Eu și paranoiile mele (2) Cardul și banca

thebestsecuredcreditcards.net

Pentru elvețieni, secretul bancar era probabil mai sacru decât taina spovedaniei. Sincer, habar nu am ce informații erau puse la secret. Noile reguli internaționale au obligat însă până și Elveția să devină mai permeabilă, mai puțin secretoasă.

În România, aceste secrete sunt mult mai puțin… secrete. În urmă cu doi ani, am fost abordat la telefon de un individ care știa câteva lucruri despre mine din… baza de date comună. Se pare că există o bază de date interbancară comună. Nu știu dacă ea e legală sau nu, deși aș fi curios să-i cunosc temeiurile juridice. Dovada că informațiile despre persoana mea circulă între diverse bănci e foarte simplu de adus: am un cont la o bancă, asigurarea la una dintre firmele de profil, iar telefonul (și n-a fost singurul) a venit de la o companie de asigurare dezvoltată pe lângă o a treia bancă, la care n-am avut niciodată vreun cont și cu care n-am făcut nicio tranzacție.

În perioada în care am lucrat într-o școală, în urmă cu vreo 5 ani, am fost obligat să îmi fac un card, pentru că banii se virează numai pe card. Dreptunghiul de plastic e foarte la modă: practic, ușor de folosit, trendy. Nu te mai împovărezi cu teancuri de bancnote, ci ții numai cardul discret în portofel.

Iată însă un scenariu deloc fantasmagoric. Într-o bună dimineață plec din localitatea de reședință către malul mării. Ca orice șofer pregătit de drum lung, fac un plin de motorină/benzină. Plătesc cu cardul.Citește mai mult »