Postat de: Teofil Stanciu | 06/08/2012

(Su)râsul strâmb

Răscolind recent printre lucruri, am găsit câteva numere din revista Academia Cațavencu, din anii 1998-2000. Acum îmi pare rău că am aruncat o parte din colecția de care dispuneam. Nu de alta, dar, după împărțirea în Kamikadze și Cațavencii, vechea și nobila Academie a rămas o nostalgică amintire – dacă poate îndura profilul revistei asemenea asociere de termeni șăgalnici.

Ce am constatat răsfoind exemplarele prăfuite – și la propriu, și la figurat – e că pe atunci se râdea de toată lumea. Erau luați în vizor, pe rând, cei de la Putere, cei din Opoziție. Nimeni nu era lăsat în pace. Toată lumea era taxată cu egală generozitate.

Nu știu cât de mult vă amintiți, dar erau niște vremuri tare complicate, apăsătoare. Război în Serbia, la doi pași de noi. România era în tranziție – ne cam săturaserăm, dar nu aveam de ales. Venise la conducerea țării CDR-ul, însă alianța era destul de șubredă – ulterior s-a dovedit că a fost subminată din interior în special de PD, actualul PDL.

Peste astea, mai interveniseră și niște mineriade, replici tardive ale corecțiilor aplicate partidelor istorice și iubitorilor democrației din Piața Universității. Se dăduse în sfârșit undă verde dosarelor Revoluției, dar și celor ce priveau mineriadele din iunie și septembrie 1990, iar Miron Cozma era condamnat (urmând să fie grațiat de păpușarul Iliescu în 2004 – mare scandal atunci!).

Economic o duceam prost, politic era greu, fiindcă valul de entuziasm stârnit de CDR în Transilvania, București și încă vreo câteva centre urbane (restul țării votase iar masiv cu PSD) se stingea sub povara politicilor nepopulare și a neputinței partidelor democratice de a-și anihila sabotorii.

Și totuși, se râdea sănătos, se râdea amar, dar normal, curativ. Academia Cațavencu reprezenta un fel de reper dacă nu imparțial, măcar onest al normalității. Sancționându-i și pe unii, și pe alții, se înscria pe o traiectorie a lucrurilor sănătoase la cap.

Acum însă, nu se mai râde decât strâmb și patologic. Oamenii râd unii de alții, unii de tabăra „alților”. Nu se mai poate râde decât după ce se definesc aderențele și partizanatele. Ziarele ce s-au desprins din fosta redacție a Academiei Cațavencu fac sluj la picioarele partidelor.

Și acum se râde, dar organizat, pe căprării, secte și culori. Fiecare râde când i se ordonă de la televizorul lui de suflet. Unii sunt blocați într-un trust, alții într-altul. Oamenii nu râd pentru că e ridicol, ci pentru că entertainerul lor a făcut o poantă.

Politizarea umorului mi se pare unul dintre cele mai evidente și grave semne ale deprecierii atmosferei din țară. În mod normal, când mintea e limpede, oamenii de bun-simț sesizează discrepanța dintre aparență și realitate, sancționând-o prin umor (desigur, e doar unul dintre mijloace).

Dar în această perioadă umorul nu mai e posibil. Până și râsul e un gâlgâit resentimentar, un rânjet ce decurge din angajamentul politic aproape irațional. Ce zic eu? De-a dreptul irațional! În loc de râsul sănătos, găsești scălâmbăieli nevrotice, hăhăieli isterice, gâlgâieli revanșarde.

Socot că atunci când omul nu mai e capabil să râdă sănătos, firesc, benefic, e semn că și-a pierdut luciditatea și simțul proporțiilor.

Dacă și umorul se supune directivelor de partid, puține locuri necontaminate vor mai fi rămas. Da, pot înțelege că e semnul unei crize, că e consecința unei încrâncenări aproape fără precedent, dar mă uit la liderii de care se leagă speranțele fiecărei tabere și nu pot să nu mă îngrozesc că aceștia au coagulat atâta patimă în jurul lor, deși sunt niște personaje cu credibilitate profund viciată de propriul trecut.

De toți ar trebui râs în gura mare. Nu de ei ca persoane, ci de faptele lor, de sobrietatea pe care vor s-o imprime unor instituții în care sunt cu totul nepotriviți grație antecedentelor și competențelor de care dau dovadă. Toți ar trebui să ajungă „de râsul lumii”, cum se spune.

Un hohot general ar fi mult mai potrivit cu jocul actorilor de pe scena politică actuală decât încruntarea asta fratricidă și, mai nou, șovină. Ar fi mai sănătos să râdă toată țara, încât să se trezească toți conducătorii (actuali și aspiranți) descumpăniți că nimeni nu-i mai ia în serios.

Dacă e să judecăm după bancurile ce se făceau în perioada lui Ceaușescu – când umorul reprezenta o formă de rezistență politică – devine destul de probabil că râsul e eminamente democratic, căci e o formă de libertate. Așa că o erupție de amuzament general ar fi echivalentul unui vot de blam, mai puternic decât orice referendum.

Închipuiți-vă cum ar fi dacă toate ziarele ar lua în bășcălie orice declarație politică. Un consens al creierelor sănătoase. Normal că nu-i posibil, dar sigur ar fi de efect.

Cum însă râsul a ajuns să fie pe bani și/sau motivat politic, înțeleg că distanțarea sănătoasă nu mai e posibilă. Că ridicarea deasupra evenimentelor și privirea critică (fără partizanate) e din ce în ce mai dificilă. Că mai pierdem încă o formă de libertate interioară benefică: râsul sănătos la cap.


Responses

  1. Foarte bun contrastul prin care descrieti actuala politica romaneasca!

  2. […] https://drezina.wordpress.com/2012/08/06/surasul-stramb Share this:FacebookTwitterLinkedInLike this:LikeBe the first to like this. […]

  3. Mai vrem….

    • Aline, vezi dacă n-ai comentat de multă vreme pe blogul meu? Te-a băgat wordpress-ul la spam de abia te-am găsit😉

  4. Reblogged this on Frică şi cutremur and commented:
    Mă rog, e vorba despre rânjete sadea …

  5. Dacă vedem râsul nostru ca o bucurie, atunci râsul de banda celorlalți nu are (mai) nimic sfânt. Fiindcă „dragostea nu se bucură de rău”.


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

Audiatur et altera pars

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: