Sfaturi pentru părinți (2) – Sursele de autoritate

cartoonaday.com

Se spune adesea că devenim, fără să vrem, copiile părinților noștri. Nu e greu de înțeles de ce. În momentul în care fostul copil se trezește la rândul său în postura de părinte, sunt o mulțime de elemente inedite cu care trebuie să se confrunte zi de zi. Iar atunci, cele mai adânc înrădăcinate rezolvări și comportamente sunt cele la care recurseseră odinioară părinții săi. Asta a văzut, a cunoscut pe propria piele, și asta îi vine cel mai la îndemână.

Dintr-odată, securea războiului dintre generații se îngroapă subit și parcă nu-i chiar așa de sumbru și traumatizant tratamentul pe care părinții ni l-au administrat în vremea copilăriei noastre. Dacă ne gândim mai bine, chiar am ieșit binișor, suntem indivizi onorabili în societate. Rezonabil de normali.

Iată, așadar, un prim pol de autoritate la care apelează părinții tineri în virtutea inerției. Analizată la rece, situația e puțin bizară, având în vedere intensitatea conflictului dintre generații și vehemența cu care adolescentul și tânărul adult reneagă validitatea metodelor de educație care i s-au aplicat doar ca la urmă să se întoarcă el însuși la aceleași practici.

Totuși, dincolo de ironia sorții care ne lovește ca spectatori, trebuie să admitem că nu e de ici de colo să schimbi fundamental un model atât de bine împământenit cu unul nou. Căci trebuie găsită o variantă alternativă și însușită pas cu pas, exersată decizie cu decizie.

Toți creștinii practicanți și interesați de relația creștinismului lor cu viața cotidiană vor susține că ei, de fapt, își educă odraslele potrivit Bibliei. Deși adesea nu vor face decât să ia niște decizii pe care să le justifice ulterior cu versete. Mi-a fost dat să aud foarte frecvent, copil fiind, versetul ăla cu nuiaua. Dar extrem de rar am auzit menționat (și niciodată explicat mai pe îndelete) versetul care îndeamnă părinții să nu-și întărâte copiii la mânie. La subiectul pedepsei voi reveni cu altă ocazie.Citește mai mult »