurilor, dar se subînțelege numaidecât că nu e cazul să ne alarmăm prea tare.

Primul și cel mai frecvent nivel de interpretare al acestui verset biblic este cel imediat, care se referă la strunirea limbii. Adicătelea, dacă tăceai, filosof rămâneai. Sunt o mulțime de alte ziceri care elogiază tăcerea sau vorbirea precaută. Și pe bună dreptate.

Dar această interpretare minimal(ist)ă nu satisface câteva dintre principiile fundamentale ale creștinismului și, în ultimă instanță, ale realității. Toți știm că nu doar ce iese pe gură poate fi otrăvitor, ci și ceea ce se coace în minte. Plus că unii vorbesc puțin, rar, cu auditoriu restrâns, însă scriu mult și veninos. Deci limba e cuminte, dar desăvârșirea e hăt departe.

Cred, de aceea, că e obligatoriu ca acest precept biblic să fie extins și la scris, și la gândul nerostit. Două sunt motivele pe care le invoc în sprijinul acestei extrapolări. Mai întâi, și scrisul, și gândirea lucrează cu același material folosit de limbă: cuvintele. În afara cuvintelor, scrisul și gândirea sunt, practic, imposibile actualmente. Iar al doilea argument e că ideea de desăvârșire capătă dintr-odată o dimensiune mult mai amplă, ce se potrivește mai bine cu felul în care credința afectează viața.

Celor care se îndeletnicesc măcar din când în când cu scrisul – și care au și niscai standarde pentru această activitate – le este cunoscută instabilitatea cuvintelor, dificultatea cu care se fac vehicule cinstite ale ideilor. Adesea cuvintele deturnează sensul gândului, îl atrag în tot felul de capcane. Cât de greu e uneori să șlefuiești ideea conferindu-i toate nuanțele pe care le-ai dori…

Lupta cu cuvintele e permanentă, căci, în momentul în care te simți stăpân pe situație, ești aruncat de trufia firii în comentarii periculoase, în rostiri inutile. E foarte ușor să treci de linia până la care cuvintele rămân decente, înțelepte, juste, precise, fidele, modeste.

Această luptă este cunoscută însă și indivizilor fără veleități scriitoricești. Gândiți-vă numai la dificultatea pe care o încearcă fiecare, măcar de câteva ori în viață, când vrea să-și exprime anumite trăiri afective intense. Cel mai adesea trebuie să facă niște comparații, pentru că nu poate spune ce simte, ci doar cu ce seamănă. „M-am simțit de parcă pluteam” – prea puțini suntem familiarizați cu levitația, dar toți înțelegem descrierea acestui sentiment.Citește mai mult »