Motivul pentru care PSD nu poate greși niciodată

Poporul român s-a născut din Traian și Decebal. Iar România postdecembristă s-a născut din Iliescu și Roman. N-avem cum fi normali (orice ar zice militanții LGBT). Așa că cel mai bine e să ne vedem cum suntem și ce se mai poate face. Dacă se poate… Căci sunt lucruri pe care numai timpul și soarta par să le mai poată rezolva.

Este notoriu faptul că PDL a greșit față de propriul electorat atunci când la deciziile nepopulare a adăugat aroganța și sfidarea. Colac peste pupăză, baronii PDL băgau mâna prin toate traistele cu bani, iar în părerea poporului își băgau piciorul, dacă e să ne exprimăm mai neacademic. Așa că electoratul care a propulsat partidul s-a simțit trădat.

Povestea e mai veche, de pe vremea CDR-ului, când PNȚCD-ul, cel mai important partid din acea alianță, a fost sancționat extrem de aspru de către o parte dintre alegători (grație, să nu uităm, și lui Traian Băsescu). Cam aceeași situație s-a înregistrat și în dreptul PNL, înainte să se ascundă sub aripa transpirată a PSD.

Trebuie remarcat însă că, oricât de tare și-ar fi dezamăgit electoraltul, PSD-ul n-a fost încă niciodată trântit zdravăn la vreun scrutin. De fiecare dată, socialiștii noștri au fost învinși doar de alianțe, căci ei au ceva ce nimeni altcineva nu are. Sau, în orice caz, nu în aceeași proporție.

Acel ceva îi face pe foștii comuniști deosebit de puternici în orice timp, în orice alianță. Iar ei știu asta extrem de bine. Nu degeaba sunt aroganți, demagogi, șmecheri, parșivi, nesimțiți și cum vreți voi oricând au chef.Citește mai mult »

Reclame