Semantică pe… pâine

cathieu.com

Sau despre cât de utilă e mâncarea în vorbire

Limba română conține o consistentă porție de limbaj gastronomic trecut, prin uz, în alte arii semantice, generând astfel un spectacol interesant. Faptele, persoanele, relațiile, cuvintele, aspirațiile, eșecurile, atitudinile și aptitudinile pot fi exprimate în registru culinar. Mesajul cuiva poate fi nesărat, piperat, indigest sau, din contră, dulceag, mieros. Dacă un discurs este pe placul destinatarilor, aceștia sorb fiecare cuvânt.

De obicei, verbul a mânca se asociază cu deprinderea de a-ți hrăni trupul, dar limba română permite și alte feluri de… mâncare. Poți să mămânci bătaie,mănânci rahat (cu polonicul) și unii chiar nu au de ales, să mănânci sufletul cuiva sau să-i mănânci viața. Cine are motive, poate alerga mâncând pământul. Dar poți fi și victima căreia să îi mămânce câinii din traistă, ceea ce nu e deosebit de măgulitor.

Și oamenii pot fi caracterizați culinar. Despre un om bun spunem că este ca pâinea caldă (sau chiar pâinea lui Dumnezeu). Mai recent, un personaj simpatic e o bomboană. Cei agreabili sunt dulci. Cu cei generoși poți mânca dintr-un blid, de atâta mărinime.

De cealaltă parte, nesuferiții sunt acri sau ca pelinul. Unii sunt harnici și săritori ca piperul, în timp ce alții sunt blegi ca mămăliga sau chiar mânâncă pâinea degeaba. De obicei, aceștia din urmă așteaptă le pice para mălăiață în gură. Deh, vrabia mălai visează. Că fiecare ar vrea un os de ros.Citește mai mult »