Comunitatea internațională reacționează împotriva abuzurilor la care a fost supus Năstase

news.yahoo.com

Acest text este un pamflet.

Recent întors de la Consiliul European, premierul Victor Ponta a transmis românilor că mai mulți lideri europeni de prim rang și-au manifestat îngrijorarea față de tratamentul la care este supus Adrian Năstase de către Justiția din țara noastră.

Cel dintâi a fost Jean-Claude Junker, premierul luxemburghez, care, între două întâlniri cu aspiranți la paradisul fiscal al domniei sale, a ținut să precizeze că nu-i place că Năstase e pus să facă naveta între spital și penitenciar, preferând să-l știe ori într-un loc ori într-altul. Cu lacrimi în glas, Ponta a remis acest mesaj tuturor românilor pe un CANAL cu mare audiență, în speranța că așa se va face în sfârșit dreptate.

Mult mai vehementă a fost poziția amiralului Gertrude Nichts, comandant suprem al forțelor navale din Lichtenstein, care a amenințat că, în cazul în care Năstase nu este lăsat în pace (adică să-și aleagă singur și sentința și forma de executare), are de gând să atace fortăreața de la Rahova cu rachete sol-aer, sol-sol, și sol-fa de pe submarinele staționate în lacul Herestrău.Citește mai mult »

Reclame