Ultima victorie simbolică a FSN

de.wikipedia.org

Victoria lui Nicolae Robu în Timișoara pune capăt, simbolic vorbind, rezistenței ultimului bastion anticomunist din România. În sfârșit, Iliescu poate răsfula ușurat că opoziția împotriva lui a fost învinsă și aici.

Nu cred că timișorenii sunt de condamnat. Mai degrabă cred că alegerea lor e, de fapt, semnul că n-au avut de ales, că nu a exista nici un alt reprezentant credibil și suficient de convingător care să merite votul lor. Așa se face că s-au îndreptat către candidatul care beneficiază de binecuvântarea PSD.

Faptul că Robu este membru PNL îndulcește prea puțin această situație amară. Pedigriul politic decent al candidatului e pătat, fără voia lui, de alianța bicisnică în care a fost târât ultimul partid istoric semnificativ de pe scena politică.

Bănuiesc că această victorie i se datorează în bună măsură și lui Ciuhandu, care a reușit să distrugă și ultimele rămășițe de credibilitate ale PNȚCD-ului.

Această înfrângere e deosebit de importantă nu atât la nivel de statistici, cât, cum spuneam, la nivel de simbol. Fiindcă politica și politicienii lucrează foarte mult cu simboluri, le plac, le cultivă, le manipulează.

Astfel că, simbolic, votul anticomunist dat de timișoreni vreme de 2 decenii nu mai are în prezent un pol coagulant, nu mai are un exponent legitim. Ceva s-a întâmplat și a subminat protestul lor continuu.

Dacă lucrurile ar fi parcurs un traseu firesc de asumare a trecutului și de limpezire a lui – în măsura în care e posibil – acest moment ar fi putut marca o împăcare cu istoria recentă. Dar mă îndoiesc că e vorba despre așa ceva.

Din această pricină, votul dat unui candidat USL nu pare semnul unei intrări în normalitate, ci al cufundării într-o patologie națională generalizată. Toate demersurile lui Iliescu – atât pe linie politică, cât și publicistică – vizau relativizarea responsabilităților, confuzia răspunderilor penale, justificarea propriilor decizii în privința evenimentelor din decembrie 1989. A reușit destul de bine, însă abia acum ultimii opozanți i s-au plecat la picioare.

Deznodământul de la Timișoara ar putea însemna că oamenii nu mai sunt interesați de subiectul (anti)comunismului, că au intrat în altă eră. Că e bine sau nu rămâne să aflăm în timp.

Rămâne momentan faptul simbolic că, în orașul în care a izbucnit Revoluția și în care neocomuniștii travestiți în democrați fervenți nu aveau niciun cuvânt de spus, apele s-au tulburat așa cum se cuvine. În acest moment, România nu mai are un simbol ușor reperabil care să întruchipeze valorile pentru care au ieșit oamenii de rând în stradă.

Oameni precum Coposu, Rațiu, Ticu Dumitrescu, Diaconescu s-au cam dus. Piața Universității e deja un loc pestriț, unde se protestează, să sărbătoresc victorii pe Maybach, se înscenează leșinuri pentru televiziuni. Acum și orașul-martir prin excelență s-a lepădat de „prejudecăți” și a îmbrățișat propunerea PSD-PNL.

Sic transit gloria mundi…

Anunțuri

Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s