Precizez, pentru a elimina orice dubiu, că am „furat” prima parte a titlului de la Eminescu. Dar n-am să merg pe linia sarcastică a poetului național.
Potrivit unui sondaj recent, jumătate dintre adolescenți susțin că era mai bine pe vremea comunismului. Las la o parte faptul că ei nici măcar nu aveau de unde să-și culeagă informațiile în mod direct pentru simplul motiv că s-au născut abia după 1990.
Important mi se pare că au ajuns la această concluzie cu largul concurs al celor care i-au educat. Acea jumătate care a ajuns să creadă în această idee – există un sâmbure de adevăr în ea, nu zic ba, dar în ansamblu e totuși o enormintate – reprezintă materialul uman care va intra pe mâna politicienilor în următorii ani.
Acum am înțeles că, de fapt, toate reformele care au lovit educația în ultimii ani au dat roade. Avem în prezent niște oameni gata să creadă orice li se spune despre istorie. Și sunt mulți. Destui. Ar fi putut încerca să se documenteze, ar fi putut urmări „Memorialul durerii”, ar fi putut face multe alte lucruri. Dar ei nu le-au făcut.
Mai mult decât atât, cred că nici măcar nu au idee că ar fi putut să facă ceva ca să se documenteze cât de cât. În schimb, au plecat urechea la ce spun manipulatorii din televizor, la ce spun părinții lor în momentele de frustrare (sau poate chiar cu toată convingerea), la ce li se induce prin diverși marțafoi fără scrupule.
S-a obținut, pe scurt, o categorie de viitori votangii lipsiți de discernământ în chestiunile esențiale. Căci, pentru politicienii oportuniști și demagogi, e esențial ca electoratul să nu le țină minte faptele. Iată că s-a edificat această specie de individ insensibil la istorie și la lecțiile ei.
În prezent, acești adolescenți sunt utili mai ales USL-ului, care, prin slugoii săi, reabilitează comunismul pentru a-l contrapune băsismului. Manevra e eminamente demagogică și conține multă înșelăciune, dar nu are a face. Sunt destui care pun botul, iar adolescenții – care ne-am fi așteptat poate să fie critici și mai degrabă suspicioși – s-au înregimentat numaidecât.
E foarte mult ca jumătate dintre adolescenți să nu se întrebe niciun moment de ce, dacă era atât de bine în comunism, oamenii au fost dispuși să moară ca să scape de el. Sau de ce au fugit mâncând pământul spre Occident, încercând să uite cum au „huzurit” în orânduirea ceaușistă.
E bizar, totodată, că adolescenții au impresia că învățâmântul arăta mult mai bine în comunism, deși acum mereu se plâng, în cor cu părinții, că au prea mult de învățat. Bine, mă, fraților, dar în comunism era mult mai rău: se învăța mult mai mult, examenele erau grele, se dădeau o grămadă de examene grele, inclusiv la trecerea din clasa a X-a în a XI-a – se numea „treaptă” –, locurile la facultăți erau puține, profesorii aveau dreptul să pedepsească fizic elevii (și erau destui care foloseau metoda din plin), materia era foarte multă și stufoasă, la medicină se dădea din fizică(!) etc.
Dacă după asta tânjesc jumătate dintre adolescenții români, apăi sunt mai mult decât încântat. Înseamnă că avem niște oameni care ar vrea să muncească mai mult, mai din greu, mai cinstit. Or asta e o veste cât se poate de bună. Dar, mă întreb eu, ce o fi atunci cu aceste procente foarte mici de promovare la BAC?
Mă tem că adolescenții respectivi n-au înțeles prea bine cum stătea treaba pe vremea ceaușescului. Și că sunt nostalgici după ceva ce acum le repugnă, deși au parte de niște condiții simțitor mai favorabile decât înainte de 1990.
Aș vrea să cred că acești adolescenți regretă o epocă pe care, în urma unor cercetări temeinice sau măcar în urma unor minime verificări, o consideră superioară celei de azi. Dar nu reușesc să mă debarasez de gândul că am de-a face cu niște oameni dispuși să creadă aproape orice. Dacă li s-ar fi spus că nazismul e sistemul ideal, de ce să nu creadă? Că ce alt defect avea decât acela că salubriza societatea de elementele sale slabe?
Și, repet, în bună măsură nu e vina lor, ci e consecința celor 20 de ani de învățământ românesc multi-reformat.
Totuşi se învăţa. Iar studentul de atunci era mai competent decât un dottore de azi.
Calitatea medicinii româneşti a fost dată de un sistem competiţional acerb. Acum e vai de noi dacă ajungem pe mâna unui tânăr doctor.
Calitatea profesorilor era indiscutabil mai bună ca acum.
Absolvenţii de limbi străine nu au echivalenţă faţă de ce cere piaţa acum.
Chiar şi activiştii de la Ştefan Gheorghiu erau super politicieni faţă de marţafoii de azi.
Poate punctul dvs de vedere este focalizat greşit. Tinerii de azi erau clasa muncitoare de atunci. Iar studenţimea care ar fi la nivelul social de atunci este înghiţită de prostime. Nimeni nu munceşte, toţi „gândeşte”.
N-am spus că nu existau toate astea, dimpotrivă. Ci, ca sistem, comunismul a fost criminal. Iar copiii ăștia îl privesc azi nostalgic, fără să știe ce râvnesc. Pe lângă răul evident, pe care îl știm cu toții, existau și niște lucruri bune, fără-ndoială.
Despre calitatea învățământului am și vorbit când am menționat cât de dificilă era școala atunci.
mai ca mi-as dori sa revina la putere comunistii, barem pentru doua trei saptamini: sa se lichideze netul, telefoanele mobile, teveul non-stop, pornografia, preturile aberante, etc. astfel nu l-am mai vedea pe jiji la teve, nu am mai auzi de mai stiu eu ce fufă ca si-a siliconat urekile sau mai stiu eu ce, alcoolul s-ar comercializa doar dupa ora 10 dimineata si ne-am bucura atunci cind gasim piine proaspata si picioare de pork. s-ar interzice parul lung, mini jupa, toplesul si sa ai mai mult decît o casa si o masina. localurile s-ar inchide mai repede si nu ai mai injura atita ca poate injuri pe cine nu trebuie. si am uitat: cine nu presteaza o munca folositoare societatii sa fie considerat parazit, nu ai mai putea lucra la patron, nici sa ai patru joburi.
sa vedem cine rezista mai mult, noi care am trait atunci sau ei care nici n-au mirosit asa ceva!
Eu sunt pregătit. Am făcut practică agricolă în slujba partidului (am scris despre asta), casă n-am… îndeplinesc mai multe condiții. Plus că ar fi o ușurare să nu trebuiască să am mai multe locuri de muncă 😀
hai la lupta cea ,mare…
Memoria este foarte selectivă. Sondajul cu pricina nu-i face pe oameni să se gândească atunci când răspund la întrebarea dacă regretă comunismul.
Dacă ar cunoaște ce s-a întâmplat, atunci cred că răspunsul ar fi fost altul. Am încercat și eu să fac un soi de sondaj, dar cu o lungă introducere înainte de întrebarea cheie. Rezultatele au fost foarte diferite…
http://despredemnitate.wordpress.com/2011/07/06/manifesto2/
Unii ar numi asta contextualizare, alții i-ar spune manipulare. Eu optez pentru prima variantă.
Comunismul este o noțiune foarte abstractă. O parte dintre noi avem niște amintiri, niște experiențe personale. Teoria comunismului încă se mai dezbate, în vreme ce toate implementările practice au eșuat groaznic. S-au scris sute de cărți numai în România despre comunism dar s-au scris și alte mii de cărți de propagandă comunistă înainte de 1989. Atunci, cred că este foarte necesară contextualizarea. Mai degrabă însă, cred că întrebarea este inutilă.
Face cineva în germania vreun sondaj de opinie cu întrebarea: „Regretați nazismul?” Nici nu cred că e permisă o asemenea întrebare, nicăieri în lume. Și totuși, în România, media se joacă prostește cu astfel de dileme…