De ce (nu) mergem la biserică?

Editura Casa Cărţii

Poate n-ai spus-o cu glas tare, dar ai gândit-o. Ori poate că nu te plictiseşti, ci pur şi simplu, din cine ştie ce motive, trebuie să te sforţezi să mai dai pe la biserică. Dacă nici nu ţi-a trecut vreodată prin minte, nici nu i-ai auzit pe alţii plângându-se de biserica lor, atunci sigur această carte nu e pentru tine. Fiindcă vorbeşte despre probleme care-ţi sunt cu totul străine.

Dacă însă te-a încercat măcar într-o duminică dimineaţa ispita de a alege altceva, mai „interesant” decât mersul la biserică, ştiut fiind că „oricum n-o să se întâmple mare lucru” acolo, atunci sigur merită să citeşti cartea.

S-ar putea ca tu să ai o problemă, după cum s-ar putea ca biserica la care umbli să aibă nişte neajunsuri. Oricum, la un moment dat va trebui să priveşti situaţia în faţă, fără menajamente, fără ocolişuri. Va trebui să te opreşti şi să te…

Vezi articolul original 597 de cuvinte mai mult