Postat de: Teofil Stanciu | 07/09/2012

Locul unde oamenii capătă numere, iar obiectele, nume

Nu e nicio taină pentru nimeni că super/hiper/multi/extra/ultra-marketurile funcționează ca niște temple moderne în care oamenii vin să se închine, să se reculeagă, să socializeze, să aducă ofrande din rodul muncii lor.

Unii oameni nici nu pot să-și conceapă existența fără pelerinajele periodice pe la vitrine și printre rafturile pline de mărfuri. Că se închină din cauza prețurilor, că se închină involuntar la moda zilei, aceștia merg și fac ceea ce trebuie făcut, întocmai ca la templele de odinioară. Prea puțini sunt conștienți de religiozitatea cu care se prezintă la sacra datorie.

Perioadele cu solduri sunt sărbătorile sfinte ale contemporaneității. Lumea se bulucește la moaște și la reduceri. Nerăbdarea e la fel de mare. Dacă la mănăstiri se aud cântări, clopote și toaca, în hypermarketuri răsună „imnele” ce bruiază creierul, ca să nu analizeze prea îndelung oferta zilei, și anunțurile emoționante despre „mari reduceri de prețuri”.

Sacerdoții acestui nou templu, chiar dacă seamănă ca organizare cu clerul bisericesc, se și deosebesc cel puțin într-un punct important. Cei din supermarketuri au fost transformați în obiecte numărabile. Ei nu mai reprezintă nici măcar „resurse umane”, ci sunt niște… elemente ale marelui mecanism comercial.

Am fost foarte surprins la început, dar între timp a devenit obișnuință, când am auzit în difuzoarele unui vestit supermarket un anunț înfiorător: „345 să se prezinte la casa 4, vă rog”. Atât „345” cât și „casa 4” reprezintă niște persoane cu o fizionomie proprie, cu ochi de o anumită culoare, păr de o anumită lungime, nas cu un anume design, un model unic de dantură etc.

Nici măcar un nume de familie nu se mai folosește. Ce rost are să memorezi fragmente de identități când poți să aloci un număr fiecărui individ și să scapi de corvoada interacțiunii cu oameni. C.S. Lewis considera că pușcăria e forma supremă de colectivism, căci oamenii sunt doar niște numere într-un inventar. Ei bine, iată că există și locuri în care oamenii sunt tratați la fel, fără să fi fost declarați oficial deținuți. Sunt la fel de depersonalizați.

Metoda prezintă o serie întreagă de avantaje. Numărul poate rămâne același chiar dacă angajatul se schimbă. Astfel, nu-i nevoie să știi nimic despre om, ci să ții minte un număr – 214 se ocupă de mezeluri. Sunt mici șansele să rostești greșit un număr, pe când un nume mai dificil poate da bătăi de cap. Atribuirea unui număr îi scutește pe angajatori de centralizări și recensăminte inutile. E suficient să se uite la ce număr s-a ajuns ca să știe câți angajați de un anumit fel au. Exact ca în fermă – câte taurine, câte bovine, câte bubaline, câte cabaline, câte galinacee etc.

Printr-o curioasă reacție inversă, lucrurile capătă nume de persoane. Bine, practica e mai veche, iar uneori are resorturile ei întemeiate. Însă nimeni nu mă poate convinge că era musai ca hârtia de budă să poarte un nume de femeie. Sau că vasul de toaletă musai să poarte un nume de persoană.

Cum e, de pildă, să regăsești numele iubitei pe cutia cu otravă de șobolani sau pe cea cu banda lipicioasă pentru muște? Sau hârtia de toaletă și fiica să fie omonime?

Așadar, în supermarketuri, mărfurile care se vând au o personalitate mai bine conturată decât oamenii care muncesc acolo. Produsele se deosebesc după cantitate, după culoare, după gust, după miros, după formă și, iată!, după nume. Pe când oamenii devin încet-încet cu toții numai niște numere strigate prin megafon.

Probabil că asta cere noua religie ce se practică aici. Oamenii sunt depersonalizați la maxim. Iar produsele se arată în toată strălucirea brandurilor lor cât mai particularizate, cât mai cu… personalitate.

Din câte am citit, existau sclavi care se bucurau de mai multă demnitate decât „numerele” din supermarketurile de azi.

 

 

 


Responses

  1. Bine zis.

    [Cu o mică excepţie: la mănăstiri toaca, cântecele şi tot restul nu sunt pentru bruierea raţiunii (hai fie creierul!). Excepţie scuzabilă ţinând cont de mediul protestant. Înţeleg că majoritatea dvs crede că la moaşte e ca la solduri. Şi îmi pare rău că nu înţelegeţi că realitatea e alta.

    Realitatea nu este ce e la tv (am săvârşit sacrilegiul de a scrie cu amble litere mici). La tv ce vedeţi la o filmare de solduri este real. Dar la moaşte nu!!! Am cel puţin două experienţe. Adică am fost la faţa locului şi nu am văzut decât linişte, pace şi sfinţenie. La TV am văzut bâlci.]

    • Permiteți-mi să remarc că v-ați grăbit puțin. Nu cred că la moaște e doar așa cum arată la tv. Spuneam în primul rând că e multă lume. Și nu cred că muzica din mănăstire e pentru a tulbura creierul. Comparația e, așadar, numai de suprafață. În amblele locuri e de obicei aflux mare de oameni și în ambele locuri există un fundal sonor specific. Dar logica fiecăruia e diferită. Asemănările sunt doar de suprafață și de formă.

      • M-am grăbit în formulare. Paranteza pătrată se dorea ca o observaţie pentru un eventual cititor NP şi nu mă gândeam la dvs, dl Teofil. Am editat mesajul de câteva ori. Pentru că este dificil de mers pe muchia intersecţiei dintre credincioşii NP şi O.

        Recitind, mi se pare că am dat cu bâta în baltă. Numai pace nu aduce mesajul meu. Scuze.

        • Eu zic că nu-i problemă dacă ați revenit cu precizarea asta. Că așa se vede măcar că amândoi am avut bune intenții. Firește că e greu de mers pe muchia respectivă și că sigur vom mai da – ba unul, ba altul – pe de lături. Important îi că revenim…

  2. Multumesc domnule pentru precizare. Din nefericire opiniile azi se bazeaza prea mult, si in unele cazuri exclusiv pe ce se vede la tele.

  3. […] Atenție! (rascumparareamemoriei) 50. De ce nu mai sunt păstor la Hațeg? (ambasadorul) 58. Locul unde oamenii capătă numere, iar obiectele, nume (drezina) 78. Generația de azi… (crestintotal.ro) 81. Așa, într-o doară … (3) – […]

  4. Ai fotografiat bine ca de obicei fenomenul.
    Bi-dimensional arată cum zici tu. Mie îmi place să privesc lucrurile în spațiul creat de destinul real al omului care nu este cel al satisfacerii nevoilor materiale și/sau spirituale ci împlinirea lui ca persoană.
    Prin lupa asta văd sclavia oamenilor-numere ca participare, împreună cu sistemul economic care a creat în final forma asta, la împlinirea nevoilor aproapelui.
    Nevoi care la rândul lor pot fi văzute uni/bi/dimensional ca egoism pur sau, din nou în spațiul susmenționat, ca acceptare umilă a sacrificiului aproapelui întru împlinirea spirituală a acestuia.
    Nu știu cum arată teoria asta la mănăstire🙂

    • Cred că singurul loc unde-i cu adevărat aplicabilă teoria ta este la mănăstire. În rest, suspectez prea puțin sacrificiu de sine și urmărirea „împlinirii ca persoană”.

  5. Si eu m-am grabit cu remarca. Dl Stanciu nu pune povestea cu moastele la egalitate cu ce se intimpla in marile suprafete comerciale. Ci vorbeste intr-adevar de o forma si nu de fond, sa nu uitam comertul imprumuta si e in stare sa imprumute orice ar atrage consumarismul sau ar rezulta in consumarism.

    La comentariul lui Sam nu inteleg in ce masura se poate vorbi despre implinirea personala in cadrul descris si cu atit mai mult grija fata de aproapele. Si de fapt aceasta implinire personala este o teorie destul de recenta de cind preocuparea pentru sine a devenit aproape obsesiva.

    Un sigur repros la articol in care autorul da din nou dovada de o buna analiza, chiar daca nu neaparat foarte amanuntita, cred ca nu era scopul, este limbajul. Este cu totul aceptabil sa spune hirtie de toaleta si cred ca este preferabil.

    Faptul ca consumrismul devine un fel de religie este adevarat si m-am amuzat vara aceasta pe plajele Mediteranei vazind puzderie de oameni amintindu-mi de plajele goale din California unde oamnii sunt indoctrinati ca soarele este foarte periculos si oamenii sunt incurajati, indemnati sa se duca mai degraba la Mall, sigur aici cistiga bine si Centrele Farmaceutice, pentru ca daca fugim de soare vom lua niste pastile sa remplacem lipsa soarelui. Smart, omul modern.

    • Din câte am înțeles din diverse surse (filme, documentare, ceva lecturi răzlețe), americanii chiar au împrumutat masiv din retorica pastorilor pentru industria media și pentru publicitate. Cred că toți cei din branșă sunt foarte conștienți de forța sentimentelor religioase și nu s-ar da în lături să le insufle și consumatorilor.

      În ce privește observația dumneavoastră vizavi de exprimare, da, aveți dreptate, însă uneori aleg să folosesc cuvinte mai aspre. Poate greșesc, încă nu m-am lămurit în această privință.

  6. Eu cred ca e frumos si demn sa folosim o limba demna. Scrie-ti bine, sunteti un bun observator si analist, de ce sa compromiteti calitatea articolelor cu o limba care nu se preteaza. De altfel nici macar regionalismele alors cu atit mai mult…..


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

AUDIATUR ET ALTERA PARS

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

vatraoficial.wordpress.com/

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: