Forumiști și anonimi de ispravă

artistsvalley.com

Nu e deloc un titlu de glorie să faci parte dintre „forumiștii” sau „anominii” internetului (laolaltă cu „postacii” sau „cretineții”). În general, cei care au bloguri sau administrează site-uri unde se pot insera comentarii sunt sătui de anonimi care, beneficiind de avantajele identităților fictive, amenință, înjură, vorbesc în dodii, fără să fie nevoiți să-și asume nimic. Ei sunt doar niște voci care latră și umplu internetul de zoaie.

Iată însă că printre acești anonimi se ascund și oameni de ispravă. Primi pe listă, și cei mai controversați, sunt celebrii membri ai grupării „Anonymous” care, printre altele, luptă împotriva dictaturii internautice pe care încearcă diverse guverne sau instituții suprastatale s-o instaureze. Fiind, de profesie, hackeri ctivitatea lor are, firește, umbrele ei, însă direcția generală e susținută tacit de multă lume.

România are și anonimi de ispravă specifici. Cazurile Corinei Dumitrescu, al lui Mang și, recent, al lui Victor Ponta au pornit de la niște „denunțuri” anonime. Niște forumiști binevoitori, care preferă să-și păstreze anonimatul, vin și furnizează niște indicii inițiale. Dacă povestea pare să se împotmolească sau să cadă în uitare, ei revin și aduc noi dovezi.

Din păcate pentru cei „atacați”, aceste dovezi sunt destul de solide și, oricât ar urla dânșii, e greu să crezi că ar fi vorba de un atac murdar orchestrat de opoziție, de căpcăunul Băsescu sau mai știu eu din ce zone oculte ale adversarilor USL-ului.

Logica e extrem (extrem!!) de simplă: dacă nu ar exista chestiuni suspecte în publicațiile incriminate, povestea s-ar fâsâi de la sine, căci presa vrea sânge. Dar iată că intră în dezbatere oameni care știu ce înseamnă teze de doctorat, știu ce înseamnă articol științific și pot să își dea cu părerea mult mai în cunoștință de cauză.Citește mai mult »

Reclame