Na, că mă pun și de-a curmezișul unui curent culturalizant care îndeamnă cu înfocare la lectură. Nu cred că-i e rău să îndemni oamenii să citească, dimpotrivă, cred că e foarte importantă lectura, însă sunt departe de a crede că lectura e un lucru bun în sine.
Firește că e mai bine să citești decât să te uiți la televizor. Creierul are mai multe de câștigat de pe urma efortului lecturii, spun cei de meserie și o spune și simțul comun. Dar, în afară de acest beneficiu cert, lectura ca atare nu conține virtuți tainice.
Înainte să se fi inventat televiziunea și radioul, oamenii acumulau o seamă întreagă de deprinderi nocive din lectură. Nimeni nu m-ar putea convinge că diavolul se ascunde numai în telecomandă sau vine exclusiv pe cablul de internet.
Prin simplul act de lectură, nu se formează discernământ moral, ci, cel mult, se rafinează simțul cultural, dar nici asta nu-i sigur. Așa că, în cazul fericit, în loc de un manelist care vorbește incoerent și vede peste tot dușmani, bani și renume, te alegi cu un individ viclean, uns cu toate alifiile, care te lingușește și te amețește, ca apoi să se înfrupte cu rafinate satisfacții estetice de tot ce a acumulat.
Câți dintre cei ce încurajează lectura ar fi încântați de un cititor care se delectează ani întregi numai cu Sandra Brown sau exclusiv cu Cioran și Nietzsche sau care citește și recitește la infinit Mein Kampf, Manifestul Partidului Comunist și Capitalul?
După părerea mea, nu există nicio garanție că un cititor va face un salt spre lecturi mai profunde decât dacă sunt întrunite câteva condiții. Contactul nemijlocit cu cititorii din anticariat îmi furnizează și argumente vii pentru această ipoteză. Am clienți care, deși vin de ani de zile, caută exact același tip de carte. Orice altceva este, din punctul lor de vedere, o „prostie” sau o „pierdere de vreme”.
Iată câteva dintre condițiile pe care le consider necesare progresului în privința preferințelor de lectură. Lista pe care o sugerez e doar o schiță din care pot să lipsească unele și să fie adăugate altele. Ordinea e aleatorie.
E de mare folos pe acest traseu inițiatic să ai un soi de îndrumător sau mentor. El există inevitabil, fie în persoana unui dascăl, fie în cea a unui părinte, a unui prieten mai în vârstă, a unui frate mai mare etc. Cu cât acest îndrumător e el însuși inițiat în lecturi mai de soi, cu atâta cresc șansele ca și „discipolul” său să urmeze un drum ascendent.
Ar trebui, apoi, să există și o aspirație, un dor lăuntric al cititorului de a înțelege mai mult din ce trăiește. Această nevoie nu poate fi indusă, ci, în cel mai bun caz, încurajată atunci când, mai ales în anii adolescenței, se manifestă fie și sporadic.
În orice caz, e importantă intenția cu care citește cineva. Citește doar ca să poată face pe deșteptul? Citește pentru că vrea să cunoască? Citește pentru că vrea să se edifice spiritual? Citește ca să poată să-i manipuleze pe alții?
Voința cititorului de a citi lucruri pe care timpul le-a dovedit ca valoroase este o altă condiție a progresului. Doar cu scriitori marginali și obscuri nu faci treabă. Oricum ar fi, marile adevăruri ale umanității sunt adunate în capodoperele unanim recunoscute. Verificăm asta prin aceea că, citind, ne regăsim cu toții în ceva din ce spun Dostoievski sau Kafka sau Dickens.
Tot de voința cititorului ține și perseverența. Numai stăruind în această deprindere, în ciuda tentațiilor tot mai numeroase și mai versate, un cititor poate progresa. Și voința se leagă adesea de scopul vizat.
Lectura în sine nu poate face pe cineva mai bun sau mai cinstit, mai amabil sau mai uman decât în măsura în care omul respectiv urmărește aceste virtuți mai mult sau mai puțin explicit. Sau măcar e dispus să se lase influențat de ele atunci când i se înfățișează.
Dacă citești ca să te faci mai rău, mai porc sau mai viclean, nu văd ce te-ar putea împiedica să ajungi așa cum intenționezi. Biblioteca lumii e infinită și oferă fiecăruia ce-i poftește inima.
Ajugem astfel la o altă condiție, cea a autorilor citiți. Când un cititor rămâne captiv în orizontul unor autori cu mintea tulbure, are nevoie de o revelație sau de o minune ca să depășească chingile care l-au legat.
La fel ca peste tot, există scriitori onești și există scriitori parșivi. Cu cât sunt mai recenți, cu atât e mai dificilă departajarea. Timpul mai face nițică ordine p-acolo, dar nu suficientă.
Se spune că Goethe i-a determinat pe mulți să-și pună capăt zilelor, la fel și Cioran. Nu știu dacă au intenționat asta. Fiecare scriitor are anumite intenții când scrie, iar astea pot fi mai malefice sau mai serafice, după caz.
Parcă am mai spus o dată chestia asta pe blog: nu cred că index-ul catolic era o prostie, ci mai degrabă l-aș socoti un semn al preocupării Bisericii pentru sufletul omului și, prin urmare, l-aș considera un util ghid de lectură. Cine vrea să citească și altceva n-are decât, însă măcar a fost avertizat care sunt pericolele.
Aș mai adăuga la aceste condiții și disponibilitatea omului de a se lăsa transformat de ceea ce citește. Asta presupune că plecăm de la prezumția că ne lipsește ceva. Deci vorbim despre o formă de modestie, de smerenie.
Pentru creștini, lectura este însoțită de aceleași pericole ca orice altă activitate umană. E doar unul dintre terenurile pe care se poartă inevitabilul război spiritual.
Prin urmare, lectura nu e bună sau rea în sine, ci e doar un mijloc ce prezintă câteva avantaje „tehnice”. De acolo în sus, totul ține de vremuri și împrejurări, de destin și alegere, de fiecare cititor în parte.
Cu drezina 
[…] https://drezina.wordpress.com Share this:FacebookTwitterLinkedInLike this:LikeBe the first to like this. […]
Inca odata excelent. Nu ma pot impiedica sa repet aprecierea, desi de data aceasta, la o privire rapida mi-am zis: ” Ce se intimpla, este impotriva lecturii?” E bine scris. Poate nu destul de pozitiv dar poate asta incita cititorul sa il citeasca pina la capat.
In urma cu anii de zile citeam in US o carte scrisa de Neil Postman si intitulata „Amusing Ourselves to Death.” In care analizeaza influenta imaginii asupra contemporanilor si sublinieaza avantagele lecturii. Ca o paranteza am vazut ca, cartea se gasete si pe internet in forma PDF. De atunci se vor fi scris altele si desigur citeva in franceza dar pentru ca franceza se citeste astazi mai putin in Romania nu le mentionez.
Cred ca imaginea este mai periculoasa, si ca lectura acorda cititorului timpul de a gindi la ce citeste, la a fi de accord sa nu cu parerea autorului dar pentru asta trebuie dezvoltata o deprindere desigur. Era o vreme cind se facea critica literara la liceu. Nu stiu daca se mai face acum, oricul trebuie si aici o educatie si educatori, si sigur ca mediul influenteaza si el sau este in sine un educator indirect.
Vad ca am citeva greseli de frape, cum spun francezii,l in loc de m sau mai situ si eu, deci suze. Despre cartea lui Postman, da, nu e recenta dar nu e nici prea veche sa nu comunice. Este insa dinaintea internetului. Cu atit mai mult imaginea invadeaza cu internetul iar puterea de reactie a individului e limitata. Si din nefericire, lucur pe care nu pot sa il explic suficient, desi faptul ca devenim din ce in ce mai mult consumeristi si activisti decit persoane care analizeaza, care se opresc sa gindeasca (imi place cufintul francez réléchir pentru ca implica idea de proces, adica de timp, de durata) este lipsa de discernamint care pare ca devine tot mai acuta, sau creste in loc sa se diminueze azi cind oamenii sunt educati in mai mare numar. Ma refer aici si la, chiar daca poate nu e locul dar pentru ca vorbeam de discernamint, la demagogiile propagate de politiquement correct la care fac alergie.
Încă n-am citit nimic temeinic despre diferența dintre imagine și cuvânt. Am parcurs niște articole bine scrise, dar cartea (Homo videns) pe care o am în bibliotecă mă așteaptă încă. Mi-e clar însă din cât știu până acum și din experiența proprie că e de preferat lectura. Totuși, cum ziceam, nu-i de ajuns că citești.
Eu sunt unul dintre putinii care au descoperit placerea lecturii ceva mai tarziu. Insa descoperita fiind, nu m-a parasit pana in prezent si nu sunt sanse sa ma paraseasca prea curand. De altfel si mediul in care lucrez (Biblioteca Academiei Romane) ma stimuleaza.
Cred, la fel ca autorul articolului, ca lectura in sine te poate forma doar ca om de cultura (eventual), dar in niciun caz ca OM. Sa nu uitam ca marii teoreticieni ai tuturor ororilor petrecute de-a lungul timpului in lumea noastra au fost mari docti. Orice porcarie majora, petrecuta la scara mare, isi poate gasi justificare in operele unor astfel de ,,biblioteci ambulante”.
Apoi conteaza foarte mult CUM citesti un text, mai precis interpretarea pe care i-o dai. O opera complexa, pe langa numeroasele avantaje prezinta si un ,,dezavantaj” si anume acela ca se preteaza usor la rastalmaciri. Sa luam numai exemplul Scripturii: cate directii crestine atatea interpretari. Toate se revendica de la aceeasi sursa. E adevarat, catolicii si ortodocsii adauga si Sfanta Traditie, dar aceasta este si ea o forma de interpretare a Bibliei. Nu sunt in masura sa dau verdicte: care orientare crestina interpreteaza mai bine Sfanta Scriptura sau care o rastalmaceste mai rau. Am vrut doar sa atrag atentia ca sursa in sine are o importanta limitata.
Pot exista neintelegeri dar pot exista si rele intentii, mai ales cand CARTEA devine sursa de justificari ale unor actiuni politice. Mai exista si reversul, autori geniali, supralicitati politic intr-o perioada, sa cada intr-un mod nemeritat in desuet sau sa fie chiar combatuti cu vehementa in alta perioada.
Tragem din toate acestea concluzia ca lectura este o operatiune mult mai grea decat se crede la prima vedere. Si eu vad ideala solutia unui mentor. Sau macar acumularea unor cunostiinte semnificative de cultura generala, inainte la a se trece pe un segment mai restrans.
Aminteati in textul dvs. de acei cititori care intrau de o mie de ori in acelasi anticariat si solicitau aceeasi care. Am sa va spun ceva trait de mine in anii studentiei. Eu am terminat Artele Plastice. Aveam un coleg ,,indragostit” de Kant. Era fanatic. Pretindea ca a inteles esenta filozofiei marelui german. Tipul, oltean sadea, nu pierdea nicio ocazie sa se remarce ca ,,kantist” (cacafonie intentionata) luandu-si peste picior colegii. Vorbeai de politica el iti reprosa ca nu intelegi bine ce se intampla pentru ca … uite … Kant spune ceva despre asta in Critica puterii de judecata si tu … de… n-ai citit, esti limitat. Vorbeai despre pictura, la fel. Vorbeai despre fotbal, la fel. Mai mult decat atat, de la colegi a trecut la profesori. Isi facuse un obicei de a se ridica in timpul cursului intrerupand profesorul cu o intrebare ,,incuietoare” din Kant. Desigur pleca de la o fraza a profesorului dar el dorea sa se asigure ca acesta il citise pe Kant mai intai, altfel pedagogul nu avea dreptul sa rosteasca acea fraza. Chiar daca fraza respectiva se referea la ceva foarte concret din domeniul istoriei sculpturii sau al anatomiei artistice.
Prin anul doi aveam si cursuri optionale de filosofie. Erau mai mult niste discutii libere la care colegul cu pricina participa pe post de ,,vioara nr. 1”. Intr-o buna zi, intr-un ,,delir” al argumentatiei, ,,luandu-se la tranta” cu toti colegii, le reproseaza acestora ca sunt niste oameni care nu l-au citit pe Kant. Unul dintre colegi ii raspunde ca filosoful e mare dar Biblia este si mai mare. ,,Dar… bine …” raspunde olteanul, ,,Biblia e mare pentru crestini, dar sunt adeptii altor religii care au alte carti sfinte”. ,,OK” i s-a raspuns, ,,nu vrei sa citesti Biblia, incearca atunci Coranul.”. Stiti care a fost raspunsul ,,kantistului” ? ,,Da … ce carte e asta ca eu nu am auzit de ea”.
Atunci am inteles perfect zicala romaneasca ce ne indeamna sa ne ferim de omul care a citit numai o singura carte.
Exemplul Bibliei mi se pare și mie revelator. Cu atât mai mult cu cât creștinii sunt convinși (și nu cred că greșesc) că procesul hermeneutic e influențat de Duhul Sfânt. Nu? Așa că, dacă și în acest caz lectura poate fi denaturată, atunci lecturile din Sartre, Tolstoi, Hemingway sau orice al autor cu siguranță sunt mult mai failibile, având în vedere că și autorii lor sunt departe de a fi inspirați divin.
Cât despre colegul pasionat de Kant, povestea e antologică. Nu l-o fi învățat Kant măcar să-și mascheze ignoranța sub o întrebare ambiguă?
Totul poate fi denaturat. Totusi, mai bine sa citim decat sa nu citim. Dar mai cred ca invatarea cititului de carti nu se petrece odata cu invatarea alfabetului.
Cat despre colegul ,,kantist” … ce sa-i faci. Era oltean neaos. Spunea lucrurilor pe nume.
Grav nu e ca nu stii, ci ca nu-ti dai seama ca nu stii.
PS: N-am nimic cu oltenii.
Ba și mai grav e să fii mândru că nu știi și să transformi ignoranța într-o virtute de urmat și pentru alții.
Nu stiu domnule Eugen daca aveti dreptate cind ziceti ca autorii celor mai mari orori in istorie au fost docti, sau depinde ce vreti sa spuneti prin docti. Nu vad in ce Hitler a fost doct. O fi citit el anumiti autori dar simburele raului era acolo si a cautat doar, prin ceea ce a invatat, prin ceea ce citea poate, sa il cultive si sa il dezvolte. El facuse de mutl un pact cu deavolul cum spunea comentatorul unui documentar foarte bine realizat si difuzat pe un canal francez care de altfel nu are nici un fel de simpatie fata de Chrestinism. Oameni ca el au decis sa faca raul, nu vreau sa intru in niste detalii psihologice, si au depus toata osteneala ca sa se echipeze cu tot ce era necesar ca sa il faca. Ei sunt in trecut si in prezent.
Francezii vorbesc mereu de ceea ce numesc ei „La grandeur et la misère humaine” prin grandoare referindu-se la ce este omul capabil sa faca bine si prin mizerie la ceea ce este capabil sa faca rau. Lectura nu are nici o vina acolo. Cine poate avea vina, in parte, sunt cei care au scris. Sunt de accord ca cititul in sine nu este o virtute, oare ma insel cind mi se pare ca Solomon se refera la aceasta? Dar trebuie admis ca lectura poate si sa inobileze, scrisul la fel. Important este de a dezvolta un spirit analitic, a stii ce sa iei si ce sa lasi, a intelege ca o anumita carte s-a scris intr-un anumit context, epoca si cultura. Apoi daca ne referim pur si simplu la literatura ca exista curente literare potrivit si aici cu epoca. In istorie sa admitem ca sunt interpretarii. Am scris deja in comentariul precendent ca fac alergie la interpretarea politic corecta a istorie pentru ca de cele mai multe ori este istoric incorecta. Dar daca individul nu a fost expus si nu a dezvoltat un simt critic, analitic sigur ca va crede cind una cind alta. Ma bucur deci cind dau peste un tinar, cred ca nu ma insel, ca domnul Stanciu care analizeaza, care critica, care pune intrebari si ii ajuta pe altii sa gindeasca. In lumea de azi ma tem ca persoane de genul acesta vor deveni mai rare mai ales ca tineri de azi nu mai accorda timp la asemenea indeletniciri. Maria
In general sunt de acord cu observatiile dvs. Eu nu am facut in comentariul meu o pledoarie pentru incultura. Am dorit sa-mi exprim doar consensul cu autorul articolului cu privire la MODUL in care citim.
Privitor la Hitler … aici povestea devine mai complicata. El a fost cel care a pus in practica o doctrina, infaptuitorul. De aceea se vorbeste atat de mult despre el. Iar francezii au un motiv in plus pentru sustinutul conflict pe care l-au avut cu nemtii de-a lungul istoriei. Dar daca veti analiza povestea nazismului mai in detaliu veti vedea ca Hitler are niste predecesori ,,grei” de tot. Cu siguranta ati auzit de Nietsche. Cu siguranta ati auzit de Engels. Cu siguranta ati auzit de George Bernard Show. Dar inainte de toti a fost Gobineau cu al sau ,,Tratat despre inegalitatea raselor”. Hitler nu a aparut din senin. El a fost ajutat sa apara, ,,impins” efectiv sa ia puterea de altii mult mai docti ca el.
Apoi … comunismul. Credeti ca Marx era un prost ? Sau Engels ? Sau Lenin ? Se spune despre ultimul ca era in stare sa isi concentreze atentia simultan asupra a doua – trei operatii diferite.
Mergand mai in trecut, la Revolutia franceza, sigur ati auzit de avocatul Robertspierre, discipol al lui J. J. Rousseau. Este cel care trimetea oamenii la ghilotina cu duiumul.
Exemplele pot continua.
Calaii care dau cu barda, pun streangul pe gatul condamnatului sau apasa pe tragaci nu sunt, desigur, niste docti dar ,,calaii spirituali” intotdeauna sunt niste docti. Oamenii simpli nu au pus niciodata la cale vreun razboi sau vreo revolutie, doua mari surse de orori. Acestia au fost doar executantii dar ,,declicul” l-au produs unii doldora de carte.
Repet: nu incerc sa pledez pentru incultura. O populatie inculta e victima sigura a diverselor tentative de manipulare venite din partea politicului. Dar, pe de alta parte, sunt anumite aspecte care n-au cum sa nu fie remarcate. In spatele fiecarei revolutii sau fiecarui razboi se afla intotdeauna cel putin un doct.
Atunci suntem de acord. Si sper ca suntem de acord ca nu lecturile, nici cea a lui Gobineau care a fost in fapt pro juif, nici cea a lui Nietche, pe care se pare ca el l-a interpretat dupa cum a vrut, nu au facut din Hitler un monstru el a decis sa fie un monstru. El a urmarit promovarea personala, s-a folosit de un anumit context istoric, Germania umilita dupa Primul Razboi Mondial, criza economica ca sa accedeze la putere si in accensiunea aceasta a interpretat anumite ideologii dupa bunul sau plac, adica ca sa slujeasca sopului pe care il urmarea. Si daca francezii au avut o istorie dureroasa in perioada aceasta nu-i descalifica sa faca o analiza buna a faptelor.
Gobineau a scris in perioda in care se descoperea lumea nous si desigur lumea noua a fost un soc din multe puncte de vedere.
Cit despre Rousseau si Roberspière fiti sigur ca nu philosofia sau ideologia lui Rousseau a facut din el un calau in final. De alfel unii psihologi ii declara post mortem, pe Roberspière pishopat iar pe Hilter pervers narcisisc. Acesta din urma gasindu-se adesea printre noi sub alta nuanta, si sub deghizarea unui individ acceptabil.
Robespierre psihopat? Afirmatia dvs denota o lipsa crasa de cunostinte in ceea ce priveste personalitatea „Incoruptibilului”. Nu m-as increde in psihologi care pun diagnostice indosariind in mod selectiv diferite surse dubioase si adesea contradictorii. Afirmatia ca „trimitea la ghilotina cu duiumul” denota de asemenea o cunoastere deficitara a problematicii discutate. N-as vrea sa intru prea mult in detalii, le-as recomanda celor doi sa nu se complaca in autosuficienta, sa nu mai preia pe nemestecate interpretarile tendentioase ale unor istorici, psihologi, mai putin preocupati cu informarea corecta a cititorilor („Tu te-ntreaba si socoate”, vorba poetului).
La drept vorbind, etichetandu-l pe Robespierre ca psihopat, pe Hitler ca monstru, nu faceti altceva decat sa neglijati, sa surmontati adevarata lectie a sangeroaselor evenimente ale trecutului. In acest sens, va recomand lucrarea lui Tzvetan Todorov, „Confruntarea cu extrema”. In ceea ce-l priveste pe Robespierre, e mult mai lunga….
Adresandu-ma autorului acestui interesant articol, as mai aduga un alt argument in lista intocmita. Exista o anumita forma de autosuficienta pe care lectura o insufla deseori cititorilor. Acel sentiment gaunos care-i indeamna pe acestia sa formuleze in termeni absoluti judecati asupra unor subiecte extrem de constroversate. Iluzia atotcunoasterii, o adevarata capcana a lecturii!
Subscriu la ideea de autosufciență. Asta apare independent de numărul de cărți parcurse. Într-un fel, am impresia că lecturile nu fac decât să scoată ceea ce există deja în personalitatea cititorului. Adică, deși lectura are potențial transformator, nu e neapărat și o consecință certă a ei, ci se poate foarte bine ca viața interioară și mesajul cărților să funcționeze pe coordonate paralele.
Cărțile te pot face „neprost” (vorba celor cu reclama), dar nu te fac neapărat un om mai de calitate. Citesc „Intelectualii” de Paul Johnson. Dincolo de privirea lui părtinitoare, există destule dovezi că capul mare nu e o virtute umană.
Pentru a-mi argumenta punctual de vedere cu privire la afirmatia ca Robespierre a trimis oamanii la ghilotina ,,cu duiumul’’ am sa recurg la cateva citate cred eu destul de convingatoare cu privire la fata neagra a Incoruptibilului.
Ma refer in primul rand la Friedrich Sieburg, autorul german al unei lucrari despre Robespierre in care il trateaza pe revolutionar cat poate de nepartinitor incercand sa ne prezinte personalitatea acestuia din toate unghiurile. Astfel, avocatul ajuns in fruntea Terorii apare ca un personaj mistic fara insa a se situa in cadrele traditiei. Nu apartinea unei religii consacrate, era mistic, chiar ascet prin vocatie si stil de viata. Principiile sale sanatoase au devenit nocive in practica pentru ca el dispretuia tot ce inseamna om ca individualitate. Pentru acesta singurul fenomen care conta era Poporul, Fiinta Suprema, Poporul generic. El nu s-a devotat oamenilor ci unei notiuni abstracte am putea spune. Desi a realizat incontestabil anumite lucruri pozitive pentru segmentul sarac al populatiei franceze nu poate fi in niciun caz absolvit de multe din crimele Terorii pe care timp de peste un an a pastorit-o in chipul cel mai autoritar cu putinta si careia in final i-a cazut victima el insusi.
Iata ce ne spune autorul german :
,,La 10 martie 1793, se instituie Tribunalul Revolutionar cu un juriu ale carui sentinte sunt fara apel si care nu aplica decat o singura pedeapsa : moartea. Robespierre se sileste sa asigure acestui tribunal o mai mare libertate de actiune. La 8 mai, inrolarea in trupe pentru Vendee provocand tulburari la Paris, Robespierre cere arestarea celor suspecti. La 17 septembrie el obtine votarea unei legi prin care se desfiinteaza orice garantie de drept si se legitimeaza orice arestare.’’ (Sieburg, Friedrich, Robespierre, Ed. Helicon, 1998, pag. 126).
In continuarea autorul arata cum Robespierre, treptat, simplifica posibilitatile Tribunalului Revolutionar de a aduce la judecata si mai apoi la moarte adevarati sau presupusi dusmani ai Republicii. ,, In cele din urma, Robespierre propune Conventiei urmatorul decret :
,,In cazul cand procesul se prelungeste trei zile, presedintele va deschide sedinta urmatoare, intreband pe jurati daca sunt indeajuns de luminati. Daca juratii raspund da, se va proceda la darea sentintei”.
Pe baza acestui decret, votat imediat, Tribunalul isi poate incheia dezbaterile ; inainte ca sa fi apucat sa deschida gura, acuzatii sunt condamnati la moarte.‘’(Idem, pag. 126).
Si dupa ce germanul prezinta cateva situatii de un absurd extrem prin care oameni absolut nevinovati au fost dusi la moarte el scrie ca in circa trei saptamani ,,Tribunalul Revolutionar rosteste o mie doua sute optzeci si cinci de condamnari la moarte (1285)’’. ,,Si astfel, defileaza pe dinaintea juratilor conspiratori surzi, orbi, muti, paralitici sau ramoliti care, toti, sunt dati pe mainile razbunatorului poporului’’ (Idem, pag. 134-135).
Voi incheia cu parerea transanta pe care o exprima Gustave Le Bon (care nu putem spune ca nu cunoaste fenomenul Revolutiei Franceze in detaliu) si anume :
,, Conducatorii care dirijeaza comitetele, avand caderea sa vorbeasca si sa actioneze in numele unei colectivitati, sunt degajati de orice responsabilitate si-si pot permite orice. Tiranul cel mai salbatic n-ar fi indraznit niciodata sa viseze proscriptiile ordonate de comitetele revolutionare. Ele, spune Barras, au decimat si au exploatat metodic Conventiunea. Robespierre a fost stapan absolut atat timp cat a putut vorbi in numele lor. Ziua in care INSPAIMANTATORUL DICTATOR s-a despartit de ele, din chestiuni de amor propriu, a marcat momentul caderii sale‘’. (Le Bon, Gustave, Psihologia maselor, Ed. Stiintifica, 199) La ce s-o fi gandit celebrul sociolog francez cand l-a numit pe Incoruptibil ,,inspaimantatorul dictator’’ ? La faptul ca era incoruptibil ?
Teroarea a durat din septembrie 1793 pana in iulie 1794. In aceasta perioada au fost executati prin ghilotinare zeci de mii de oameni. Fara a mai pune la socoteala pe cei impuscati, inecati sau in care s-a tras cu tunul. Evident imi veti argumenta ca Robespierre nu poate fi facut vinovat de toate. Si chiar autorul german citat mai sus afirma ca justitiarului ii repugna executiile haotice, linsajele. Dar el era conducatorul. El dorea o Teroare, dar una legala, una a dreptatii absolute. Pe de alta parte insa, desi condamna masacrele, a netezit terenul producerii acestora. Dorea sa controleze totul, sa se ridice deasupra tuturor. Dusmanii Republicii trebuiau exterminati, a facut totul ca acest deziderat sa se implineasca, dar parca nu si-a dorit decat ca el sa fie singurul calau. Teroarea nu a fost numai a lui dar cei mai multi istorici considera finalul acesteia ca producandu-se in aceeasi zi cu moartea Incoruptibilului.
Domnule Eugen, sunt in mare masura de acord cu afirmatiile dvs. in ceea ce priveste complicitatea intelectualilor la savarsirea marilor orori care au marcat istoria umanitatii. Exista chiar o lucrare extrem de interesanta care trateaza aceasta chestiune – “Tradarea intelectualilor”, de Julien Benda. Dincolo de controversele pe care le-a starnit de-a lungul timpului, volumul surprinde prin actualitatea subiectului tratat.
Teroarea Iacobina a fost un principiu de guvernare pe timp de criza care nu poate fi pus in carca vreunui individ, fie el Danton, Saint-Just, Robespierre samd. Guvernul Revolutionar, dincolo de sangele varsat, a avut si realizari incontestabile (a salvat Revolutia, a reprimat inamicii interni ai Republicii care au deschis frontierele Frantei invadatorilor straini, a realizat primul mare program de inrolare in masa, a reusit sa stabilizeze pentru un timp economia nationala in conditiile falimentului mostenit de la Vechiul Regim, a reformat vechiul sistemul educational, plin de metehne, punand premisele primului sistem educational modern etc). Din acest motiv, istoricii francezi, indiferent de viziunea politica imbratisata, n-au repudiat in totalitate Teroarea, invocand o asa-numita “teorie a circumstantelor” – circumstantele interne si externe au facut din teroare o conditie sine qua non pentru supravietuirea noii republici. Personal, cel mai mult ma surprinde inversunarea cu care oamenii reclama excesele Revolutiei, ignorand abuzurile comise de-a lungul celor aproape cincisprezece secole de arbitrariu monarchic (celebrul document intitulat “lettre de cachet”, expresia cea mai pura a absolutismului regal care, odata obtinut, permitea intemnitarea pe perioada nedeterminata a oricarui inculpat, indiferent de natura acuzatiilor aduse).
As mai adauga faptul ca etichetele de genul “monstru” mi se par mai degraba desprinse din cartile de basme si povesti, decat din cele de istorie. In ceea ce priveste bibliografia solicitata, cred ca-mi faceti o onoare nemeritata. Tot ce pot sa va recomand e sa atacati aceasta chestiune din toate unghiurile posibile, sa consultati toate lucrarile la care aveti acces. Personal, asa am procedat.
In cazul in care doriti sa continuati discutia sau sa-mi adresati vreo intrebare sau completare, va stau la dispozitie la adresa – dorupericol@gmail.com
Va multumesc pentru amabilitatea de a-mi furniza adresa dvs. de mail. Cred ca am putea continua discutia pe calea aceasta deoarece aici ne-am intins un pic cam mult pe o problema anume departandu-ne de chestiunea de baza ca sa spun asa care decurgea din tema articolului domnului Stanciu.
Pe acest blog legat de ceea ce discutam mai am de facut o observatie. Mai bine zis una retorica. Privitor la calificativul ,,monstru” desprins din basme, cred ca si aceste forme literare dedicate copiilor se bazeaza pe elemente din lumea reala. Ar fi bine daca lumea monstrilor ar dispare o data cu perioada copilariei.
Desigur cele scrise mai sus nu sunt singurele argumente pe care le pot aduce. Dar inainte de a ne sfatui sa ,,nu ne complacem in autosuficienta” fiti va rog mai explicit. La ce anume va referiti cand spunem ca ne luam dupa istoricii si psihologii care dezinformeaza ?
Daca sunteti cumva istoric de meserie si ati intors problema Revolutiei Franceze pe toate fetele atunci aveti tot dreptul sa ne mustruluiti. Daca sunteti doar pasionat de istorie atunci va atrag atentia ca in ciuda controverselor cu privire la perioada Terorii, eu unul nu am gasit pana acum niciun istoric care sa-l absolve pe Roberspierre in totalitate de crimele acesteia. Iar daca era conducatorul Terorii, acesta si numai acesta este deja un argument solid ca Incoruptibilul a trimis oameni la moarte. Si daca ne gandim numai la cele 1285 de persoane amintite de autorul german, putem spune chiar si ,,cu duiumul”. Nu cred ca v-ar fi placut sa traiti in Parisul din timpul Terorii.
Cu privire la Hitler, si eu am spus pe marginea unui alt articol de pe acest blog ca in perioada dictatorului nazist s-au facut fara indoiala progrese tehnologice. Dar preopinenta dvs. nu cred ca a gresit prea tare cand l-a numit un monstru. Nu puteti nega crimele Fuhrer-ului.
Mi-ati dat exemplul lui Tzvetan Todorov. L-am cautat la mine la biblioteca, am gasit cateva lucrari ale acestui autor dar nu cartea indicata de dvs. Nu afirm ca nu exista, Doamne fereste ! Pur si simplu nu am gasit-o. Am gasit alte carti istorie care confirma insa rolul lui Roberspierre in cadrul Terorii. Daca exista si istorici care contesta asta nu inteleg de ce acestia ar fi mai credibili decat multi altii care o confirma tinand cont ca Revolutia Franceza inca mai este un eveniment controversat.
Domnule Eugen. In primul rand, lucrarea lui Friedrich Sieburg nu e tocmai nepartinitoare. E din pacate singura biografie a Incoruptibilului tradusa in limba romana. Dumneavoasta incercati sa va intariti argumentul facand apel la autoritatea lui Sieburg si a lui Gustave Le Bon. Depinde insa cata greutate suntem dispusi sa le acordam. As putea spune (dupa ce am lecturat majoritatea biografiilor dedicate lui Robespierre) ca abordarea lui Sieburg este una tendentioasa. Aceeasi simplificare extrema a evenimentelor ce au conturat Revolutia Franceza, aceeasi exacerbare a rolului pe care Incoruptibilul l-a jucat in timpul Terorii Iacobine. Sursele care au stau la baza lucrarii autorului german au ramas nedezvaluite. Friedrich Sieburg n-a fost tocmai un istoric!
Afirmatia lui Le Bon e de asemenea neconvingatoare. In primul rand, autorul in citeaza pe Barras, unul dintre protagonistii loviturii de stat de la 9 Thermidor. Eticheta de “inspaimantator dictator” (pe care dvs. ati avut amabilitatea de a o accentua prin majuscule) este de asemenea una oarecum lipsita de temei. Guvernul Revolutionar, (Comitetul Salvarii Publice) a avut in componenta un numar de 12 membri, Robespierre era doar unul. Se poate vorbi mai degraba de dictatura Comitetului Salvarii Publice, decat despre dictatura lui Robespierre. In fine, daca doriti sa va faceti o idee despre structura Guvernul Revolutionar, despre legislatia care a facilitat Teroarea Iacobina, despre “birocratia terorii”, va recomand o lucrare care exceleaza prin unicitatea subiectului abordat – “Twelve Who Ruled”, de Robert Roswell Palmer. Sa nu uitam ca Gustave Le Bon a fost un apropiat al cercurilor politice de dreapta, care au ramas de-a lungul timpului fidele acelei abordari distorsionate si unilaterale descrise mai sus, stanga franceza fiind singura entitate care desfasura si in prezent o campaniei de reabilitare a imaginii lui Robespierre, de a face putina lumina in mormanul de minciuni si diversiuni pe care thermidorienii le-au fabricat pentru a se distanta de crimele regimului Terorii, pe care l-au sustinut si perpetuat.
Afirmatia ca “parca nu si-a dorit decat ca el sa fie singurul calau” cu siguranta va apartine in totalitate. E ca si cum am spune ca Robespierre a incercat sa-i aduca in fata Tribunalului Revolutionar pe Fouche, Barras sau Tallien, nu pentru atrocitatile pe care acestia le-au comis suprimand revoltele federalistilor, ci din cauza unui sentiment de invidie pe care-l nutrea la adresa celor trei ultrarevolutionari. Afirmatia cum ca moartea Incoruptibilului ar fi pus punct Terorii e eronata. Teroarea Alba a inlocuit Teroarea Iacobina.
Domnule Eugen, cu privire la istoricii si psihologii care “dezinformeaza” (in cuvintele dvs.) n-as vrea sa fac prea multe completari. Cred ca atitudinea cea mai corecta ar fi sa privim mereu cu suspiciune campaniile de demonizare ale diferitelor personalitati controversate, supunand aceste acuze vigilentei unei analize rationale, nepartinitoare. Prea multe timp portretul distorsionat al lui Robespierre a bantuit imaginarul colectiv. Cui bono? Spunea Robespierre candva ca “istoria e fictiune”, amintind de vechea axioma care spune ca “istoria e scrisa intotdeauna de invingatori.” Nu sunt aici sa ierarhizez istorici si psihologi, militez pentru o cunoastere mai completa a chestiunii, prin lecturarea unor surse mai credibile (credibili nu sunt cei preocupati cu deificarea Incoruptibilului).
Exonerarea totala a Incoruptibilului de crimele regimului ar fi in egala masura un demers partinitor, asemeni celui denuntat anterior. Fac un apel la acuratete si corectitudine, extremismul trebuie evitat din orice parte ar rasari. 1285 este de fapt numarul de persoane pe care autorul german sustine ca Tribunalul Revolutionar le-ar fi condamnat la moarte de la intrarea in vigoare a Legii de la 22 Prairial, pana la lovitura de stat de la 9 Thermidor (alte surse vorbesc despre 1376 de condamnari). La afirmatiile ca Robespierre ar fi fost “conducatorul Terorii” si ca ar fi trimis “cu duiumul” (de la sine putere) la moarte populatia Parisului cred am raspuns ceva mai sus. Nu mi-ar fi placut sa traiesc nici in Caen, Lyon, Bordeaux, Marseille, Toulon, Nantes, Brest, Bourges, regiunea Vendee samd (60 din cele 83 de departamente ale Frantei din timpul Revolutiei s-au revoltat impotriva Parisului).
Trebuie sa clarific niste in lucruri in ceea ce-l priveste pe Hitler. Nu neg crimele sale, Doamne fereste! Dvs. in schimb ii faceti un mare serviciu descriindu-l in termeni de patologie (monstru, psihopat samd). “Imposibil sa declari pe cineva in acelasi timp vinovat si nebun”, spunea Foucault. In incercarea de a determina esenta raului, explicatiile traditionale nu sunt de prea mare ajutor. Arendt a introdus conceptul de “banalitate a raului”, cred ca-n aceasta directie ar trebui sa ne-ndreptam atentia. Declarand ca Hitler a fost doar un monstru, un individ marginal, ignoram adevaratele lectii ale totalitarismului sec. XX.
Accesand acest link, veti vizualiza coperta lucrarii semnate de Tzvetan Todorov:
Va multumesc pentru raspuns si vreau sa va spun ca in mare sunt de acord cu atentionarea dvs. ca nu trebuie sa absolutizam anumite opinii. Intr-adevar biografia lui Sieburg este singura tradusa in romana dar opinii complet nepartinitoare cu privire la un asemenea personaj si la evenimentul care l-a ridicat inca nu s-au scris pana acum. Daca ii considerati pe cei ce au scris despre Robespierre si despre Revolutia Franceza in genere din perspectiva dreptei ca fiind tendentiosi, de ce nu ar putea fi considerati la fel de tendentiosi si cei care abordeaza acelasi subiect din partea stangii ?
Iar faptul ca Robespierre a fost nu unul dintre ci conducatorul Conventiei si al Comitetului Salvarii Publice (e adevarat pe o scurta perioada) veti gasi in orice carte de istorie a Frantei, in orice enciclopedie. Imi amintesc ca prima data cand am invatat despre regimul de teroare sustinut de Incoruptibil si despre ghilotina a fost cand eram prin clasa a VII-a la orele de istorie. Pe atunci era inainte de ’89 intr-o epoca ce privea cu destula simpatie Revolutia Franceza ca o inaintemergatoare a celei comuniste. Oriunde veti citi despre Teroare veti da de un Robespierre conducator si nu unul dintre cei multi de la varf. Pot oferi si alte citate (si poate chiar am sa continui) dar am considerat pentru moment ca nu trebuie sa ma intind prea mult.
Incoruptibilul a avut un rol major in elaborarea sistemului juridic care permitea acel tip de executii. El a fost teoreticianul Terorii marturie stand si multe din afirmatiile lui. Respingea omorurile haotice, linsajul dar nu respingea executiile ,,ordonate”. Indiferent cum am privi lucrurile in timpul cat a fost el conducator a avut putere absoluta si un mare numar de oameni au fost executati. Dvs. ati prezentat un numar mai mare decat cel al germanului. Ca o fi mai mare, ca o fi mai mic un fapt e cert: in timpul cat Incoruptibilul a fost la conducerea Terorii (poate aveti argumente ca el n-a fost niciodata singurul conducator dar sunt istorici care-l considera primul dictator modern, existand si o carte cu acest titlu) au fost trimisi la ghilotina un numar de oameni suficient de mare ca sa putem folosi si expresia ,,cu duiumul”.
Cu privire la tentativele actuale de reabilitare ale diferitelor personalitati din trecut, fortez putin nota si devin retoric dar astazi asistam pana si la reabilitarea lui Iuda.
Intre timp am gasit cartea cu pricina. Am luat-o, mi se pare interesanta si probabil o voi citi curand. Va multumesc pentru sugestie. Dar daca Gustave Le Bond nu este istoric prin aceasta fiind in opinia dvs. mai putin credibil, atunci va atrag atentia ca nici Tzvetan Todorov nu e istoric. Iar francezul ca om care a studiat fenomenul revolutiilor in genere, e adevarat dintr-o anume perspectiva, nu putea fi superficial in ceea ce priveste tocmai Revolutia franceza. Fenomenul este insa vast si il putem privi astazi din ce perspectiva dorim.
In alta ordine de idei, istoricii si psihologii ,,mai putin preocupati cu informarea corecta a cititorilor ” e cam totuna cu ,,dezinformarea” chiar daca din fraza dvs. nu reiese ca ultima ar fi obligatoriu intentionata.
Iar cu privire la afirmatia mea ca Robespierre parca si-a dorit sa fie singurul calau, daca ma uit bine nu am pus-o in ghilimele, deci mi-o asum.
Legat de aspectul psihologic al problemei aici d-na Maria cred ca se poate argumenta singura. Eu m-am rezumat doar la aspectul istoric fara sa am pretentia ca afirmatiile mele sunt de necombatut. A fost doar o parere exprimata in urma unor lecturi. Ca am preluat surse tendentioase nu neg dar in domeniul istoriei (amintesc ca nu sunt istoric de meserie) oricarei surse i se poate alatura la un moment dat un semn de intrebare. Deci si celor pe care le-ati putea invoca dvs.
Dar poate ca asta este si farmecul istoriei dincolo de tensiunile care pot lua nastere in urma unor astfel de dispute.
Recitind textul dvs. ma vad obligat sa fac o corectura la unul din comentariile mele pe marginea acestuia si anuma ca Sieburg ,,nu e tocmai istoric” si nu Le Bon. Cu toate acestea insa Tzvetan Todorov tot nu e istoric deci datele problemei nu se schimba.
Iar referitor la Gustav Le Bond, citind lucrarea sa ,,Psihologia multimilor” nu pot spune ca ma incanta tot ce citesc acolo dar nici nu pot spune ca nu e o carte admirabil scrisa. Oricum am invarti-o, autorul e un nume greu pentru cei care vor sa inteleaga mersul istoriei. Evident nu trebuie citit ca pe Biblie dar nici considerat o sursa marginala de cunoastere.
Domnule Eugen, simt nevoia sa repet o idee exprimata in comentariul anterior: nu practic cultul personalitatii lui Robespierre, condamn orice pozitie radicala, indiferent de sursa. De ce nu ar putea fi considerati cei de stanga tendentiosi? Nimic mai simplu. Deoarece in ianuarie 1795, a fost infiintat un Comitet condus de un anume Courtois (conventional din tabara “Indulgentilor” si ruda cu Danton), insarcinat cu examinarea tuturor documentelor care au apartinut Incoruptibilului. Recurgand la un intreg arsenal de metode abjecte (manipulari soldate cu distrugerea multor documente compromitatoare, falsificari samd) aceasta celula politica a creat caricatura lui Robespierre pe care o multiplica si sursele citate de dvs (cu sau fara intentie). Misiunea thermidorienilor era clara: prin intermediul unui artificiu de gandire erau nevoiti sa concilieze doua realitati contradictorii: justificarea loviturii de stat prin distantarea lor de crimele Terorii si invaluirea actelor comise intr-o aura eroica. Chiar autorul raportului, Courtois, recunostea ca “e mult mai usor sa ucizi un om decat sa ucizi adevarul.” Stanga franceza a dat dovada de mult curaj revendicand realizarile si memoria politicianului Iacobin, punand sub semnul intrebarii “istoria conventionala”, demarand acel proces de reabilitare chiar si cu pretul oprobiului public. E de ajuns sa urmarim disputa iscata intre stanga si dreapta franceza cauzata de recenta descoperire a manuscrisele apartinand descendentilor lui Philippe Le Bas (care l-a insotit pe Robespierre pe esafod), sau reactia cercurilor politice de dreapta la propunerea infiintarii unei strazi in capitala Paris care sa poarte numele Incoruptibilului, pentru a ne face o idee privind proportiile acestei batalii politice. Un detaliu important il reprezinta faptul ca in Paris exista Bulevardul Lenin, Aleea Dzerjinski sau Bulevardul La Fayette, protagonistul Masacrului de la Champ-de-Mars. Danton, spre exemplu, un revolutionar cu mainile de asemenea murdare de sange, corupt (in 1789 avea o datorie de 43.000 de livre iar in 1791 si-a cumparat o proprietate cu 80.000 de livre, achitandu-si in acelasi timp si acea datorie), la indemnul caruia s-au infiintat atat Tribunalul Revolutionar cat si Comitetul Salvarii Publice, este considerat ca fiind un erou national. Robespierre are o problema de imagine.
Tin sa va amintesc ca aceeasi carte de istorie pe care o invocati ca pe un argument knock-down vorbea si despre eroismul nemasurat al domnitorilor romani si despre perfectiunea lor aproape angelica (protocronism). Va garantez ca nu oriunde veti citi despre Teroare veti da de un Robespierre conducator. Teroarea a fost un principiu politic pe care nu Robespierre l-a initiat si care nu a incetat sa dainuie dupa moartea sa. Statutul deputatilor in misiune delegati in diferitele federatii ale republicii spre exemplu era in contradictie totala cu afirmatia ca Robespierre (sau oricine altcineva) ar fi condus cu mana dictatoriala Teroarea Iacobina. As merge mai departe si as spune ca oricine face astfel de acuze, tinand cont de contextul acelor vremuri, nu intelege deloc cum functioneaza politica. Si chiar daca orice enciclopedie si orice carte de istorie a Frantei am consulta ne-ar servi aceasta versiune, rolul nostru e de a pune la indoiala totul. Asa am procedat si eu, satul de gogoasa aceasta plina de omisiuni si inadvertente care mi-a fost servita mult timp. Dubito, ergo cogito.
Merlin de Douai a fost initiatorul Legii Suspectilor, Legea Maximului General a fost propusa de Collot d’Herbois, Raportul cu valoare de lege 10 octombrie “Catre Conventia Nationala in numele Comitetului de Salvare ce statua faptul ca guvernul Frantei va fi revolutionar pana la dobandirea pacii a fost promovat de Saint-Just, Legea Guvernului Revolutionar (14 Frimaire) a fost initiata de Billaud-Varrene iar Legea de la 22 Prairial a fost opera lui Couthon. Robespierre a avut si el un rol in implementarea acestei legislatii dar asta nu nu-l face un dictator. In celebrul discurs al Incoruptibilului de pe 5 februarie 1794 se poate observa faptul ca acesta indeamna Conventia Nationala sa se ralieze eforturilor demarate de Guvernul Revolutionar. Daca ar fi fost investit cu puteri absolute, ar mai fi avut nevoie de sprijinul Conventiei? Insistati cam mult sa justificati formula – “a trimis cu duiumul”. Ar fi mai potrivita sa spuneti, formula “au fost trimisi cu duiumul”. De dragul acuratetei.
Daca tot ati adus vorba de Iuda, sa stiti ca, in timpul loviturii de stat de la 9 Thermidor, foarte multi conventionali a caror ascensiune politica se datora in primul rand sprijinului si creditului acordat de Robespierre, i-au intors spatele si l-au tradat. Cel mai bun exemplu e cel al lui Joseph Fouche, implicat direct in prabusirea Incoruptibilului. Diferenta intre “informare incorecta” si “dezinformare” tine mult de nuanta, intr-adevar. Totusi, dezinformarea implica un oarecare grad de malitiozitate, in timp ce “informarea incorecta” poate avea diferite cauze: comoditate, acces ingradit la surse credibile, naivitate, amatorism, marketing samd. In ceea ce priveste gradul de credibilitate al surselor invocate de mine as vrea sa va fac o confesiune. Cunosc destul de bine lucrarile de care vorbiti dvs. si de aceea le pun la indoiala. Dvs. puneti sub semnul intrebarii lucrari pe care nu le-ati parcurs inca. Din acelasi motiv mi se pare inutila redarea prea multor citate, a coror rol nu-l prea inteleg in discutia noastra. De asemenea, eu nu am afirmat ca Tzvetan Todorov ar fi un istoric. Todorov e un filozof care a cunosc raul totalitar din interior (fiind bulgar de origine), ceea ce-i ofera un plus de credibilitate. Abordarea sa mi se pare mult mai corecta si mai rationala decat cea a psihologilor care pun diagnostice in lipsa unui tablou clinic complet sau in lipsa unor informatii esentiale, fapt ce contravine eticii profesionale (a fost si in Romania un anume dr. Constantin Vlad care a publicat in perioada interbelica o lucrare mizerabila in care-l psihanaliza pe Eminescu). Mai mult, Tzvetan Todorov, spre deosebire de Friedrich Sieburg, are obiceiul de a dezvalui sursele pe care le consulta in constructia lucrarilor publicate.
Chiar daca suna naiv, ar fi minunt daca am reusi sa indepartam toate straturile de prejudecati si preconceptii care ne impiedica sa vedem si sa cautam adevarul, sa privim fata reala a indivizilor aflati in spatele stereotipurilor si etichetelor, sa analizam evenimentele dincolo de miturile fabricate cu buna stiinta de indivizi cu intentii meschine.
Citind textul dvs. lung si interesant imi dau seama ca numai un istoric v-ar putea contrazice. Se pare ca ati adancit putin problema. Eu am atins-o doar sporadic. Posibil sa aveti surse credibile si sa fie cum spuneti. Dar daca veti citi toate comentatriile mele pe marginea acestui articol eu nu intentionam sa infierez anumite personaje istorice sau evenimente ci doar sa subliniez faptul ca si ,,oamenii cu carte” pot deveni calai. Poate ca Robespierre nu este atat de vinovat pe cat se spune, poate nu a fost numai el artizanul Terorii, dar a fost implicat alaturi de alti ,,oameni cu carte”. In fond asta era problema majora pe care am dorit sa o subliniez. Si Danton era ,,om cu carte” si ceilalti colaboratori la fel. Despre asta este vorba.
Acest blog nu este unul pe care scriu profesionisti intr-ale istoriei desi pot fi si dintre acestia. Dar in genere cred ca este un cadru suficient de permisiv pentru a putea scrie pareri aproximative atata timp cat ele nu se pretind a fi infailibile. Eu din aceasta perspectiva mi-am permis sa-l numesc pe Robespierre ,,calau”. Posibil sa nu fi avut dreptate dar repet nu sunt istoric iar ce stiu despre Revolutia Franceza am aflat urmarind un fenomen mai amplu in genere.
Dar ca sa revenim la sensul ideii pe care doream sa o afirm pe marginea acestui articol e vorba fara indoiala de oameni destul de cultivati care au facut rele la scara sociala si despre cum a avea cultura nu inseamna neaparat a fi mai bun. Ca am exagerat in privinta vreunui personaj istoric amintit in acest context este posibil dar pana la urma ideea pe care vroiam sa o afirm ramane in picioare: cartea nu te face mai bun. Sau mai bine zis nu neaparat.
Cat priveste calificativele de ordin psihologic, aici daca veti urmari comentariile mele pe marginea acestui articol veti vedea ca nu le-am prea folosit. Dar cu privire la citatul dat de dvs. din Foucault, subscriu la el, numai ca eu am recunoscut in Hitler doar un monstru si nu un nebun. A fi monstru te acuza.
Desigur marile evenimente dramatice ale istoriei au explicatii mai ample si nu pot fi puse pe seama unui nebun sau altul. Iar eu asupra acestui fapt chiar am atras atentia in comentariile mele pe marginea articolului de fata. Sunt perfect de acord cu faptul ca nu trebuie sa aplicam judecati reductioniste fata de astfel de evenimente. Cine sunt autorii la varf ai ororilor incontestabil produse in timpul Revolutiei Franceze ? Poate Robespierre, poate Danton, poate Saint-Just, poate toti laolalta. Dar in mod cert autorii sunt ,,oameni cu carte”.
Cu privire la sursele pentru ,,acuzarea” lui Robespierre, o sa le ordonez putin si o sa le prezint pe scurt cu promisiunea ca indiferent de raspunsul dvs. ulterior nu voi mai insista pe tema aceasta.
Si as mai avea de adaugat ceva pe scurt. Am precizat ca nu sunt istoric dar sunt pasionat de aceast domeniu. Totusi pana in prezent am citit ceva mai mult despre istoria antica si medievala si mai putin despre cea moderna. Dar am in vedere sa ma preocup si de acest subiect mai in detaliu deoarece vremurile actuale depind mult de ce s-a intamplat in ultimele doua secole si jumatate. Iar Revolutia Franceza, vrem nu vrem a fost un eveniment capital pentru aceasta perioada.
La mine la biblioteca am consultat toate fisierele dar majoritatea lucrarilor consacrate acestui subiect sunt in limba franceza, limba pe care eu abia acum ii deslusesc tainele. Mai avem ceva in engleza si destul de putin in romana. Dar desi ar trebui sa avem in depozitele institutiei noastre cam tot ce s-a publicat in Romania, se mai intampla sa se produca si scapari. Autorul american pe care mi l-ati recomandat intr-un text anterior e un exemplu.
Daca tot ati adancit subiectul sper ca nu indraznesc prea mult solicitandu-va o bibliografie in acest sens. Sunt genul care cedeaza in fata argumentelor. Deci, nu trebuie sa priviti cererea mea ca o dorinta de revansa ci ca pe una de largire a cunostintelor.
,,limba pe care eu abia acum ii deslusesc tainele” inlocuiesc ,,pe care” cu ,,careia”. M-am grabit.
Rousseau a revenit in actualitate in ultimele luni, se face o paralela intre el si Calvin si se pune accent pe ceea ce ii deosebeste in primul rind, adica privirea asupra omului. Calvin, se spun analistii de azi, ar fi luat de la Augustin idea de pacat original fara sa o fi digerat si a numit-o perversitate originala. Dar ce ii deosebeste in pricipal este evolutia ce se petrece in cele doua secole care ii desparte. Intre timp se intimpla revolutia industriala, cu ea se trece de o un anumit misticism devenit aproape obscurantism, spre perioada luminilor.
Evident ca un autor este vazut diferit de la o epoca la alta. O perioada poate fi apreciat, chiar ridicat in slavi, iar in alta, hulit.
Cred ca oameni precum Nietsche, Marx sau Engels nu pot fi intelesi foarte bine decat de cineva care se apropie cat de cat de nivelul lor de cultura. Ceausescu cita deseori din Marx dar as fi curios daca acest taranoi din Oltenia (iar revin la olteni desi n-am nimic cu ei) l-a citit vreodata integral pe Marx. Nu mai vorbesc sa-l si inteleaga.
Gobineau a trait intr-o epoca in care s-au scris, de catre multi alti eruditi, multe lucruri condamnate astazi la scara larga. Desigur, trebuie sa fim atenti la circumstante. Cand judecam demersul unei personalitati trebuie sa avem in vedere contextul istoric in care aceasta si-a desfasurat activitatea.
Pe de alta parte, ca un fapt divers, faptul ca Gobineau a fost pro juif nu-l face mai putin vinovat in acceptiunea actuala. Si Mengele ,,doctorul mortii” din lagarele naziste avea o parere buna despre evrei.
Hitler trebuie condamnat fara indoiala dar cred ca facem o greseala daca ni-l inchipuim un dement solitar care a profitat de niste imprejurari tulburi. Eu fac parte din categoria celor care cred in asa-numitele ,,teorii conspirationiste”. Realitatea vazuta este dublata intotdeauna de o alta nevazuta. Orice mare eveniment istoric este produsul unei conspiratii bine gandite. Hitler a ajuns la putere in 1933 dar se stia de multi ani ce orientare avea. Putea fi ,,oprit pe drum” de un milion de ori.
Sa nu mai vorbim de mari puteri democratice actuale care lupta cu toate armele impotriva unor figuri sinistre pe care intr-un alt context le-au ajutat sa se ,,ridice” (vezi cazul lui Saddam Hussein sau al lui Ben Laden, ambii sprijiniti candva de americani). Sa nu-mi spuna nimeni ca cei doi, acum deveniti istorie, au reusit sa pacaleasca tot aparatul de spionaj american. Am putea continua cu exemplul lui Stalin. Nu cred ca Occidentul nu stia de foametea cumplita din Ucraina in perioada 1932-1933, fenomen provocat, care a condus la moartea a milioane de tarani. Dar nimeni nu a pornit un razboi impotriva ,,tatucului” de la Moscova.
Hitler, Stalin, Saddam Hussein n-au fost mari docti. Dar au fost docti multi dintre cei care puteau sa-i impiedice sa ajunga unde au ajuns si n-au facut-o.
Autorul articolului si cu mine credem ca faptul de a acumula un numar de carti citite nu te face NEAPARAT mai bun. Daca in mod structural ai o problema interioara, cartile pe care le-ai citi s-ar putea transforma intr-o arma eficienta care sa-ti usureze demersul de a face rau altora. Nu stiu daca o lichea citita e mai buna pentru cei din jurul ei decat un ignorant inofensiv.
Despre Ceauşescu am început să mă îndoiesc că rămăsese un ţăran. Uitaţi o întrunire din Cehoslovacia, înainte de invazia ruşilor. Sunt convins că veţi simţi câteva emoţii:
Este însă convenabil să considerăm că era ţărănoi. Pentru că altfel ar intra în comparaţie cu următorii preşedinţi care mă scuzaţi, dar sunt praf în politică externă / internă.
Ceausescu a fost si a ramas un taranoi. Numai ca niciodata nu a fost un taranoi prost. Eu cand am folosit sintagma am avut in vedere faptul ca era departe de nivelul cultural avut de un Marx sau un Engels. Atat. Dar una e sa fii incult si alta e sa fii prost.
Sa fii bun politician nu inseamna neaparat sa fii toba de carte. Sa fii insa autorul sau coautorul unui sistem de valori asta presupune in schimb o cultura imensa. Ceausescu a facut politica dar n-a creat o fiozofie politica. Marx a creat o fiozofie politica fara sa faca efectiv politica. Asta e diferenta.
Cat despre momentul Cehoslovacia si in general perioada aceea … Eu cred ca daca Ceausescu ar fi murit prin anii ’70 astazi ami fi avut multe strazi in orasele romanesti care i-ar fi purtat numele. Din pacate pentru noi, si pana la urma si pentru el, a trait pana in ’89.
Cat despre parerea dvs. fata de politicienii de azi, subscriu.
Nietzsche a souvent été présenté comme étant un précurseur du nazisme. La réalité est qu’il s’est retrouvé victime des aléas de l’histoire ; et que seules des personnes ayant un quelconque intérêt à perpétuer cette tradition sont responsables de cette réputation 1. Comme nous allons le démontrer ici, considérer Nietzsche comme un esprit raciste ou fasciste est une aberration. Nu eu am spus-o sunt altii care a facut-o dar in ce priveste pe Hitler, nu educatia sau cititul l-au facut monstru.
Nu educatia sau cititul IN SINE l-au facut un monstru, ci doar felul lui de a citi si de a recepta educatia primita i-a alimentat monstruozitatea interioara. Despre asta era vorba.
Pe Nietsche nu l-am amintit pentru rasism ci pentru ca a fundamentat doua mituri, cel al vechiului german si cel al Omului Nou, in general opus omului crestin. Recursul la perioada ante-crestina a istoriei germanilor a constituit o baza a ideologiei naziste.
Intr-un documentar care a facut valva multa, intitulat Povestea Sovietelor (daca nu l-ati urmarit pana acum faceti-o ca merita) o doamna istoric, frantuzoaica si ea, arata ca atat nazismul cat si comunismul, printre numeroasele aspecte pe care le au in comun, este si acela ca ,,nu accepta natura umana asa cum este”. Supraomul lui Nietsche asta inseamna. Iar nazismul asta a incercat sa faca.
Faptul ca intre optica lui Nietsche si cea a lui Hitler exista diferente, e cat se poate de firesc. Unul era filosof, om pasiv, celalalt militar, om activ. Apoi dferenta de cultura dintre cei doi era uriasa. Normal ca se pot gasi deosebiri cu duiumul intre unul si celalalt. Dar ramane de vazut cat de semnificative sunt acestea.
Prin ,,semnificative” inteleg diferentele de principii dintre filozofia lui Nietsche si ideologia promovata de Hitler. Altfel, dupa cum am scris, diferenta de cultura dintre cele doua personaje e cat se poate de semnificativa.
Cred ca fraza pe care am scris-o, ,,Supraomul lui Nietsche asa inseamna. Iar nazismul asta a incercat sa faca. ” e putin confuza. Trebuie deci sa ma explic. Sensul este ca fiolzoful german propunea schimbarea naturii umane iar dictatorul german a incercat sa o faca.
Si Stalin a avut idea formarii unui supraom.
Vedeti, din nou suntem de acord. Cit despre faptul ca fie care epoca isi are hermeneutica ei, iarasi sunt de acord, si uneori hermeneutica lor nu e nici pe departe inoccenta ca sa nu spun homesta, ma refer la ceea ce ma irita azi, draguti care sunt politicment correct.
Totul e sa te ,,detasezi” putin cand judeci o epoca trecuta si s-o analizezi pe toate partile. Dar inainte de toate ai grija sa nu te afiliezi vreunui curent politic la moda. Daca indeplinesti aceste cerinte s-ar putea sa faci un pas inainte.
Dar am lasat uitata idea ca imaginea poate fi mai periculoasa si manipulativa si mai ales azi cind se poate raspindi atit de usor prin internet si de fapt aici trebuie spus ca nu doar imaginea ci si „informatiile” dezinformative care se transmit prin internet si mai ales din cauza viteze cu care se raspindesc si a faptului ca omul de azi nu-si mai da timp de refletie, de gindire ci il provoaca sa reactioneze imediat.
De … traim in Secolul Vitezei. Pacat ca nu vedem mai repede catre ce ne indreptam. Poate mai redresam ceva din mers.
M-ai placut schimbul de ideai si par ailleurs ma duc sa il citesc pe Rousseau, Les confessions sunt pe noptiera mea si daca gasesc ceva care sa fi inspirat ghilotina lui Roberspère, revin. A, un vecin care a dat numele de Maximilien copilului sau. L-am intrebat de la care Maximilien ii se trage si mi-a raspuns ca de la Roberspière pentru ca Roberspière a facut si a spus si multe lucuri bune. Mi se pare ca tendinta de astazi este sa se puna prea usor etichete de azi pe evenimente care s-au petrecut in contexte istorice tout à fait differents. Bonne soirée.
Precizez ca nu pe Rousseau l-am ,,atacat” ci doar pe Robespierre. Dar ultimul era si el un doct.
Iar despre judecata trecutului prin prisma prezentului este o greseala din start. Poate fi si extrem de nociva daca se ajunge la luarea unor decizii politice bazate pe astfel de judecati.
Si mie mi-a placut dialogul iar daca doriti sa continuam raman deschis. Acestea fiind zise nu-mi ramane sa va urez decat ,,Lectura placuta !”.
Amintind ca Roberspierre a fost discipol al lui Rousseau am dorit sa atrag atentia doar ca primul era destul de rafinat ca sa-l citeasca pe ultimul. Atat. Nu m-am gandit deci, sa-l invinovatesc pe Rousseau pentru mormanele de capete.
Se pare ca spuneam cam aceleasi lucruri, vad ca din nous am facut niste greseli, totdeauna sunt grabita, dar insist oameni ca Hitler, nu fac decit sa foloseasca sircumstantele, contextul situatiile, cunostintele ca sa manipuleze si ca sa isi atinga scopul. Si scopul e promovarea de sine cu orice pret.
Inca nu am gasit ghilotina lui Roberspière la Rousseau pe care il gasesc fascinant daca ma gindesc in ce perioada a scris, daca o gasesc va informez. Sa va dea Dumnezeu o saptamina buna.
Si eu m-am grabit un pic poate fata de relatia lui Nietsche cu Hitler. Dar totusi legaturi se pot face. Cred ca nazismul este o vulgarizare a filosofiei lui Nietsche. Dar nu e diametral opus acesteia. Totusi, nu cred ca filozoful ar fi fost de acord cu lagarele de concentrare pentru oameni apartinand unor neamuri socotite inferioare.
Nu veti gasi ,,ghilotine” la Rousseau dar e greu de inteles cum un om care i-a fost discipol a ajuns la … ,,masina mortii”.
Urmariti filmul Povestea Sovietelor. Se acceseaza pe net. Este si subtitrat. Nu se vorbeste in el de Rousseau sau Roberspierre. Cred ca nici de Nietsche. Dar se arata cum alti docti propovaduiau eliminarea unor natii care li se pareau ,,accidente ale istoriei”. Caci despre asta era vorba in insiruirea mea de nume precum Gobineau, Nietsche, Marx sau Engels. Acestia, eruditi mari, incontestabil, si diferiti intre ei, au avut un numitor comun prin faptul ca apreciau ca fiind necesara disparitia unor categorii umane, fie pe criterii de rasa, fie de natiune, religie sau clasa sociala. Iar daca nu eliminate, cel putin supuse de altele considerate superioare. Inspirati de filosofia acestor docti de secol XIX, multi calai ai secolului XX au trecut la fapte in modul cel mai brutal pentru umanitate. Eruditii respectivi nu pot fi facuti responsabili in mod direct pentru unii criminali in serie care au preluat o parte din doctrina filozofiei lor pentru a-si justifica actiunile. Dar li se poate reprosa ca au creat terenul propice pentru mari dezechilibre sociale al caror efect il resimtim si in prezent.
Avem pe de-o parte filosoful care poate face rau inconstient sau nu, iar pe de alta pe aventurierul politic care-l citeste prost pe primul.
In concluzie, cartea te poate face mai destept dar nu e deloc sigur ca te face si mai bun.
Recitindu-mi ultima fraza observ ca are ceva pleonasmic in ea, ceva care nu justifica conjunctia ,,dar”.
Concluzia corecta ar fi: cititul de carti nu te face NEAPARAT nici mai destept nici mai bun, te face doar mai citit.
,,Multimea cunostiintelor nu te ajuta sa ai minte”. N-am spus-o eu ci unul cunoscut in istoria filozofiei sub numele de Heraclit.
Aventurier politic, bine nu stiu in ce fel sa interpretez temenul. Cei mentionati de d-vs nu mi se par aventurieri ci niste oameni care au urmarit anumite scopuri si s-a folosit de gindirea altora, sau filozofia altora, ca sa poate manipula masele si in felul acesta si-au atins scopul.
Cititul nu ne face mai buni dar ar trebui sa ne ajute sa discernem. Mai ales atunci cind citim autori diferiti care dezbat aceeasi tema. Cind mi se spune „cutare lucur e adevarat pentru ca au spus la televizor sau pentru ca a fost scris intr-o carte” mie mi se pare ridicol dar a trebui sa mi se para de plins, de plins ca cel sau cea care citeste s-au asculta nu foloseste discernamint. Sigur, si asta am notat si mai sus, in lumea internetului stiriile nu se mai digera, oamenii gindesc mai putin si actioneaza mult mai mult. Si nu neaparat in bine.
Cred ca niciunul dintre personajele sinistre ale isoriei nu a ajuns in varful piramidei politice exclusiv prin ,,mijloace proprii”. Cred ca toti marii dictatori au fost ajutati sa ajunga unde au ajuns si mentinuti la conducere de catre importante cercuri de interese. Cine au fost membrii acelor cercuri de interese ? Cine ? Ni se arunca in fata niste figuri politice dar uitam adeseori intreg ,,aparatul uman” din spatele lor. Figurile politice cad la un moment dat de pe scena istoriei dar cei care i-au sustinut raman in continuare bine merci in umbra.
E atat de simplu sa omori un om ! Sunt atatea metode sa-l faci sa dispara din aceasta lume ! Si totusi mari criminali politici au rezistat ani si chiar decenii.
Ceausescu a rezistat pana cand au dorit unii sa nu mai existe. Si aceia n-am fost noi, cei multi ci altii, putini si bine camuflati. Si bineinteles mai docti ca el.
Ma tem ca nu cei pe care-i vedem sunt autorii a ceea ce ni se intampla, ci unii pe care nu-i vedem. Marii dictatori au fara indoiala o mare vina, nici gand sa-i absolv, dar cred ca ei au fost doar varful aisbergului.
Cit despre Marx si Engels ii cunosc mai putin, stiu insa ce a produs Comunismul, dar sa nu uitam ca si aici un mare rol a jucat aplicarea lui.
Si sa nu uitam de asemanea ca lumea Occidentala a dat niste valori incontestabile in gindire si filozofie dar si in muzica si arte. Anul trecut dupa terminarea vizitei la Palatul Elysée cu ocazia a ceea ce se numeste Journées de Patrimoine, ma asezasem pe o banca sa ma odihnesc inainte de a lua autobusul spre casa. Pe partea cealalta a bancii un cuplu pe care nu-l mai vazusem niciodata si o femeie asezata pe un taburet improvizat care recita Lacul lui Lamartine. Cind termina ma intorc spre ea si ii spun „Très beau madame” se intoarce ma priveste si imi spune: „Vedeti ce am dat noi lumii, se referea binenteles si la ce vazuse la Elysée, apoi au venit americanii cu gratielele care au pierit in citeva ore, acum vor veni chinezii. Ce vor lasa ei in urma?” E drept ca dupa un week end Journées de Patrimoine la Paris nu poti decit sa te simti complesit.
Eu din pacate inca nu am ajuns in Franta. Am insa multe persoane in jurul meu care au facut-o. Ce aud despre acest mare spatiu de cultura european e trist, pe alocuri chiar cutremurator. O mare natiune pare ca se scufunda. O colega, licentiata in istoria artei a ajuns la un moment dat la Saint-Denis, locul primului santier gotic. Zona-simbol pentru civilizatia medievala europeana. Ei bine, mi-a spus ca pur si simplu mergand pe strada se temea pentru siguranta ei. Pretutindeni numai venetici din colonii de cea mai proasta conditie, dubiosi cat cuprinde … un fel de ,,Harlem parizian”. Ii inteleg pe francezii sadea care se tem pentru viitorul lor. De secole ei au insemnat, alaturi de alte cateva natiuni, un fel de avangarda in materie de civilizatie. Acum insa se confrunta cu o perioada din ce in ce mai decadenta. Asta e valabil de fapt pentru intreaga Europa. Eu sunt unul dintre cei care deplang ,,americanizarea” batranului continent.
Eu nu sunt chiar atit de pesimista. E drept ca este o invazie care vine din magreb, nu in cartierul meu, dar nu de mult am fost intr-un arondisment din nordul orasului in care, traiau evrei si magrebini laolalta, mi s-a parut mai degraba simpatic cu tarabe de carti pe strada, etc, si foarte animat. Cele doua populatii parind a trai mai degraba bine laolalta, trebuie sa amintesc insa ca si unii si altii erau integratii si vorbeau franceza ca orice francez, am auzit insa si stiu ca les émeutes din 2005 au inceput de acolo, ca prin unele suburbii e greu sa gasesti francezi. Asta nu inseamna insa ca vestigiile de arta sunt distruse. Si privind astfel lucrurile ajungem din nou la superioritatea sau inferioritatea anumitor natiuni. Problema nu este ca vin, problema este una de integrare dar sincer nici romanii evanghelici nu sunt integrati de loc. Integrarea se limiteaza, in cea mai mare parte la a-si deschide o mica intreprindere de renovare de apartamente in rest limba mai putin vorbita, biserica se face tot cum se facea in urma cu 30 de ani in Romania.
Dar ne-am departat de subiectul articolului.
Am gresit, cind am spus de acolo, ma refeream la Saint Dennis si nu la arrondismentul 19 depspre care scriam ca e simpatic. La Saint Dennis sunt emigranti mai recenti. Si daca emigrantii mai recenti nu mai au ca proiect inegrarea o mare responsabilitate o poarta demagogii si demagogiile policticment correct, sau politiclly correct pentru ca nu stiu de care partre a Atlanticului origineaza demagogia aceasta. Demagogie care a culpabilizat Lumea Occidentala triplindu-i greselile care le-a facut in colonizare si nerecunoscindu-i nici un merit. La fel in cazul istoriei biserici pe care au diabolizat-o aproape uitind rolul major pe care l-a jucat in dezvoltarea lumii vestice.
Asta ar mai lipsi, sa inceapa sa si distruga opere de arta. Desigur, nu e vorba neaparat de a fundamenta superioritatea unor natii dar, totusi, francezii sunt cei care au facut din Franta un mare univers cultural.
E adevarat, trebuie sa vedem si reversul medaliei, negrii si magrebienii din Franta provin din foste colonii ale acestei tari. Statul francez are obligatii morale fata de acestia.
Dar francezii sunt cei care au facut din Franta tara pe care orice om cultivat ar trebui sa-i acorde respectul maxim.
Nu cred in teoria lui Gobineau cu superioritatea unor rase fata de altele. Dar adevarul este ca la nivel macro, unele natiuni au dat omenirii mult mai mult decat altele.
Cit despre Rousseau si Roberspière au trait cam in aceeasi epoca, de fapt Rousseau a trait in acelasi timp cu Voltaire si Didérot. Capete mari, sau docti cum ati spune d-vs. Tot ce au spus ei a fost bine? Fara indoiala ca nu dar au infulentat gindirea vestica pina in zilele nostra.
Si nu numai ca biserica a jucat un rol major, dar il mai joaca inca. Intrebat recent ce crede despre proiectul de legalizare a mariagelor homosexule Frédéric Lenoir, editorul sef al reviste Le Monde des Religions, spunea ca lumea in general e construita pe principii religioase si ca lumea vestica pe principii judeo crestine, ceea ce a promovat valorile care au construit-o si ca tentativa de a legaliza casatoriile homosexuale nu face decit sa nege, sa respinga valorile pe care e construita lumea vestica ceea ce va produce tulburari seminifative si va avea efecte negative.
Ei … aici eu vad problema legalizarii homosexualitatii dintr-un complex mai vast de actituni menit sa destabilizeze tocmai aceasta Europa iudeo-crestina. Si nu e vorba doar de o simpla legalizare. Suntem noi facuti sa vedem lucrurile mai simple si mai umane decat par. Nu vedeti ca acum se succed de la an la an noi ,,descoperiri” care infirma parea traditionala despre diverse aspecte ale existentei noastre: religie, familie. Se doreste ,,rasturnarea” unei intregi lumi.
Cat despre culpabilizarea bisericii … a se vedea emisiunile de pe Discovery dedicate istoriei crestinismului. Nu toate desigur, dar cele mai multe o fac in mod fatis, aproape ca in anii ’50 pe la noi sau in tarile din fostul lagar comunist.
Recent, un membru al unei astfel de organizatii la care va referiti, din Romania, era de parere ca ar trebui interzisa tragerea clopotelor pentru ca i-ar deranja pe cei care nu cred. Aceeasi problema si cu scoaterea icoanelor din scoli.
In Franta, la un moment dat s-a luat decizia de a se interzice fetelor musulmane sa mai poarte in anumite spatii precum liceele unde invata, vestimentatie traditionala, mai precis acel articol care le acopera fata.
Dar si pe noi ne deranjeaza organizatiile ,,politiclly correct”. Ce-ar fi sa solicitam forurilor in drept interzicerea acestora.
Iar ca sa revenim la subiectul articolului, doctrina ,,politiclly correct” care va irita atat de tare, si care-mi displace si mie, a fost conceputa si este raspandita de oameni cu carte, nu de sarmani intr-ale cititului.
Oh, sa nu imi spuneti de Discovery, astia sunt nu doar politic correcti dar sarmanii mai vorbesc si despre ce nu stiu. Mi-a fost dat sa aud intr-una din emisiunile lor peste care am cazut din intimplare ca abia dupa aparitia Islamului si dupa invazia lor in Europa a aparut Monoteisumul. Halal intelecutuali. Hala romanesc nu ala arab.
Uite ca i credeam tendentiosi dar asta a depasit toate asteptarile mele.
Mai era unu o data tot pe Discovery caruia i se lua interviu cu privire la Leonardo da Vinci. Stiti … tocmai aparuse carte lui Dan Brown. Ei bine, cel care dadea interviul afirma ca geniul Renasterii nu prea avea nicio treaba cu religia d-apoi cu Biserca. Si ca in ,,Tratatul” sau nu apare niciodata numele lui Dumnezeu. Icerca sa-l ,,scoata” un fel de ateu avant la lettrre (coectati-ma daca gresesc cu scrierea in franceza). Ei bine, am avut nevoie la un moment dat de informatii din ,,Tratat” si l-am parcurs putin. Repet, l-am parcurs nu citit din scoarta in scoarta. In cateva pagini am gasit de vreo sapte – opt ori amintit numele Domnului. Si nu dintr-o perspectiva atee ci dintr-una cat se poate de creationista. Si sa tinem cont de faptul ca eu aveam o editie tradusa in 1971, deci in plina cenzura comunista.
,,Dar francezii sunt cei care au facut din Franta tara PE CARE orice om cultivat ar trebui sa-i acorde respectul maxim”.
Primarul sectorului in care locuiesc, Vanghelie cu ,,care este”, eu cu ,,pe care” …
Exact asta am spus si eu. Demagogii din partida politically correct incearca sa ne vinda o istorie mai mincionoasa decit cea care ne-au vindut-o comunistii. Dar faptul ca au scoala nu nulifica educatia nici lectura. Din nou revin tot acolo, pentru ce au facut-o. Regretul este sa asistam la faptul ca uni au un spirit de discernamint atit de sarac incit nu vad minciuna ci se cred progresiti. S-a ajuns pina acolo incit s-a sugerat ca Occidentul sa ceara iertare musulmanilor pentru Reconquista. Ce degomagie mai mare asteptati. Am avut ocazi, impreuna cu o jurnalista, sa ne opunem conceptului la o conferinta de presa la Sorbona. La sfirsit, la colatiune, cei care pusesera problema se uitau la virful pantofilor, cum spun francezii, iar noi eram degajate.
Da, fireste, tampeniile se tin lant. Dar, i-as intreba eu pe cei care propun Occidentului sa-si ceara iertare pt. Reconquista, musulmanii ce au cautat in Peninsula Iberica inainte cu cateva secole ? Dar in tot nordul Africii peste fostele teritorii bizantine ce au cautat ? Dar in Persia ce au cautat ? Dar in Asia Mica ce au cautat ?
Sau cum ar fi daca cei in jur de doua milioane de amerindieni din S.U.A. i-ar cere albilor din aceasta tara sa le prezinte scuze pentru raul facut in trecut si, eventual, sa se intoarca cu totii in Europa ?
Dar noi romanii care am fost ,,calcati” de atatia altii, cum ar fi daca ne-am apuca acum sa-i somam pe unguri, turci sau rusi sa ne ceara scuze ?
Asta desigur nu se va intampla. Pentru ca am sublinia inca o data faptul ca avem un trecut de natiune … nu foarte mare. Pentru ca nu exista natiune mare in Europa care sa nu fi initiat in istoria ei programe de cucerire al unor teritorii apartinand altor natiuni.
Exact asta am spus si eu. Ce cautau ei acolo? Pariticpasem cu un group la evaluarea manualelor scolare de ciclul doi si eu trebuia sa fac evaluarea de felul in care a fost prezentata reforma. Sunt citeva edituri care publica manuale scolare deci a trebuit sa le citesc pe toate. Am lucrat sub egida Sorbonnei pentru ca una dintre sectii are un decan care este interesat cum este prezentat le fait réligieux in manualele scolare. Sigur s-a pus problema imaginilor dar si a textului. La un moment cineva a pus problema Reconquistei, spre bucuria mea o ziarista cunoscuta s-a exprimat imediat impotriva ceea ce mi-a permisi si mie sa spun ceea ce am spus care seamana mult cu raspunsul d-vs? Da ce cautau ei acolo si mai ales cum au facut-o? Prin violenta si barbarie. Dar dragutii de politic corect acuza Crestinsmul si scuza tot ce au facut ei.
Pai da, politica la care va referiti este indreptata in anumite directii aproape cu exclusivitate.
Nu cred nici in superioritatea raselor nici a anumitor natiuni, cred insa ca anumite natiuni au avut un parcours istoric diferit. Dintre triburile germanice cel care se remarca la un moment dat sunt Francii, de ce? Nu cred ca explica nimeni de ce. E drept insa ca este important atit pentru o natiune, cit si pentru o familie si chair individ sa isi gereze cu intelepciune ceea ce are.
La un moment dat aveam impresia, citindu-va ca puneti pe seama lecturii, atrocitatiile lui Hitler sau perversitatile altora. Atrocitati, brutalitati au existat si intre oamenii simpli. Ma gindesc la o scena din Ion, de Liviu Rebreanu, oamenii de o brutaliitate teribila, si par ailleur, Rebreanu scrie atit de bine, dar va fi vreodata la fel de renumit ca Balza? Nu, si poate si pentru simplu fapt ca e roman. Franta a avut un alt parcurs. Cred ca numite frine in dezvoltarea Romaniei au de a face cu invazia si dominatia Otomana.
Sunt de acord ca trecutul ne desparte de francezi.
E adevarat ca oamenii simpli comit si ei atrocitati, numai ca acestia o fac la scara redusa. Eu ma refeream la cei care fundamenteaza crima la nivel macro, care o propun ca politica de stat.
Cat despre otomani … da si nu. Cred ca se ,,arunca cu pietre” in turci mai mult decat merita. Asa am fost invatati la scoala. Dar adevarul este ca daca mai vorbim romaneste in aceasta tara si daca mai suntem si cresstini asa cum au fost inaintasii nostrii de secole, se datoreste in buna masura si faptului ca am fost dominati de turci si nu de altii, cum ar fi maghiarii sau puterile slave.
Cred ca eram mult mai bine fara ei. Asta nu inseamna ca nu tin la limba, ci dimpotriva desi vorbesc inca doua destul de bine.
Eram desigur mult mai bine daca aveam noi imperiu si nu ei. Uite ca n-a fost sa fie asa. Iar dac as fi fortat sa aleg care dintre ocupantii teritoriului romanesc actual, de-a lungul istoriei ar fi mai de preferat, as acorda primele trei locuri Imperiului Habsburgic.
Consider ca politically correctness este demagogie iar asa zisul Post Modernism o adolescenta perpetua. Sigur caricaturizez dar cam asta merita. Cineva spunea ca inteligenta e functia realului, alors sa ne-o folosim si sa distingem.
E vorba de un haos indus, avandu-se probabil in vedere instaurarea unei noi ordini.
Cu privire la cunostintele celor, poate prea multi, care fac parte din ‘grupul’ plitically correct cred ca degeaba i-am intreba ce cautau arabii, islamistii in teritoriile pe care le-ati mentionat, pentru ca s-ar putea ca ei sa nu stie ca teritorile acesta apartinau altor natiuni inainte. Au lipsit de la cursurile de istorie. Imi amintesc pregatind o expunere la facultatea de teologie unde mi-am facut studiile si il citisem pe Adolf Harnak sa aflu ce scrie despre increstinarea teritoriilor romane. Ei bine ele nici macar nu erau mentionate. Cind am inceput expunerea am inceput cu un citat despre vestigi dace pe Colona lui Traian, despre cucerira Daciei si ramanizarea populatiei si am pus intrebarea „S-a absenntat Adolf Harnak de la cursurile de istorie? Sigur ca nu” Intr-adevar facea parte din grupul care in 1905 negau continuitatea romanilor pe teritoriile romanesti. De citit o carte pe care o am acasa la Oradea „Tratatul de la Viena. Chiar as dori sa o pot recupera.
Pentru Eugen, cam tirziu poate, dar vroiam sa clarific ce am scris mai sus. Cred ca in cazul celor care sunt politically correct sunt mai multe categorii de oamenii; igonorantii pur si simplu care cred orice li se spune, deci care au lipsit intr-adevar de la orele de istorie, cei imaturi care adera crezind ca in felul acesta sunt progresisti, sunt in avans fata de ceilalti care au ramas pe pozitiile vechi, si fara indoiala cei care au alte scopuri, scopuri pe care nu le stim.
In Franta voilul integral este inca interzis chiar daca pe alocuri legea este incalcata, dar noul ministru de intreior, de interne cred in romaneste, e destul de categoric si inca rasuna colopotele. Sper ca vor continua sa rasune pina la sfirsitul lumii.
Si da, francezii au construit o cultura de admirat.
Sunt de acord cu categoriile pe care le-ati enumerat.
Legat de voil … ce nu inteleg este interzicerea lui. Cand interzici ceva o faci pentru ca acel ceva dauneaza celor din jur, in modul cel mai direct cu putinta sau indirect, daca e vorba de un simbol care aduce un afront comunitatii respective (cum ar fi svastica). Dar cu ce-i deranja pe francezi faptul ca unele femei doreau sa urmeze o traditie si sa-si acopere chipul ? E cumva un atentat la adresa bunelor moravuri frantuzesti care spun (nescris) ca o femeie trebuie sa umble cat mai decoltata ? Nu ca m-ar deranja neaparat ultima varianta, dar cu atat mai putin ma deranjeaza prima. Discutam cu o persoana cultivata despre aceasta problema si persoana respectiva imi raspunde, dandu-le dreptate autoritatilor franceze, ca in fond era vorba de un spatiu laic. OK, am raspuns, dar laicul implica doar neobligativitatea religiosului si nu interzicerea acestuia din urma. Altfel, traim in dictatura laicului, si asta inseamna, de fapt, dictatura ateismului. Iar noi romanii, si alte natii care am experimentat comunismul ,am luat cunostiinta cu asta. Iar daca-mi aduc bine aminte (in ’89 aveam 15 ani), regimul Ceausescu nu impusese astfel de restrictii. Puteai sa te duci la bisercica, puteai sa te botezi, sa te cununi si sa-ti inmormantezi rudele, cu preoti, puteai sa porti cruci la gat si daca erai femeie musulmana din Dobrogea sau de afara, puteai sa porti bine merci si voalul. Asta intr-un stat declarat ateu. Nu doar laic.
Dintre cele trei categorii, cred ca ultima e cel mai de luat in seama, celelalte doua reprezentand de fapt niste grupuri de inocenti. Eu sunt dintre aceia cu conspiratiile … Nu am aprofundat subiectul pentru ca am o oarecare respingere pentru ce este ocult, dar imi folosesc intuitia. Nu stiu cum este dar cred ca este. Realitatea vazuta este conditionata de una nevazuta.
Va raspund la intrebarea cu privire la voil. Idea principiala este ca La république se vis au visage découvert.” Adica Franta isi are si ea cultura ei, legile ei si cei care vin trebuie sa si le asume. Eu sunt de parere ca cei care nu vor sa si le asume in Franta sau in US sau oriunde ar fi, pot sa se intoarca la ei acasa.
Sunt pentru integrare, altfel individul ramine marginal. Apoi cind o femeie se prezita cu fata acoperita sa isi i-a copilul de la scoala ce face cei responsabili, o pun sa isi ridice voilul?
Sincer nu mi-ar place sa am in clasa studente cu fata acoperita. Cred ca Europa, sau lumea occidentala, trebuie sa tina la ceea ce o constitue.
Am asistat la o scena mai mult decit ridicola intre Washington DC si Baltimore cind o femeie cu voil minca chips si bea Coca Cola ridicind tot timpul o parte din voil.
Cit despre tirania laicitatii pericolul ar putea exista numai ca laicitatea nu inseamna respingerea religiositatii ci separarea ei de stat, de puterea politica.
Cit despre decoltee va asigur ca le puteti vedea mai des in Romania si chiar in US decit la Paris. E drept ca vremea nu ne prea avantajeaza.
M-ati rugat sa corectez ceva ce a-ti scris adica avant la lettre si nu stiu la ce va referiti. Lettre este litera, sau scrisoare, daca va referiti la Scriptura c’est Les écritures.
Incep cu sfarsitul. Ma refeream la felul cum am scris. Cu cateva zile in urma am facut o gafa cu o expresie in latina si acum imi iau masuri.
Apoi …
OK, Franta isi are cultura ei dar trebuie lamurit din capul locului daca accepta minoritatile religioase sau nu le accepta ? Daca da atunci nu vad de ce ar interzice voalul. Daca nu, atunci ditamai statul european incalca flagrant principiile pe care tocmai se fondeaza noua Europa, pe care el insusi le sustine pentru restul statelor europene si care cuprind si drepturile minoritatilor, de la cele religioase la cele sexuale. Legat de ultimele … de cand face homosexualitatea, ca practica in sine, parte din cultura vreunui popor din Europa ? Si totusi, daca incalci asa-zisele drepturi ale homosexualilor se fac presiuni asupra ta sa renunti. Romania este ,,urecheata” deseori pe aceasta tema si stigmatizata ca una dintre tarile in care homosexualitatea nu este tolerata. De cand face homosexualitatea in sine, parte din cultura noastra ? Am dat un exemplu.
Spuneti ca sunteti pentru integrare. Dar nu sunt lamurit ce intelegeti prin integrare. Daca interzici unui om sa urmeze principiile pe care se fondeaza religia sa atunci nu vad de ce nu i-ai interzice si limba poporului din care provine. Pentru un om religia sa poate avea o importanta la fel de mare ca si limba in care vorbeste. Atunci cum stam cu inscriptiile bilingve care noua romanilor si altor popoare europene li s-au impus. ,,In Franta nu traiesc decat francezi”. Adica natiunea franceza are mai mult drep la propria-i autodeterminare de cat cea romana, bulgara, sarba s.a. ? Daca da, atunci sa ni se spuna deschis.
Nu va plac femeile cu fata acoperita ? Sa va spun sincer, nici mie. Dar asta e doar o apreciere estetica si ea difera de la individ la individ. Multe lucruri de importanta majora in unele culturi extraeuropene ne pot provoca repulsie. Dar nu putem da legi pe criterii estetice.
Repet: sunt de acord cu demersul autoritatilor franceze numai in masura in care orice tara din Europa ar putea sa procedeze la fel pe teritoriul ei fara sa fie, cu am spus mai sus, ,,urecheata” de inaltele foruri de la Bruxelles. Si daca ne hotaram sa reglementam strict drepturile minoritatilor apoi sa ne decidem pana unde mergem cu asta. Le interzicem portul ? Le interzicem limba ? Le interzicem si religia ?
,,Cit despre tirania laicitatii pericolul ar putea exista numai ca laicitatea nu inseamna respingerea religiositatii ci separarea ei de stat, de puterea politica”. Pai voalul femeilor musulmane are o ratiune ce tine de religie. E chiar un element de prima importanta. Interzicandu-le sa poarte asa ceva, respingi practic religia lor.
Cu privire la decolteu … o fi cum spuneti. Asta pentru ca noi intotdeauna devenim mai catolici decat Papa. Dar va asigur ca nu noi am lansat moda cu pricina. Francezii au fost oricum inaintea noastra la acest capitol. Ca de altfel la multe altele. Acum s-or fi saturat si ei.
Am sarit intrebarea cu mama care vine sa-si ia copilul de la scoala. Privirea si vocea mamei sunt inconfundabile pentru progenitura ei. Mai ales cand ultima a trecut de primii sapte ani de viata. Niciun copil nu va pleca pur si simplu cu o necunoscuta. Functioneaza instinctul de aparare.
Eugen, nu eu fac legile in Europa, si cred ca nici d-vs. Noi trebuie insa sa le intelegem, sa le interpretam. Trage Bruxellul pe romani de ureche pe motivele care le invocati? Nu stiu si nu mi se pare real. Cit despre legile unei tari si integrarea cind mergi intr-o tara si vrei sa traiesti acolo, sa studiezi si sa lucrezi, unul din primele lucuri e sa inveti limba. Nu cumva francezul, englezul, etc trebuie sa invete toate limbile celor care vin. Cit despre religie, nu este un subiect usor, dar Europa in sine nu e islamica asa ca nu vad de ce s-ar accepta purtarea voilului integral. Democratia nu este haos, ea implica legi si respectarea lor.
Nu stiu cum ne-ar fi tratat Bruxelles-ul daca noi am fi luat decizia respectiva. Eu stiu spre exemplu ca la un meci de fotbal intern suporterii unei echipe au strigat lozinci xenofobe la adresa suporterilor echipei adverse. Ei bine echipa cu suporteri xenofobi a jucat urmatorul meci in cupele europene fara suporteri drept pedeapsa dictata din afara. E vorba de echipa Steaua. Iar suporterii acesteia ii faceau tigani pe cei ai Rapidului. Insa, la un meci ulterior al Stelei cu o echipa din Anglia, a venit randul suporterilor ei sa fie facuti ,,tigani” de catre cei englezi. Ei bine, echipa engleza nu a jucat meciurile urmatoare fara suporteri. Aceeasi lege nu a mai functionat. Nu mai vorbesc de suporterii francezi care ne-au aratat de mai multe ori cu degetul ca fiind ,,tigani” la meciuri dintre echipele lor si ale noastre, fara sa fie sanctionati de ,,mama Europa” in niciun fel. V-am dat acest exemplu ca sa intelegeti mai bine ce vreau sa spun.
Spuneti ca francezul si englezul nu trebuie sa invete limba fiecarei minoritati din tara lui. OK, dar eu nu afirmasem contrariul. Eu am spus doar ca religia, ca si limba unei comunitati trebuiesc respectate. Noua ni se impune asta. In satele cu peste 20 sau 25 procente comunitate straina se afiseaza inscriptii bilingve. Imi amintesc cu un oarecare amuzament ca in urma cu cativa ani un primar al unei comune de langa Bucuresti era ,,vaitat” de posturile TV mai in gluma mai in serios ca ar putea fi obligat sa invete chineza intrucat in comuna sa era posibil sa se stabileasca o comunitate de asiatici de vreo 80 000 de suflete. Dvs. stiti mai bine decat mine, si nu va intreb retoric, sunt pur si simplu curios … in Franta sunt localitati cu inscriptii bilingve ?
Legat de voal … eu am pus o problema de principiu. Mi s-ar putea replica daca o femeie din Europa ajunsa intr-o tara islamica n-ar fi cumva supusa unor restrictii si mai dure ? Eu as zice ca da, dar vedeti dvs. majoritatea tarilor islamice sunt oficial islamice si oficial restrictive. Franta insa, se pretinde un bastion al democratiei. Despre asta era vorba.
Toate natiunile Europei au dreptul la a se autoapara. Dar numai unele o pot face pentru ca unele sunt mai egale decat altele. Sper sa exagerez si sa nu am chiar atat de multa dreptate, dar ma tem ca am.
Si inca ceva …
Sunt de acord ca democratia nu inseamna haos, dar cat de mare este haosul provocat de purtarea voalului ?
Iar daca este totusi atat de mare atunci nu vad de ce nu am interzice si tatuajele sau piercing-ul ? Sunt acestea europene prin traditie ? Sau sunt importuri din coloniile de la tropice ?
Eugen, cred ca ne-am departat foarte mult de subiectul articolului si nu stiu daca e decent sa continuam conversatia asta din respect pentru cel care a scris articolul si a temei in sine.
Fiti sigur de asemenea, si sunt sigura ca o stiti, nu voi putea raspunde la toate intrebarile pur si simplu pentru ca nu am raspuns. Am scris ca democratia nu inseamna haos si am explicat ca intr-o democratie exista legi care trebuiesc respectate. Adaug ca o democratie nu este un sistem perfect nici un sistem care face dreptate egala la toata lumea pur si simplu pentru ca dreptatea aceasta e practicata de oameni. Interzicerea voilului integral mi se pare democratica pentru ca este vorba de viata din lumea occidentala si pentru ca este in strinsa legatura cu securitatea individuala. Tot asa cum mi se pare legitim sa fie oprite, si au fost, rugaciunile in strada. Blocau anumite strazi dint-un arrondisment, sector cum ar fi la Bucuresti, si se rugau in fiecare simbata seara pe cind evrei,de exemplu mergeau linistiti, fara zgomot, fara sa aduca vreun prejudiciu functionarii normale a vietii orasenilor la sinagoga lor in fiecare simbata.
Cit privete inscriptii in doua limbi, veti gasii in Bretagne, in limba bretona, in Alsacia in alsaciana dar asta de cind cu plitiquement correct. Sigur cele doua limbi sunt doar un fel de relicve ca si l’occitane care a fost vorbita in sud. Nu exista scrieri deosebite neaparat in nici una din aceste limbi. Deci inscriptile sunt mai degraba un semn nostalgic.
In cartierul in care sunt comercianti asiatici exista inscriptii si in limba lor, am sa bag de seama daca sunt si in franceza dar cred ca da. Situatia pe care o mentionati in Romania mi se pare ridicola.
Cit despre Bruxeles si Europa a-ti vazut ca a primit Premiul Nobel. Asta nu inseamna, se pare, ca fiecare tara are aceeasi greutate, ci sigur tarile mari au mai multa putere de decizie. Va asigur insa ca foarte mult depinde de interpretarea legilor si presa face uneori prea mare galagie.
Problema mariajurilor homosexuale se pune acum in Franta si presa pe de o parte manipuleaza, pe de alta parte sunt ziare care se exprima clar spunind ca problema nu e atit de simpla si ca se atinge aici identitatea umana in sine.
Eu ma opresc aici. Nu vom gasi niciodata raspuns la toate intrebarile. Trebuie insa sa facem tot ce putem bine si sa avem discernamint. Va doresc bon courage. Maria
Doar un detaliu. In US, atit la Los Angeles, Chicago, sau New York exista inscriptii in chineza sau coreana. In Manhatan nu am coborit din masina cind am trecut prin China town, era tirziu si nu conduceam eu. Unii care s-au oprit au avut un sentiment bizar. Sigur ca putem avea un sentiment de interes fata de varietate, dar si de teama, pentru unii, teama de ceea ce ne este strain. Atit in Manhatan cit si in Los Angeles cind treci prin cartiere acestea te intrebi unde esti. Pe de alta parte oare nu acceptarea celuilalt si cunoasterea lui ne va facem sa traim intr-o lume mai paisibila? Nu stiu, nu am un raspuns. Bon courage.
Si eu sunt de acord ca ne-am indepartat de subiectul articolului. Mai trebuie sa spun ca nici eu nu am raspuns la toate intrebarile.
Cu precizarea ca va fi ultimul text pe care-l scriu pe marginea acestui articol in ceea ce priveste dialogul cu dvs., care de altfel trebuie sa marturisesc ca mi-a facut placere, doresc sa mai adaug ceava.
In primul rand as dori sa precizati la ce v-ati referit cand ati folosit cuvantul ,,ridicol”.
Legat de anumite manifestarile religioase la care va refereati (ex. rugaciunile in strada), acestea desigur perturba in mod evident viata publica. Sunt anumite practici care ar trebui interzise intr-un spatiu public.
Cat priveste inscriptiile bilingve Statele Unite nu sunt exemplul cel mai potrivit. Cineva spunea o data ca aceasta tara este populata de fapt de o adunatura de minoritati.
Despre Franta am vrut sa stiu pur si simplu, gandindu-ma in special la zona Marsiliei unde magrebienii si africanii sunt foarte bine reprezentati numeric.
Repet, indiferent de raspunsul dvs. eu nu voi mai interveni. Nu am insa nimic impotriva sa dialogam pe marginea altor articole. Daca veti dori si daca va fi cazul.
Va urez toate cele bune.
SUPERBA IMAGINE 🙂
Am un singur comentariu pragmatic la imaginea asta: pentru ca o stivă de cărți să stea așa, musai să aibă un perete de care să se sprijine.
[…] Nu așa funcționează cărțile (sau despre supralicitarea lecturii) […]
Dupa aproape un an revin la acest articol pe marginea caruia am scris destul de mult, de altfel. Si ca s-o spun sincer am si divagat foarte mult. Dar nu in intregime din vina mea.
Mi-a facut placere sa recitesc articolul dvs. care se suprapune destul de bine pe gandurile mele. Am avut mult de-a face cu cititul si cu multe ,,specii” de cititori. E o lume fascinanta. Dar cartile nu ne fac nici mai buni nici mai destepti. Dupa zece luni de viata iata ca am ramas la aceeasi parere.
Pe langa articolul propriu-zis am recitit si comentariile de dedesubt, inclusiv pe ale mele. Am recitit si disputa mea cu doamna Maria Istoc pe diverse probleme, unele fara legatura directa cu textul dvs., am recitit si disputa mea cu domnul Cimourdain pe problema Robespierre.
In ultimul caz pot sa spun ca atunci eram destul de confuz. Parerea mea despre fenomenul revolutiei franceze era destul de proasta. Despre Incoruptibil, cam la fel. Intre timp mi-am largit putin orizontul in legatura cu evenimentele de acum mai bine de doua secole si cu personajul respectiv si am fost pus in situatia de a-mi revizui anumite pareri. Cu toate acestea, exemplul pe care l-am dat cu Robespierre ca intruchipare a relatiei nefaste dintre carte si cititor mi se pare ca ramane in picioare. Nu m-as hazarda sa-l numesc pe acesta psihopat. Nu-l consider dement. Nu-l consider sadic. Cred numai ca a fost un om citit care a inteles prea putin … omul.
Am putea sa ne punem intrebarea daca prin simplul act al cititului de carti omul se poate cunoaste mai bine pe sine ? Sau daca nu cumva, pe langa acesta i-ar mai trebui si altceva.
,,Cazul” Robespierre nu a fost ,,inchis”. Si cred ca nu va fi prea curand. E inca prea ,,viu” ca sa fie inchis. Cel putin in Franta. Desi iata ca suscita polemici si pe aici pe la noi. Chiar si pe blogg-ul dvs. A fost suficient sa ,,arunc” ceva urat despre celebrul revolutionar ca cineva sa se sesizeze si sa ma ,,execute” prompt. A fost o mostra de cum ar putea putea fi castigat un ,,proces” de catre un ,,avocat” destept care apara o cauza nu in intregime dreapta.
Vă admir perseverența, dar apreciez și nuanțele pe care le aduceți. Și e chiar foarte intersant de văzut cum se schimbă opiniile de-a lungul timpului. Partea bună e că ați revenit „la locul faptei”, ca să faceți publică această schimbare. Acum m-ați făcut curios: dacă aș avea timp, mi-aș reciti textele de pe blog în această cheie – a schimbărilor de perspectivă pe care le-am suferit de-a lungul anilor.
[…] Nu așa funcționează cărțile (sau despre supralicitarea lecturii) […]
[…] 2012 – Teofil Stanciu: Nu așa funcționează cărțile (sau despre supralicitarea lecturii) […]