Postat de: Teofil Stanciu | 14/05/2012

Sfaturi pentru părinți (2) – Sursele de autoritate

cartoonaday.com

Se spune adesea că devenim, fără să vrem, copiile părinților noștri. Nu e greu de înțeles de ce. În momentul în care fostul copil se trezește la rândul său în postura de părinte, sunt o mulțime de elemente inedite cu care trebuie să se confrunte zi de zi. Iar atunci, cele mai adânc înrădăcinate rezolvări și comportamente sunt cele la care recurseseră odinioară părinții săi. Asta a văzut, a cunoscut pe propria piele, și asta îi vine cel mai la îndemână.

Dintr-odată, securea războiului dintre generații se îngroapă subit și parcă nu-i chiar așa de sumbru și traumatizant tratamentul pe care părinții ni l-au administrat în vremea copilăriei noastre. Dacă ne gândim mai bine, chiar am ieșit binișor, suntem indivizi onorabili în societate. Rezonabil de normali.

Iată, așadar, un prim pol de autoritate la care apelează părinții tineri în virtutea inerției. Analizată la rece, situația e puțin bizară, având în vedere intensitatea conflictului dintre generații și vehemența cu care adolescentul și tânărul adult reneagă validitatea metodelor de educație care i s-au aplicat doar ca la urmă să se întoarcă el însuși la aceleași practici.

Totuși, dincolo de ironia sorții care ne lovește ca spectatori, trebuie să admitem că nu e de ici de colo să schimbi fundamental un model atât de bine împământenit cu unul nou. Căci trebuie găsită o variantă alternativă și însușită pas cu pas, exersată decizie cu decizie.

Toți creștinii practicanți și interesați de relația creștinismului lor cu viața cotidiană vor susține că ei, de fapt, își educă odraslele potrivit Bibliei. Deși adesea nu vor face decât să ia niște decizii pe care să le justifice ulterior cu versete. Mi-a fost dat să aud foarte frecvent, copil fiind, versetul ăla cu nuiaua. Dar extrem de rar am auzit menționat (și niciodată explicat mai pe îndelete) versetul care îndeamnă părinții să nu-și întărâte copiii la mânie. La subiectul pedepsei voi reveni cu altă ocazie.

Mi-e limpede că versetele biblice sunt folosite destul de frecvent pentru a lovi copilul în creștet. E drept că nici copiii nu sunt sfinți coborâți din calendar. Pare-se că războiul e prea încrâncenat ca să ținem cont cine sunt oponenții și ce arme folosim.

După această introducere, vin cu întrebarea de azi: Care sunt sursele de autoritate la care vă raportați? În afară de Biblie, vă rog, fiindcă ea nu oferă decât niște linii generale, nu analizează cazuri concrete. Care vă sunt autoritățile în situații de criză? Dacă e vorba de autori și cărți, vă invit să dați nume.

În ce mă privește, cărțile scrise de evanghelici (puține, câte am citit) îmi par superficiale și/sau dogmatiste. Plus că, la cum arată mediul, e destul de limpede că s-au făcut câteva greșeli semnificative de-a lungul timpului. Acum, de pildă, ni se propune să renunțăm la școala duminicală, după ce 2 secole ne-a fost elogiată până la cer…

Am găsit sfaturi complexe și utile la psihanlista Françiose Dolto, de pildă. Iar pentru cadrul general, mai utilă mi se pare literatura de bună calitate (vezi, de pildă, François Mauriac care analizează tarele unei societăți în care religiozitatea jansenistă a rămas mai mult o spoială, dar care obligă la tot felul de compromisuri de dragul imaginii).

În orice caz, sunt foarte ispitit să cred că există și un raport invers proporțional al apropierii – în timp – unui autor de zilele noastre și diminuarea calității sfaturilor pe care le oferă. Și că, dimpotrivă, vechimea e și aici un indiciu al calității.

S-ar mai putea adăuga, pentru a avea un cadru cât mai complet și mai veridic, faptul că autoritățile au suferit un proces de pulverizare. Asta s-a întâmplat pe toate planurile și la toate nivelurile. Așa se face că, în prezent, mamele (cu precădere) se consiliază reciproc pe tot felul de forumuri virtuale. Nu zic că ar fi rău asta, însă rămâne de aflat abia peste vreo 20 de ani cu ce rezultate. Fiindcă problema rămâne în picioare: care sunt autoritățile la care se raportează cei ce dau sfaturi la adăpostul unui nickname? Înțelepciunea populară? Experiența grupului social? Cărțile de psihologie practică? Zvonistica și moda? Dr. Spock?

E de așteptat ca, în funcție de ce ne-am propus să obținem, să ne selectăm și reperele. Chiar sunt curios să aflu ce folosiți și de ce.


Responses

  1. Folosesc metoda capitalismului pe copiii mei(astia care-i duc in excursii,ca n-am copii proprii,nefiind casatorit).Produci valoare,primesti recompensa.Nu produci valoare,nu primesti nimic.Vrei sa vi in excursie cu mine?Sa aud ca esti cuminte acasa,sa aud ca esti harnic,sa aud ca-ti merge mintea si te iau.Ei bine,copiii dau tot ce pot iar rezulatele se vad.De 4 ani de zile de cand fac treaba asta nu am primit nici o plangere de la parintii copiilor,dimpotriva toti sunt bucurosi ca au niste copii extraordinari,ascultatori,obedienti,nu ca obraznicii de la scoala duminicala,care functioneaza pe principiul socialist copilul bun si copilul rau merita acelasi tratament(in alta viata).Asa ca eu as recomanda oricand metoda capitalista de crestere a copilului si recomand parintilor sa nu trateze copiii in mod egal.Daca un copil are 10 pe linie iar altul e repetent,pe ala repetent sa nu-l duceti in excursii,sa nu-i dati ciocolata,sa nu-i dati nici o forma de recompensa.Daca o sa faceti greseala de a da recompensa repetentului,o sa observati ca cel care are 10 pe linie va fi la randul lui ,un repetent.
    P.S. Apropo de capitalism.Cand vine articolul promis?Sunt pregatit de dezbatere.

    • Am remarcat că aveți o adevărată obsesie cu capitalismul ăsta. Care poate fi aplicat peste tot. Este o adevărată paradigmă hermeneutică mai importantă decât orice altceva. Probabil că un prim pas ar fi să încercați să-l definiți, ca să vedem despre ce e vorba. Mie unul mi se pare abuziv să aplicați paradigma „capitalismului” la Biblie și să îl extrageți, chipurile, din ea. Vă suspectez de o atitudine ironică aici, de un fel de consecvență de dragul consecvenței dusă până la punctul în care se autopersiflează.

      Cât privește educația copiilor, cred că cel mai indicat e să încercați capitalismul pe propria piele, să dovediți că are rezultate și abia pe urmă să-l recomandați și altora. S-ar putea să existe erori pe care să nu le sesizați încă. Nu aveți de unde ști cum se comportă în 15 ani un copil care a fost tratat numai cum merita.

      Plus că una dintre marile lacune ale acestui raționament e aceea că nu lasă loc harului în ecuație. Potrivit cu ceea ce spuneți dvs, Dumnezeu v-a mântuit numai pentru că erați băiat de treabă și plin de merite. Pe la catolici există o variantă a acestei teologii, dar are o construcție mai temeinică de atât.

      Ar mai fi aici o altă problemă: cine sunteți dvs să stabiliți criterii pentru evaluarea altora? În absolut, ce anume dețineți ca ființă limitată care să vă confere autoritatea să judecați oamenii și să le apreciați valoarea (sau să le-o contestați) prin pârghii economice? La un nivel mai redus: nu vă e teamă că faceți aprecieri eronate?

      Aveți raționamentul ăla cu repetentul și cu premiantul. Dacă acel raționament e corect, atunci înseamnă că nimeni nu face nimic pe lumea asta decât din interes. Nu există pasiuni, nu există altruism, nu există acte gratuite, nu există frumusețe. Plus că, contrar a ceea ce spuneți, acest raționament e nivelator: consideră că oricine e capabil să facă performanță dacă e stimulat corespunzător. Or repetentul s-ar putea să fie victima sistemului de învățământ: nu-l duce capul, dar a fost obligat să meargă la liceu din cauză că Androneasca a desființat școlile profesionale unde ar fi putut învăța o meserie decentă fără să strălucească niciodată la matematică și biologie.

      • Ca si definitie,as spune ca e vorba de educatie bazata pe interes si libertate(adica fara scoala duminicala sau scoala de stat),cum ati spus si dumneavoastra.E vorba de interesul copilului de a fi cuminte ori ba.Daca exista stimulente si interes totul merge bine.Sa stiti ca si in crestinism exista interese.Cum ar fi de exemplul interesul credinciosului de a merge in rai.interesul de a nu merge in IAD.Asa ca vrem nu vrem,interesul exista si o sa existe mult si bine.

        Toata viata mea am subordonat-o capitalismului si mi-a adus doar beneficii(referitor la testat pe pielea mea).Capitalismul te impiedica sa faci pacate intrucat te face constient ca fiecare pacat costa si ca fiecare greseala trebuie platita.Asta am invatat-o de mic copil.De fapt,daca nu as fi aplicat capitalismul in viata mea,probabil ca as fi ramas tot ateu si nici nu m-as fi obosit sa citesc biblia.Aceasta libertate de gandire oferita de capitalism m-a facut sa citesc biblia si sa ajung la concluzia ca nu e tocmai o carte de basme si ca e ceva cu ea,de acea m-am si botezat.Daca cineva m-ar fi fortat sa citesc biblia,as fi ramas ateu.

        Plus că una dintre marile lacune ale acestui raționament e aceea că nu lasă loc harului în ecuație. Potrivit cu ceea ce spuneți dvs, Dumnezeu v-a mântuit numai pentru că erați băiat de treabă și plin de merite.

        Domnule Stanciu.Daca e sa fie har,sa fie cat mai putin,ca altfel ajungem la erori teologice gen poti face orice ca esti sub har si esti mantuit.Ori nu cred ca dumneavoastra ati vrea sa deschideti aceasta portita.Harul a facut mai mult rau decat bine credinciosilor.Bisericile din SUA sunt moarte tocmai datorita HARULUI.Asa ca in ceea ce priveste harul,prefer sa fiu precaut si sa cercetez totul.

        Ar mai fi aici o altă problemă: cine sunteți dvs să stabiliți criterii pentru evaluarea altora? În absolut, ce anume dețineți ca ființă limitată care să vă confere autoritatea să judecați oamenii și să le apreciați valoarea (sau să le-o contestați) prin pârghii economice? La un nivel mai redus: nu vă e teamă că faceți aprecieri eronate?

        Capitalismul iti da posibilitatea sa stabilesti ce vrei sa faci cu banii tai.Cata vreme excursiile sunt pe banii mei,e dreptul meu sa iau pe cine consider eu.Daca fondurile penru excursii ar fi provenit de la biserici,as fi deaocrd cu dumneavoastra,dar asa eu hotarasc.Daca eu gresesc,eu platesc,insa daca pastorul greseste sau educatorul de la scoala biblica greseste,atunci platim cu totii.Asa ca sunt gata sa platesc daca gresesc.A gresii e omenesc.Insa faptul ca parintii copiilor sunt multumiti de mine arata faptul ca nu gresesc deloc.Vedeti dumneavoastra,un parinte vrea ca copilul sau sa fie in siguranta.Cum la mine in excursie vin doar copiii cuminti,toata lumea e multumita.

        Aveți raționamentul ăla cu repetentul și cu premiantul. Dacă acel raționament e corect, atunci înseamnă că nimeni nu face nimic pe lumea asta decât din interes. Nu există pasiuni, nu există altruism, nu există acte gratuite, nu există frumusețe. Plus că, contrar a ceea ce spuneți, acest raționament e nivelator: consideră că oricine e capabil să facă performanță dacă e stimulat corespunzător. Or repetentul s-ar putea să fie victima sistemului de învățământ: nu-l duce capul, dar a fost obligat să meargă la liceu din cauză că Androneasca a desființat școlile profesionale unde ar fi putut învăța o meserie decentă fără să strălucească niciodată la matematică și biologie.

        Nu as spune ca nu exista pasiuni,altruism,sau frumusete.Asta e o gandire eronata.Exista toate acestea,doar ca acestea sunt controlate si limitate pentru a nu provoca dezastre.
        Referitor la gratuitati va ofer un articol care o sa va arate ce inseamna gratuitati.http://enjoyinghomeschooling.wordpress.com/2012/04/27/gratuitati/

        Cat despre repetentul,el nu e victima a sistemului.El se poate angaja ca si muncitor necalificat,poate merge la tara sa lucreze pamantul se paote califica la locul de munca.Deci iata ca exista optiuni.

        • Sper să nu vă apucați vreodată de teologie. Aveți câteva afirmații absolut halucinante: „Harul a facut mai mult rau decat bine credinciosilor.Bisericile din SUA sunt moarte tocmai datorita HARULUI.” Bisericile din America or fi murit din multe motive, dar din cauza harului nu cred. Asta ar însemna că tocmai ceea ce oferă Dumnezeu omului spre mântuire nu are puterea pe care Cristos Însuși o proclamă. La fel și Pavel, Petru, Ioan… Prefersă iau de bună Biblia, n-aș vrea să risc ascultând ce vreți să spuneți. Poate mai nuanțați cu timpul.

          Apropo de acest tip de educație pe care-l lăduați: dumnevoastră ce „interes” aveți să mergeți în cer? Dacă ați întocmi o ierarhie a motivelor pentru care oamenii vor să meargă în cer, care ar fi motivul cel mai înalt și cel mai șubred al opțiunii lor pentru creștinism?

        • Da.Acum am vazut greseala referitoara la har.Eu vorbeam despre felul de interpretare al harului si faptul ca am observat ca este folosit din ce in ce mai mult pentru justificarea pacatelor,de aceea pentru mine e cam greu de inteles.Nu am interes pentru teologie.Diversele certuri m-au convins sa stau departe de acest subiect.
          Cat despre interesul meu de a merge in cer,pai e vorba de viata vesnica si dorinta de a-l intalnii pe Dumnezeu,si de partasia cu oameni sfintiti.Asta a fost si este in continuare optiunea mea pentru crestinism.Plus ca din cate am citit in biblie in cer e odihna vesnica dupa munca depusa pe pamant.Iata inca un motiv.Asa ca o ierarhie ar fi: 1 Intalnirea cu Dumnezeu,2Viata vesnica,3 Partasia,4 odihna vesnica.

  2. Eu nu am o autoritate explicita, desi am mai citit una si alta, nu m-a convins nimic in mod deosebit.

    Ca si model implicit as putea sa il mentionez pe Beni Faragau, desi nu in totalitate ci doar o idee de-a lui, si anume aceea de a aduce biserica acasa. Cred ca prea mult am fost invatati duminica cum sa traim in timpul saptamanii dar prea putin am fost educati in aducerea bisericii acasa.

    E usor sa te impui in fata unui copil si sa ii aduci argumente „biblice” cand tu esti autoritatea de interpretare a Bibliei pentru el. Dar asta e manipulare. La fel cum predicatorii adesea se folosesc de autoritatea de interpretare pentru manipulare in biserica.

    Provocarea mea si a sotiei e sa traim Biblia in asa fel incat copilul sa isi doreasca sa mearga pe aceasta cale. Asta presupune sa fii zilnic plin de roada Duhului… ceea ce e foarte greu. E greu sa se scuture din mine bucurie si pace cand vin acasa dupa o zi de probleme la lucru, e greu sa am indelunga rabrare si bunatate atunci cand copilul nu asculta, e greu sa am dragoste fata de vecinul care isi arunca mizeria peste gard la mine si sa ma duc sa curat zapada si in fata casei lui, iarna, etc.

    Astea sunt lucruri care copilul le vede. El vede si ura, dusmania, iutimea, si toate celelalte. Fie ca vreau fie ca nu, va vedea alternative mai devreme sau mai tarziu, oricat as incerca sa il protejez. Problema mea e sa ii arat prin viata mea o alternativa. Ce va alege… e treaba lui si a Providentei.

    Nu stiu daca acest model exista pe undeva scris de cineva, ma gandesc ca nu e ceva nou, dar eu nu l-am citit, ci il framant in mine de ceva vreme in urma interactionarii mele cu studiile lui Beni.

    • Cristi, și ce crezi, are frumusețea creștinismului trăit puterea de a seduce prin anacronismul ei un om asaltat de toată „gălăgia” contemporaneității? E drept că, la urma urmei, întrebarea mea deschide mai degrabă o discuție teoretică. Rămâne de văzut și de trăit. Oricum, altă șansă nu cred să fie…

      Impresia care mi se conturează în anii din urmă e că creștinii autentici se vor distinge tot mai frecvent printr-un „handicap” în fața societății noastre, prin aceea că le lipsește ceva ca să fie pe deplin integrați. Calitățile pe care le pot ei dovedi constituie tot atâtea „defecte”, dacă le privim din perspectiva trăsăturilor necesare să răzbești azi în viață.

      • Teofil, la ceea ce am afirmat mai sus nu pot fi decat doua reactii: ori va aprecia modelul oferit de a lupta impotriva curentului, ori ma va considera un nebun. Dar asta e directia pe care merg de aproape 7 ani. Astept inca vreo 8-9 ani sa vad rezultatele… poate nu plec din Oradea pana atunci si ne intalnim la un suc sa iti povestesc ce si cum😀

        Daca ar fi sa ma uit la faptele lui Dumnezeu de-a lungul istoriei… pot spune ca si El a fost cam nebun de multe ori… dar asta numai daca nu ii inteleg inima.

        Prefer sa merg pe mana Lui folosind metodele Lui… si ma bucur ca Dumnezeu nu a fost capitalist😀

        • Poate o să te creadă medieșeanul nostru pe tine mai mult decât pe mine, că tu chiar știi cu ce se mănâncă treburile astea economice.

          Cât despre modelul adoptat, n-am nimic de adăugat decât că sper că, în final, lucrurilor vor fi spre binele vostru comun. Datoria asumată e una dificilă, riscantă, dar nu prea e de ales… Cred că cel mai greu lucru e să fii consecvent cu această opțiune inițială. Tot spre asta înclin și eu, după cum s-a putut deduce.

  3. Noi am cautat „surorile in varsta” care sa le invete pe cele tinere… Nu prea le-am gasit, decat in spatele unor carti. Asa ca am ajuns sa citim mult si punand fata in fata cu Biblia, sa alegem ce credem ca e demn de urmat.
    As face cateva recomandari, poate te-ai lovit deja de ele.
    O carte ce vorbeste despre dragostea neconditionata a parintilor fara a privi insa spre Dragostea eterna e „Unconditional Parenting” de Alfie Kohn (http://www.amazon.com/Unconditional-Parenting-Moving-Rewards-Punishments/dp/0743487486/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1337000813&sr=8-1).
    Am gasit insa si o familie ce pune acest fel de crestere alaturi de invataturile biblice: Heartfelt Discipline – Clay Clarkson (http://www.amazon.com/Heartfelt-Discipline-Gentle-Training-Guiding/dp/1578565839/ref=sr_1_5?s=books&ie=UTF8&qid=1335864061&sr=1-5)

  4. Eu am cautat sa invat de la „surorile invarsta” si am tot cautat pana am ajuns la carti.
    Cateva care mi s-au apropiat de minte si inima sunt :
    -Unconditional Parenting de Alfie Kohn, despre care am scris putin aici http://miriama.wordpress.com/2012/04/12/dragoste-neconditionata-ii/
    -Heartfelt Discipline de Clay Clarkson
    -The Mission of Motherhood – Sally Clarkson

    • M-am uitat peste principiile enunțate. Găsesc că sunt de folos. Însă am o dilemă. Autorul vorbește despre prezumția de nevinovăție care trebuie acordată copilului. La Augustin (în Confesiuni) am găsit însă pasaje despre răutatea copilului. La fel am găsit și în Dostoievski, despre cruzimea unor copii. Mă gândesc cum s-or fi împăcând astea…
      Probabil că e vorba despre o întreagă antropologie aici.

      • Vorbeam in familie despre asta si am ajuns la concluzia ca depinde premisele de pe care iei lucrurile: daca pornesti ca omul e rau din nastere sau e bun… Si nu intelegeam eu de ce conteaza atat teologia. E ceva si cu armenianismul si calvinismul asta,
        Dar cred ca in intentii copiii sunt buni, eu asa ii percep.

      • Rasfoind azi un blog am dat peste citatul acesta si mi s-a parut ca se potriveste bine in discutie:
        „There is no record of Jesus ever speaking to a a child in a harsh tone. When the Gospels record Him speaking to a child, it is always with gentleness.
        Our children are not our adversaries. Though our children’s hearts are corrupted by sin, they are not hardened sinners who have made conscious choices to reject the Savior. Our children are simply immature and childish. That’s why children need love and compassion, not harshness and guilt.”
        ~ Clay Clarkson in Heartfelt Discipline

        • Mersi de citat! Într-adevăr, aveai dreptate când vorbeai despre condiționările teologice în concepția fundamentală despre copii (care nu e decât o prelungire a celei despre omul în general).

  5. După ce am luptat împotriva „bătrânilor”, acum lupt să reinstaurez ordinea familială anterioară. Încerc fără succes să stau la coada deciziilor şi să-i învăţ răbdarea. După ce am dizolvat ierarhia din familie acum mă chinui să o refac. Fără succes pentru că bătrânii s-au obişnuit şi ei cu lipsa responsabilităţii anterioare. „Borş ai vrut, borş ai făcut. Acum ce vrei? Supă reîncălzită?”.
    Pentru că vreau să folosesc argumentul: tată, la noi în familie aşa ceva nu se face.

    Capitalismul nu merge, cum spunea un domn mai sus. Pentru că mai există şi ecuaţia iubirii. Care trebuie dată la toţi egal. Şi să nu uităm fatalitatea de a avea un copil prost. Ce să îi faci? Capitalismul este extrafamilial. Intrafamilial cred că mai degrabă este comunism, măcar la nivel de lozincă: toţi pentru unul şi unul pentru toţi.

    • In familie nimeni nu trebuie sa fie egal.Iubirea nu trebuie data egal(exceptie in cazul in care copilul isi revine din prostie si se schimba)Daca am un copil bun si unul rau,niciodata nu am sa-l dezavantajez pe cel bun,facandu-l egal cu cel rau.Fiecare dupa performanta lui.Vrei ciocolata?Vrei jucarii?Atunci sunt cateva reguli care trebuie respectate.Daca le respecti,primesti,daca nu,nu primesti nimic.Idea e simpla.Daca toti am fi egali,Iadul nu si-ar avea rostul.Pedeapsa eterna nu si-ar avea rostul.Toata lumea ar merge in Rai.Ori capitalismul are menirea de a cerne graul si a elimina neghina din familie.De asta ni l-a dat Dumnezeu.Credeti-ma cand va spun ca acel copil rau din familie,nu se va schimba,daca aplicati comunismul(vezi copiii gen beizadele neoprotestante,vorba lui Teofil),insa daca el va vedea ca fratele lui cel bun primeste recomepense atunci cel rau va cauta sa imite comportamentul fratelui bun,ca el la randu-i sa primeasca recompense iar astfel tu ca parinte vei avea inca un copil bun.Exista desigur sansa ca acel copil rau sa dea faliment insa credeti-ma ca sansele sunt foarte foarte mici(0.1%) si mai e si vorba aia:cine iubeste copilul mai mult decat pe mine nu este vrednic de mine.Vedeti dumneavoastra,socialismul in familie intradevar ne face egali,insa nicidecum nu ne face mai buni ci ne coboara pe toti la nivelul de jos al raului.Fac treaba asta de 4 ani de zile cu copiii din bserica noastra si tot timpul primesc felicitari pentru ca am reusit sa intaresc relatiile dintre copii si parinti.
      Daca vreti sa aplicati iubirea egala aplicati-o ,dar fiti avertizat.Va jucati cu focul.

      • Ştiţi parabola cu fiul risipitor? Ştiţi parabola cu fiul care este rău dar ascultă totuşi părintele?

        Oare Dumnezeu cu dvs se comportă capitalist?

        Unde există mila faţă de copilul dvs? Chiar aşa o să îi daţi piatră şi viperă!!!

        Să ştiţi că mergeţi pe calea azilului de bătrâni. Copii dvs o să vă arunce în azil într-un mod pragmatic şi capitalist.

        Totul pentru că raţionalizaţi iubirea. Iubirea nu este raţională. Ea lipseşte creştinilor de azi din păcate. Creştinii sunt raţionali acum. Iar iubirea fiind o ecuaţie care are o soluţie imaginară (i) face ca toată viaţa să fie o zbatere a cărei mântuire doar Hristos o dă.

        Sau nu m-am exprimat bine, sau nu aţi citit bine. ÎN IUBIRE SUNTEM EGALI. ÎN HRISTOS SUNTEM FRAŢI. Nu am spus că suntem egali în răsplată. Deşi prefer parabola cu lucrătorii la vie. Şi mi-aş dori să dau la toţi copii mei la fel. Cât vreau eu. Fără să fiu socotit de alţii pentru exibările mele de sinceritate cu privire la viaţa mea personală.

        • Nu ati ales bine parabola fiului risipitor.Acolo e vorba de un copil rau transformat.Nu uitati ca fiul risipitor nu s-a intors ca sa ceara alti bani pentru a risipii in alte placeri.Daca ar fi facut acest lucru,eu sunt sigur ca tatal ar fi pus cainii pe el.Dar asa,copilul s-a facut cuminte si poate fi acceptat.In acest caz,Dumnezeu a aplicat capitalismul,nicidecum socialismul.E o greseala intalnita frecvent.Daca inainte nu merita o recompensa ,acuma a meritat-o.Asa ca din nou,nu vad unde a gresit capitalismul.
          Cat priveste crestinii rationali,aici nu sunt de acord cu dumneavoastra.Daca crestinii ar fi rationali,si ar accepta capitalismul atunci generatia asta ar fi mai sfanta decat generatia precedenta si viceversa.Vedeti dumneavoastra,eu cunosc mentalitatea oamenilor de stanga, si anume ca ei exagereaza.Daca un copil a parasit biserica,pentru ei e o tragedie.Dar ei nu vad ca pe langa ala mai sunt alti 100 copii care au ramas si s-au sfintit.Asa ca de dragul a doi derbedei trebuie sa sufere toti copiii.Ei bine in felul asta se aplica socialismul si copiii vor ajunge sa-l considere pe Dumnezeu ca pe un tiran,un corupt,o persoana rea.Imi aduc aminte ca un copil de 12 ani obraznic o incercat sa ma santajeze amenintand ca el paraseste biserica daca nu-l duc in excursii.I-am ras in fata si chiar l-am incurajat sa o paraseasca.Ei bine,in locul lui au venit alti 3 copii din lume.Asa ca per final am castigat 3 oameni si am pierdut unul.De fapt nu l-am pierdut,intrucat copilul dupa ce s-a prins ca nu-i merge santajul s-a facut cuminte.Asa ca iarasi capitalismul a dat roade.
          N-aveti decat sa condamnati cat vreti capitalismul dar e oarecum comica condamnarea dumneavoastra.Adica dumneavoastra ,folosiind internetul(unealta capitalista) si windowsul(alta unealta capitalista)spuneti despre capitalism ca e rau.:)
          Cat despre calea azilului,va inselati.Intradevar,copiii rai nu ma vor baga in seama dar cei buni nu ma vor lasa.You wash my back and i will wash yours.Asta e o amenintare socialista cu azilul,care nu tine.Ba mai mult,azilul e insasi o inventie socialista colectivista si nu-si are rostul intr-o ordine capitalista(presupun ca nu stiati asta)De fapt socialistii cred ca in casa capitalistului care isi da copilul la scoala particulara,sau la homeschool, e haos si dezordine,dar nu e asa dimpotriva.E pace si liniste,ordine si disciplina.Nu ar trebui sa credeti toata propaganda de la TV cum ca vai ce viata familiala rea au capitalistii sau alte minciuni.

        • Acum eu ce să vă mai spun? Că a fi părinte diferă de a fi profesor sau pastor/popă? Că interpretarea dvs biblică este o noutate pentru mine? Că vestiţi o evanghelie a egoismului? Că nu educaţi copii ci educaţi un viitor capital? Că dogma dvs este capitalismul şi nu lăsaţi libertate copiilor să trăiască şi comunismul?

          Dacă eu nu v-am înţeles şi nici dvs nu m-aţi înţeles (pt că dvs îmi comentaţi postarea mea despre ce cred eu şi nu invers) atunci mai bine ne citim până ne înţelegem unul pe altul. Şi aşa decodificăm ce înţelege unul sau altul prin iubire, raţiune, capitalism, socialism etc.

          Să ne lumineze Dumnezeu spre iubire frăţească.

        • Nu stiu daca as vestii o evanghelie a egoismului.Poate o evanghelie in care tu esti liber sa faci ce vrei,sa ajuti pe cine vrei,cum vrei,si fara constrangeri din partea unui popa sau pastor,dar asta nu vad cum ar fi un semn al egoismului.Eventual pot fi acuzat ca sunt precaut ,ca cercetez bine inainte de a oferii banii mei,dar a fi egoist,nu cred.Capitalismul nu poate sa fie egoist.Interesele si libertatile nu au cum sa fie egoiste.Nu are cum.Egoismul e o caracteristica a sistemelor autoritare ori capitalismul ,ca si biblia de asemenea, ofera libertate.In capitalism trebuie sa oferi ceva ca sa primesti ceva.Daca nu oferi nimic,nu primesti nimic.Daca nu oferi produse,nu primesti bani.Daca nu oferi ceea ce cere Dumnezeu nu apuci raiul.Deci nu poate fi vorba de egoism.In cadrul familiei,asta se traduce prin ideea ca daca tu esti bun cu mine si eu sunt bun cu tine.You scratch my back and i will scratch yours.Iubirea neconditionata e buna daca esti de 28 ani ca si mine dar nu daca ai 4 ani 7 ani sau 17 ani.Iertarea e buna daca e facuta de un adult asupra altui adult si conditionat ca celalalt adult sa nu fie unul care profita de iertarea ta.Insa nu si la copii.Exista tendinta din partea copiiilor de a face abuz de iubire si de iertare din partea adultilor(iar asta am patit-o pe pielea mea intr-o tabara organizata de biserica noastra si platita integral de mine.Ce teapa am luat aici.).De aceea eu consider un lucru periculos sa arati iertarea unui copil pana la varsta de 20 ani.La fel si cu harul.Pericolul de a comite abuzuri e enorm iar asta o sa va coste mult si s-ar putea sa existe certuri in familie din cauza asta,lucru care nu-l doresc nimanui.Stiti dumneavoastra.Sunt sub har asa ca pot face orice prostie ca Isus ma iarta.
          Acuma,referitor la a nu lasa libertate copiilor sa practice comunismul,aici e vorba de a face comunism pe banii mei.Daca vor sa faca comunism pe banii lor sa-l faca.Va garantez ca in doua saptamani o sa renunte la comunism.

      • Şi nu în ultimul rând vreau să condamn propoziţia dvs care face din capitalism un model de sfinţenie. Vedeţi că aveţi un idol. Ar fi bine să daţi cu el de pământ şi să nu îi mai aduceţi atâtea jertfe de laude.

  6. @krabul
    Cred că e inevitabil conflictul între generații. Dar, la dumneavoastră, mai există un element care a intervenit între atunci și acum. Ar fi de văzut ce anume păstrați și ce nu din moștenirea „bătrânilor”. Mă gândesc că anumite chestiuni nu le perpetuați.

    Perspectiva dumneavoastră mi se pare de o frumusețe ușor desuetă (nu o zic depreciativ). Are ceva patriarhal și nobil acel „la noi în casă nu se face…”

    • Conflictul dintre generaţii nu este necesar. El apare datorită secularizării. Conflictul la noi în familie a apărut cu mine. Am făcut reformă şi acum ling ce am scuipat. Numai că unii au murit. Alţii sunt debusolaţi (vezi fraza cu borşul). Iar de păstrat ce să păstrez. Cioburi lipite cu iubire şi cu aplecare forţată sau nu către comuniune familială. Refac un tablou din cioburi şi aştept ca Hristos să sufle viaţă în el pentru copii mei. Vreau ca părinţii mei să fie cum erau bunicii mei pentru mine. Şi dacă se poate şi eu să fiu tot ca bunicii mei. Şi atunci am sărit peste conflictul dintre generaţii.

      Evident vreau să perpetuez tradiţia. Să duc mai departe ce are familia mea în spate.

      Precum spunea domnul Cristi, peste ani poate ajung şi la cules. Acum semăn, dar slavă Domnului, nu mai semăn vânt.

      • Nu zic că e necesar conflictul, ci că, în zilele noastre, este aproape imposibil de evitat. Fericiți cei care nu au parte de el. Și, din câte am văzut, cine nu îl trăiește la vreme, îl experimentează în diverse forme mult mai târziu… iar adesea chiar mai profund, lăsând distanțe aproape imposibil de recuperat între părinți și copii.

        • Până la urmă, conflictul între generaţii ţine de ascultare. Un subiect despre care noi am mai discutat. Dacă ascultarea este acceptată, ca fapt pozitiv, ca relaţie interfamilială. Ascultarea însă trebuie să fie o asumare personală a celui care ascultă şi nu trebuie impusă cu forţa.

          Până la urmă şi noi suntem îndemnaţi la ascultare foarte finuţ de cuvintele: Luaţi jugul meu ….

  7. Eu va impartasesc tuturor ca am trecut in epoca in care informatia si cunoasterea sunt mai la indemana ca oricand, si nu mai avem scuze bune sa ne facem ca nu stim si nici nu vrem sa aflam.

    Deci daca va iubiti copii, va rog dragii mei sa puneti mana pe o carte serioasa care sa va impartaseasca cunoasterea stiintifica la zi, cum ar fi de exemplu asta :

    http://www.amazon.com/Child-Development-Active-Learning-Approach/dp/141296850X

    http://www.amazon.com/Child-Development-Misunderstandings-Jean-Mercer/dp/1412956463/

    Sper ca macar unele lucrari de referinta sa fie traduse si in romana.

    Daca aveti un copil cu un talent desoebit, va recomand sa cititi o carte dedicata acestui domeniu (intrucat o parte dintre abordarle care se recomanda in cazul general pot fi contra-productive la copiii asa zis supra-dotati, nu neaparat ca sa va ajute sa-l sau sa o faceti viitorul Einstein).

    Iar despre Biblie, altceva decat directia generala, e cazul sa nu va invartosati prea tare ca va pricepeti a citi de acolo, pentru ca de cele mai multe ori e vorba doar de orgoliul nostru (de a crede ca ne pricepem).

    Adica sursa de cunoastere e cunoasterea stiintifica. De autoritate, nu stiu sa fie cazul.Ma ingrijoreaza ca frate-miu Teofil face referinte la Augustin si Dostoievski.

    Deci sfatul meu asta este: inghititi-va orgoliile , crizele identitare (ca sunt ortodoxe, baptiste sau mai stiu eu ce, mai putin conteaza), si incercati sa va informati.

    • Costine, nu te-ai răbdat să nu devii sfătos. Unde-i smerenia ta drept-credincioasă de altădată?…

      Eu m-aș îngrojora dacă i-aș ignora pe Augustin și Dostoievski. Dar nu nesocotesc nici recomandările tale. Oricum, e clar că mă înarmez cu mult mai multă prudență când citesc contemporani decât când citesc clasici trecuți prin teascul vremii.

      • Bun, eu mi-am facut datoria si am semnalat – cu riscul de a trece drept nesmerit🙂

        Din mila lui Dumnezeu, cunoasterea omului a mai evoluat intre timp, asa ca eu prefer sa privesc mai cu suspiciune asa zisa traditie – ca o fi fericitul Augustin sau Eclesiasticul (Syrah), daca ne luam dupa buchea cartii si puterea noastra de interpretare putem sa o dam in bara destul de nasol.

        • Probabil că adevărul e pe la mijloc… Există o sporire a cunoașterii care, în anumite privințe, sigur nu e de lepădat. Dar sigur există și destulă prostie în acest spor. Așa se întâmplă mereu. Chiar și ăia mari de tot (gen Freud, Jung, Adler etc.) au plusurile și minusurile lor. D-aia nu mă aștept ca tot ce zic contemporanii să fie bun în sine.

  8. […] Sfaturi pentru părinți (2) – Sursele de autoritate […]


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

Audiatur et altera pars

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

vatraoficial.wordpress.com/

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: