Postat de: Teofil Stanciu | 29/07/2012

Autori despre care nu știu cum să scriu – cazul Steinhardt

timetv.ro

Când se pune problema să scriu despre autorii pe care îi prețuiesc în mod deosebit (și mai ales despre cărțile lor devenite reper existențial), resimt o împovărătoare neputință de a spune ceva. În primul rând, constat că orice aș spune riscă să rateze mesajul pe care autorii înșiși l-au avut, or asta seamănă cu o trădare. În al doilea rând, îmi pare că orice aș încerca să spun eu despre ei reprezintă o formă de aroganță impardonabilă.

Singura modalitate legitimă de a scrie socot că e aceea care dă glas bucuriei de a fi descoperit respectivul autor. Recenziile și studiile savante riscă să devină forme culte de impietate, căci se referă la scrieri fundamentale, care se cer cumva asimilate și trăite, nu disecate critic, analizate stilistic și descompuse metodologic.

Cum altfel aș putea scrie despre Steinhardt, de la nașterea căruia se împlinește în acest an un secol, decât laudativ și admirativ? Jurnalul fericirii e un manual practic de gândire și viețuire creștină. Doldora de referințe istorice, culturale, teologice, volumul este cufundat într-un spirit biblic de cea mai înaltă și autentică ținută.

După cum se poate observa cu ochiul liber – fără analize statistice laborioase – Steinhardt are trecere atât în cercurile ortodoxe (chiar cele mai talibane), cât și în cercurile evanghelice (aici talibanii sunt mai reținuți în privința lui, e drept). E un bun de patrimoniu universal, fără granițe confesionale. Până și Papa Ioan Paul II l-a menționat în vizita sa în România.

Astfel de oameni și astfel de scrieri sunt rarități. Ecumenismul lor nu e o teorie, nu e o strădanie exterioară, ci o consecință a unei profunde autenticități și a unei binevoitoare deschideri către Biserica din orice loc și orice timp.

Nu degeaba a ajuns Jurnalul fericirii la cel puțin 10 ediții, după știința mea, de la prima publicare, în 1991. Probabil că e una dintre cele mai vândute cărți postdecembriste.

Cel mai important lucru care s-ar putea spune în dreptul acestei cărți este: citiți-o! Poate par dăscălos și demodat, dar altă vorbă mai de folos nu găsesc. Steinhardt a avut inspirația și inteligența artistică să aleagă o formă de exprimare care să-i permită o mare libertate.

Citează cu fervoare din antici, din moderni, din filosofi, din romancieri, din creștini, din păgâni, din români, din străini, din atei, din cucernici, cercetând tot și luând ce este bun, după îndemnul apostolului Pavel.

Orice lectură a lui Steinhardt îți furnizează încă vreo câteva nume de referință pentru gândirea creștină, pentru literatura de calitate, pentru filme de referință. Mai interesant e faptul că, în lucrurile esențiale, se întâlnește cu gânditori de calibru de diverse confesiuni fără să se resimtă undeva animozitatea granițelor care ne sunt îndeobște atât de dragi. Îi citează pe Kierkegaard, pe Karl Barth, pe Simone Weil, pe Leon Bloy, pe Paul Claudel, pe Luther, pe Calvin etc.

Mărturisesc că orice fragment luat la întâmplare din Jurnal mi se pare o sărbătoare, o plimbare în aer curat, o trezire la realitate. Mi-e clar că evreul nostru nu e infailibil, dar are forța de seducție a autenticității.

Deja am vorbit destul de mult despre el. Mă opresc acum cu făgăduiala că voi reveni, din când în când, pe parcursul acestui an, cu citate din scrierile sale.

 

 

 


Responses

  1. Reblogged this on Pro(-)scris.

  2. […] Teofil Stanciu 44.437711 26.097367 Share this:FacebookEmailPrintTwitterLinkedInMai multStumbleUponDiggRedditLike this:LikeBe the first to like this. Categories: Creștinism, Cultură, Cărţi, Ortodocși, Reflecții creștine, Vorbe care contează Etichete:Jurnalul Fericirii, Nicolae Steinhardt, Teofil Stanciu Comentarii (0) Trackbacks (0) Scrie un comentariu Trackback […]

  3. Minunat om al lui Dumnezeu:). Ce har ca am apucat sa aflu ca a existat si sa-l citesc:).

    • Da, eu am un regret: că l-am prins pe Wurmbrand în viață, dar nu l-am auzit niciodată „live”. Despre Steinhardt nu știam nimic câtă vreme trăia, însă mă întreb cum ar fi arătat unul ca el în societatea românească tulbure de după 1990.

  4. Mie mi se pare anormal si aproape obscen ca Polirom ii vinde cartea la bunul pret de 59 de lei. Vorbim, totusi, de opera unui calugar.

    E posibil ca drepturile de autor sa revina episcopiei Maramuresului sau ceva de genul asta, si sa se ajunga in situatia de fata pe cale de impas, dar daca as fi in pielea editorului m-as simti dator cu o explicatie publica.

    Sau nu m-as simti🙂

    • Dacă te-ai simți, n-ai mai fi editor🙂

      Și eu mă gândeam că e în răspăr cu bunul obicei al Polirom de a scoate cărți la prețuri mult mai accesibile decât alte edituri (în special Humanitas, care stoarce bani din piatră seacă). Dar se pare că, dacă cererea e mare, profită și d-l Lupescu de situație. Cât merge…

      Recomand însă celor interesați să urmărească ofertele pe elefant.ro, că au șanse să ia cărțile dorite la prețuri fără concurență.

  5. Reblogged this on Trezire Spirituală and commented:
    În ultima vreme am tot scris câte un articol cu paragrafe din „Jurnalul fericirii” scris de N. Steinhardt. Nu îmi place obsesia lui pentru voinţa liberă şi alte câteva idei însă cartea este de referinţă şi aproape obligatorie. Nu pot să spun mai bine decât Teofil Stanciu că „orice fragment luat la întâmplare din Jurnal mi se pare o sărbătoare, o plimbare în aer curat, o trezire la realitate”

    • Nu prea înțeleg de ce poate fi „deranjantă” insistența (sau chiar „obsesia”) lui Steinhardt pentru voința liberă. Asta o avem în moștenirea creștină încă de la Maxim Mărturisitorul încoace, care nu face decât să lămurească ceea ce credea Biserica în această privință. Dar aș fi interesat să citesc dacă vrei să dezvolți chestiunea.

      • Probabil că am atribuit la vreo doi termeni conotații diferite decât cele care sunt oferite de obicei.

        Când am spus „obsesie” mă refer la faptul că, spre exemplu, în „Jurnalul fericirii” constant, în multe subiecte pe care le tratează, introduce conceptul de voință liberă argumentând pentru ea ca pentru o idee acceptată în mod universal sau o idee pe care trebuie să o avem ca parte integrantă din sistemul nostru (teologic) de gândire. Evanghelicul de rând, cred eu, nu prea are idee de „moștenirea creștină” despre care vorbești. Sunt puțini oameni pasionați de ea.

        Poate fi „deranjantă” pentru câteva minți convinse că ideea de voință liberă este complet falsă și e inadmisibil să o susții cu Biblia în mână. Am câțiva cunoscuți în această categorie. Probabil că deranjarea provine și din faptul că, unii dintre noi, suntem amprentați cu moștenirea reformată vis-a-vis de „voința liberă”. Deși trăim în România mulți evanghelici discută cu partea ortodoxă așa cum ar trebui să vorbească cu catolicii.

        Mie nu îmi place „obsesia” lui pentru că folosește acest concept ca o piesă micuță indispensabilă dintr-un „mecanism” teologic cu care sunt de acord. Mi-ar fi plăcut să fi argumentat fără acest concept și să fi folosit altă piesă.

        • Păi, dacă eliminăm această „piesă”, atunci vorbim despre niște roboței teleghidați. Ca să nu mai vorbim despre faptul că dacă nu există libertate, nu există nici răspundere pentru păcat. De ce aș mai fi responsabil de vreme ce nu sunt liber? Iar dacă nu sunt liber, atunci să răspundă cine m-a făcut rob în primul rând! Iubirea fără libertate e viol. Virtutea fără libertate e o formă de robie, care nu poate fi nici măcar consimțită, pentru că nu există libertate.

          Omul fără voință liberă este o ființă amputată. Chiar și teoria totalei depravări a ființei umane (specifice unei zone a protestantismului) are nevoie de găselnița unui har premergător. Eu p-ăsta nu prea l-am găsit în Scriptură, dar… în fine. Oricum, ideea e că aceste „artificii” teologice nu dovedesc decât că trebuie cumva rezolvată problema voinței libere/înrobite.

  6. […] https://drezina.wordpress.com/2012/07/29/autori-despre-care-nu-stiu-cum-sa-scriu-cazul-steinhardt Share this:FacebookTwitterLinkedInLike this:LikeBe the first to like this. […]

  7. […] Autori despre care nu știu cum să scriu – cazul Steinhardt. […]

  8. […] 2012 – Teofil Stanciu: Autori despre care nu știu cum să scriu – cazul Steinhardt […]


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

AUDIATUR ET ALTERA PARS

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

vatraoficial.wordpress.com/

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: