Nu vreau să mă pun rău cu traducătorii, însă, ca redactor/editor te cuprinde adesea exasperarea în fața unort texte incoerente și defectuoase. Fără false modestii, socot că am acumulat un minim de experiență care să-mi permită să adresez câteva sugestii – pe care le consider utile (eu le-aș numi chiar imperative!) – traducătorilor. Fiindcă întâmplarea face că am lucrat și pe urma unor novici, dar și pe urma unor traducători cu CV-uri lungi și cu renume în arealul în care activez.
Nu-mi pot închipui cum un traducător preferă să lase la mâna editorului versiunea definitivă a cărții la care a lucrat. Nu înțeleg de unde atâta „generozitate”. Când e știut doar că traducătorul este practic „autorul” cărții traduse în limba țintă. Or un autor impasibil la forma textului – și implicit la deformarea unor idei afectate de această formă – pare cel puțin suspect.
1. Citatele. Iată una dintre cele mai spinoase probleme în cazul în care avem de-a face cu multe trimiteri într-un text. Indiferent dacă autorul cărții în limba de origine a făcut ori ba precizări bibliografice extinse în ce-i privește pe autorii din care citează, consider că traducătorul român are obligația să se străduiască să meargă pe firul acestor citate către sursă.
Google Books e un instrument deosebit de util în acest scop (dacă vorbim de cărți traduse din engleză), fiindcă citatul poate fi identificat după câteva cuvinte cheie și localizat în scrierea din care provine, făcând astfel mult mai ușoară localizarea într-o traducere românească.
Consider că denotă lipsă de profesionalism (deși uneori e vorba pur și simplu despre dezinteres!) să ai citate din autori și cărți traduși în românește de multă vreme, însă tu, ca traducător, să te încăpățânezi să-l traduci pe loc, pe cont propriu. Ridicolul situației se vede cu atât mai bine atunci când, de pildă, un autor britanic citează din Umberto Eco – Numele trandafirului, iar traducătorul nostru plin de zel preferă să-l traducă din engleză decât să meargă la vreuna din edițiile românești existente. Ba chiar e posibil să (re)traducă și titlul cărții – cum vă sună Denumirea rozei (nu râdeți că, la ce am văzut, orice e posibil)?
Uneori munca de investigație trebuie să fie mai laborioasă, dar acestea sunt deja situații ce trebuie tratate individual. Fiindcă într-adevăr există și situații când traducătorul trebuie să opteze pentru o anumită ediție sau pentru traducerea textului pe cont propriu din pricina faptului că altfel denaturează ideea pe care autorul vrea s-o scoată în evidență. Însă, de vreme ce nici în cazurile cele mai simple, citatele nu sunt indicate corespunzător, o discuție despre situații complexe nu-și are rostul.
2. Numele și titlurile. Există autori și cărți ale căror nume, respectiv titluri sunt deja consacrate în limba română. De pildă, s-a încetățenit titlul Confesiuni pentru scrierea lui Augustin; nu e cazul să facem exces de zel și să o rebotezăm Mărturisiri. Pe marele „psihanalist” al monahismului îl cheamă Evagrie Ponticul, de ce să-i spunem Evagrius (Ponticus)? Dacă dăm peste numele lui Calvin într-un text în limba engleză, e normal să nu-l lăsăm cu prenumele John (încetățenit în spațiul anglo-saxon), fiindcă sună ridicol pentru cititorul român avizat, ci să optăm pentru Jean (dacă nu dorim să urmăm sugestia celor care propun românescul Ioan).
Mai mult, există cărți traduse deja de ani buni, dar autorii nu se sinchisesc nici măcar să dea un search pe foarte informatul google și să observe că au un titlu românesc consacrat. Domnilor, nu se mai poate să spunem că Philip Yancey a scris cartea Ce are harul așa de uimitor când cartea se cheamă deja Tulburătoarele descoperiri ale harului. În acest sens, de mare ajutor ar fi dacă editurile ar face public și titlul original al lucrărilor traduse. O altă sursă de informații foarte utile o reprezintă cataloagele online ale unor biblioteci (Biblioteca Națională, Biblioteca Academiei, Biblioteca Centrală Universitară Cluj). Fișele sunt în general bine făcute.
3. Ortografia (știurlubatica!). Poate că unora le spun o noutate (sper că nu), dar traducătorilor nu le-a fost interzis accesul la DOOM2, Gramatica Academiei sau DEX. Dimpotrivă, ar fi chiar recomandat să-și dea întâlniri cât mai dese. Nimeni nu știe toate formele corecte ale cuvintelor, nici toate sensurile derutantelor paronime. Dar există specialiști care au făcut niște cărțoaie masive în care au scris cum stă treaba. Înainte de a fi în dezacord cu dânșii pe chestiuni de finețuri, ar fi foarte util să ne tragem gramatica de bază la rindea. Măcar în linii mari. Apoi putem intra și în chestii rafinate.
4. Revizuirea. Poate că cea mai mare problemă a traducătorilor sunt termenele. Mereu te vezi în situația să încalci un termen, să reprogramezi predarea traducerii. Iar asta înseamnă că și banii vor veni mai târziu (oricum cam întârzie…). Așa că unii rezolvă problema în cel mai simplu mod posibil: predau textul tradus fără să-l mai revadă. S-ar putea chiar ca pentru o parte a traducătorilor care vor citi aceste rânduri ideea în sine să sune straniu. Adică pentru ce, mă rog frumos? Ei l-au tradus și gata, alții să-și bată capul. Oricum, prea puțini îi taxează la retribuție dacă au făcut o traducere proastă, nici nu-i plătește mai gras pentru una reușită. Proastă socoteală, stimați conducători de edituri. Nu prea stimulați astfel calitatea.
Mă opresc deocamdată aici, cu promisiunea că voi reveni.
(Va urma… cu siguranță!)
Cu drezina 
daca te gindesti ca un traducator este platit in romania cu tot atita cit era platit un spalator de parbrize in america in urma cu 40 de ani e ok. cam sti atunci cine traduce. cine nu are de lucru altundeva.
si termenele sunt asa cum zici.
cartile se traduceau f bine inainte de inventarea calculatorului pt ca omul avea timp sa se gindeasca la ce traducea. uneori iti pica fisa in capitolul 5 la o expresie din capitolul 1 sau 2. in plus, datorita termenului strins cam pe la jumatatea cartii te apuca un leheamite de nu mai poti sta pe scaun mai mult de 2-3 ore.
cu revizuirea ai dreptate. de obicei eu faceam 2 revizuiri, dar nu mai e timp. in cele din urma ai impresia ca sti pe de rost textul si nu mai esti eficient.
o data am fost dezamagit de editor care nu a facut mai nimic la text, asa ca m-am apucat eu. era clar ca a ajuns si el la burn-out si a lasat-o balta. din pacate dupa ce traduci o carte mare ai nevoie de un timp de deconectare din text ca sa fi eficient ca editor. daca termenul e strict calitatea textului va suferi.
in rest banul dicteaza.
Vorbiți ca omul pățit. Da, și eu am tradus (n-am un cv prea mare, dar măcar știu cum e) și am trecut prin chestiile astea. D-aia mă frustrează când, ca redactor de carte/editor trebuie să caut eu tot ce ar fi trebuit să facă traducătorul. Dacă ar fi după mintea mea, i-aș da cartea înapoi să și-o lucreze, dar se pierde vreme, devine pagubă în buget. Tare mă tem că, la ce condiții sunt acum, suntem condamnați la traduceri proaste. Numai ambiția personală a traducătorului de-a face treabă de calitate mai salvează ceva. Dar prea sunt mulți care preferă munca fușerită.
si ca atare ai impresia ca citesti o carte slaba
o data am deschis o carte de teologie tradusa recent, cunosteam traducatorul si spre surpriza mea am dat de o exprimare gen roza… am fost f uimit, dar a fost singura scapare. s-a nimerit sa deschid chiar acolo.
Excelent, Teofit. Cineva competent trebuia sa faca asta. E clar ca unii nu te vor iubi prea tare pentru asta, dar ma tem ca nici nu se vor opri din goana nebuna dupa traduceri de doi lei dupa care se dau in vint, din pacate, aproape tpate editurile evanghelice din din Romania, in vreme ce autori romani care ar avea ceva de spus nu sunt incurajati si publicati.
Se publică, în schimb, autori vandabili. Există și din ăștia. Sau care au bani să se publice singuri și își finanțează cărțile.
Stați că încă nici nu m-am atins de conținutul de idei al cărților traduse! Un lucru e cert, am cam început să mă satur de americanisme ieftine și răsuflate. Am o crescândă apreciere pentru orice fel de literatură care nu are de-a face cu superficialitatea evanghelică americană și cu traducerile dezastruoase.
Draga Teofil, pe mine ma surpride halul in care scrii tu, ca unul care fara „false modestii” se lauda ca e profesionist si mai are si functie. „Modestii” nu exista ca forma de plural!!! Pe langa asta, nu stii cand se foloseste virgula in limba romana, nici punctul si nici diferenta dintre ele. Chiar in textul acesta, care cica are menirea de a-i sfatui pe altii, faci greseli catastrofale, dar care din pacate NU sunt greseli, pur si simplu NU stii. Am vazut ca se repeta la nesfarsit in toate textele pe care le scrii. In al doilea paragraf, intre generozitate si cand TREBUIE virgula, nu punct!!! românești existente. La fel intre „existente” si „Ba chiar”!!!! Intr-unul dintre textele scrise de tine ai folosit „patriarhat” in loc de patriarhie, referindu-te la Biserica Ortodoxa…
F.D., când o să-ți dai numele poate îți aprob și comentariile. Și poate că și răspund. După ce știu cu cine am de-a face.
Între timp, poate mai învăț și eu gramatică, mai înveți și tu cum să treaba cu politețurile (oare va fi existând în limba română plural pentru politețe?). Nu de alta, dar văd că ne tutuim fără să ne fi prezentat.
Articolul scris de tine e informal si i se potriveste un raspuns informal, nu am vrut sa te jignesc vorbindu-ti la singular, eu nu consider ca a vorbi cu un egal la singular e o jignire, nu in Romania de asta, stilul protocolar e anacronic, stii bine ca aproape ca nu se mai foloseste deloc intre colegi sau persoane de aceeasi varsta. Din moment ce nu ai raspuns la plural, inseamna ca preferi acest stil, si prin urmare, nu cred ca te-a jignit. Daca tu consideri ca e jignitor, de ce ai raspuns cu aceeasi moneda? Asta legat de ceea ce inseamna a fi crestin….
Cred ca ceea ce te-a rascolit atat de tare e faptul ca am dreptate si ca indraznit sa te critic… si nu vrei sa vada nimeni… probabil ca esti obisnuit doar cu linguseli, ai grija, ar trebui sa apreciezi niste observatii obiective, dar acest lucru tine de caracter… Ar fi trebuit sa spui multumesc si sa te corectezi. Nu cred ca daca mi-as fi dat numele ai fi permis ca randurile mele sa fie publice… nu ai avea curajul, deoarece am dreptate si nu vrei sa vada nimeni, ti-e ranit orgoliul, dar ai grija… ca reprezinti o comunitate care trebuie sa il prezinte pe Hristos, nu pe tine. Nu e de mirare ca rade lumea de pocaiti pentru ca sunt inculti si nu stiu sa scrie sau sa se exprime corect, din moment ce un asa zis editor scrie execrabil. Daca doresti, putem sa luam textele tale si sa le analizam obiectiv, nici nu vreau sa ma gandesc la treduceri. E patetic faptul ca ai o astfel de functie, nici macar nu iti dai seama ca nu stii, informeaza-te! Macar in privinta structurii propozitiei si a semneleor de punctuatie minime, punct si virgula. Pe mine ma doare cum sunt reprezentate comunitatile noastre in public, invata si educa-te, ca reprezinti o editura. Te plasezi deasupra tuturor traducatorilor, spunand ca fac greseli, dar uita-te la textele tale, sau cere unei persoane calificate, din afara cercului tau, sa arunce o privire si sa iti spuna o parere obiectiva, cei din cercul tau te vor lingusi mai departe, si pentru ca tu ai functia isi vor imagina ca ai dreptate. Ai grija, „ia ramas” (te citez aici din textul despre batrani carora le ceri sa vorbeasca) se scrie cu liniuta, nu contest ca nu stii asta, dar vezi, nu esti infailibil… eu nu am mai facut o astfel de „oroare” din clasa intai, la functia ta nu e scuzabila… Din cauza asta exista editori, ca sa corecteze greselile celor care scriu sau traduc, un om care se lauda cu ingamfare ca are experienta ca traducator, ar trebui sa stie ca un traducator e foarte obisnuit cu propriul text si din cauza asta NU isi va vedea toate greselile. Ia-ti si tu unul… cu capul plecat, unul care nu te cunoaste, educat si valoros, in afara cercului tau de pocaiti mai putin obiectivi, cititi sau educati. Ai grija la exprimari, comentezi de americanisme ieftine, dar vezi ca le folosesti in ceea ce scrii. In privinta faptului ca scrii, las-o balta… fa ceva mai util cu timpul, citeste, ca sa inveti cum se scrie. Daca parerea mea nu conteaza, du-ti textele la persoane avizate si cere o parere obiectiva.
O sa imi dau numele, dar tu nu imi vei publica nici acum comentariile, iar acest lucru nu va arata decat o anumita trasatura de caracter… poate ma insel, ar fi bine.
Să luăm lucrurile pe rând.
1. Nu reprezint o editură, ci lucrez într-o editură. Funcția de reprezentare o îndeplinește altcineva.
2. N-am nici pretenția, nici obsesia suprimării oricărei posibile greșeli. Textul meu se referă la cu totul altceva. Nu apare nicăieri ideea că aș pretinde de la vreun traducător să îmi prezinte un text final impecabil. Citiți, dacă sunteți curios, mo(n)strele pe care le-am prezentat pe blog. Dacă le considerați firești într-o traducere, atunci mi se pare inutil să mai invocați felul penibil și patetic în care se prezintă comunitatea evanghelică. Sau poate că eu sunt singurul responsabil de tot ce se întâmplă aici grație faptului că am îndrăznit să fac niște observații.
3. Am pretenția că știu cât de cât cam ce ar trebui să facă un traducător și ce ar trebui să facă un editor. Iar regulile din acest text sunt menite să delimiteze astfel lucrurile, încât să nu fie nevoie ca editorul să scoată molozul din traducere, ci doar să îi facă ultimele retușuri cu caracter estetic și funcțional, dacă mi se permite o astfel de exprimare.
4. Am insistat pentru nume, deoarece consider că e necesar ca, atunci când sunt formulate critici ce vizează caracterul omului, capacitățile sale intelectuale, e bine ca preopinenții să-și asume opiniile formulate. N-am certitudinea că acest nume există, e drept, dar mă văd nevoit să mizez pe buna-credință a comentatorului.
5. Semnele de punctuație nu sunt făcute să îngrădească, ci să faciliteze exprimarea. Așadar, ideea poate prima în detrimentul ortografiei. Dacă tot am parte de un proces de intenție (cred că așa se cheamă ce faceți), ar fi mai util și mai credibil să faceți un inventar al greșelilor frecvente (și certe) pe care le comit, nu să culegeți erori accidentale de ici-colo, ca să dovediți că aș fi foarte slab pregătit. Din toate textele pe care le veți fi citit, se poate trage concluzia pertinentă cum că, de pildă, n-am idee cum se folosește cratima?
6. Sunt dispus să suport o analiză „obiectivă”, dar cine s-o facă? Nu păreți genul foarte obiectiv, de vreme ce deja aveți mai multe observații legate de caracterul, motivațiile, competențele și calificările mele. Sau ați ajuns într-un timp extrem de scurt un foarte competent cunoscător al persoanei mele?
7. Mai multe dintre dicționarele limbii române sunt de părare că „patriarhat” se poate folosi în legătură cu funcția patriarhului unei biserici (ortodoxe). Pe cine să cred?
Si inca ceva, pe o tema putin diferita, dar totusi asociata. In Romania nu avem deloc editori creativi, care sa poata lucra cu autprii, pentru a scoate o carte buna din ideile lor imperfect finalizate.
Cu ceva timp in urma, dupa experienta fericita cu o editoare exceptionala din State, care m-a ajuta in finalizarea textului meu despre comunism, am sugerat citorva editori s-o aduc in Romania, pe spezele mele, pentru un seminar pe tema editarii creative.
Mi s-a spus insa ca, desi (ei cel putin) vad importanta acestui subiect, din pacate, nimeni de pe strania planeta numita Romania evanghelica nu este interesat de asa ceva.
Trist.
Chiar că trist. M-am gândit de mai multe ori la asemenea întreprindere. Știam că se practică. Mai ales atunci când ai un om cu idei bune, dar exprimare proastă. Și sunt convins că și în România avem d-ăștia. Dar, la urma urmei ne alegem cu oameni cu idei slabe, dar cu exprimare cât de cât suportabilă. Nu vreau să comentez mai mult sau, păcatele mele, să scap p-aici vreun nume. Că mă aleg cu cine știe ce afurisenie.
Reblogged this on Persona and commented:
An text absolut necesar. Iata si primul meu comentariu la aceasta postare:
‘Excelent, Teofit. Cineva competent trebuia sa faca asta. E clar ca unii nu te vor iubi prea tare pentru asta, dar ma tem ca nici nu se vor opri din goana nebuna dupa traduceri de doi lei dupa care se dau in vint, din pacate, aproape tpate editurile evanghelice din din Romania, in vreme ce autori romani care ar avea ceva de spus nu sunt incurajati si publicati.’
Am si eu ceva experienta in acest domeni si cred ca ma pot exprima asupra acestui subiect. Cred ca un traducator se naste si se formeaza dar nu se fabrica. Cunoasterea unei limbi straine nu face din cineva un traducator dupa cum nu face un profesor. Cred ca cineva care traduce trebuie sa fie cineva care iubeste scrisul si ii place sa citeasca, cineva care are o anumita sensibiliate fata de subtilitatile limbei materne mai intii si apoi a limbii din care traduce, cineva care are o usurinta in exprimare si care are o bogatie de vocabular altfel frumusetea unei limbi nu poate iesi in evidenta. Citesc o carte de Antonio R. Damasio, medic profesor la Universitatea din Iowa in versiunea franceza. Doresc sa gasesc versiunea originala pentru doresc sa vad cit a creat traducatoarea care a folosit un limbaj superb incit nu-mi vine sa cred ca cartea a fost scris in engleza americana si de un medic. El este de origine portugheza insa si poate asta face diferenta. Deci o traducere este o creatie nu doar transmiterea unui mesaj.
Sigur cind vorbim despre traduceri din lumea evanghelica acolo s-a folosit mai inti de toate amatorism daca nu si favoritism. Un traducator care are darul se poate insa forma, daca nu are darul formatia va ajuta la ceva dar nu va izbuti niciodata in ceea ce poate face cel care are si talentul. Pe linga asta daca mai intra in joc si munca facuta mai mult de nevoie decit de voie rezultatul nu poate fi decit mediocru, dupa cum constatati. Povestea cu John Calvin insa sau cu Denumirea trandafirului a lui Unberto Ecco se poate ca vine si din lipsa de cultura si nu face decit sa sublinieze ceea ce spuneam mai sus, ca in lumea evanghelica s-a folosit pra mult amatorismul, oameni care nu aveau o cultura a lecturii si a limbii.
Trebuie poate adaugat si faptul ca o traducere trebuie sa tina cont si de contextualizare si ma refer in primul rind la traducerile zis crestine, sau cartile zis crestine. Ma tem ca , cu anumite traduceri, s-a introdus o problematica care nu exista in Romania, si o gindire undeva straina de neamul romanesc sau gindirea europeana care este mult mai mult influnetata de gindirea greaca si in consecinta nu comunica contextului romanesc. Am facut o traducere din engleza, britanica desi cele doua se deosebesc din ce in ce mai putin, in franceza si ma sufoca mai intii saracia limbii, repetarea ideilor pina la oboseala, si contextul strain in cea mai mare parte contextului francez, asa incit a trebuit sa i-au dezicia de a scruta mult. O pagina din engleza da cel putin o pagina si jumatate in franceza, cel putin, pentru ca franceza este o limba mai ampla, mult mai bogata. Ei bine din cauta saraciei ideilor eu am scurtat cartea, am contextulaizat anumite situatii iar prima lectoare care este frantuzoica a scurtat si mai mult spunind „Il nous prends pour des imbéciles”, si a contextualizat ca in final cartea sa comunice publicului francez. Trebuie sa precizez ca nu e o carte de literatura, cu o carte de literatura nu putem face asa ceva.
[…] Sfaturi pentru traducători […]