Că titlul e destul de pretențios (și oleacă pompos), recunosc fără ezitări. Însă o să vă rog să-mi demonstrați contrariul. S-o luăm foarte simplu: enumerați 3 autori evanghelici de literatură – în sens tare, nu ne referim aici la literatura de consum gen Francine Rivers sau Lynn Austin. Sau 3 autori de scrieri evanghelice de referință.
Lăsați-l afară pe C.S. Lewis că-i anglican. Și încercați să nu mergeți în istorie dincolo de granița secolelor XIX și XX. De ce impun aceste restricții? Păi, pentru că se scrie într-o veselie, într-o destrăbălare, de-a dreptul.
Când mă refer la autori de referință, înțeleg prin asta personalități literare sau teologice comparabile cu un Tolkien (catolic), cu un Bernanos (tot catolic), cu un Unamuno (tot… catolic), cu un Chesterton (iarăși catolic), cu un Eliot (iar anglican), cu P.D. James (o anglicană), Mauriac (încă un catolic). M-am ferit să invoc nume cu rezonanțe universale precum Dante, Dostoievski, Tolstoi, Pascal, Augustin, Dietrech Bonhoefer.
Singurii care pot fi trecuți în rândul scriitorilor importanți ar fi cei de la începuturile puritanismului: John Bunyan, George Herbert, John Donne, John Milton. Apoi… un gol istoric se întinde. Nu zic, vor fi existând și conspirații care vor să submineze credibilitatea culturală a evanghelicilor, dar, să fim sinceri, nici noi între noi nu prea avem autori pe care să-i considerăm serioși, de referință, grei. Cu câteva mici excepții.Citește mai mult »
Cu drezina 