Comunitatea internațională reacționează împotriva abuzurilor la care a fost supus Năstase

news.yahoo.com

Acest text este un pamflet.

Recent întors de la Consiliul European, premierul Victor Ponta a transmis românilor că mai mulți lideri europeni de prim rang și-au manifestat îngrijorarea față de tratamentul la care este supus Adrian Năstase de către Justiția din țara noastră.

Cel dintâi a fost Jean-Claude Junker, premierul luxemburghez, care, între două întâlniri cu aspiranți la paradisul fiscal al domniei sale, a ținut să precizeze că nu-i place că Năstase e pus să facă naveta între spital și penitenciar, preferând să-l știe ori într-un loc ori într-altul. Cu lacrimi în glas, Ponta a remis acest mesaj tuturor românilor pe un CANAL cu mare audiență, în speranța că așa se va face în sfârșit dreptate.

Mult mai vehementă a fost poziția amiralului Gertrude Nichts, comandant suprem al forțelor navale din Lichtenstein, care a amenințat că, în cazul în care Năstase nu este lăsat în pace (adică să-și aleagă singur și sentința și forma de executare), are de gând să atace fortăreața de la Rahova cu rachete sol-aer, sol-sol, și sol-fa de pe submarinele staționate în lacul Herestrău.

O atitudine tranșantă a avut și Pobret Poderós, primul ministru al Andorrei, care îl căina pe Năstase pentru spațiul redus în care trebuie să-și ducă existența. „Din experiența țărișoarei noastre, putem spune că înțelegem cum e să fii prins la mijloc între interese divergente și ne manifestăm deplina solidaritate cu fostul premier român”.

Oficialul statului Andorra a amenințat (voalat) cu represalii, în cazul în care nu se rezolvă favorabil cererile avocaților lui Năstase. „Nu cred că Româna este pregătită în acest moment pentru un atac aerian cu ierbicid”, a spus domnia-sa în finalul discursului.

Poziția oficială a Prințului de Monaco nu este cunoscută încă (din pricina faptului că Alteța-Sa este plecat incognito la o campanie de braconaj în Africa), însă surse demne de toată încrederea afirmă că s-a arătat indignat de tratamentul aplicat unui fost oficial guvernamental bogat.

Printre măsurile represive posibile, susțin aceleași surse, s-ar putea să figureze embargoul monegasc pentru toate yachturile cu proprietari români din principat, blocarea accesului la cazino pentru toți românii sub 1,90 m și interzicerea transmiterii etapei de la Monte Carlo a cursei de Formula 1 pentru România (deși la această măsură ezită, știut fiind apetitul pentru cursele de mașini al lui V.P.).

François Hollande, prieten la cataramă cu Ponta, a ezitat să își prezinte omagiile fostului premier român de teamă că Băsescu l-ar putea întreba cu cine s-a întâlnit în noaptea dinaintea alegerilor prezidențiale din Franța.

În continuare se așteaptă poziția oficială a Vaticanului care se intersează încă de convingerile religioase ale lui Ponta, Antonescu și Băsescu, înainte să se exprime. Se pare că mai mulți martori au declarat, sub taina spovedaniei, că l-au văzut pe Băsescu beat și umblând cu potlogării (pe vremea când era marinar).

Așadar, Vaticanul ar înclina mai degrabă spre USL, însă întâmpină dificultăți în înregistrarea confesiunii lui Antonescu care, la trei minute după ce intră în confesional, ațipește și nu poate să-și ducă spovedania până la capăt. Se pare că mai mulți preoți s-au plâns că viitorul catindat la președinție este foarte contagios.

O nesperată mână i-a fost întinsă lui Adrian Năstase de către premierul din Lesotho, Tom Tabhane, care și dânsul a stat prin opoziție și ar vrea să învețe să instituie un stat bazat pe clientelism, oportunism politic și intimidarea adversarilor. Singurul impediment ar fi modalitatea de evadare, având în vedere că Năstase trebuie să pară bolnav încă.

Din surse care preferă să-și păstreze anonimatul (în ce privește numele, dar și gradul, fiindcă sunt din conducerea penitenciarului și din echipa de medici care l-a tratat pe Năstase), am aflat că fostul premier român a acceptat în principiu, dar cere, în schimb, ca muzeul național din Lesotho să fie trecut în administrarea lui. În acte va figura ca donație din partea unei mătuși de origine sotho.

Toți amicii și foștii colegi de partid ai lui Năstase sunt încântați de presiunea internațională la care este supus Traian Băsescu. „Sper că Băsescu e mulțumit acum”, se pare că ar fi declarat Adrian Năstase la postul de radio al penitenciarului.

Anunțuri

2 gânduri despre “Comunitatea internațională reacționează împotriva abuzurilor la care a fost supus Năstase

Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s