Culoarea politică a lui Dumnezeu

anabap.com

Acest mesaj va fi scurt, indignat și cu destinatari foarte preciși: absolvenți de teologie (hirotoniți ca pastori/preoți sau nu), predicatori, presbiteri din bisericile evanghelice, lideri de opinie religioși. Îl scriu fără prea mari iluzii că ar fi luat în seamă, dar cu deplina încredințare că vor fi câțiva care îl vor citi.

După știința mea, Biblia și Tradiția nu conțin elemente certe care să ateste culoare politică a lui Dumnezeu. Unii au considerat, după capul lor, că Isus a fost mare revoluționar comunist, alții sunt convinși până în străfundul inimii că Dumnezeu n-are cum fi decât de dreapta, liberal pur-sânge. El însă a refuzat să se pronunțe tranșant în această chestiune.

Prin urmare, stimați lideri cu stea în frunte (nu pot să-mi reprim ironia), bine-ați face să nu vă mai argumentați opțiunile politice – absolut failibile și conjuncturale, interesate și indiscutabil coruptibile – cu verste, cu teorii și cu afirmații scripturale apodictice.

Am asistat – cu mirare, la început, și cu tot mai multă indignare, pe urmă – la demonstrații irefutabile că adevărul e de partea lui Băsescu, ba, nu, de partea lui Ponta și Antonescu. Am citit aberații de genul: orice om cu frică de Dumnezeu nu poate să voteze cu… (nici nu mai contează numele sau partidul).Citește mai mult »

Reclame