Despre plagiat și criză cu John Steinbeck

larousse.fr

Avertisment: Textul conține detalii ce divulgă deznodământul cărții.

Publicat în 1961, romanul Iarna vrajbei noastre (ultimul scris de Steinbeck – ce testament sumbru!) are ca temă principală banul. Toată povestea se învârte în jurul aspirației către posesiune. Personajul principal, Ethan Allen, un burghez scăpătat, încearcă să revină la gloria de odinioară. Însă statutul său nu mai poate fi redobândit decât dacă se redresează financiar:

„Banii nu numai că n-au suflet, dar nici onoare, nici memorie. Banii devin în mod automat demni de respect, dacă reușești să-i păstrezi un timp mai îndelungat.” (p. 94).

Exact asta e ceea ce ar trebui personajul să facă, însă problema lui cea gravă e că are scrupule. Că observă efectele pe care banul le poate produce asupra celor care îi dețin. De vreme ce banii sunt lipsiți de suflet, pesemne că „în sufletul unui om de afaceri, orice formă de bunătate constituie o slăbiciune” (p. 92). Iar Ethan este pasibil de bunătate mai ales în relația sa cu bețivul Danny, un vechi prieten din tinerețe.

Plus că mai are parte și de pocinogul de a fi deprins de la o mătușă „bucuria de a învăța fără un profit vizibil” (p. 309). Adică exact ceea ce învățământul zilelor noastre se străduiește din răsputeri să distrugă.

Neliniștile pe care i le stârnește banul și mai ales sumele mari de bani îi sunt alimentate și de ceea ce îi descoperă istoria: „Marii artiști ai finanței, ca Morgan și Rockefeller, nu s-au lăsat cu nimic abătuți de la ținta lor. Eu au vrut bani și au câștigat bani, bani pur și simplu. Ce au făcut cu banii după ce i-au avut e o altă poveste. Impresia mea este că s-au speriat de stafia pe care au creat-o și au încercat s-o mituiască” (p. 76).

Acest subiect îi prilejuiește autorului tot felul de meditații pe seama banilor și a influenței pe care averea o are asupra moralității, asupra reputației, dar și asupra caracterului și asupra esenței ființei umane ca atare.

Desigur că unii ar cataloga disprețuitor aceste reflecții ca fiind stângiste. Însă mi se pare esențial ca lucrurile să poată fi privite din toate unghiurile. Căci, la urma urmei, Steinbeck nu pare să aibă nimic împotriva proprietății private, ci aduce în discuție mijloacele prin care se fac averi și legitimitatea avuției dobândite în condiții etice destul de suspecte.

„Există oare, printre marile averi pe care le admirăm, măcar una singură dobândită fără manifestări de cruzime?” (p. 152), se întreabă Ethan. Iar ceva mai încolo, mărturisește: „M-a interesat întotdeauna să ascult cât de filantropic poate fi argumentată stoarcerea unor profituri” (p. 181).Citește mai mult »